▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.103, 3/2026 ▲▲▲
Abstract: Lost Romania (XIV)
By Claudiu Iordache
A profound and visceral meditation on national identity, Lost Romania (XIV) serves as both a stinging critique of social hypocrisy and a spiritual call to arms. Claudiu Iordache moves beyond the mere recovery of civil liberties, proposing a „messianic” evolution of the Romanian soul. He views the nation not as a collection of historical ruins or functional utilities, but as a living destiny—a „Heir Child” that remains unfinished and often abandoned by its own people.
The text navigates several key philosophical dimensions:
– The Responsibility of Love: The author distinguishes his „filial exigency”—a harsh, demanding love born from high expectations—from the „comfortable love” of the masses that tolerates decay.
– The Metaphysics of Freedom: Freedom is described as an inward escape, a return to the source. Iordache warns that Romania „withers in the hands of those who do not desire it,” framing the nation as a fragile reality that requires constant, conscious cultivation.
– The Revolutionary Legacy: Reflecting on the 1989 Revolution, the author describes it as the nation’s „crown,” a moment of self-redemption. However, he warns of a continuing „hemorrhage of energy” and a looming Choice where a single wrong step could lead to the ultimate loss of the country.
Concluding with a haunting epilogue from the balconies of the Timișoara Revolution, Iordache’s work is an „exalted consent to defeat” that paradoxically seeks to plug the void through which nothingness enters humanity. It is a testament to a „strange inheritance” that can only be preserved through absolute responsibility and unconditional, yet lucid, devotion.
Dedic „România pierdută”
tuturor ipocriților acestei țări
și falșilor fericitori
de dragoste românească!
Cititorule,
tu știi mai bine
cum se scriu cărțile!
Dezgustat de a-ți aminti,
de a fi obligat
să le amintești altora.
Nu e puțin lucru. România nu lucrează destul de atent la proiectul său cel mai însemnat, denumit: „Copilul moștenitor” ! Noi încă nu am ajuns suficient de departe în viitorul nostru. A recupera doar drepturi asupra libertății nu este destul. Merită să devenim doar ce ne-a fost deja sortit! Mesianismul românesc este o fibră împletită strâns la o speranță universală. El presupune să ne lăsăm ritmați la o evoluție prețioasă ce nu privește concretul. Pământul de sub noi este un muzeu năruit de vestigii și utilități.
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.103, 3/2026 ▲▲▲
Piramidele constituie un vestigiu. Notre-Dame de Paris reprezintă o utilitate. Cu puține vestigii, România ar putea grăbi donația utilităților proprii către o lume care încă o așteaptă. Va putea să se înalțe, până la urmă, la altitudinea destinului său? Convingerea mea nu poate formula un răspuns argumentat.
A urca în destin înseamnă a nu te mai opri. România s-a oprit deseori, după care s-a urnit iar… Să nu se mai oprească ar fi prima instrucțiune!
Eu simt mereu România la vârful existenței sale. Critica mea decurge din această exigență filială, așa cum toleranța altora vine din comoditatea de a iubi. Ne deosebim astfel într-o țară unde totul ne seamănă. Strigătul acestei cărți, uneori dezamăgit, alteori exagerat de disperat, vizează conștiința încă risipită a românilor. Nu românul ce adăpostește fleacul conștiinței sale mă interesează, ci neliniștea cea mai generală a conștiinței românești!
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.103, 3/2026 ▲▲▲
Existențialismul ne-a amintit savant că omul e în univers și pentru el însuși! Acest „pentru el însuși“ românesc m-a adus, în cele din urmă, la masa de scris. Fiecare mărturisire a răului mi-a fost smulsă. Respirația mi s-a îndesit acum, la capătul sarcinii. Numai că eu știu să achit o datorie până la ultimul leu. Restituirea nu mă sperie, deși mă costă. Dar nu mă tem.
România rămâne o moștenire ciudată. Ea seacă în mâna celor ce nu o doresc! Să o dorim, atunci, și să îi dezvăluim pioși izvoarele îngropate!
Serile iau în palme lumina ca pe un crin. Nimic nu este mai fragil decât realul. Am simțit nu o dată că lumea nu are consistență, e ca un cinematograf pe viu în care ne trăim disperările. Pictorul pe pânză este chiar întunericul.
Libertatea e ca o evadare din afară înăuntru, din leagăn în pântec, din deltă în izvor și din scoică în perlă. Limitele sunt în miez. Mă întemeiez acum pe o altă percepție când îmi rog patria să mă ierte pentru asprimea cu care o caut!
Pentru prea mulți români, țara lor nu este chiar idealul. Dar în mine toate sunt în armonie, țara, lumea și Dumnezeu.
E suficient să fii dat afară din Țară, din Lume, ori din Dumnezeu și să nu mai însemni nimic. Acum plâng pentru România. Aud continuu în jurul meu urletul descompunerii. Inima mă îndeamnă să astup cu ea spărtura prin care neantul pătrunde în omenire.
Nu ezit să îi urmez îndemnul, deși singurătatea în această încercare rămâne și pe mai departe o exaltantă consimțire a înfrângerii.
Am scris cândva: „Trebuie să redobândim obișnuința solidarității naturale în care angajarea libertății să devină o soluție a degajării de neînsemnata noastră prezență în lume!” Puținul pe care îl mai am de adăugat sfârșește cu o ultimă implorare: Doar responsabili nu ne mai suntem datori! Vreme de decenii am asistat pasiv la pierderea României! După aproape un veac al retragerilor, al predărilor, în toamna anului ’89 România ajunsese singură în Europa și aproape singură în lume. Un tiran de rând reușise să o desfigureze aparent definitiv. Dar România nu a rămas la mila națiunilor mari. S-a mântuit pe sine în numai șapte zile! O revoluție este, pentru o istorie, o coroană!
Din nefericire, hemoragia energiei românești a continuat și după victorie. Iat-o astăzi, nepregătită înaintea Alegerii! Un pas câștigător și țara va continua să trăiască.
Dar pentru a i-l consolida trebuie, mai întâi, să o iubim fără reproș, acum când România pare a nu mai avea speranțe, energii și resurse de risipit. Altfel, un pas greșit, al nostru și nu al ei, și România va fi pierdută!
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.103, 3/2026 ▲▲▲
EPILOG
Puțin după terminarea acestui manuscris, la capătul unei zile de o platitudine epuizantă, m-am întors la masa de scris. Ceva mai rămăsese nespus! Simt în România coarda încremenită a unei așteptări abandonate. Existența ei, de la un moment dat, și-a ascuns suferințele în rutină.
Într-o iarnă însă, la capătul unei luni a disperării unui întreg veac românesc, rutinele României s-au prăbușit! Acest moment m-a surprins, împreună cu alți timișoreni, în balconul unei clădiri din centrul orașului. La un moment dat, unul dintre ei, cu un chip teribil de încercănat, s-a întors spre mine și mi-a șoptit: “Simt că venind aici am dat prea mult! Am riscat viața mea și a familiei mele doar ca să sfidez o nenorocire ce ne va atinge curând pe toți. Tu crezi că România ne va urma?…”
Afară, o tăcere plumbuită viscolea peste acoperișurile medievale ale Timișoarei. Viitorul îmi părea cufundat într-o pâclă de nepătruns. Am privit adânc în ochii celui ce poate se aștepta să-i răspund într-un singur fel.
„Da! Ai dreptate! Ceaușescu va scăpa și de data asta! Noi, cu siguranță, nu! Mâine, poimâine, vom fi condamnați și executați ca trădători ai unui popor ce nu ne va putea apăra! Mai norocoși sunt morții decât noi, cei ce le supraviețuim!…”
Poate că un astfel de discurs i-ar fi relaxat febra interioară care până în clipa aceea îl încurajase să reziste. Dar eu am ales să îi vorbesc altfel: “Nu ne pasă dacă România ne va urma! Aici, noi suntem România adevărată!…”
Omul din fața mea a pălit, a clătinat din cap, și-a coborât privirea, a plecat și nu l-am mai văzut de atunci… Eu am rămas – nu am fost singurul – în noaptea înfricoșătoare ce a urmat, cu fața arsă de o insomnie devastatoare, îndreptată înspre România adevărată…
București, august-decembrie 1994
Nu pot, totuși, încheia acest text decât readucându-l brutal la prezent! România pierdută este cea în care o nouă generație abia a ajuns. O enormă surpare comunitară s-a produs în ultimii cincizeci de ani.
Leg mecanica decăderii din urmă de două nume: Ceaușescu și Iliescu! Dacă Ceaușescu ar fi avut inteligența lui liescu, anul 1989 ar fi arătat altfel.
Dacă Iliescu ar fi avut voința lui Ceaușescu, România din 1995 nu ar mai fi semănat cu cea de astăzi. Dictaturii inflexibile i-a succedat un regim fără autoritate. Sub Iliescu, românii și-au făcut de cap ca pe moșia altora! Au furat, au ars, au demolat, au distrus…
Asaltarea României de către români a atins apogeul spre sfârșitul mandatului lui Petre Roman, un gauleiter ambițios care, sub lozinca lui: „Nu mă clintesc!”, a reușit să clintească România de pe temeliile ei. Sub Petre Roman, hambarele națiunii au fost sparte, spicele risipite, furtul secolului s-a consumat aici, unde o mulțime infractoare a jefuit îndelung o țară, lăsată fără apărare la îndemâna ei.
Petre Roman căzând, l-a urmat un gospodar mediocru. Theodor Stolojan a preluat conducerea unui nou guvern cu o demisie în buzunar. Sub el, fărădelegea generalizată și-a urmat cursul, dar predispoziția structurală la lene a românului a continuat să îi golească tot lui buzunarele.
La plecarea lui Stoly, Văcăroiu, cel mai puțin înzestrat dintre cei trei, a demonstrat ce poate face modestia intelectuală dublată de o îndărătnicie metodică. Nicolae Văcăroiu a tratat România ca pe un staul, normându-i consumurile, cheltuielile de întreținere și profitul imediat. Văcăroiu are meritul de a fi pus, la intrarea în România, firma sa de fermier național.
Scriu toate acestea fără ironie. Un economist judecă o națiune altfel decât un poet. Pentru ultimul, ea poate fi o ploaie de stele, pentru primul, un bilanț contabil dezechilibrat.
Trei premieri – un singur Președinte, este formula eșecului postdecembrist românesc! Vina cea mai generală excede însă talentul celor patru de a provoca nenorociri României.
Lista marilor vinovați este cu mult mai lungă. Acestei liste îi dau eu titlul: Clasa nevrednică. Categoria lăcustelor vorace ce au rărit covorul național! Lista politicianistă a României! Lista celor ce au tras profit propriu din mizeria societății românești! Lista celor netrebnici.
Într-o societate ca a noastră, în care reflexul politic, departe de a fi ordonator, tinde să extindă improvizația intereselor, altele decât cele naționale, până la atingerea alienării politice, absența exigenței morale este, poate, tentația cea mai ispititoare ce se exercită asupra conștiinței politicianului român.
Scriind: politician, nu gândesc: om politic – specie cu totul diferită, căci politicianul este agentul interesului propriu, în vreme ce omul politic este al respectării obligațiilor pe care și le-a asumat înaintea alegătorilor săi.
Politicianul face carieră, omul politic se lasă „ars” în serviciul cetățeanului și al țării lui. Primul este al lui Caragiale, al doilea al „regatului” moral al operei lui Camil Petrescu. Politicianul este comersantul iluziilor, omul politic este roditorul lor. Este ușor de observat în galeria politică a vremii noastre aproape absența ultimului și aglomerația cămătărească a celui dintâi!
De aceea, poate, obligația chirurgicală a celor ce semnează cronica politică românească este de a izbi în poarta ipocriziei!
Fără instituții, fără activitate statală, fără un Cuza, un Iorga ori un Brătianu, România se scufundă ineluctabil în stratul mâlos al conviețuirii sordid balcanice în care, între oameni și grupuri, nu există alt contract decât acela care nu trebuie respectat niciodată!
Fosta putere comunistă, expulzată vremelnic în urma Revoluției din Decembrie, a revenit în forță, dovedind, în fond, o inteligență manevrieră deosebită!
Cea mai rasată fracțiune a ei s-a reciclat pe dreapta, aruncându-se în afaceri și în politica unui individualism visceral, restul, în mase nostalgice, au încercat a construi refugii și camuflaje la stânga.
Toată această panoramă răvășită a stângii românești este opera ei!
Poate că într-un astfel de moment al evoluției politicului românesc, a căuta căile adevărului, a determina câștigul dreptății, a moraliza cetatea românească, înseamnă a înfrânge, într-un război disperat, tentația ipocrită.
Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
Despre această clasă voi scrie o a doua parte a acestui text, care a început cu o Românie pierdută și care va sfârși cu o Românie de câștigat. O exploatare disperată a „conceptului România” îmi impune o maximă reținere, căci o Românie de câștigat nu poate fi decât pariul unei națiuni cu eternitatea sa. Efemerul trece prin România, ca într-un pelerinaj spre absurd.
Dacă nu mă înșel, Camus spunea: „Pierderea este o treaptă trainică a câștigului!” După căderea lui Ceaușescu și plecarea lui Iliescu, drumul câștigului va fi probabil deschis. Generația care vine trebuie să găsească România curată.
Dacă în locul lui Ceaușescu ar fi fost Iliescu, în România comunismul ar fi fost mai lung, postcomunismul scurtat. Un Iliescu în fruntea Congresului al XIV-lea n-ar mai fi adus o Revoluție din Decembrie ci o abdicare nesângeroasă, a sa și a comunismului însuși.
A fost neșansa lui Ion Iliescu să ajungă prea târziu, și în comunism și în postcomunism, la conducerea unei Românii blocate. Și drama României de a nu primi la timp ajutorul pe care soarta l-a oferit, cu excepția Rusiei, popoarelor din jur: dictaturi și revoluții civilizate!
Într-un eseu publicat în 1991, îl avertizam pe președintele țării că nu mai poate mima la nesfârșit exercitarea prerogativei naționale.
13 iunie, septembrie ’91, i-au dovedit neputința de a se face respectat de cei drepți și hulit de cei răi.
Astăzi nu mai are decât aliații pe care îi merită – cei ce îi vor curma, curând, până și suferința de a fi un președinte al României!
Dar până atunci, acest „prieten al dușmanilor săi și dușman al prietenilor pe care i-a avut” va rămâne și pe mai departe liderul României pierdute, rătăcită în imediata eternitate…
FINE –
România pierdută (1995)
Fragmente
Partea a XIV-lea
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
 | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
 | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
 | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |
De citit în limba română:
