CONVOIUL (XIII) ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.106, 06/2026 ▲

Abstract
Title: “THE CONVOY (XIII)” — Part I: The Body of the Snake (23)
Author: Gheorghe Schwartz
Translated by: Eugene Matzota
Publication: ALTCULTURE MAGAZINE no. 106, 06/2026 “We still believe in culture!”

Overview
Sitting isolated in a quiet hotel lobby, the protagonist observes former members returning from the massive, collective entity known as „The Convoy” to rejoin civilian life—reunions that appear noticeably devoid of warmth or joy. With only three days of accommodation vouchers remaining, he faces growing uncertainty about his future while grappling with the reality of his covert recruitment by a secretive system.

Through a communication device concealed as a business card, the protagonist learns why Convoy attire is heavily targeted by criminals: impostors use the uniforms to pose as law enforcement, carrying out robberies and murders under the guise of official authority. As he continues his assigned mission to investigate why individuals abandon the security of the Convoy for a life of hardship, the protagonist discovers that his own thoughts—and those of all marchers—are constantly harvested, processed, and analyzed by advanced computer algorithms, revealing a pervasive system of total surveillance.

Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!

I. TRUPUL ȘARPELUI

23.

Stau singur în holul hotelului. Afară plouă în continuare. Nu am nicio idee cum să procedez mai departe. Din lift coboară un bărbat în vârstă purtând haine de Convoi. Probabil că a ieșit din trupul șarpelui pentru a-și petrece ultimii ani în sânul familiei. Se duce la ușa de la intrare, o deschide, stă câteva clipe afară, revine în clădire și rămâne în picioare. Fiind aproape de ușă, aceasta se deschide iarăși. De afară intră stropi de ploaie. Trebuie să se dea mai la o parte pentru ca ușa să se închidă. N-are rost să-l acostez. Motivul ieșirii lui din Convoi mi se pare că l-am depistat corect. Și, într-adevăr, după puțină vreme apare o pereche mai tânără, stau de vorbă, nu se îmbrățișează, însă pleacă împreună. Este a doua oară când asist la asemenea reîntâlniri. Care nu par chiar fericite. Nu am sesizat nici măcar o urmă a unei revederi îndelung așteptate.

Stau singur în hol. Afară s-a întunecat, ar trebui să urc în camera mea, în camera 827, mai am câte ceva de mâncare prin sacoșă. Nu mi-e foame, ploaia îmi închide ochii. Mi se pare suspectă puțina mișcare în holul și la recepția unui hotel atât de mare. În tot acest timp, s-au ocupat doar două nișe cu câte un grup care stă de vorbă și bea bere. Nu sunt „de-ai noștri”, după cum sunt îmbrăcați. Mai târziu, vine și jandarmul post convoi care m-a însoțit și pe mine aici. Aduce cu el nu un ieșit din coloană, ci doi. Li se fac formalitățile la recepție și dispar toți trei în liftul care se oprește la etajul 5. Jandarmul post convoi reapare, mă salută discret în trecere și dispare în ploaie.
Deci, mă consideră deja „de-ai lor” și asta se vede că pretinde discreție.

Mai am trei cupoane de cazare, trei zile și trei nopți în care am adăpost și micul dejun asigurate. După aceea? „Gândurile anticipative vizând o situație oricât de probabilă, nu pot prevedea întotdeauna viitorul!” Da, dar n-am cum să nu mă gândesc la cele ce mă așteaptă după cele trei zile. Îmi aduc aminte de suspiciunile celor doi feroviari în legătură cu mine și cu răufăcătorii care îi jefuiesc pe cei ce poartă hainele primite în Convoi. Că suspiciunile acelea sunt reale mi-a demonstrat-o „incidentul test” din dimineața când au înscenat să fiu chiar eu atacat pe stradă. Nu pot să-mi dau seama de ce hainele acelea sunt atât de dorite de răufăcători. Scot cartea de vizită și mă interesez. Răspunsul vine prompt, dar într-o tonalitate joasă. Trebuie să duc cartea de vizită la ureche ca să aud ce-mi transmite. „Hainele provenite din Convoi sunt tentante nu numai pentru calitatea lor, ci, în primul rând, pentru a fi folosite de grupuri agresive împotriva unor cetățeni nevinovați. Dându-se jandarmi post convoi, bandiții «arestează» pe cine vor, le iau bunurile și îi abandonează în locuri dosnice. Sau chiar îi omoară.” Așa, deci! „Însă nu e numai atât, continuă mesajul, societatea trece acum printr-un proces într-atât de nou, încât transformările nu au loc fără dușmanii noii orânduiri. Stârnind panică în hainele jandarmilor post convoi, nu toată populația este convinsă că tâlharii bine organizați nu fac cu adevărat parte chiar dintre oamenii legii. În felul acesta, însăși legea este pusă sub semnul întrebării”. Pun cartea de vizită înapoi în buzunar, dar o mai scot o dată: „Cum își dau seama adevărații jandarmi post convoi, când se intersectează între ei, cine este adevărat om al legii și cine este uzurpator?” „Asta este o problemă cu adevărat complicată, dar, spre mândria noastră a fost rezolvată. Când va veni vremea, vei fi informat. Până atunci, sfatul nostru este să fii cu băgare de seamă și să nu accepți nicio invitație din partea unor indivizi îmbrăcați ca tine, dar pe care nu-i cunoști!”

„O să fiu informat când va veni vremea!” Adică nu sunt încă de-i lor, sunt încă „în probe”. Îmi vine foarte greu să mă obișnuiesc cu gândul că trec printr-un proces de racolare. Și asta fără să fi făcut niciun semn că aș vrea să devin unul dintre ei. În mine se mai află repulsia față de serviciile secrete atotputernice în trecut și, iată, și în prezent. Teama pe care o răspândesc ele în rândurile populației nu este nici pe departe contracarată de utilitatea lor pentru apărarea statului de drept. Dar dacă ți-ai alege un alt stat de drept? Nici ceea ce mi s-a spus, că democrația se bazează pe doi piloni, pe servicii și pe bănci, nu-mi înlătură această veche teamă intrată în subconștient. Prea multe samavolnicii au făcut întotdeauna serviciile în numele unei orânduiri în care ai nimerit să trăiești. Iar băncile le-am perceput întotdeauna doar drept instituții ale marii cămătării legale. Nu, nu sunt deloc încântat că am fost racolat, chiar dacă aceasta s-a întâmplat fără să-mi dau consimțământul. Dar nici nu am refuzat. Da, nici nu am refuzat! Convins că fac un lucru util, continui să-mi bat capul cum să îndeplinesc misiunea primită. Argumentul că fără protejarea legilor, lumea ar cădea în anarhie, în haos, m-a convins. (Acum mi-a devenit limpede că fac ceea ce mi s-a cerut, că încerc să îndeplinesc o sarcină. Pe care nu numai că mi-am asumat-o, ci chiar mă străduiesc s-o duc cu bine la capăt, fiind convins că rezultatul aflat va ajuta sistemul, dar și pe mine! Vechea repulsie față de servicii n-a dispărut, dar încerc să mă conving că nu e nimic malefic în acceptarea de a afla de ce părăsesc unii viața fără griji din Convoi, în schimbul unui trai cu atâta nesiguranță și greutăți zilnice. Și chiar în vreme ce, în paralel, mă frământ cu asemenea gânduri, doresc sincer să pot răspunde la motivul ieșirii din trupul șarpelui.)

Urc în camera 827, pe masă găsesc două mere, mușc din unul și scot cartea de vizită. Întreb de ce nu a fost întrebat fiecare dintre cei ce au părăsit Convoiul de ce a făcut-o. Înregistrând toate răspunsurile, acestea ar fi putut fi comparate, prelucrate statistic și cele mai multe asemănătoare ar fi dat o tendință semnificativă. Mi se răspunde că lucrul acesta a fost realizat, mi se amintește că și eu am fost interogat în biroul de la gară de ce am ales să părăsesc trupul șarpelui. Bine, spun, dacă există o sinteză a acestor date, aș dori să am și eu acces la ea. Răspuns: nu există doar o sinteză în memoria computerelor, există chiar mai multe, în funcție de tipul prelucrării lor. Există date suficiente și în legătură cu motivațiile celor mulți, motivațiile celor ce continuă marșul. Răspunsul meu: eu nu țin minte să mă fi întrebat cineva așa ceva. Răspunsul lor: n-ai fost întrebat, dar s-au luat în considerare gândurile tale de atunci. Și nu numai gândurile tale, ci și gândurile tuturor camarazilor tăi! Dacă adăugăm la aceasta programul de calculator care analizează evoluția acestor gânduri prin prisma nivelului de mulțumire, de acceptanță și eventuala progresie a îndoielilor, doar computerele cele mai performante pot face față unui volum atât de mare de informații. Informații pe care le stochează, le sortează și la prelucrează emițând tendințe generale și tendințe la nivelul fiecărui individ în parte. Bibliorafturile conținând stick-urile cu informații despre mii de subiecți nu sunt doar în arhiva pe care ai traversat-o în drum spre salonul 827, mai sunt multe asemenea arhive privind alte categorii de subiecți. Întreb: Dacă există o supraveghere atât de riguroasă și de profesionistă, de ce mai este nevoie ca eu, singur și fără facilități tehnice, să caut răspunsul la întrebarea pusă?

Răspuns: Nu ești singurul având această misiune.

Pe lângă faptul că acest răspuns nu este cu adevărat un răspuns, mi se confirmă că execut o misiune!
Stau la geam și molfăi un sandvici vechi. Strada și-a schimbat din nou arhitectura. Câteva mașini traversează ploaia mocănească.

Mă culc. Sting lumina, dar nu reușesc să adorm. Îndoielile mele se interferează cu întrebările despre cum să continui în încercarea de a afla dacă teoria mea în legătură cu ieșirile din Convoi este validă. Sau dacă este singura explicație. Nu izbutesc să-mi răspund mulțumitor la niciuna dintre aceste întrebări.

VA URMA

I. THE BODY OF THE SNAKE

23.

I sit alone in the hotel lobby. It’s still raining outside. I have no idea what to do next. An elderly man wearing Convoy clothes comes down from the elevator. He must have emerged from the body of the snake to spend his last years in the bosom of his family. He goes to the front door, opens it, stands outside for a few moments, returns to the building and stands. As he approaches the door, it opens again. Rain pours in from outside. He has to step aside for the door to close. There’s no point in approaching him. The reason for his exit from the Convoy seems to me to have been correctly detected. And, indeed, after a little while a younger pair appear, chat, don’t hug, but leave together. This is the second time I have witnessed such reunions. And they don’t look happy. I didn’t notice even a hint of a long-awaited reunion.

I sit alone in the hall. It’s dark outside, I should go up to my room, room 827, I’ve still got some food in my bag. I’m not hungry, the rain is closing my eyes. I find little movement in the lobby and reception of such a large hotel suspicious. In all that time, only two niches have been occupied by a group chatting and drinking beer. They’re not „one of us” the way they’re dressed. Later, the post-Convoy gendarme who also accompanied me here arrives. He brings with him not one out of the column, but two. They are given the formalities at reception and all three disappear into the elevator that stops on the 5th floor. The post-Convoy gendarme reappears, discreetly greets me in passing and disappears into the rain.
So, they already consider me „one of them” and that shows that they claim discretion.

I still have three accommodation vouchers, three days and three nights of accommodation and breakfast provided. After that? „Anticipatory thoughts aimed at a situation however probable, cannot always predict the future!” Yes, but I can’t help thinking about what awaits me after the three days. I am reminded of the suspicions of the two railway men about me and the villains who rob those who wear the clothes received in the Convoy. That those suspicions were real was proved to me by the „test incident” in the morning when they faked my own attack on the street. I can’t figure out why those clothes are so desired by the villains. I pull out my business card and ask around. The answer comes promptly, but in a low tone. I must hold the card to my ear to hear what it says. „Clothes from the Convoy are tempting not only for their quality, but primarily for use by aggressive groups against innocent citizens. Posing as post-Convoy gendarmes, the bandits ‘arrest’ whoever they want, take their belongings, and abandon them in filthy places. Or even kill them.” So that’s it! „But it’s not only that,” the message continues, „society is now going through such a new process that transformations do not take place without the enemies of the new order. By stirring up panic in the post-Convoy gendarmes’ coats, not all the population is convinced that the well-organized robbers are not really even part of the law. In this way, the law itself is called into question.” I put the card back in my pocket, but take it out again: „How do the real post-Convoy gendarmes figure out, when they cross each other, who is a true lawman and who is a usurper?” „This is a really complicated problem, but to our pride it has been solved. When the time comes, you will be informed. Until then, our advice to you is to be careful not to accept any invitations from individuals dressed like you but whom you don’t know!”
„I’ll be informed when the time comes!” I mean I’m not theirs yet, I’m still „on probation”. I’m having an extremely tough time getting used to the thought of going through a process of being rounded up. And that’s without having made any sign that I want to become one of them. There is still a revulsion in me towards the all-powerful secret services in the past and, lo and behold, in the present. The fear they spread among the population is far outweighed by their usefulness in defending the rule of law. But what if you chose a different rule of law? Even what I have been told that democracy rests on two pillars, services and banks, does not remove this old subconscious fear. Too much mischief has always been done by the services in the name of an order in which you happened to live. And the banks I have always perceived only as institutions of the great legal loan shark. No, I’m not at all pleased that I was raided, even if it happened without my consent. But neither did I refuse. Yes, nor did I refuse! Convinced that I am doing something useful, I continue to struggle with how to fulfil the mission I have been given. The argument that without the protection of laws, the world would fall into anarchy, into chaos, has convinced me. (Now it became clear to me that I was doing what I was asked, that I was trying to accomplish a task. One that I have not only taken on, but I am actually trying to carry out, convinced that the result will help the system and myself! The old revulsion towards the services has not gone away, but I am trying to convince myself that there is nothing evil in accepting to find out why some leave the carefree life of the Convoy in exchange for living with so much insecurity and daily hardship. And even as, in parallel, I struggle with such thoughts, I sincerely wish I could answer the reason for leaving the snake’s body).

I go to bed. I turn off the light, but I can’t fall asleep. My doubts interfere with questions about how to proceed in trying to find out if my theory about the Convoy’s exits is valid. Or if it’s the only explanation. I can’t manage to answer either of these questions satisfactorily.

Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota

I go up to room 827, find two apples on the table, bite into one and pull out the card. I ask why everyone who left the Convoy wasn’t asked why they did so. By recording all the answers, they could have been compared, statistically processed and most similar would have given a significant trend. I am told that this has been done, I am reminded that I too was questioned in the station office as to why I chose to leave the body of the snake. Well, I say, if there is a summary of this data, I would like access to it too. Answer: there isn’t just one synthesis in computer memory, there are several, depending on the type of processing. There is also enough data on the motivations of the many, the motivations of those who continue the march. My answer: I don’t remember anyone asking me that. Their answer: you weren’t asked, but your thoughts at the time were taken into account. And not only your thoughts, but the thoughts of all your comrades! If we add to this the computer program that analyses the evolution of these thoughts in terms of the level of satisfaction, acceptance, and eventual progression of doubts, only the most powerful computers can cope with such a large volume of information. It stores, sorts, and processes this information, producing general trends and tendencies for each individual. The libraries containing sticks of information on thousands of subjects aren’t just in the archive you walked through on your way to room 827, there are many more such archives on other categories of subjects. Question: If there is such rigorous and professional oversight, why do I, alone and without technical facilities, need to search for the answer to the question asked? Answer: You are not alone in this task.
Besides the fact that this answer is not really an answer, it confirms to me that I am conducting a mission!
I’m sitting at the window and grinding an old sandwich. The street has changed its architecture again. A few cars cross the drizzling rain.

TO BE CONTINUED

Readings in English

	The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback
	NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback
	Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback
	THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback
	Theosophy, The Final Answer   $4.95 to buy Other formats: Paperback
	NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95

De citit în limba română: