Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta imediat prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
– Hai la mere dă pomană, băă, să mănânce și Dumnezău săracu’, striga baba lu’ Gheorghe al’e Azmătare, lipită de cu noapte de bulumacul vechi de lemn din poartă.
În sat, și ăi mai bătrâni spuneau că baba Nica făcea parastas cu mere în fiecare an, de Sfântul Gheorghe, de când lumea.
Nica se luase cu Gheorghe când venise ăsta în primăvara lui ‘918 de pe front, căprar, cu medalie-n piept, fără un picior, pe care îl lăsase prin tranșeele de la Mărășești, dar mândru foc tocmai de-aia. Trăise cu el doar un an, că s-a prăpădit repede în bătătură, vai de capul lui, de gălbinare. Nu prea s-a dumirit ea că e măritată, dar l-a iubit în felul ei de fată cuminte, dată de nevastă de părinți ca să nu le rămână în casă, neluată.
S-a chinuit cu șchiopul, că ăsta, Gheorghe, era rău și de gură, și de fire. Înrăirea îi venise din noaptea nunții când a văzut că nu mai putea ca bărbat. O scotea vinovată pe biata Nica. Că nu e ea în stare, că e proastă, că să zică bogdaproste c-a luat-o el de milă, că n-o mai lua nici dracu’ la cât de nepricepută e ca muiere. Asta tăcea și-l credea. Muncea ca o roabă, ținea toată gospodăria, i se înnopta pe câmp la sapă, dar ce făcea tot nu era bine. El, de-al dracu’, stătea numai și numai în pat, nimic nu făcea, deși ar fi putut măcar, așa, în cârjă, să dea și el apă la animale. Dar nu. Se clocise în pat, toată ziua dădea ordine ca la armată și-i scotea ochii Nicăi cu te miri ce.
▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.92, 4/2025 ▲
Într-o dimineață, lui Gheorghe i s-a năzărit că se uită cumva a lu’ Potroacă la ea când venise să ceară de la ei niște seceri. A așteptat să plece ăla cu secerile, a chemat-o în odaie, a apucat-o c-o mână de păr și-a bătut-o cu cârja în cap, în burtă, peste tot, până a umplut-o de sânge. A zăcut pe jos, între patul lui Gheorghe și vatră, unde căzuse, până spre seară. Când a deschis ochii, s-a târât prăpădită să dea la câini, să închidă cotețul la găini. A aprins lampa, a făcut focul să încălzească ciorba și i-a pus masa lui Gheorghe.
– Ce, fă, nu muriși? îi zisese gros bărbatul. Ce să mori, că tu te săturași de somn, fir-ai a dracu’ de zdreanță! Și eu mor acilea de sete și de foame. Marș și adu-mi țoale, că p-ăștea, io-te, mi le murdăriși tu cu sângele tău. Ce stai ca proasta și belești ochii ăia la mine? Mișcă-te! Băăă, tâmpito! Dă-mi o țuică întâi!
Zi după zi, se făcuse un an. Mută, femeia se trezea înaintea cocoșilor, mută și ruptă de muncă se vâra încetișor noaptea târziu pe lavița ei îngustă, să nu scârțâie și să-l trezească pe Gheorghe care dormea lăbărțat în ditamai patul.
Nu spusese nimănui de traiul ei cu Gheorghe. Credea că așa e firesc să se poarte bărbatul cu femeia lui. Că așa o fi dragostea de după nuntă. Că așa o trebui să își iubească omul muierea. Mai ales dacă muierea e proastă ca ea și el e deștept cum e Gheorghe. Îi zicea „al meu” când mai vorbea și ea cu câte o vecină…
Cum-necum, l-a iubit.
Când să iasă din iarnă, Gheorghe a început să se-ngălbenească, parcă se usca. I se făcuseră ochii galbeni în cap, urla că-l doare burta și făcea pe el. A chemat-o Nica pe dada Leana să-i descânte, să-i dea o fiertură, ceva. Nici nu începuse bine să zică zisele, să afume cu buruieni, că Gheorghe a deschis ochii, și-a înfipt căutătura în babă, i-a dat un brânci și a aruncat cu oalele după ea, de a fugit Leana cu cucui în cap, scuipându-l și jurându-se că nu mai calcă pe la așa pocitanie de om.
Înainte cu vreo trei zile de Paști, a murit. Nica n-a mai știut de ea. Au ajutat-o neamurile și vecinii să-l îngroape.
A luat-o razna, săraca, dup-aia. A umplut curtea cu meri și toată ziua vorbea cu merii, zicea că sunt copiii ei și-ai lui Gheorghe, care „nu e acasă acu’, mămică, să dusă să cumpere niște gaz dă lambă că rămăsărăm în frig. I-am zâs să ia și niște lumânări să-i pun la cap, că e întuneric rău la el în pat. Dar voi să fiți copii cuminți și să-i zâceți sărut mâna, tăticule, că o fi și el obosât și o vrea să doarmă…”
▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.92, 4/2025 ▲
A trăit și a îmbătrânit cu merii ei. Nimeni nu știa dacă are ce mânca, dacă are foc iarna, dacă o doare ceva. Nu vorbea cu nimeni. Decât cu ea și cu merii.
Oamenii o știau dintotdeauna acolo, în colțul satului, spuneau că a trecut de mult de suta de ani. Unii o urau că e sănătoasă și nu mai moare, când ai lor mureau de tineri.
În fiecare an, de Sfântul Gheorghe, femeia ieșea la poartă cu un sac de mere, ținute în fân peste iarnă, și c-o lumânare pe care o înfigea în pământ. Se rezema de bulumacul gri, lăsat pe-o parte, se uita lung, lung la cer, făcea cu degetul către el, ca la un copil neastâmpărat, râdea și vorbea cu cineva din capul ei sau, cine știe?, din cer…
Scotea câte-un măr din sac și-l punea pe pământ. Mai scotea unul și-l punea lângă. Și tot așa. Din când în când, se uita în vânt, mormăia ceva mărunt de paguba care-i stingea lumânarea, scotea chibritul și număra bețele, aprindea iar, apoi băga bățul ars în buzunarul șorțului negru.
– Rămăsăi, maică, dăcât cu ăștea p’în pod și zâsăi că, dăcât să le arunc la porc, mai bine să le dau dă pomană, că Dumnezău nu să uită la ce dai, să uită că dai…
Dar merele erau frumoase, că erau crescute cu dragoste, cu dragostea ei de femeie care n-a știut ce e dragostea…
(fragment din romanul în lucru „apele”)
________________________________________________
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
 | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
 | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
 | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |
De citit în limba română:
