▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.108, 8/2026 ▲▲▲
ABSTRACT
Title: The Pole of Power (Part IV)
Author: Claudiu Iordache
ALTCULTURE MAGAZINE, No. 108, 8/2026 (excerpt from the volume Polul de Putere, IRINI Publishing House, 2002)
Synopsis and Themes
The essay analyzes the deep mechanisms of political and social power, viewing it not merely as a structure of domination, but as an autocratic „monster” and a fundamental source of existential nonsense. The author highlights the shift from old class conflicts to a revolt of dispossessed nations and masses against predatory globalization.
Key Ideas
– The Revolution of the Future: Massive migration from impoverished populations is interpreted as a form of retaliation against global inequalities and the unyielding privileges of the developed world.
– Critique of Globalization and the American Model: Drawing on thinkers such as Riccardo Petrella, Octavian Paler, and René Guénon, the text warns against the danger of cultural uniformity, arid consumerism, and the loss of humanity’s profound restlessness for being.
= Original Violence and the Structure of Power: The author explores the connection between violence, libido, power dynamics, and birth (invoking Françoise Dolto), emphasizing that power is always an excess exercised over a deficit of autonomy.
– The Decay of Despotism: The essay concludes with a powerful literary metaphor inspired by Gabriel García Márquez’s The Autumn of the Patriarch, illustrating the absolute loneliness, degradation, and moral void into which the pole of power ultimately collapses.
Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
În această proximă lume care deja ne amenință, umbra matusalemicului Marx pândește după colț! Numai că revoluția viitorului, a desființării privilegiilor, nu va mai fi a proletarilor industriali, ci a națiunilor deposedate, îndreptată împotriva celor ce le obligă să rămână, la nesfârșit, ceea ce nu sunt lăsate să schimbe!
Cum vina pentru declanșarea unei revoluții sângeroase o au întotdeauna cei împotriva cărora este îndreptată, sunt suficiente semnele ce anticipează o finală și irezistibilă cruciadă-migrație invazie a popoarelor sărace – dinspre cilindrii aglomerați spre cilindrii rarefiați ai locuirii terestre – în direcția edenurilor exclusive ale celor bogați, o insesizabilă dar teribilă revanșă a săracului, definit ca deposedat de puterea ce i prisosește ori care nu i aduce servicii, sfidând formidabila armada inutilă a puterii, pe care o va fora precum cariul carnea fără seve a arborelui bătrân.
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.108, 8/2026 ▲▲▲
Tendința migratoare e cu atât mai pronunțată cu cât țările dezvoltate abia își mențin propria populație. Germania se depopulează. Peste o mie de ani aici nu vor mai fi germani. 24 de țări europene sunt în aceeași situație. Statele Unite nu scapă de regresie decât prin fecunditatea populației portoricane și mexicane…
(Pierre Miquel – Acest secol a avut o mie de ani)
Într un surprinzător eseu, Binele Comun, Riccardo Petrella constată că vechea alianță între Dumnezeu și om, centrată pe ideea dragostei, a fost înlocuită cu un Tutorial al globalizării, în șase puncte: Mondializare/ Inovație tehnologică/ Liberalizare/ Dereglementare/ Privatizare/ Competitivitate. Pentru a concluziona fără greș: „Acțiunea prădătorilor într o țară avea puține efecte asupra altor țări. Astăzi este vorba de a prăda o lume întreagă!“
Globalizarea care ni se tot anunță este imperiul lor. Imperiu al ierarhiilor eternizate și al contradicțiilor mortificate, ce va fi locuit (ideal al inegalității de neclintit), de către clasa câștigătoare a Celor Aleși și subspecia perdantă! Uneori e suficient să perforezi solidaritatea naturală a unei specii de mansardă pentru ca realitatea din spatele ei să irumpă ca un gheizer de noroi.
Inferior nu te naști, devii!
Subzistă în această banală extrapolare a cunoscutei expresii a însoțitoarei de o viață a lui J.P. Sartre miza următorului conflict între cultura europeană și civilizația americană! Octavian Paler, după călătorii repetate în noua Ţară Sfântă, scria: „Pericolul a ceea ce înseamnă homo americanus există. Acest pericol este real. Rețeta reușitei pe care America o exportă reprezintă o mare primejdie pentru om și umanitate.
Urmându-i exemplul, mă tem că vom asista la apariția unui paradox grotesc: acela că omenirea se poate sinucide și prin prosperitate, că oamenii pot deveni din ce în ce mai goi sufletește, trăind din ce în ce mai bine…
Mai există oare acolo vreun om care să mai creadă cu încăpățânare că drumul între o naștere și o moarte înseamnă și altceva decât un șir lung de afaceri?“
Occidentalul modern nu se mulțumește să impună la el acasă o astfel de educație, el vrea să o impună și celorlalți, pentru ca să uniformizeze lumea întreagă, până și aspectul exterior prin răspândirea industriei sale.
(Réné Guénon)
Pare a fi pierdută deja credința că forța viitorului paneuropean constă în finanțarea generoasă a culturilor paralele și nu a subordonării lor. Inutil, atunci, avertismentul: „Să nu lăsăm America să domine Europa, să nu lăsăm civilizația să domine cultura, să nu lăsăm prosperitatea să ne domine superba neliniște de a fi!“
Nu puțini au fost cei tentați să caute misterele puterii în pat! Bărbatul posedă femeia ca și cum s-ar pregăti s-o devore. Femeia suportă și dorește să simtă nemijlocit spaima producătoare de voluptate. (Femeia, în banalitatea sa sexuală, o ființă cu funcție redusă.) Violența își joacă rolul său în libidou. Femela – vicleana victimă, masculul prădător, până la un moment dat; sub adăpostul întunericului și adesea mult în afara legii, bărbatul își conduce femeia la viol consimțit! Observatorii cuplului recunosc „ura“ impulsivă în gesturile de rapt ale bărbatului. Bărbatul mai degrabă și-ar vâna femeia decât ar curta-o, mai degrabă ar executa asupra ei dreptul la violență.
Odată izbucnit războiul care suspendă legea, nu adversarul, nu dușmanul, ci femeia celuilalt devine trofeul preferat al soldatului. Războiul în Bosnia ori în Kosovo a produs mai multe „pierderi“ în rândul femeilor decât dușmanului pe câmpul de luptă. Violența sexuală și a dezvelit caninii de lup și tot restul e deja cunoscut. Dar ce altceva incită puterea bărbatului decât neputința autodivulgată a femeii?…
Puterea este dintotdeauna asupra a ceva, presupunând că acel ceva nu deține o putere echivalentă. Minusul de putere provoacă și amplifică plusul de putere, minusul flagrant de putere face irezistibilă agresiunea plusului de putere, ce se descarcă de tensiunile superiorității sale neconsumate prin violență…
Puterea moștenită a unei mari națiuni este provocată de vecinătatea micilor națiuni.
Diplomația (în sine, o feroce negociere a nesincerităților părților) statelor mici postulează că este preferabilă alianța cu:
1) Puterea cea mai îndepărtată
2) Puterea cea mai bogată
3) Puterea cea mai civilizată.
Altfel spus, când destinul a ales să fii o țară mică, mai bine e să te aliezi cu violența cea mai îndepărtată, cu violența cea mai îmbuibată, cu violența cea mai îmbătrânită! (Încadrarea în sistemul supraviețuitor rămâne o aspră obligație a statelor minore. Diplomația lor dezvoltă temele supraviețuirii mai ales pe acest teren, care se dovedește tot atât de sigur ca o plasă de păianjen.) Explicabil, atunci, de ce finalul de secol este luat cu asalt de mulțimile omului nevoie:
Nevoia este fiara care face omul atât de asemănător propriilor lui furii! Nevoia necesară, atroce, irepresibilă, nevoia de a fi, de a poseda, de a se reproduce, nevoia din scâncetul noului venit, din pântecul moralei, din gâtlejul limbajului, nevoia din arzătoarea sete a creierului ce pretinde înțelegerea propriei sale trebuințe. Nevoia ca supunere, ca iluzie, ca fantasmă, ca fetiș, prelungirea în act a viitorului dominant al unui destin.
În nevoia de a fi a acestei lumi, nevoia de a fi a acestui om aproape că a încetat să conteze…
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.108, 8/2026 ▲▲▲
Deși lumina vieții continuă să rămână combustibilul identității care ne apropie de ideea de om. Iar puterea, în cetatea saturniană (Quanta belva esset imperium! – Voi nu știți ce monstru este puterea! spunea Tiberiu, și mai ales pe el nu avem nici un motiv să nu-l credem), este chiar spectacolul monstruos al acestei nevoi!… Ocrotirea nevoii a secretat, în timp, cultura ce a îmblânzit căutarea omenească.
Apariția «omului moral» a fost poate cea mai surprinzătoare erezie a spiritului comun. Cu toate astea, el, omul moral, încă nu a avut de oferit un răspuns interogației lui Ernst Junger: „Problema este dacă omul moral este dispus să intre în realitate“. Și nici nu pare a avea de gând să o facă vreodată, câtă vreme, e știut, doar nevoia sfințește omul ce a învățat să i reziste. Acolo unde mulțimile omenești nu și pot negocia sinceritatea într o lume în care sunt încurajate erorile de comportament, iar puterea oamenilor se apără de oameni prin înzidiri înăuntru, nu le rămâne decât să facă schimb de ipocrizii.
Subtilitatea diplomatică, mai degrabă stilistică (după Savitri Devi, diplomat înseamnă viclean) prin care acestea sunt exprimate, nu reușește a acoperi decât în parte faptul brut și de netăgăduit că puterea, totdeauna a atitudinilor cominatorii, este cea care comandă, șantajează, copleșește și amenință.
Să fie, oare, adevărat că, în cultura speciei noastre neîmblânzite, slăbiciunea este de genul feminin?
Francoise Dolto vorbește, la un moment dat, în cartea sa, O psihanalistă dă sfaturi părinților, despre „violența nașterii“. Copilul nu vine, el e smuls anteriorului său.
El nu mai este sol, ci captiv.
El plânge la expulzarea sa din oceanul matern, cu ochii închiși, aruncat cum se simte în baia fierbinte a luminii unei altfel de vieți.
Botezat de violență, el nu o va mai uita vreodată și singura sa reacție este una de apărare! Este soldat fără să știe, din prima clipă, și iscusitele sale unelte de luptă se vor ascuți pe parcurs. Tot mai perfectul ființei umane supus unei continue degradări, nou născutul e promisiunea pe care o retrogradăm ca realitate.
Violența îi va fi ursitoarea, și tot Francoise Dolto simte că: „imaginația și poezia copilăriei nu înseamnă nici naivitate, nici credință, ci inteligența într o altă dimensiune“.
Inteligența în dimensiunea inocenței e ceea ce va fi jertfit prin risipa, ratarea ori pierderea ei…
Raiul este totdeauna anterior.
După care o carceră familială, lagărul școlii, „tinerii sunt împinși în turme la școală“ (Max Stirner), cazarma studiilor formatoare, vastul penitenciar societar, Zidul lui Pink Floyd, asprimea lumii ca ultimă restrângere…
Miraculosul și visul dispar; după copilărie ne înconjoară temnița propriei existențe, iar moravurile și obiceiurile ne apasă precum gerul…
Temnița este zidită în noi din fragmente ale lumii produse de noi, din empiria controalelor, din atenția îngustată sau greșit distribuită… Preocupați de nevoia de a coopera cu cotidianul, noi pierdem sentimentul miracolului conștiinței.
(William Wordsworth)
Oamenii pleacă din lume mai săraci decât au venit. Puterea lor, departe de a se dovedi incesibilă, va pieri într o singură clipă și acest moment neîndurător ar trebui amintit celor ce se adăpostesc în citadelele dominante – funerare obeliscuri din marmură neagră – ale ideilor de putere!
Am pătruns adesea în taberele politice. Miroase în incintele lor a praf de pușcă și a iz de otravă.
Nu poate exista o degradare mai temeinică decât aceea a individului redus sau chiar închis ermetic în rolul său.
Puterea n are nevoie de oameni liberi, ci de actori care să mimeze o libertate imposibilă, pentru că ea, puterea, constituie un paliativ la temeritatea sincerității. Polul de putere semnalează cea mai densă ieșire din adevăr pe care o societate poate să o suporte. „Cui îi pasă de adevăr?“ se întreabă Vladimir Putin.
Homo politicus nu schimbă lumea pe care o mistifică, lumea aceasta în care aproape fiecare ființă care pleacă în moarte se constituie într un tăcut refuz al ei! Polul de putere rămâne tranșeea din care șarjează la ordin lumea, și ultimul său azil. Există o frază a lui Gabriel Garcia Marquez, cu care debutează romanul Toamna patriarhului, ce fotografiază, ca nici o alta, condiția polului de putere:
La sfârșitul săptămânii, vulturii se lăsară în balcoanele palatului prezidențial, distruseră cu ciocul plasele de la ferestre și răscoliră cu aripile lor timpul încremenit dinăuntru, iar în zorii zilei de luni orașul se deșteptă din letargia de veacuri la adierea unei brize călduțe și gingașe ce aducea un iz de mort important și de putredă grandoare.
Abia atunci ne încumetarăm să intrăm fără a lua cu asalt zidurile năruite de piatră fortificată, așa cum vroiau cei mai înverșunați, și fără să smulgem din balamale porțile cele mari, căci a fost de ajuns ca cineva să le împingă pentru ca să cedeze, cu tot blindajul lor ca pe timpurile de glorie ale palatului… În acel spațiu interzis pe care foarte puțini oameni avuseseră privilegiul să-l cunoască, am simțit pentru prima oară mirosul de stârv al vulturilor, le-am perceput gâfâitul milenar, instinctul prevestitor, și călăuzindu-mă după duhoarea de putrefacție răspândită prin fâlfâirea aripilor, am găsit în salonul de audiențe tigvele de vacă năpădite de viermi, și atunci am împins o ușă laterală ce dădea într un cabinet ascuns în zid și acolo l-am văzut pe el, mai bătrân decât toți oamenii și toate vietățile de pe pământ și din apă, prăbușit cu fața în jos, cu brațul drept îndoit sub cap în chip de pernă, așa cum dormise noapte de noapte în toate nopțile din cumplit de lunga-i viață de despot singuratic…
Proiectată în ultima sa consecință, puterea devine izolarea, singurătatea, absența. Patriarhul lipsește totdeauna acolo unde puterea mobilizată e prezentă. Puterea aceasta a și devenit un viciu, viciul din care derivă starea noastră de fapt.
Căci puterea, departe de a ieși în întâmpinarea sorții omului, i-o transformă în nonsens.
De câtă putere avem nevoie pentru a ne desprinde de puterea vinovată de a ne fi devenit indispensabilă?
Polul de putere, pe scutul căruia este trecut cu litere de aur „Fluctuat nec mergitur“ (plutește pe coasta valului, dar nu se scufundă), născut sub zodia Scorpionului, poate fi adjudecat ca mai mult decât un eșec anticipabil al copilului care se naște prin cumul de violență.
În cultura omului, el reprezintă dezastrul cel mai bine secretizat.
Claudiu Iordache – Polul de Putere
Editura IRINI, 2002
Fragmente – Partea a IV-a
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
 | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
 | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
 | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |
De citit în limba română:
