SUB SEMNUL DOMNULUI UNIFICATOR – ALTCULTURE MAGAZINE ● 78 ● 2/2024

SUB SEMNUL DOMNULUI UNIFICATOR – ALTCULTURE MAGAZINE ● 78 ● 2/2024
De Claudiu Iordache

Îți place? VINO CU NOI!

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania

„Vom atinge curând ziua de 24 ianuarie 1992 a calendarului românesc. Consiliul Național al Unirii, în componența căruia se regăsesc 130 de deputați de la București și 50 de deputați de la Chișinău, vă cheamă la Iași în vinerea acestei săptămâni, în care vor bate clopotele conștiinței reîntregirii neamului românesc!
Să nu ne fie teamă, pentru că noi nu vom forța mâna istoriei, deși istoria a forțat deseori mâna poporului.
Dar fără Basarabia, fără Bucovina și Ţinutul Herței, noi am fost și rămânem infirmi! Vom merge, deci, la Iași, pe urmele destinului național, pentru a ne releva nouă înșine suferința de a continua să rămânem despărțiți de toată România din stânga Prutului, dar și voința de a curma această suferință curând!
La Iași o sută de frați basarabeni și bucovineni vor veni să vă îmbrățișeze. Rămâne acestei capitale a Moldovei istorice privilegiul de a fi casa găzduirii primei întâlniri panromânești din decurgerea frământată a acestui sfârșit de veac. Acolo vom putea declara Europei întregi că România nu se va împăca vreodată cu nesocotirea drepturilor ei.
De aceea îi așteptăm la Iași pe sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe Române și pe conducătorii Armatei Române.
Fie ca această adunare a celei de-a treia generații unioniste românești, la succesul căreia ar trebui să ținem ca la lumina ochilor, să se desfășoare sub semnul Domnului Unificator, Alexandru Ioan Cuza!”
(Discurs în Camera Deputaților, la 20 ianuarie 1992, difuzat pe postul național TV în ziua de 21 ianuarie, orele 2.00 noaptea!)

*** 
24 IANUARIE, IN AETERNUM 
Pentru că nu e departe ziua de 24 Ianuarie, mi-am propus să amintesc unioniștilor români încercările deja uitate de a apropia momentul Unificării depline a Statului Român.
 
Alături de Ioan Alexandru, Mircea Druc și Iulie Roșca, am scris în casa mea manifestul intitulat Consiliul Național al Unirii. Proiectul a fost lansat la Chișinău, cu care prilej am luat cuvântul! Înainte de sărbătoarea neamului reîntregit ce a avut la Iași, în 24 ianuarie 1991, am luat cuvântul în Camera Deputaților cerând parlamentarilor români să vină la Iași. Televiziunea Națională a programat intervenția după ora 12 noaptea! La Iași, pentru prima oară în istoria României moderne, a avut loc prima și singura Ședință a deputaților basarabeni și români, cu care prilej a fost ales drept președinte al Consiliului Național al Reîntregirii, Mircea Druc! În același an după Puciul din septembrie de la Moscova, șansele unui puci la București au crescut. Eșecul Puciului a dus la desprinderea de Uniunea Sovietică a mai multor republici unionale, între care Moldova. Fapt deloc uzual, Comisiile Permanente ale celor două Camere Parlamentare s-au grăbit să recunoască existența noului stat moldovean, fără a-i consulta pe frații basarabeni! Am cerut demisia celor doi președinți de Camere! Am cerut, de asemenea, ca recunoașterea celui de al doilea stat românesc să aibă loc doar ca o etapă intermediară a Unirii cu România! Am luat de mai multe ori cuvântul în Parlament pentru a trezi conștiința aleșilor. Dar Parlamentul Român a votat, cu o singură excepție, recunoașterea Statului Moldova, stat care de atunci a rămas tot mai departe de aspirațiile reîntregirii! Tot de atunci am devenit total izolat în societatea românească. („Singurul deputat care s-a opus a fost Claudiu Iordache, exclus, de-atunci și până acum, din toate combinațiile politice.” Academician Mihai Cimpoi, președintele Uniunii Scriitorilor de la Chișinău)  

De 3 ori izolat: pentru că am participat la Revoluția Română, pentru că am cerut Reîntregirea Statului Român, pentru că am propus deschiderea Dosarelor de Securitate ale celor din puterea legislativă, executivă și judecătorească! Atunci am pierdut Reîntregirea, frați români! Momentul acela cred că nu se va mai repeta! Doar dacă Dumnezeu se va mai milostivi vreodată de noi!  
Sper ca textele pe care vi le pun acum la dispoziție să vă aducă aminte!
 
Cu drag!
Claudiu Iordache
 
 
„În decembrie 1991 Claudiu Iordache va fi alături de Mircea Druc, Iurie Roșca și Ioan Alexandru la Chișinău, unde va fi anunțată întemeierea Consiliului Național al Unirii, prima organizație unionistă a României postdecembriste.
În 24 ianuarie 1992, la Iași, în prezența deputaților basarabeni și români și aproape a tuturor liderilor de partid, Mircea Druc este ales primul președinte al Consiliului Național al Reîntregirii. În august-septembrie ale aceluiași an, odată cu declanșarea Puciului de la Moscova, Basarabia își recapătă independența și conducerea sa solicită guvernului de la București opinia privind oportunitatea unei declarații de unificare cu Patria Mamă. Dar Guvernul de la București îi sfătuiește pe frații basarabeni să amâne reunificarea! (După Leonida Lari, Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost redactată în laboratoarele Ministerului Afacerilor Externe Român) Momentul nu se va mai repeta. Dimpotrivă, Parlamentul României se grăbește să recunoască existența statului Moldova. Claudiu Iordache va avea intervenții succesive în ședințele Camerelor reunite, încercând să-și convingă colegii să nu accepte independența unui al doilea stat românesc, decât ca o etapă a soluției reîntregirii. Va fi, de altfel, singurul care va vota împotriva recunoașterii statului Moldova, caz unic în analele parlamentare .”
 (Fragmente din cartea Agonia postdecembristă, capitolul Basarabia)
 

“Basarabia, ne privești? Bucovina, ne auzi? Suntem aici, împreună cu Transilvania, cu sfânta Moldovă, cu Muntenia, cu Banatul, cu Oltenia, cu toată țara, aici, la Alba Iulia.”
Puține zile au în istoria românilor înălțimea morală a începutului de decembrie. La 1918 s-a împlinit aici o așteptare pentru un secol întreg, căruia nu i-a fost dat să dăinuiască atât cât ne-am dorit. Şi iată-ne întorși pentru a construi din nou un adevăr al lumii întregi, care este de-a pururi întregirea patriei noastre.
Această dimineață a istoriei noastre a început la Timișoara în 17 decembrie, a continuat apoi cu ora Bucureștiului însângerat, cu ora țării eliberate de tiranie, cu orele provinciilor legitime ce s-au clintit din robie și se îndreaptă spre lumina dinlăuntrul sângelui nostru. Există un Dumnezeu al fiecărui popor care ține cântarul dreptății sale. Al nostru e îmbrăcat în veșmântul țăranului român, poartă arma soldatului român și în pulsul său se regăsește ritmul adânc al generațiilor ce au tânjit să-l aibă de partea lor în această supremă călătorie spre integritatea omenească a României. Şi acest întemeietor și decurgător se ascunde și înfățișarea faptelor noastre. Ce vom face cu ele acum, după ce am schimbat umilința cu mândria, și sclavia cu libertatea? Răspunsul înaintașilor este gloria lor și o avem deja. Dar răspunsul nostru va trebui rostit acum, înainte de a pleca mai departe din acest loc și din acest timp care este capitala voievodală a întregirii neamului și pământului românesc, cu numele de Alba Iulia. Şi răspunsul nu poate fi decât unul singur – la bine și la rău, înfricoșați dar și fericiți de apropierea răsuflării noului mileniu românesc, noi, poporul român, jurăm să ne apărăm munca și dreptatea, limba și datina, suveranitatea și întregirea, libertatea și credința în România.
(Alba Iulia /1 Decembrie 1990)


Domnule președinte, doamnelor și domnilor deputați,
Cunoaștem împreună desfășurarea evenimentelor după 19 august 1991. Într-un moment în care puterea comunistă mondială își juca toate șansele pe o singură carte, amenințând direct și libertatea Basarabiei române, puterile alese ale statului român au mers pe calea expectativei, a echivocului și a prudenței lașității, atunci când a trebuit exprimată opinia națiunii întregi. De fapt, care a fost reacția lor între 19 și 27 august? Președintele României a făcut declarații monotone și absente de simțul presant al istoriei, în vreme ce Parlamentul României și-a refuzat pur și simplu onoarea de a fi fost alături de Parlamentul Basarabiei, care îi cerea ajutorul.

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Nu cunoaștem încă poziția adoptată în numele nostru la ședința Consiliului Suprem de Apărare, unde ați participat fără a ne fi consultat în prealabil. V-ați dovedit însă, începând cu 20 august, lipsit de inspirația obligatorie de a proceda imediat la convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului României, eroare teribilă în exercitarea prerogativelor pe care le dețineți, în calitate de președinte de cameră legislativă, ce vă expune obligatoriu unui vot de neîncredere, procedură neprevăzută în statutele Parlamentului, dar imperios necesară.

Domnule președinte al Camerei Deputaților,
V-am urmărit atent comportamentul de-a lungul ultimelor douăsprezece luni de lucrări în această Cameră, pe care încet-încet ați aservit-o rigorilor dumneavoastră, și pot astăzi să declar că în trei ocazii de excepție ați ratat să vă comportați la înălțimea rangului de președinte al Camerei inferioare a Parlamentului României.
Ați fost pentru temporizarea deschiderii fondului “Libertatea”, spre cerințele stringente ale Asociației Răniților Revoluției.
Ați dezavuat inițial ideea ca Parlamentul să consacre, printr-o ședință comună a celor două Camere, evenimentul revoltei de la Brașov.
Ați ales să împărțiți o vină de neiertat, împreună cu omologul dumneavoastră de la Senat, neconvocând imediat după anunțarea puciului de la Moscova o ședință extraordinară și permanentă care să permită celor două Camere să decidă ele primele, în numele poporului român, toate acele acte pe care situația explozivă a zilelor respective putea să le impună Parlamentului României.
Astăzi, cu prilejul deschiderii sesiunii parlamentare, precizez că a sosit clipa ca înaintea blamului pe care membrii Camerei pot să vi-l dea, să recurgeți împreună cu domnul președinte al Senatului la soluția onoarei, și să ne anunțați demisia dumneavoastră, hotărâre îndelung așteptată și pe care România însăși ar primi-o cu ușurare.

Doamnelor și domnilor deputați,
La 27 august 1991, Basarabia și-a declarat independența de stat. Concomitent, la București nu s-a găsit un Parlament român care să salute primul, printr-o ședință solemnă simultană cu ședința Parlamentului Basarabiei, declarația pentru istorie a acestuia din urmă.
Salut și mă plec până la pământ înaintea Parlamentului Basarabiei și înaintea președintelui Basarabiei și înaintea românilor Basarabiei și înaintea poporului român în întregul său, care se reîntemeiază acum.
Doamnelor și domnilor deputați,
S-a dovedit încă o dată că în România nu există instituțiile statului de drept sau dacă există, puterea poporului este împiedicată să ajungă la ele. Ori, cei ce înfrânează această transferare legitimă de prerogative sunt ascunși în cutele mantalei de revanșă a comunismului. Este ultimul moment pentru a le dezarma brațul! În zilele ce urmează să decidem asupra acelor interdicții care, departe de a slăbi democrația, o întăresc, nimicind elanul distructiv al dușmanilor ei. Să hotărâm, deci, asupra legilor ce trebuie să încheie pentru totdeauna cariera comunismului românesc.
Revenind la situația din Basarabia, propun colegilor mei inițiativa formării unei delegații permanente care să obțină asentimentul de a participa la lucrările Parlamentului Basarabiei.
Propun, de asemenea, preafericiților și preainvidiaților români din Parlamentul Basarabiei să decidă asupra unui demers simetric, pentru că oricât vor încerca să ne abată din drum adversitățile istoriei, noi nu putem merge decât împreună, prin puterea de spirit și de sânge a aceluiași neam.

Doamnelor și domnilor deputați,
Europa ignoră voința noastră, nu a statelor mici, ci a statelor umile. Nu e de mirare că Moldova suverană nu a primit recunoașterea ei în afara Gruziei și a României, dacă România însăși a fost timidă.
Acum avem prilejul unic să arătăm Europei că noi, românii, nu ne temem să ne asumăm destinul național.
Propun Adunării Deputaților și Senatului României deschiderea procedurilor legale și legitime pentru acordarea imediată a cetățeniei române tuturor cetățenilor Basarabiei.
Aici, în această Cameră, unde patria a fost atât de des invocată, am speranța nestrămutată că veți ști să dovediți credința și puterea necesară pentru zidirea reîntregirii ei.

Vă mulțumesc.
Claudiu Iordache
 
Domnul Marțian Dan: Vă rog să fiți de acord cu domnul Dan Popovici să intervină pe această temă.
Domnul Dan Popovici: (…) La articolul 119 al regulamentului de funcționare noi am votat următoarele: “Este interzisă proferarea de insulte sau calomnii atât de la tribuna Adunării cât și din sala de ședințe”. Tot ceea ce s-a spus până acum nu poate fi decât o “arie a calomniei”, indiferent cui a fost adresată. Ţinând cont de acest articol, vă rog a emite o hotărâre privind articolul 172, să-l aplicăm deputatului Claudiu Iordache și anume, vă rog frumos, putem accepta, dacă dumneavoastră veți fi de acord, aplicarea sancțiunii de interzicere la lucrările acestei Adunări pe o perioadă de 15 zile.
(2 septembrie 1991)


Domnilor senatori și deputați,
Evenimentele de la Moscova au demonstrat care este diferența dintre oamenii de stat aleși și oamenii de stat numiți, între instituțiile statului de drept și instituțiile care simulează statul de drept. La Moscova, la Leningrad, în țările baltice, în Basarabia, oamenii s-au adunat în jurul parlamentelor, ca instituție supremă de putere, și le-au apărat.
Am avut sentimentul, ieri, că dumneavoastră nu sesizați cât de important este ca acest Parlament să-și asume puterea în stat.
Sigur că s-a ridicat problema dacă între 19 și 27 august în România, au existat condiții care să pună sub semnul riscului siguranța națională. Eu vă garantez că au existat! Încă din ziua de 20 au fost create liste cu persoane ce trebuiau reprimate.Una din aceste liste a fost predată guvernului, și conține chiar persoane din actualul guvern. A fost o situație extraordinară pe care noi n-am putut să o întâmpinăm decât prin niște decizii extrem de limitate de putere, prin Declarația Președintelui, prin intervenția guvernului, prin Declarația Consiliului Suprem de Apărare. Parlamentul României nu a fost de găsit, și de-ar fi fost nevoie ca poporul să se adune în jurul său, s-ar fi adunat în jurul unor săli goale, în care niște birouri permanente ar fi luat o decizie în numele nostru.
Eu nu voi vota rezoluția celor două birouri permanente, pentru că în acel text este vorba de existența a două state române. Aș dori să reamintesc că am întrevăzut și am propus ieri o soluție: ideea de a acorda cetățenie română cetățenilor Basarabiei ar fi deschis, la alegerile legislative din primăvara anului viitor, posibilitatea ca bărbații ai Moldovei să participe la alegerile românești, și să obținem, printr-o voință comună, o soluție de unificare a celor două state, care, deocamdată, subzistă în fragilitatea condițiilor actuale.
Claudiu Iordache (3 septembrie 1991)

 ***
Români din Basarabia!
 Într-o astfel de zi, ce aniversează Reîntregirea Neamului Românesc, unde este președintele Iliescu? Aici, în Piața Sfatului din Chișinău, lângă noi? Unde este acum președintele Snegur? La Alba Iulia? Frați basarabeni și bucovineni, Cu un an în urmă, la 1 Decembrie 1990, am evocat la Alba Iulia Bucovina și Basarabia! Ele lipseau acolo, la prima sărbătoare a României eliberată de dictatură! Astăzi, de-am fi sosit aici, la Chișinău, împreună cu frații mei, să vă spunem: “Am venit să vă luăm, o dată cu Basarabia și cu Bucovina, să vă ducem la Patria Mumă!” n-am fi avut fericire mai desăvârșită! Dar această întregire pretinde voința întregului popor român și cred nestrămutat că această voință va spulbera curând frontierele ce ne mai despart încă! Frați basarabeni și bucovineni, lumea se cutremură din nou; cei ce vor simți primii cursul acestei mișcări a neamurilor europene și nu se vor așeza de-a curmezișul, vor trăi clipele răsplătirii credinței lor! Să fim pregătiți pentru anul care urmează; noi poporul, ca și președinții noștri efemeri, căci simt că istoria va răsplăti curând Revoluția! Este adevărat, mai există voci ce ne vorbesc despre oleacă de independență, ca și despre oleacă de libertate, și aici și acolo, uitând că răgazul cerut vremurilor tulburi s-ar putea întoarce împotriva aspirațiilor noastre! Mai sunt voci ce ne spun: Nu forțați, căci ei nu vor Unirea! Care ei, vă întreb? Eu, român din țara fără de voi, vreau Unirea, pentru a fi întreg ca ființă și neam! Poate cineva trăi bucuria de a rămâne neîntreg până la capătul vieții? Mai sunt voci ce nu vor decât o Unire a Moldovei? Îl rog cuviincios să se unească, dacă așa vor ei, cu Moldova Română, dar cu Moldova de la Prut și până la Timișoara! Altfel de Unire noi nu ne dorim! Noi ne dorim Unirea Ţării, a pământurilor ei și a poporului său; prin voința lui Dumnezeu, unită deja o dată în fața lui, la 1 Decembrie 1918. Dumnezeu să ne vină în ajutor! Claudiu Iordache (Chișinău, 1 decembrie 1991)    

***
Sub semnul
DOMNULUI UNIFICATOR
Vom atinge curând ziua de 24 ianuarie 1992 a calendarului românesc. Consiliul Național al Unirii, în componența căruia se regăsesc 130 de deputați de la București și 50 de deputați de la Chișinău, vă cheamă la Iași în vinerea acestei săptămâni, în care vor bate clopotele conștiinței reîntregirii neamului românesc!
Să nu ne fie teamă, pentru că noi nu vom forța mâna istoriei, deși istoria a forțat deseori mâna poporului.
Dar fără Basarabia, fără Bucovina și Ţinutul Herței, noi am fost și rămânem infirmi! Vom merge, deci, la Iași, pe urmele destinului național, pentru a ne releva nouă înșine suferința de a continua să rămânem despărțiți de toată România din stânga Prutului, dar și voința de a curma această suferință curând!
La Iași o sută de frați basarabeni și bucovineni vor veni să vă îmbrățișeze. Rămâne acestei capitale a Moldovei istorice privilegiul de a fi casa găzduirii primei întâlniri panromânești din decurgerea frământată a acestui sfârșit de veac. Acolo vom putea declara Europei întregi că România nu se va împăca vreodată cu nesocotirea drepturilor ei.
De aceea îi așteptăm la Iaș, pe sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe Române și pe conducătorii Armatei Române.
Fie că această adunare a celei de-a treia generații unioniste românești, la succesul căreia ar trebui să ținem ca la lumina ochilor, să se desfășoare sub semnul Domnului Unificator, Alexandru Ioan Cuza!
Claudiu Iordache
(Discurs în Camera Deputaților, la 20 ianuarie 1992, difuzat pe postul național TV în ziua de 21 ianuarie, orele 2.00 noaptea!)
 
 ***
Recunoașterea de către Parlamentul României a independenței Republicii Moldova, septembrie 1991
“Singurul deputat care s-a opus a fost Claudiu Iordache, exclus, de atunci și până acum, din toate combinațiile politice.” (Academician Mihai Cimpoi, președintele Uniunii Scriitorilor de la Chișinău)  “Încep podurile de flori de peste Prut. Românii de pe ambele maluri se îmbrățișează plângând. Are loc tentativa de lovitură de stat de la Kremlin, din august 1991. Eltin decretează dezmembrarea URSS. Se creează vidul de putere pe Prut și Parlamentul de la București recunoaște independența necondiționată a Republicii Moldova. Un singur parlamentar se va opune acestei stupizenii colective: Claudiu Iordache. Basarabia va deveni tot mai independentă dar față de București, nu de Moscova. Acesta era scenariul.” (Viorel Patrichi – “Lupta pentru integrarea Basarabiei“, Revista Rost, mai 2003)   “Am remarcat votul de conștiință al lui Claudiu Iordache, care nu este astăzi aici, la recunoașterea independenței Basarabiei, nu politic, vot de conștiință. Să ridici singur mâna împotrivă este un lucru pe care puțini oameni reușesc să-l facă într-o viață… Am remarcat – și a fost cea mai frumoasă și teribilă experiență a mea – ce gândeau colegii mei, ce gândeam și eu în 1990, în 1991 chiar, când ceream semnăturile… cei 131 care au semnat pentru a rezolva problema arhivei Securității… Era proiectul de hotărâre privind rezolvarea acestei chestiuni care nu se mai rezolvă…”
(Deputatul Costică Canacheu, Alocuțiune în Şedința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 mai 2004, cu ocazia aniversării primelor alegeri libere după Revoluția din 1989)  

https://claudiuiordache.wordpress.com/2015/01/20/24-ianuarie-in-aeternum  

***
Claudiu Iordache: ȘI ATUNCI AM PIERDUT BASARABIA!
24 ianuarie 1992
Primul Parlament al celor două frânturi de pământ românesc
“După evenimentele din septembrie 1991 urmează refluxul… Toamna continua să se anunțe fierbinte. Un scurt respiro pentru reputația mea asediată vine din Basarabia. Deputatul Andrei Baștovoi îmi sprijină poziția în problema recunoașterii statului Moldova. Frontul Popular al lui Iurie Roșca de asemenea. Spiritul gregar al rasei mele se clatină. După o vizită în Basarabia și o discuție cu Snegur, deputatul Radu Ciuceanu regretă că n-a urmat aceeași cale. Sunt căutat de către doi studenți basarabeni care încearcă fără vreun succes să obțină cetățenia română. Îi voi însoți, împreună cu Roxana Iordache, la notariat și la Ministerul Justiției. Ambiguitatea oficialităților devine suspectă. La Ministerul de Interne, serviciul pașapoarte, mi se explică evaziv că existența unui tratat de impunere a dublei cetățenii, semna de Brejnev și Ceaușescu, nu le permite să acorde viza de rezidență basarabenilor. Cei doi ofițeri din fața mea își declină falsa neputință. Apelez la conștiința lor românească. Inutil. Pe ei nu-i interesează decât respectul legilor așa cum sunt ele. Consult pe actualul președinte al Curții Constituționale, Vasile Gionea. Acesta confirmă existența tratatului cu pricina. Alte țări ale Estului, după anul ’90, se grăbiseră să-l anuleze unilateral. România rămâne singura care nu numai că îi respectă litera, dar îi apără și spiritul. Din nou la Ministerul Justiției. Aici aflu că Ministrul de Externe nu agreează acordarea cetățeniei române fraților basarabeni. Și în vremea asta, tot felul de arabi, chinezi, coreeni, o obțin cu o ușurință dezarmantă! Îi propun deputatului Gionea redactarea unui proiect de lege care să abroge tratatul respectiv. Va fi înaintat Comisiei legislative, dar consultantul juridic nu își dă avizul. Nu poate fi abrogat un tratat semnat între un stat care nu mai există, Uniunea Sovietică, și un altul care deja există altfel: România! El este nul de drept. Revin la Ministerul Justiției, la cel de Interne. Ministrul Victor Babiuc dă dispoziția acordării cetățeniei. Subalternii săi de la Pașapoarte ignoră ordinul! Reaua credință devine evidentă. De la Cotroceni, o dispoziție secretă blochează în continuare dreptul basarabenilor de a fi români. Solicit ajutorul deputatului Petre Ninosu, jurist reputat. Acesta, cu o voce mieroasă, îmi face sugestia să cer cuvântul în plenul Camerei. Cad în capcană. Acuz, în plen, slăbiciunile legii acordării cetățeniei! Petre Ninosu sare “ca ars” și solicită o intervenție: “în înțelepciunea sa, Parlamentul…” etc. etc. Viitorul Ministru al Justiției va demonstra deputaților că legea acordă ceea ce executivul refuză, dar că deputatul de Timiș, ca întotdeauna, exagerează! Învăț diplomație din mers. Mă întorc, încurajat, la secția Pașapoarte. Numai că legea nu funcționează aici. Pe neașteptate, zidul se rupe. Ca din întâmplare, nu studenții mei amărâți primesc cetățenia, ci Leonida Lari! Precedentul este acum de notorietate. La cererea lor, basarabenii pot deveni români cu acte în regulă. Foarte curând îi voi cunoaște pe Mircea Druc și pe Iurie Roșca. Iată-l pe Mircea Druc în fața mea, împreună cu președintele executiv al Frontului Popular din Moldova. Aduc ideea formării unui Consiliu Național al Unirii. Oaspeții mei acceptă, entuziasmați. Ne vom pune pe treabă cu o râvnă sisifică. Redactez forma inițială a declarației CNU. Ea va lua o formă definitivă în casa juristului Iftenie. Lucrează deja un grup unionist din care fac parte Ioan Alexandru, inginerul Manu, profesorul Copil. Știrea formării Consiliului Național al Unirii tulbură opinia publică. Rana abandonării fratelui este iarăși deschisă! Strâng în Camera Deputaților semnături ale noilor veniți în CNU. Curând, peste treizeci de deputați de la București se angajează în cauza unionistă. O replică promptă sosește de la Chișinău. Deputați moldoveni pătrund în Consiliul Național al Unirii. Unul după altul, partidele românești se angajează pe calea unionistă. Construim un birou operativ care prin declarațiile și acțiunile lui presează continuu politica ambiguă a președinților Iliescu și Snegur. Defensiva în care sunt puși îi incomodează vădit. Întâlnirile lor sunt mereu ulterioare unor mișcări ale CNU-ului. CNU se întâlnește la Iași, președinții se grăbesc să se întâlnească la Prut. În 12 noiembrie 1991 declar în Cameră: “în ceea ce mă privește, nu voi vota pentru adoptarea unei constituții care va menține privirea oarbă, de tip intenaționalist, îndreptată spre Basarabia!” La 1 decembrie sunt la Chișinău. Traversez granița nevrednică între cele două Românii la miezul nopții, și o fac pentru prima dată. Dimineața, în Piața Sfatului, plină ochi de români de pretutindeni, întreb: “Unde este în acest moment Președintele Snegur? Cumva la Alba Iulia, împreună cu președintele Iliescu, anunțând românilor voința de unire a țării lor? Cu un an în urmă, am evocat la Alba Iulia, Bucovina și Basarabia! Ele lipseau acolo, la prima sărbătoare a României eliberate de dictatură. Astăzi, am venit aici, împreună cu frații mei, să vă spunem: Am sosit să vă luăm odată cu Basarabia și Bucovina, să vă ducem la Patria Mumă!…” Va vorbi apoi Iurie Roșca. Apoi Ioan Alexandru. Apoi Mircea Druc. Este citită declarația de constituire a CONSILIULUI NAȚIONAL AL UNIRII. Lista parlamentarilor care au aderat la el. În piața aglomerată, românii simt că fraternizează cu ei istoria! Voi sta două zile în partea de inimă a României, încă prea îndepărtată de aceasta. Mă voi întoarce la București având convingerea că merită să ne batem până la capăt. Fixăm pe 24 ianuarie întâlnirea solemnă a CNU la Iași. Va veni acolo toată lumea bună a politicii românești. Mai puțin lumea sincerității politice. Invitată, conducerea Armatei Române nu trimite reprezentanți. Pe neașteptate apar, nelămurit, derapaje misterioase în coeziunea echipei ce coordonează CNU. Mircea Druc pare tot mai aferat și distrat. Deși menținem solidaritatea voluntară în jurul lui, mici ori mari ingratitudini ale viitorului președinte CNU ies la iveală. El dă mereu impresia că e altceva decât echipa care a lucrat nu pentru el, ci pentru reîntregirea națională. Poartă tratative politicianiste cu cei care, atunci când au avut puterea, au ignorat subiectul unionist. Este acostat din afară, de ființe sterile ale diasporei, mânate de ambiții maniacale. Și probabil începe să admită compromisuri inexplicabile. Mai mult chiar, încet-încet mă simt împins în afara jocului pe care-l creasem eu însumi. Cu o zi înainte de desfășurarea ședinței solemne a CNU în sala Teatrului Național apare și consilierul prezidențial, dl. Ioan Talpeș. Vom înnopta în aceeași cameră de hotel, cu care prilej vom inventaria atât punctele de convergență, cât și cele de divergență dintre CNU și instituția prezidențială. După Ioan Talpeș, domnul Ion Iliescu este alături de noi, dar nu poate să pledeze tot atât de tranșant cauza unionistă. Iar dezideratul “Unirea-Acum” rămâne riscant și prematur. (Cu puțin timp în urmă lansaserăm chemarea “Unirea-Acum”, la care răspunseseră mii și mii de scrisori, predate ulterior Frontului Popular din Moldova. Sprijinul acordat ideii de către Petre Mihai Băcanu și ziarul său nu poate fi în nici un caz ignorat!) Până la urmă voi intermedia o discuție discretă cu Mircea Druc. Vreme de peste o oră vom rătăci, toți trei, prin ceață, în căutarea unei coerențe în discuție. Mircea Druc pare atât de împrăștiat… Puterea era dispusă atunci să facă mai multe compromisuri și să ofere mai multe garanții ca oricând, dar prilejul se pierde.

Dimineața de 24 ianuarie promite un succes perfect pentru cauza unionistă. Atâtea obstacole fuseseră depășite: ostilitatea conducerii Camerelor, a Președinției, a Televiziunii Române (care a programat după ora 1 noaptea, pe postul național, apelul adresat parlamentarilor de a se prezenta la Iași), inerția românilor… Motivele pentru care se întemeiase Consiliul Național al Unirii (“CONSILIUL NAȚIONAL AL UNIRII își propune întemeierea primului instrument al conștiinței societății românești, prin intermediul căruia să poată fi întreprinse acțiuni publice în vederea accelerării procesului istoric de reîntregire națională. CNU ia ființă ca act de voință al parlamentarilor din Basarabia și România, urmând ca această instituție să rămână deschisă cetățenilor din Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herța și România, precum și formațiunilor politice și apolitice care înțeleg să lupte pentru aspirațiile reîntregirii naționale. CNU va funcționa în conformitate cu legile care ocrotesc interesul național la Chișinău, Cernăuți, Ismail și București.”) aduc la Iași pe Corneliu Coposu, Patriarhia Română, Academia, societăți și fundații, un entuziasm resuscitat al idealului unei națiuni menținută atâta vreme în afara unității ei. Nicicând România postdecembristă nu a convocat atâta vlagă pentru a-și afirma dreptul reîntregirii! Și totuși, miracolul se sparge curând. Ședința solemnă este sabotată de partizanat politic. Cuvântează cu demnitate Corneliu Coposu. Dar este prea târziu… Retorica patriotardă pune stăpânire pe lexicul oratorilor. O demagogie ridicolă transformă clipa de istorie în secunda tuturor dezamăgirilor cu putință. Candidatura lui Mircea Druc pentru funcția de președinte al CNU e adusă la cunoștință într-un moment de cumpănă. Va fi ales după ce Ioan Alexandru și cu mine netezim cutele momentului. Excedat de pierderile evitabile, calculez câștigul. Puterea de aici ca și de dincolo se va împiedica, din această zi, de o realitate potrivnică în încercarea de a menține divizarea României. După amiază se reiau lucrările pe secțiuni. Este declanșată o vânătoare imediată după funcții inexistente. Moftangiul român își dă, a câta oară, în petic, chiar dacă este îmbrăcat ca un parlamentar al statului încă de restriște. Mircea Druc își arogă un tot mai pronunțat aer de detașare față de echipa care l-a adus acolo. Discursul său nu este conciliant, ci conciliatorist. Pune în circulație opinia că Senatul n-a fost prezent la Iași pentru că n-a aflat de festivitate! Îl simt dintr-o dată prea mic pentru formula poziției lui, dar care dintre noi putea fi cu adevărat mare într-o astfel de împrejurare? Îl observ încă indulgent. Cer explicații pentru schimbarea sa de atitudine lui Iurie Roșca. Acesta e și mai evaziv. Se pare că mizele au fost deja negociate. Atunci mă dau la o parte! O făcusem de atâtea ori în ultimii ani, când simțisem idealul denaturat… Ascult din sală discursul deșertăciunii politicianiste exhibându-și goliciunea până la os. Un ziarist din Chișinău întreabă prezidiul de ce lipsesc de acolo. Prezidiul îmi cere, cu o jumătate de voce, să urc pe podium. Refuz. Vorbesc de jos presei prezente, afirmând că nu intenționez să cauționez sistemul abia creat decât dacă rămâne nu în slujba partizanatului politic, ci în serviciul cauzei românești! Cum, sub ochii mei, plăcinta invizibilă e ca și împărțită, nu-mi mai rămâne decât să mă retrag. Plec de la Iași aproape plângând. În gară, Mircea Druc îmi cere o întâlnire la București. Nu-l voi mai căuta vreodată. “România Liberă” va publica un scurt text în care deplânge, de data aceasta, retragerea mea! Și conchide: “Păcat!” Dar ceea ce pentru alții era un păcat, pentru mine devenise o năucitoare suferință! Nicicând nu învestisem atât de mult ca în acest proiect, care era al unei cauze naționale irepresibile. Eșecul de la Iași, preparat cu atâta precizie, cu concursul personajelor caragialești din politica oportună, frâna o dată în plus dorința românilor de a fi lăsați să construiască în modestie fagurele patriei lor. În zilele acelea m-a durut atât de tare România, încât mi-am dorit să mor…”
“Consiliul Național al Unirii agonizează. Nu mai mențin contactul cu membrii săi autosatisfăcuți. O vreme le împrumutasem un avânt ce nu fusese niciodată al lor. Retrăgându-mă, îi las să dovedească puterea de a continua. Nu vor dovedi. Bieți absenți ai unei cauze ce se hrănește din credință adevărată… Lunile trec. Momente importante pretind reacția Consiliului, dar el e deja amuțit. Trec peste orgoliu și, în disperare de cauză, încerc să formez o secție activă a CNU la București. Ca de obicei, pe cont propriu! Replica sosește de unde te aștepți mai puțin: de la Chișinău. Profesorul Copil publică o scrisoare în “Expres” în care otrăvește, cu bună voință, actul sincerității mele. Nu-i voi răspunde. Las faptele să dovedească de la sine că, două-trei luni după acel amăgitor 24 ianuarie 1992, CNU nu mai înseamnă nimic. Răzvan Popescu publică, în același “Expres”, câteva articole al căror titlu vorbește fără nici o perdea. Unul este intitulat “Unirea între ideal și capital politic”, din care citez: “După sărutări frățești, cauza Unirii a intrat într-un con de umbră. Și acolo și aici aceeași concepție: acum e momentul! La 3 septembrie Parlamentul saluta proclamația independenței statului Moldova. Aleșii poporului se întrec în alese cuvântări. Distonează o voce. Claudiu Iordache. Eu nu votez! spune el. El vede în recunoașterea Republicii Moldova o amânare a Unirii. Taxat drept poet în politică, C.I. este disprețuit egal de majoritate și opoziție. Claudiu Iordache nu dezarmează. Miza acestui meci este dacă în alegerile viitoare un candidat unionist din afară ar putea înfrunta candidații loco, refractari la unire…” Al doilea articol, “Șarpele Druc” adaugă: “Dezamăgire. Gust amar. Derută. La două săptămâni de la întrunirea Consiliului la Iași, o evidență tristă, batem pasul pe loc. Și pumnul în piept. Zeci de vorbitori, unul mai orator ca altul, de la Traian și până la furtul revoluției, au făcut ce-au vrut cu istoria. Au urcat la tribună și s-au văzut la televizor. Cauza Unirii a rămas suspendată într-un festivism găunos. Mircea Druc, care prezida lucrările, a lăsat vorbele să curgă până la cota de inundație: arăta ca un șarpe care și-a înghițit prada și apoi o digera la soare. Tocmai fusese reconfirmat prin aplauze în funcția pe care o deținea temporar, de președinte al CNU. Tot timpul s-a temut de acest moment, de aceea a și pus problema după ce s-a anunțat pauza. Mai departe s-au risipit vorbe mari. În schimb s-a jucat hora Unirii. Cum sala era ticsită de scaune, ne țineam de mâini și băteam pasul pe loc. Dezamăgit de evoluția evenimentelor, Claudiu Iordache, care a inițiat CNU deși nimeni nu pare dispus să își amintească de asta, și-a anunțat retragerea. Un gest care va costa pe unioniști nu numai prestigiul, dar și legătura cu centrele de putere de la București. Mircea Druc pășește cu stângul. Și atunci prima întrebare la care va trebui să răspundă este nu ce intenții generoase are, ci ce-a făcut concret pentru realizarea lor. Mircea Druc nu mai pășește deloc. O explicație poate fi căutată în afara slăbiciunilor omenești. Probabil că a fost contactat într-o politică ascunsă privind aceeași cauză. Pe el l-aș înțelege dacă prețul plătit, dezintegrarea CNU, n-ar fi fost atât de copleșitor. Astăzi, CNU-ul nu mai înseamnă nimic. A devenit o anonimă anexă a unui Partid al Reîntregirii care și-a pierdut pe drum cauza. Unirea-Acum a devenit, pe nesimțite, Unirea-Cândva, sau poate, din păcate, dată fiind forța de corupție a antiunioniștilor noștri, Unirea-Niciodată!”
(Claudiu Iordache – “Singur între români”, Ed.IRINI, 1997)

Consiliul Național al Unirii
Consiliul Național al Unirii își propune întemeierea primului instrument al conștiinței societății românești, prin intermediul căruia să poată fi întreprinse acțiuni publice în vederea accelerării procesului istoric de reîntregire națională a României, constituită într-un stat european unitar la 1 decembrie 1918.
Consiliul Național al Unirii ia ființă ca act de voință al parlamentarilor din România și Basarabia, urmând ca această instituție să rămână deschisă cetățenilor din Basarabia, nordul Bucovinei, ținutul Herța și România, precum și formațiunilor politice și apolitice care înțeleg să lupte pentru aspirațiile reîntregirii naționale. Consiliul Național al Unirii va funcționa în conformitate cu legile care ocrotesc interesul național la Chișinău, Cernăuți, Ismail și București .
Chișinău – București
1 decembrie 1991

Semnează membrii fondatori:

CHIȘINĂU:
Lidia ISTRATI, Mircea DRUC, Gheorghe SLABU, Mihai GHIMPU, Petru POIANĂ, Petru MUNTEANU, Ilie BRATU, Andrei , ABAC, Elisei SECRIERU, Valeriu MATEI, Andrei BAŞTOVOI, Marin BELEUŢĂ, Mihai DIMITRIU, Ştefan MAIMESCU, on NEAGU, Tudor NEGRU, Alecu RENIŢĂ, Vasile NĂSTASE, Ion TĂNASE, Valentin MÎNDICANU, Elena BĂLAN, Constantin TĂNASE, Ion MĂRGINEANU, Ion MADAN, Mihai PĂTRAŞ, Sava, PLATON, Vasile ŞOIMARU

BUCUREȘTI:
Claudiu IORDACHE, Dan LĂZĂRESCU, Ioan ALEXANDRU
Mihai MANCAŞ, Ioan ARDELEAN, Marius BALABAN
Dan POPA, Nicolae SIMESCU, Preot Constantin ANDREESCU, Pavel BĂLAN, Gheorghe Romulus PARASCHIVOIU, Dumitru TEACI, Dumitru RĂDĂUCEANU, Aurel GĂVAN, Sorin BOTEZ, Marius Mihail TUDOR, Mihai STOICA, Florin POPESCU, Constantin BERECHET, Gabriel MARINESCU, Gheorghe SCORŢAN, Constantin CANACHEU, Valeriu BUTULESCU, Gabriel ŢEPELEA, Ioan GAVRA, Vasile DIACON, Ion DIACONESCU, Vasile GIONEA, Constantin BANU, Petrișor MORAR, Nae BEDROS, Otto WEBER, Ionică DIJMĂRESCU

Și ar fi fost de ajuns ca un milion de basarabeni să ceară cetățenia României,
și ar fi fost de ajuns ca un milion de români să ceară cetățenia Moldovei,
pentru ca problema Reunificării să fie rezolvată!
https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/01/24/si-atunci-am-pierdut-basarabia 
  

 
    24 IANUARIE 1992. IAȘI. Cauza Reîntregirii. Consiliul Național al Unirii. “Unde este în acest moment Președintele Snegur? Cumva la Alba Iulia, împreună cu președintele Iliescu, anunțând românilor voința de unire a țării lor? Cu un an în urmă am evocat, la Alba Iulia, Bucovina și Basarabia! Ele lipseau acolo, la prima sărbătoare a României eliberate de dictatură. Astăzi am venit aici, împreună cu frații mei, să vă spunem: Am sosit să vă luăm odată cu Basarabia și Bucovina, să vă ducem la Patria Mumă!… Chișinău, 1 decembrie 1991 “Cum sala era tixită de scaune, ne țineam de mâini și băteam pasul pe loc. Dezamăgit de evoluția evenimentelor, Claudiu Iordache, care a inițiat CNU deși nimeni nu pare dispus să își amintească de asta, și-a anunțat retragerea. Un gest care va costa pe unioniști nu numai prestigiul, dar și legătura cu centrele de putere de la București.” (Răzvan Popescu) Nicicând nu investisem atât de mult ca în acest proiect, care era al unei cauze naționale irepresibile. Eșecul de la Iași, preparat cu atâta precizie, cu concursul personajelor caragialești din politica oportună, frâna o dată în plus dorința românilor de a fi lăsați să construiască, în modestie, fagurele patriei lor. Viruși rezistenți, desprinși din fauna acestui Céline al românilor care a fost Ion Luca, infectează încă sângele în arterele afective ale românilor. În zilele acelea m-a durut atât de tare România, încât mi-am dorit să mor!” (…) Facsimilul Declarației de înființare a Consiliului Național al Unirii mi-a fost solicitat de Mircea Druc sub pretextul înființării unui Muzeu al Reîntregirii, un muzeu care nu a fost înființat niciodată. Și de atunci documentul a dispărut! Adeziunile românilor din dreapta Prutului la manifestul Unirea-Acum, mi-au fost cerute pentru un motiv asemănător, de către Iurie Roșca! De atunci nu am mai auzit nimic despre ele! Consiliul Național al Unirii a devenit curând o formă fără conținut și a pierit fără consecințe. Înființând ulterior o asociație națională având drept scop eliberarea lui Ilie Ilașcu și a fraților săi arestați de Regimul de Tiraspol (asociație la care au aderat viitorul președinte Emil Constantinescu și bucovineanul Lorin Fortuna, lider al Revoluției de la Timișoara), aceasta a sucombat din lipsă de adevărați luptători pentru cauza Unirii! În nici unul dintre studiile privind proiectul Reîntregirii întocmite după ianuarie 1990 întâlnirea parlamentarilor din România și Basarabia nu a fost consemnată! Guvernul de la București nu a vrut nici o clipă să fie Capitala României Reîntregite! Cu prilejul adoptării de către Adunarea Constituantă a noii Constituții a Statului Român, am fost singurul care am deplâns faptul că Basarabia nu a fost evocată! „Singurul deputat care s-a opus a fost Claudiu Iordache, exclus, de-atunci și până acum, din toate combinațiile politice.” (Academician Mihai Cimpoi, președintele Uniunii Scriitorilor de la Chișinău)”

Claudiu Iordache – fragmente din cartea “Singur între români” 24 ianuarie 2021      

„În zilele acelea m-a durut atât de tare România, încât mi-am dorit să mor…”
Claudiu Iordache 24 Ianuarie 2018

---

Did you like it? DONATE THANK YOU!

---

De citit în limba română:

Readings in English