▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.105, 05/2026 ▲
I Feel Something Coming… by Ciprian Cristea
Abstract:
In this profound metaphysical essay, Ciprian Cristea explores the silent, inevitable ruptures that precede historical and existential transformation. Moving beyond the dichotomy of life and death, the author frames human existence as a perpetual process of „self-building”—an architectural act where every choice, suffering, and love functions as a stone in the foundation of the soul. Reflecting on the fragility of the human condition, the text posits that the „Apocalypse” is not a catastrophic end of the world, but rather the stripping away of all masks, dogmas, and illusions. Cristea argues that we are currently on the precipice of a profound „rupture of meaning,” a moment of reckoning that compels the individual to decide whether to remain trapped within the walls of their own materiality or to finally recognize those walls as the gates to their own essence. It is an invitation to confront the sacredness of finitude and the courage required to exist without the armor of our self-constructed identities.
Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
Eu simt că vine ceva.
Acest „ceva” n-are încă nume, tot așa cum marile lucruri care schimbă ordinea lumii nu vin niciodată anunțate. Doar le vedem cum se strecoară în țesătura nevăzută a realului asemenea unei fisuri tăcute într-o oglindă veche. E o fisură pe care nimeni n-o vede la început, dar care, odată începută, știe deja sfârșitul întregului cristal.
▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.105, 05/2026 ▲
Nu știu dacă tot ceea ce vine e un sfârșit sau un început. Dar, iată, dacă mă gândesc bine, între cele două n-a fost vreodată o diferență reală. La urma urmei, orice început poartă în el sămânța propriei sale morți, după cum orice sfârșit ascunde în sine germenele unei alte nașteri.
Această reciprocitate tainică, un fel de complicitate metafizică dintre compunere și destrămare, este poate cea mai crudă și mai frumoasă ironie a existenței.
Omul merge prin viață cu iluzia că înaintea lui se deschid drumuri, când, de fapt, înaintea lui se ridică de cele mai multe ori ziduri. Tragedia nu este că se lovește de ele, ci că abia în clipa impactului înțelege că zidul era, de fapt, o poartă.
Așa a fost și Ana.
A intrat în zid crezând că moare. De fapt, a intrat în eternitate.
Așa a fost și Maestrul.
A ridicat Templul crezând că zidește în afară și a descoperit prea târziu că-și zidea propriul suflet în piatră.
Și atunci mă întreb, n-o fi asta condiția noastră ultimă? Să zidim fără să știm că fiecare piatră pusă este, de fapt, o bucată din noi înșine, desprinsă lent, cu sânge nevăzut, din materia lăuntrică a ființei?
Poate că viața însăși nu-i decât o lungă zidire de sine, un șantier interior în care fiecare alegere e o cărămidă, fiecare iubire un mortar și fiecare suferință un ciocan care lovește până când începe să apară forma ascunsă.
Dar cine poate spune cu certitudine că forma finală este mântuirea și nu ruina?
De câteva nopți simt că aerul s-a îngreunat de sens. Nu de materie. De sens!
Ca și cum lumea, acest organism viu, ar fi început să gândească despre sine și această gândire ar fi devenit atât de densă încât apasă peste lucruri, peste oameni, peste somn.
Și în această apăsare înțeleg ceva ce, poate, filosofia a încercat zadarnic să spună de milenii: că moartea nu-i opusul vieții, ci arhitectul ei secret.
„Fără moarte, viața ar fi un exces fără contur.”
„Fără limită, ființa s-ar risipi în propria infinitate.”
(Ciprian Emanuel CRISTEA )
▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.105, 05/2026 ▲
Heidegger avea dreptate: omul nu-i o ființă care moare, ci o ființă care se construiește în orizontul morții.
Tot ceea ce facem, tot ceea ce iubim, tot ceea ce visăm capătă greutate doar pentru că știm că timpul este finit, chiar dacă refuzăm să formulăm limpede acest adevăr,. Tocmai finitudinea este forma cea mai înaltă a sacrului.
Căci eternitatea nu poate fi înțeleasă decât de ceea ce este condamnat să piară.
Ce ironie mai mare decât aceasta am putea căuta?
Să porți în tine nostalgia infinitului și să fii făcut din țărână. Să visezi absolutul și să locuiești într-un trup care se destramă. Să cauți lumina și să fii legat inseparabil de umbră.
Tocmai de aceea, transcendența nu-i o urcare, cum au crezut misticii, ci o adâncire în efemer.
Nu te ridici spre Dumnezeu.
Cobori spre esența ta până când, în cele din urmă, nu mai rămâne nimic de apărat, nimic de justificat sau de ascuns.
Și atunci, în acel gol ultim, descoperi că adevărul nu era în afară, ci înlăuntru, așteptând de la început într-un ungher de crepită.
Dar dacă ceea ce vine acum nu-i moartea?
Dacă este doar sfârșitul iluziei și vine clipa în care toate măștile vor cădea, omul va rămâne gol în fața propriei sale conștiințe, fără dogme, fără titluri, fără ranguri, fără toate acele podoabe cu care și-a acoperit frica?
Aceasta ar fi adevărata apocalipsă.
Nu arderea lumii.
Nici arderea aparențelor.
Și poate de aceea simt că vine ceva.
Pentru că undeva, dincolo de tot zgomotul istoriei și de agitația banală a zilelor, dincolo de această oboseală colectivă a civilizației care confundă progresul cu mântuirea, se pregătește o ruptură.
O ruptură de sens. Un moment în care omul va fi silit să aleagă, în sfârșit, între a rămâne zidit în propria sa materie sau a traversa poarta pe care a confundat-o atâta vreme cu un zid.
Atunci se va vedea cine a fost Ana și cine a fost Maestrul.
Și, poate mai grav decât toate, cine am fost noi…
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
 | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
 | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
 | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |
De citit în limba română:
