
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.100, 12/2025 ▲▲▲
Dedic „România pierdută”
tuturor ipocriților acestei țări
și falșilor fericitori
de dragoste românească!
Cititorule,
tu știi mai bine
cum se scriu cărțile!
Dezgustat de a-ți aminti,
de a fi obligat
să le amintești altora.

Dar nimeni altcineva decât bărbatul, pur și simplu, nu îmi pare mai responsabil înaintea dezastrului românesc! EI, autocratul faptei întâmplătoare, curajos în frică, viteaz în fugă, rezistent în capitulare, și-a pierdut pe rând, ca soldat şi general, toate bătăliile.
Continuu degradat pe câmpurile de luptă de însemnele virile, cu brațele ridicate şi privirea năucă, el asistă numai la dezonoarea care i-a luat urma. Abandonurile, ca și trădările, îi sunt numeroase.

▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.100, 12/2025 ▲▲▲
Infidel incurabil, curtezan lamentabil, execrabil cuceritor, cheltuind cu nesăbuință din creditul pe care i-l acordă femeia, bravând asurzitor când nu e nimic de riscat, belicos când războiul e încheiat, el, bărbatul român, dă impresia că i-a secat menirea.
Muncitor fără har, nu purcede la act decât împins de la spate, „cu sula în coaste“.
Nevoia îl înspăimântă, procreerea îl sleiește. România din jurul lui a devenit o imagine a ceea ce nu mai reușește să izbândească.
Șomer de talent, parazit de vocație, se lasă cu ușurință întreținut de familia sa.
Amăgitor de profesie, el pătrunde încălțat în iatacul nubilelor cărora le pângărește candorile.
Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
Bărbatul României personifică, poate, cea mai prost ascunsă dezamăgire a speranțelor ce l-au investit cândva cu încrederea lor.
Degeaba ne amăgim, nu tolerându-i carențele îl vom obliga să fie altfel! Dragostea bărbatului despre care vorbim este scurtă, posesia primitivă, tandrețea sumară, deficitul afectiv – cutremurător. Instinctul defetist, ca și refuzul instinctiv al obligațiilor, îl fac pe acest cusurgiu nepunctual să îmbrace haina unui scepticism de ocazie. Cu toate astea, nimic nu-l însuflețește mai ușor decât ocazia de a colporta, a bârfi, a blasfemia, de a contesta ori nega truda nobilă a celor ce repară lumea în locul lui.
Ajuns în țări străine, se strecoară ca un câine cu coada îmbârligată în urma generosului ori naivului prosper, gata să cerșească, să fure sau să prade.
Ferească Sfântul să-l inspire o competiție virilă; pe el nu-l atrage decât cea frauduloasă. A pune mâna pe ce nu-i aparține, a distruge ce nu poate lua cu sine – în astfel de dexterități nu are egal. Un chestionar de tip „Raport Hite” al intimității femeilor ar da la iveală tulburătoare dovezi ale săracei sale înzestrări amoroase. Lașul de peste zi devine dictatorul de noapte!
Nu dușmanii, ci nevasta și copiii îi simt palmele. Incapabil să se măsoare în durată, a învățat în grabă cultura expedientului. Tot mai diform în extensia-i morală, bărbatul României se comportă în țara lui ca un barbar la periferiile Atenei lui Pericle!
Chiar și Dumnezeu, privindu-l, se oprește uneori din zidire și murmură pierdut: „La învierea de apoi, acest viu defect nu va fi chemat niciodată!”

▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.100, 12/2025 ▲▲▲
Așa cum porcii își produc gunoaiele, își fac averile parveniții în România! Dar dincolo de grămezile de parale, ipocrizia, lăcomia, cruzimea – nimic în plus. La fel de febrilă, clasa politiciană suferă de un recent snobism atlantic. La Timișoara, în cadrul unui colocviu despre Ideea europeană, după prezentarea unei comunicări privind limba de lemn, Neagu Djuvara m-a admonestat indirect: „Trebuie să le fim recunoscători americanilor!”
Să le fim recunoscători pentru ce? Pentru lalta? Pentru așteptarea zadarnică a deținuților politici din închisorile comuniste, ce își încurajau speranța șoptindu-și: „Vin americanii!“, pentru inactivitatea complice din ’56 şi din ’68, când Ungaria, Cehoslovacia au fost invadate de ruși? Pentru că au impus guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău să nu recurgă la reîntregirea statului român, pentru că sprijină Ucraina în refuzul de a retroceda Bucovina și Herța, pentru că pretind unei țări sleite să restituie proprietățile evreiești? Dar proprietățile românești din Basarabia?…
Ca ieri, eram încă atât de recunoscători „marelui frate de la Răsărit”. Dar astăzi nu mai suntem odraslele doctrinei Brejnev ci pupilele lui Clinton. România nu mai are natură proprie ci o carne moale de scoică, ascunsă în falsa trăinicie a ambalajului de import. De-ar simți românii că la fel de ridicol le atârnă pe obraz și masca bolșevică și smile-ul american!…
România nu mai are alegere în fața drumului care trebuie să o ducă la ea însăși. Şi dacă, totuși, va mai rata o dată alegerea aceasta, ea va deveni pe drept o Românie pierdută, o țară care a trăit fără asemănare cu ea însăși și apoi a pierit.
Am lăsat deliberat la urmă răspunderile intelectualului! Ființă rară, etern minoritară, în care clopotul instinctului bate temperat, intelectualul prefigurează clasa omului viitorului ce întârzie să sosească.
Intelectualii nu sunt înaintașii civilizațiilor, ci adulmecătorii lor, câini de vânătoare ai unui timp ce încă nu a apucat să existe.
Întrebarea lui Ortega Y Gasset: „Cine comandă în lume?” nu pe ei îi privește. Ei comandă doar, dinlăuntrul lumii, căutarea alegerii bune. Intelectualii mențin intact întregul omenesc într-un spațiu al gregarului care tinde să îl dividă. Ascunși mereu în orbitele mulțimilor trecătoare, intelectualii aprind chibrituri în secolii de întuneric, deși mai totdeauna glasul lor se lasă greu auzit.
Intelectualii sunt purtători de semne. Doar ei indică reperele pe care popoarele nu le aleg, de bună voie, în evoluția lor. Ei simt, în sine, dimensiunea profundă a prăbușirii în lume, dar și învierea ce i-ar putea urma. Dacă e adevărat că „orice descoperire filozofică nu este altceva decât o aducere la suprafață a ceea ce există în străfunduri”, intelectualii sunt chiar minerii noștri! Trudnici salahori ai geologiei imemoriale, intelectualii dizlocă, forează și aduc la suprafață energia decantată a milioanelor de ani fără noi.
Intelectualii dezgroapă nuanțele, domesticesc confuziile, dezmembrează erorile, îmblânzesc umorile neîngrădite, fac zidăria cerului sprijinit pe turlele catedralelor. Intelectualii sunt asceții acelei morale care ne pretinde să știm ce trăim. Nici în România n-ar fi trebuit a fi alții!
Intelectualul român este o rasă încă fără noblețe.
Incapabil să inspire
schimbarea românească, intelectualul locului
s-a disimulat dintotdeauna în ea.
Târnăcopul său nu izbește în potrivnicia momentului ci, mimând o împotrivire comodă, numai îl lingușește. Noi, românii, am consimțit la răzvrătirea intelectuală de prea puține ori! Nu putem decât invidia însuflețitoarea vreme a lui Kogălniceanu, Cuza, Bălcescu. Intelighenția românească s-a născut la 1848 și a sucombat la sfârșitul domniei carliste.
Noi n-am avut un Confucius, un Gandhi,
nici măcar un Luther
ori un Calvin.
De câte ori popoarele intră
într-o fundătură, intelectualii le scot de acolo.
Noi n-am ieșit din fundătura comunistă cu sprijinul lor, ci prin deflagrarea extremă a instinctelor mulțimilor reprimate.
O țară fără intelectuali
este ca o stradă fără felinare.
Până în Decembrie ’89, bezna conștiinței ne-a fost absolută.
După ’89,
întunericul moral a continuat.
Tăcerea intelectualilor – aproape o trădare! –
menține în continuare intactă teama colectivă de viitor.
Un Noica proorocea, nu cu mult înaintea izbucnirii furtunii, întoarcerea românească înspre trecut.
Mai târziu, Liiceanu va da semnalul întoarcerii spre prezent, nimic în plus. Andrei Pleșu a arătat și cum putem recoloniza, fără războaie infracționale, prezentul, prin Minima Moralia.
Pe ansamblu, cuplul Petru și Pavel, în ediția românească, s-a lăsat uzurpat de artefactul Vadim-Păunescu. Apostolatul românesc rămâne și pe mai departe o neîntreruptă impostură. (Să mă ierte Adrian Păunescu. Dumnezeu nu ne-a dat atât de mult pentru a dărui, la rândul nostru, atât de puțin!)
Nu o dată mi s-a întâmplat să citesc, cu neîncredere, datele ce privesc profesiunile intelectului.
Cantitativ, stăm nemaipomenit.
Dar în rest?
Să fie oare dezertarea intelectualilor
doar o reacție de dezgust
înaintea unei stări comune de neputință?

Când Franța s-a prăbușit, în 1940, Camus se pregătea să simtă că poate să scrie Ciuma!
Un Rolland nu se naște decât acolo unde dezastrele nu ucid curajul de a le rezista.
Prin mărimea datoriei pe care o are,
mă tem că intelectualului român
nu îi va ajunge o singură viață pentru a și-o plăti! reacție de dezgust
înaintea unei stări comune de neputință?
România pierdută (1995)
Fragmente
Partea a XII-lea
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
![]() | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
![]() | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
![]() | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |








