Nu m-am putut obișnui niciodată cu atmosfera de veselie forțată a croazierelor, iar, în tot șirul de înșelătorii acvatice la care aveam să asist, rolul de ghicitoare de bâlci pe care și-l asumase Umberto n-a fost decât începutul. Întâmplător însă, dispariția doamnei Bernstine nu reprezintă altceva decât de o simplă statistică demografică. „Trei pătrimi din clienții croazierelor de lux sunt văduve“, citisem într-un anuar al armatorilor de vase. Manual de supraviețuire în călătoriile lungi - Fragment din ”Omul de cenușă” (II) ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.98, 10/2025 ▲ Noi încă mai credem în cultură!
Manual de supraviețuire în călătoriile lungi – Fragment din ”Omul de cenușă” (I) ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.97, 9/2025 ▲
Și aașa, de la un sezon la altul, așteptându-mă mereu ca următoarea mea călătorie să fie cu adevărat ultima, au trecut rând pe rând anii. De fiecare dată când mă întorceam acasă, hotărât să-mi schimb radical felul de viață, îmi erau suficiente cinci, cel mult șase săptămâni de odihnă, ca să trec la cealaltă extremă, telefonând eu însumi la sediul din Los Angeles al companiei Globe, curios să aflu cât mai repede cu putință către ce destinații insolite mă vor duce noile mele tururi. Iar cu trecerea timpului, am învățat să-mi drămuiesc din ce în ce mai bine energia. Manual de supraviețuire în călătoriile lungi - Fragment din ”Omul de cenușă” (I) ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.97, 9/2025 ▲ Noi încă mai credem în cultură!
Fuga în Re miner opus 78 – Fragment din ”Omul de cenușă” (II) ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.96, 8/2025 ▲
▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.96, 8/2025 ▲ Fuga în Re miner opus 78 - Fragment din ”Omul de cenușă” (II) ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.96, 8/2025 ▲ Noi încă mai credem în cultură!
Fuga în Re miner opus 78 – Fragment din ”Omul de cenușă” ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.95, 7/2025 ▲
▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.94, 6/2025 ▲ Fuga în Re miner opus 78 - Fragment din ”Omul de cenușă” - Fragment din ”Omul de cenușă” Noi încă mai credem în cultură!
ÎNCEPUTUL – Fragment din ”Omul de cenușă” ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.94, 6/2025 ▲
ÎNCEPUTUL - Fragment din ”Omul de cenușă” ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.94, 6/2025 ▲ Noi încă mai credem în cultură!
Fragment din ”Omul de cenușă” de Nicholas Jordan ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.93, 5/2025 ▲
”Omul de cenușă”, de Nicholas Jordan, CAPITOLUL 18 Copii la revoluție, Fragment din Partea 1 ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.93, 5/2025 ▲ Noi încă mai credem în cultură!
Câteva vorbe despre ”Omul de cenușă” ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.93, 5/2025 ▲
Câteva vorbe despre ”Omul de cenușă” ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.93, 5/2025 ▲ Noi încă mai credem în cultură!
