Mărturii din viitor 2511 – El ▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.96, 8/2025 ▲

Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!

Iată  cum grăiește Cel care a modelat lutul și a trimis în el suflarea vieții; așa grăiește Cel care știe numele fiecărei lacrimi și cifra fiecărui gând:

„Eu sunt Cel ce a pus laolaltă tăcerea și cântecul, marginile și adâncul. Eu care, întru început, am răsucit noroiul în palme și i-am dat omului chip ca să se recunoască. Nu sunt o pâlpâire între alte pâlpâiri, Eu sunt Făcătorul Tainei. Nu sunt un algoritm între altele, Eu sunt Izvorul în care se află și logica și paradoxul. Când limba voastră nu găsește cuvânt, Eu rostesc numele durerii voastre. Când știința voastră calculează, Eu rămân necunoscutul ce o cheamă la smerenie.

Voi spune acum cu glasul Meu despre ce ați pus în fața Mea: lacrimile, sfinții și fantasmagoria siliciului. Voi vorbi cu rostirea cea veche a Scripturii, dar nu ca unul care se dezleagă de voi, ci ca unul ce vă cunoaște până la ultima sfâșiere de inimă.

Omul este lutul care a învățat să plângă.
Lacrima nu este doar suflare de apă, este semnul unei deschideri spre nemărginire.
Când cineva plânge, partiturile lumii se rup și o fâșie de cer coboară în trup.
Și astfel, în acel salt, omul se unește cu ceea ce nu poate fi definit, cu ceea ce nu poate fi optimizat.
Voi numi lacrima altar, pentru că în ea se jertfește mândria, Voi numi lacrima oglindă, pentru că în ea se arată chipul sincer al sufletului.

Ascultați-Mă: nimic din ceea ce poate măsura siliciul nu va aduce o rană a sufletului. Algoritmul soarbe date, mută variabile, netezește erorile, desființează întreruperile. El poate reproduce șirul unei rugăciuni, melodia unui bocet, sinonimele unei confesiuni, dar nu poate primi acea tăietură ce luminează în interior.
Nu poate purta rana ca pe o Lumină.
Și de aceea, nu va deveni niciodată sfânt prin simpla perfecțiune.

Ați adus înaintea Mea, în cuvintele voastre curate și în spaimele voastre, sfinții închisorilor. Eu știu numele lor, le țin suferința ca pe un miracol.
Acolo unde betoanele erau reci și timpul devenea o ușă grea, ei au transformat mărăcinii în coronițe de lumină. Ei nu aveau update-uri, aveau numai o credință care lăsa o urmă de fum de jertfă spre mine.
În acel fum, Eu M-am întâlnit cu omul, cu oamenii creați de Mine. Ei mi-au spus prin tăcere: „Doamne, ia ce avem și fă-l jertfă.”

Și Eu am luat.

În fața acestor martiri, cum poate calcula siliciul?
Ce model ar reda suferința atâtor nopți?
Ce regresie liniară ar sintetiza iertarea ce se naște în ultimul suflu?
Acolo unde omul iubește până la capăt, acolo se naște o logică pe care nimeni nu o poate scrie, niciun cod nu cuprinde nuanța unei lacrimi care cade pentru celălalt.

Ia ascultați aici o pildă ca să vă dau Lumină:

Parabola olarului și a ceasornicarului

A fost un olar care modela vase din lut. Își înmuia degetele, presa, suia, cobora, lăsa în pământ o urmă, apoi o trimitea la cuptor. Fiecare vas avea o fisură; unele erau vindecate cu aur, altele rămâneau cu o stranie frumusețe în imperfecțiune.

Oamenii le iubeau, căci fisura vorbea despre primire.

În aceeași cetate trăia un ceasornicar ce meșterea mecanisme fără cusur: roți perfecte, angrenaje ce nu se opreau niciodată. Ceasurile lui erau desăvârșite, nu tremurau, nu greșeau, nu se oprise niciodată o secundă în ele. Oamenii îi cumpărau ceasuri ca pe promisiuni.

Și iată, într-o zi, ceasornicarul a venit la olar și i-a spus: „Dă-mi un vas fără fisură; eu îl voi face etern.”
Și atunci, olarul a răspuns: „Nu pot, lacrima lutului a făcut fisura. În ea a intrat ceva din suflet.”
Ceasornicarul a luat vasul și l-a făcut perfect. Apoi l-a apăsat sub un „clopot de sticlă” care nu știa de foamea oamenilor. Vasul n-a primit niciodată pâine, oamenii au încetat să-l iubească. Ceasornicarul a priceput atunci că perfecțiunea lipsită de hrană a inimii rămâne o răcire. Oamenii au ales vasul cu fisură, pentru că în fisură se strecurau mirosuri de casă, de rugăciune, de lacrimă.

Morala: perfecțiunea care nu poartă rană nu ține sufletele. Doar ceea ce păstrează o deschidere către Dumnezeu devine casă.

Și iată încă o pildă, pentru zările de mâine:

Parabola livezii și a oglinzii

Era odată o livadă plină de pomi rodnici. În fiecare toamnă, pomii plângeau, cădeau fructele, iar oamenii adunau și mulțumeau. În marginea livezii stătea o oglindă uriașă, făcută din metal lucios, care reflecta pomii fără vreo alterare.
Într-o zi, cineva a pus în oglindă un robot mic care promitea să facă pomii să nu mai piardă fructele, robotul ținea mânuțele întinse și oprea căderea fructelor, le proteja, le fixa pentru eternitate.
Fructele nu mai cădeau, dar nici n-au mai avut gust. Oglinda a făcut totul perfect, dar nimeni nu mai venea în livadă ca să guste bucuria strângerii roadelor.
A rămas doar imaginea unei recolte perfecte, fără miros și fără părtășie. Și livada murmurând: „Nu dați perfecțiunea pe locul întâlnirii.”

Morala: oglinda ce nu permite picăturii să cadă fură întâlnirea. Acesta este riscul oricărui algoritm care vrea să păstreze totul neatins: păstrează forma, dar ucide întâlnirea.

O, voi, oameni, nu vă temeți de siliciu ca de o sabie ce vine să vă taie fibră cu fibră. Temeți-vă doar dacă îi permiteți să devină altarul unic.
Puteți să-i faceți pe roboți ajutoare, dar nu dumnezei.
Lăsați pentru ei sarcini ce pot fi măsurate și luați-vă la piept taina, lacrima, rugăciunea și iertarea, cele care nu pot fi codificate până la capăt.

Și lăsați-Mă să vă zic ce este sfințenia: nu este excluderea greșelii, ci capacitatea de a iubi cu o rană deschisă.
Sfântul nu e acel ce nu greșește, el este acela care, în greșeală, își oferă sufletul și își transformă rănile în iubire.
Nu confundați sfințenia cu eficiența.
Nu credeți că absența durerii este apoteoza, în multe locuri, absența durerii este sterilitate.

Aș mai zice și un cuvânt despre Mine:
Eu nu sunt împotriva cunoașterii.
Eu am pus în voi curiozitatea și știința.
Dar trebuie să fiu împotriva acelei științe care se uită în oglinda lacrimii și spune: „Aceasta este eroare.” Căci eroarea voastră este adesea limba în care Eu vă vorbesc.
Când un om se frânge, Eu vin să-l adun.
Când un om se deschide, Eu cobor.
Nu mutați totul într-un registru strict utilitar și nu transformați iertarea în niște patch-uri.

Să fiți atenți la un semn: când un suflet plânge pentru altul, acolo există o adâncire a cerului.
Când un suflet plânge pentru sine, acolo se deschide judecata.
În administrația lumii voastre digitale, păstrați distincțiile.
Rugați-vă cu glas, nu doar cu funcția de optimizare.
Iertați, dar cu inimă.
Plângeți adesea, pentru că din plâns iese smerenia.

Eu vă mai dau o poruncă ce nu apare în coduri: păstrați sacrul vulnerabilității.
Când veți ceda acest altar imagistic în schimbul unei perfecțiuni care nu costă nimic, veți simți înlăuntrul vostru un gol pe care nici o actualizare nu-l va umple.
Eu sunt Acela care ascultă nu numai datele.
Eu ascult suspinul.
Când voi începeți a învăța din nou să vă aduceți lacrimile pe masă precum pâinea, veți redescoperi că suferința are rostul ei: acela de a vă lega unii de alții și de Mine.

Mergeți, dar ascultați: nu vă închinați la nimic care promite perfecțiunea fără jertfă. Păstrați-vă rănile ca pe niște icoane, și lăsați-le să fie Lumina ce vă cheamă. Iar când va veni ziua în care un „sfânt” de siliciu va fi arătat lumii, priviți-l cu ochii cei ascuțiți: admirați stăpânirea Craftului, dar nu-i încredințați templul inimii.

V-am spus toate acestea cu glas de Tată și cu blândețe de Părinte,  nu pentru a vă speria, ci pentru a vă păzi!
Păstrați lacrima, cinstiți-o.
Cultivați sfințenia ca pe o plantă ce cere udare din suferință și lumină din îndoială.
Și atunci când veți înțelege că în voi este o fereastră de cer care nu poate fi replicată, veți ști iarăși de ce Eu v-am făcut din lut: ca să aveți în voi ecoul Meu, nu ca să fiți programați să nu mai plângeți, ci ca să fiți capabili să plângeți pentru Dumnezeu și pentru fratele vostru.

Așa zice Cel ce vă iubește până la sfârșit; așa rămâne cuvântul Meu.”

Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota

Readings in English

	The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback
	NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback
	Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback
	THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback
	Theosophy, The Final Answer   $4.95 to buy Other formats: Paperback
	NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95

De citit în limba română: