▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.98, 10/2025 ▲
Fragment din ”Omul de cenușă”
de Nicholas Jordan
CAPITOLUL 12
Manual de supraviețuire în călătoriile lungi (II)
Nu m-am putut obișnui niciodată cu atmosfera de veselie forțată a croazierelor, iar, în tot șirul de înșelătorii acvatice la care aveam să asist, rolul de ghicitoare de bâlci pe care și-l asumase Umberto n-a fost decât începutul. Întâmplător însă, dispariția doamnei Bernstine nu reprezintă altceva decât de o simplă statistică demografică.
„Trei pătrimi din clienții croazierelor de lux sunt văduve“, citisem într-un anuar al armatorilor de vase. „Statisticile arată că oamenii de afaceri americani, cu deosebire cei mai activi și mai întreprinzători, plătesc până la urmă prețul efortului lor neîntrerupt și mor cu cel puțin zece ani înaintea nevestelor lor. Și, de multe ori, doctorii lor de familie le prescriu imediat văduvelor îndurerate o croazieră îndelungată, tocmai pentru a le ajuta să treacă mai ușor primele momente de singurătate și jale. Se naște astfel necesitatea înzestrării gratuite a sălilor de așteptare din marile cabinete medicale particulare cu reviste turistice și cu broșuri de croaziere de cea mai înaltă calitate.“
O.K., O.K.; un bun exemplu de marketing. Dar se gândesc vreodată toți acești doctori ce efect cumulativ poate avea combinația schimbării subite de climă, a festinurilor abundente cu mâncăruri tropicale care cad greu la stomac, a soarelui necruțător și quasi-permanent deasupra capului, chiar și a proaspetelor tovarășe de călătorie: o întreagă liotă de alte văduve recente și la fel de îndurerate?
▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.98, 10/2025 ▲
Nu-i de mirare deci că sorții înclinau de partea lui Umberto. De altfel, destul de repede, am fost în stare să-i urmez exemplul. Am început să studiez cu mai multă atenție îmbarcarea clienților și-n curând am decis și eu să-mi plasez jetoanele pe negru. Curând, s-a dovedit fără putință de tăgadă că posedam, într-o măsură chiar și mai neobișnuită decât Umberto, darul ciudat de a prevesti nenorocul.
Într-o dimineață fierbinte de ianuarie, am observat o altă doamnă complet înveșmântată în blănuri făcându-și intrarea triumfală la bordul „Reginei Caraibilor’“. Venea, probabil, dintr-un colț friguros al Americii de Nord: Nebraska ori, poate, Manitoba. I-am acordat, și am avut dreptate, un respira de opt zile pentru băi de soare și șase partide de shuffleboard. Iar în februarie, am nimerit-o cu aceeași precizie în alte două cazuri similare.
M-am gândit că n-ar fi rău să încep alcătuirea unui gen nou de carte: un ghid de supraviețuire pentru turiști, intitulat „Cum să sfidezi sorții și să te întorci în viață din toate călătoriile de lungă durată“. Timp de câteva luni, ideea mea a rămas în stare embrionară. Apoi însă a devenit un obicei, care s-a materializat în abundente note de călătorie. Numai lunga mea carieră de perpetuu voiajor m-a împiedicat să-mi termin acest proiect mai devreme.
Odată terminat, ghidul meu turistic va interesa pe toată lumea. După aproape un deceniu de viață petrecut în tranșeele călătoriilor de tot felul, știu cu siguranță care dintre acestea se potrivește și care nu fiecărui gen de turist. De pildă, puțini știu că, din 1988, turismul a ajuns pe primul loc printre industriile lumii, detronând din această poziție puternica industrie a petrolului. Complexitatea acestei activități puțin analizate, tendințele ei necontrolabile de creștere neîntreruptă, cât și de proastă înțelegere a managementului modem, au rămas necunoscute publicului larg. Ghidul meu de supraviețuire va corecta toate aceste limite și neîmpliniri.
Să nu uităm că, pe parcursul perioadei de nouă ani cât am fost neîncetat pe drumuri, un total de șaptezeci și opt de pasageri și-au pierdut viața în timp ce călătoreau cu mine.
Un calcul simplu dă o medie de sezon de 8,56 decese, cu un maximum absolut de 11 în cel de-al șaselea an. Dacă luăm în considerație nenumăratele tururi făcute în autocare gemând până la refuz de geriatrici, cifrele acestea puteau să apară de rutină și, într-adevăr, mulți dintre directorii companiei noastre le-au considerat pe deplin acceptabile. Prietenii și colegii mei însă, în majoritate veterani ai unor nenumărate călătorii de lungă durată, gândeau altfel.
Înainte de a începe un nou tur, ne adunam cu toții la sediu pentru a ne coordona plecările. Ne întâlneam în camera hărților, ne așezam la masa mare din centru, scoteam din gențile diplomat fotografiile de grup făcute la plecarea în turul precedent și le răspândeam de-a valma peste hărți, carnete de notițe și listele computerizate cu numele pasagerilor. La prima vedere, fiecare fotografie părea o copie fidelă a celei de alături: un mozaic multicolor de fețe zâmbitoare, obliterând jumătate din silueta autocarului strălucitor din fundal. Ici și colo, în câteva dintre clișee numai, se putea observa că, deasupra capetelor câtorva turiști, trona un X marcat cu cerneală roșie. Fiecare din X-uri avea o poveste, pentru că, de regulă, îl identifica pe acela care nu reușise să ajungă cu restul grupului la destinație.
Călătoriile de tipul celor pe care le făceam noi erau lungi și costisitoare. Într-un fel, era și de așteptat să pierdem câțiva clienți pe drum, ținând cont că în majoritate ei erau ori foarte bătrâni ori foarte bogați, singurele categorii de oameni care își puteau permite luxul de a pierde concomitent atât de mult timp pe drum și atât de mulți bani.
De fapt, nu pierderea ocazională a unui turist, nici măcar orele nesfârșite petrecute pe aeroporturi, indiferența șefilor noștri sau ocazionalele accese de malarie ori dizenterie constituiau aspectele cele mai greu de suportat ale muncii noastre, ci tensiunea permanentă creată de așteptările grupului. Nu-i de mirare că, și în prezent chiar, un ghid nu rezistă pe drum mai mult de cinci ani, cam tot atât cât dăinuie în medie cariera unui jucător de fotbal profesionist, faima unei stele de cinema sau vocea unui cântăreț de rock’n’roll.
▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.98, 10/2025 ▲
Pentru ghizii de elită care însoțesc tururile de lux, un număr de aproximativ zece „întreruperi Involuntare de Tur“ este totalul la care se pot aștepta ei în decursul unei întregi cariere – cei „Zece Negri Mititei“, cum îi poreclise unul dintre predecesorii mei de pribegie în autocare.
ZNM! Trei litere care deveniseră pentru noi o unitate de măsură! „Zece Negri Mititei“, faimosul roman polițist al Agathei Christie unde, în cazul unora dintre noi, versurile copilărești din primele pagini ale cărții se dovediseră profetice: „Doi negri mititei se prăjeau la soare; unul s-a pârlit prea mult și-a rămas doar unul…“
De fapt, aproprierea întâlnirii cu ultimul călător în haine cernite semnalează oricărui ghid și amurgul carierei sale peripatetice. După încă un sezon lung și chinuitor, veteranii, bărbați și femei care au văzut prea multe în cariera lor ca să mai fie impresionați de ceva, își termină numărătoarea inversă: „Un negru mititel a plecat acasă să se spânzure și el și n-a mai rămas niciunul“.
Iar Agatha Christie a folosit ultimul vers pentru a schimba titlul romanului. Ca să nu fie socotită o adeptă a rasismului, scriitoarea a înlocuit în 1952 (cel puțin în lumea anglo-saxonă) titlul original, ,Zece Negri Mititei“, cu „And there were none“. Pentru noi titlul acela însuma totul. „Și n-a rămas niciunul.“ Extaz! Ușurare! Sfârșitul citatului…
O dată ce-și realizează cota, un veteran poate trăi fericit cu satisfacția datoriei împlinite. Dacă îndeplinirea totalului de ZNM s-a făcut de-a lungul unor ani lungi de strădanii și muncă în meseria lui bine plătită, el se retrage la pensie un om bogat. Dar e posibil ca un alt ghid să realizeze cota celor zece mult prea repede și, dezorientat, să sfârșească în cabinetul unui psihiatru. De fapt, ce mai contează? Plăcuta stare mentală născută din accesul lesnicios la tranchilizante puternice făcea ca viitorul să apară luminos și în a doua alternativă. Extaz! Ușurare! Mântuire! Sfârșitul citatului?
Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
Până la urmă, am fost nevoit să recitesc și eu cartea Agathei Christie. Era neîndoios că, cel puțin în cazul meu, primele versuri ale baladei celor „Zece Negri Mititei“ se refereau la Heide Braun: „Zece negri mititei s-au dus să mănânce; unul s-a înecat cu un os, și-au rămas doar nouă“.
Următoarea strofă descria de minune sfârșitul lui Bob Prentiss, australianul cârcotaș din Melbourne: „Nouă negri mititei au mers să se culce; unul a murit în somn, și-au rămas doar opt“.
Romanul în sine este cam subțirel, iar numărătoarea pe care trebuia s-o studiez părea extrem de simplă: de la zece la zero. Gata! Sfârșitul citatului! Dar pentru mine sfârșitul n-a venit deloc așa de ușor. Mi-a luat foarte mult timp, aproape o veșnicie, ca să-mi dau seama că, în cazul meu, nici nu era vorba despre vreo numărătoare inversă, ci exact de opusul ei.
Am studiat atunci celelalte versuri din carte, de parcă ar fi fost scrise de către Nostradamus însuși. Eventual, am găsit pentru foștii mei clienți echivalențe pentru toate catrenele, afară de al treilea. Dar aș fi fost în stare să adaug atâtea strofe noi, dacă voiam, încât mi-aș fi putut alcătui singur o mică bibliotecă de cărți pentru copii.
În orice caz, cartea pe care o plănuiesc, „Ghidul de supraviețuire în călătoriile lungi“, nu are nimic de-a face cu copiii. Dimpotrivă, aș zice că are mult mai mult de-a face cu oamenii în vârstă. Analizându-mi notele, am putut izola câteva tendințe semnificative.
În timpul excursiilor în India, de exemplu, turiștii de religie Sikh întârziau cu regularitate în orașul lor sfânt, Varanasi, sperând probabil că vor muri acolo și că, după aceea, cenușa lor va putea fi răspândită în fluviul Gange. Dar credincioșii Sikh cu turbanele lor viu colorate constituiau mai curând o excepție în rândurile turiștilor mei. Adevăratele probleme apăreau în tururile din Țara Sfântă. Simțeam, fizic aproape, că mulți dintre pelerinii de vârstă înaintată din autocar visau în tăcere la o înmormântare în pământ sfințit..
Après la mort, pas des problèmes, mi-a mărturisit senină o contabilă pensionară din Lyon.
De fapt, în turul acela, problemele au continuat și după plecarea din Israel. O răbufnire a ciocnirilor dintre creștini și palestinieni ne-a prins aproape de Beirut, într-o mică stațiune de schi din munții Antilibanului, unde turiștii mei au vrut să profite de o ninsoare mai bogată – o adevărată raritate pe țărmurile sudice ale Mediteranei. Am fost cruțați de vicisitudinile războiului civil, dar am rămas blocați în munți trei zile și, în plus, am fost prinși de o avalanșă.
Al doisprezecelea, al treisprezecelea și al paisprezecelea negrișor dintr-o numărătoare tot mai accelerată au rămas înmormântați acolo. Dar, cel puțin de data aceasta, totul s-a întâmplat après ski…
(VA URMA)
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
 | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
 | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
 | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |
De citit în limba română:
