Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta imediat prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
Confuzia
“Înainte de a ne fi pus la cale treburile, ne răpește moartea.” – Mahabharata, 9942.
Dr. Gough era un domn respectabil (avea și o servietă neagră), purta ochelari fumurii și era chel. Se afla în străinătate la un congres internațional de medicină sportivă, unde susținuse o apreciată comunicare.
În seara aceea, pe când se întorcea la hotel, doi bărbați îl opriră în fața intrării, se legitimară și-l rugară să-i urmeze. În eleganta limuzină neagră, dr. Gough protestă cu vehemență, înecându-se mereu în tuse, protestă și când opriră în fața unei somptuoase vile din afara orașului. Aici i se servi o cină copioasă, după care doi înalți funcționari îl dojeniră politicos că ar călători incognito în străinătate. Uimit și îmbunat oarecum după un pahar cu vin vechi de Burgundia, dr. Gough le arătă pașaportul, invitația la congres și celelalte acte. Susținu încă mult timp că el e dr. Gough, specialist în medicină sportivă, dar zadarnic. Cei doi înalți funcționari au rămas la convingerea că dr. Gough, de fapt, nu e dr. Gough, ci suveranul unei țări orientale.
Dr. Gough rămase în minunata vilă care i se puse la dispoziție și învăța toată ziua numele statului al cărui suveran devenise, dar nume pe care nu reușea nicicum să-l pronunțe. (Era o vocabulă grea.) Se căsători și avu doi copii cu păr creț și unghii violete.
Într-o zi veniră la el trei indivizi care se intitulară juntă militară și care-l omorâră.
CARTEA A ZECEA
în care este vorba tot despre lumea cea mare și nesfârșită, arătându-se acum cu precădere că doctorul Gough știa de la început că sfârșitul lucrurilor nu este mai adevărat decât fundul dublu al unui cufăr cu nenumărate funduri duble, așa cum personal obișnuia să se exprime ori de câte ori dădea, între două asemenea funduri, de Finch, tolănit indolent în acele locuri și, de asemenea, se mai arată în această carte cum înțelepții lumii, călăuziți de aceste adevăruri, au fost în stare să-și termine gândurile; precum ni se arată chiar și ce au gândit ei.
___________________________
Ce ne spun documentele vremii?
“Nici un punct nu e ultimul.” – Deviza de pe frontispiciul casei lui Gough din Baga.
Tradus de / Translated by Eugen / Eugene MATZOTA
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.89 ● 1/2025 ▲▲▲
Adresa
“Mare rol joacă întâmplarea sau, mai bine zis, ea e totul în fiecare acțiune omenească.” – Demosthene, Olynthiae, 2, 22.
Gough mai citi o dată adresa de pe bilețel, apoi întrebă un trecător:
– Nu vă supărați, nu știți unde vine strada Mozart?
– Strada Mozart? O luați înainte și după colț…
– Mulțumesc!
– După colțul de pe partea cealaltă, apoi pe al doilea… ia să vedem… al treilea colț pe stânga…
– Deci traversez strada și primul colț pe dreapta, după care al treilea…
– Nu, domnule! N-ai înțeles… Of, Doamne, cum să-l fac să priceapă?
– Dar am înțeles foarte bine…
– N-ai înțeles nimic!
Finch țipase și în dreptul lor se opri un domn mai în vârstă, cu o mapă elegantă sub braț.
– Care-i necazul?
– Ia spune, îl întrebă Finch pe Gough, de fapt, ce cauți dumneata pe strada Beethoven?
– Vrea să ajungă pe strada Beethoven? Dar de ce, mă rog, se interesă o femeie grasă și cam vulgară.
– Pentru că… Dar eu căutam strada Mozart!
– De ce?
– Pentru că… pentru că îmi place muzica, încercă să glumească Gough.
– Încercați pe strada Tom Jones, îl sfătui un elev pistruiat.
– Fugi de aici, strada Tom Jones nici nu există, obraznicule! Ce tineret! Mă mir de ce mai iau dascălii salar, se lamentă domnul cel distins, cel cu servieta elegantă sub braț.
– Să lămurim lucrurile, spuse sergentul cu autoritate. Unde vrei dumneata să mergi?
– Pe strada Mozart.
– Minte! Întreabă-l, domnule polițai, dacă știe măcar unde e strada Mozart!
– Unde e strada Mozart?
– Păi, tocmai asta am întrebat… tocmai…
– Aici eu întreb! Deci susții că vrei să mergi într-un loc pe care nici nu-l cunoști?
– O! De câte ori nu mergem într-un viitor necunoscut, replică avocatul apărării.
– Mă opun, strigă procurorul.
În sală, o doamnă din asistență îi explică vecinei:
– E spion austro-ungar!
– Dar Austro-Ungaria nici nu mai există!
– Și ce?! Mă înveți dumneata pe mine?
– Se trage din Nero, hotărî cealaltă după o matură chibzuință.
– Și cu trenul jefuit cum rămâne? se interesă reprezentantul presei. Pentru banii furați de ce nu-l trageți la răspundere?
– Cu strada asta Mozart este ceva suspect, trebui să admită judecătorul.
(Revista conservatorului de muzică LIRA protestă energic. La reprezentația cu “Nunta lui Figaro” au fost bătute trei plasatoare și o solistă.)
– Să recapitulăm, mai zise judecătorul.
Iar ziarele se lamentau pe titluri de o șchioapă: “Poluarea oceanelor crește pe zi ce trece.”
Așa că au trebuit să-l condamne pe Gough la moarte.
Înainte de execuție, a venit un înalt funcționar în celula condamnatului, garantându-i grațierea și chiar o frumoasă recompensă. Pentru asta, Gough ar fi trebuit să-i divulge doar numele celor mai importanți conducători ai rețelei de spionaj economic.
Primele dubii în legătură cu vinovăția lui Gough au apărut peste doi ani. Încetul cu încetul se dezgropă tot cazul. Ziarele făcură vâlvă, iar Metro Goldwyn Mayer turnă un film. O sectă religioasă îl declară mucenic. Conservatorul, care-i purta, mai nou, numele, institui o bursă pentru studierea vieții lui Gough.
Peste alte câteva zeci de ani s-a descoperit că acel Gough n-a fost decât un descendent direct al lui Mozart. Un savant norvegian a reușit să dovedească mai mult: nepotul lui Mozart, Gough a fost nepotul lui Mozart! După alte zeci de ani, s-a demonstrat – cu probe zdrobitoare! – că Gough a fost un fiu nelegitim al marelui Amadeus. Apoi s-a pus punctul pe i: Gough n-a fost altcineva decât Mozart însuși și, în după-amiaza aceea nefastă, n-a intenționat decât să meargă acasă. Și Mozart cine a fost? Nu se știe. N-are importanță.
Într-o zi, verificându-și o adresă din carnețel, Mozart îl opri pe Finch:
– Nu vă supărați, nu știți unde vine strada Gough?
– Ia să vedem… zise Finch, scărpinându-se în cap într-un mod foarte ciudat, chiar transcendental, s-ar putea spune.
Revanșa
“Nu ceda în fața restriștii, ci mergi împotrivă, mai îndrăzneț decât îți va îngădui soarta ta.“ – Vergiliu, Aeneis, 6, 95 sq.
Gough traversă distrat strada, răsfoind ultimul număr al revistei. La o intersecție, Finch frână, dar fu prea târziu. Mașina trecu peste trupul lui Gough și se sfărâmă de un zid.
Gough avusese Basedow și ochii lui trecură în ochii și în creierul posterior al unui bou. Finch avusese o limbă ascuțită și un suflet rău, foarte rău. Ficatul și bărbia lui au trecut în frunzele unei flori frumoase și otrăvitoare.
Într-o zi, boul a mâncat floarea, dar și-a stricat stomacul și a murit.
Încurcătura
“«Tu ești tu și eu sunt tu»: acesta era gândul nostru. Ce s-a întâmplat acum că tu ești tu și eu sunt eu?” – (Bhartrhari, Vair, 63.)
Într-o dimineață, pe stradă, exact în fața magazinului de televizoare, colț cu restaurantul “Select”, cineva îl salută pe Gough:
– Bună ziua, domnule colonel!
Dr. Gough crezu salutul adresat altcuiva, însă cel ce-l rostise îl privea insistent în ochi.
– Cu mine vorbiți? întrebă, într-un târziu, dr. Gough.
– Da, domnule colonel, sunt eu, Finch.
– Bine, dar eu nu sunt colonel.
– Nu? Sunteți sigur? Absolut sigur? Individul scoase la iveală un pistol și și-l îndreptă spre tâmplă: “Acum știu ce am de făcut!”
– Dar stai, omule…
– Nu se poate! Dacă nu sunteți colonel… și celălalt se pregăti să tragă.
Dr. Gough se hotărî. Plecă la regiment. Pe colonel l-au trimis la cabinetul său de pe strada Shakespeare nr. 26. De atunci, Gough se ducea în mod regulat la regiment și, în curând, fu remarcat drept un ofițer deosebit de capabil. La un moment dat, fu avansat general. Întorcându-se de la recepție, călcă un pieton. Din acte reieșea că victima fusese un oarecare doctor Gough.
Întâmplarea făcu să treacă pe acolo cel ce se numea Finch. Uitându-se la cadavru, Finch exclamă:
– Dar bine, păi acesta e colonelul!
– Și, atunci, eu cine sunt? întrebă Gough.
– Tu ești doctor Gough.
– Dar dr. Gough e mort.
– Atunci ce mai aștepți?
În aceeași clipă, în fața lui Gough se căscă abisul, iar colonelul, acum general, urcă în mașină.
În timpul acesta, Finch, care consumase puțin prea mult coniac, se rezemă de un felinar și zise:
– “Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea.”
– De ce? vru să știe un trecător.
– Pentru că nu încap doi, răspunse Finch. Din cauza concurenței…, mai bâigui înainte de a adormi.
Tradus de / Translated by Eugen / Eugene MATZOTA
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.89 ● 1/2025 ▲▲▲
POOLOs namely Schwartz Paranoia
or
the most important parables of the life full of learning and boldness of the pre-eminent and pre-enlightened Gough, as well as of his no less brilliant contemporary Finch, with details on how the sages of yesterday, of the other day and always knew how to reflect these events in their maxims and thoughts. And that’s not all yet…
The Confusion
„Before we have set our affairs in order, death takes us.” Mahabharata, 9942.
Dr. Gough was a respectable gentleman (he also had a black briefcase), wore tinted glasses and was bald. He was abroad at an international congress on sports medicine, where he had delivered an esteemed paper.
That evening, on his way back to his hotel, two men stopped him outside the entrance, identified themselves and asked him to follow them. In the sleek black limousine, Dr. Gough protested vehemently, repeatedly choking on a cough, he protested when they stopped outside a sumptuous mansion outside the city. Here he was served a hearty dinner, after which two senior officials politely berated him for travelling abroad incognito. Stunned and somewhat emboldened after a glass of old Burgundy wine, Dr. Gough showed them his passport, invitation to the congress and other papers. He claimed for a long time that he was Dr. Gough, a specialist in sports medicine, but to no avail. The two senior officials remained convinced that Dr. Gough was not, in fact, Dr. Gough, but the sovereign of an Eastern country.
Dr. Gough stayed in the beautiful villa that was provided for him, and all day long he learned the name of the state whose sovereign he had become, but a name he could never pronounce. (It was a difficult word.) He married and had two children with curly hair and purple fingernails.
One day three men who called themselves a military junta came to him and killed him.
TENTH BOOK
in which it is all about the great and endless world, showing now especially that Dr. Gough knew from the beginning that the end of things is no truer than the double bottom of a chest with innumerable double bottoms, as he personally used to express himself whenever he came across, between two such bottoms, Finch, indolently lounging in those places, and it is also shown in this book how the wise men of the world, guided by these truths, were able to finish their thoughts; as we are even shown what they thought.
___________________________
What do the documents of the time tell us?
„No point is the last.”
The motto on the frontispiece of Gough’s house in Baga
Tradus de / Translated by Eugen / Eugene MATZOTA
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.89 ● 1/2025 ▲▲▲
The Address
„Great part is played by chance, or rather, it is everything in every human action.” Demosthenes, Olynthiae, 2, 22.
Gough read the address on the note one more time, then asked a passerby:
– Don’t mind, don’t you know where Mozart Street comes from?
– Mozart Street? You go straight ahead and around the corner…
– Thank you!
– Around the corner on the other side, then the second… let’s see… the third corner on the left…
– So, I cross the street and the first corner on the right, then the third…
– No, sir! You don’t understand… Oh, God, how can I make him understand?
– But I understand very well…
– You don’t understand anything!
Finch shouted, and an older gentleman with an elegant briefcase under his arm stopped in front of them.
– What’s the trouble?
– „Tell me,” Finch asked Gough, ” in fact, what are you doing on Beethoven Street?
– Does he want to get to Beethoven Street? But why, may I ask, would a fat and rather vulgar woman be interested.
– Because… But I was looking for Mozart Street!
– Why?
– Because… because I like music, Gough tried to joke.
– Try Tom Jones Street, advised a freckled student.
– Get out of here, Tom Jones Street doesn’t even exist, you naughty boy! What a youth! I wonder why teachers still get paid, lamented the distinguished gentleman with the smart briefcase under his arm.
– Let’s get this straight, said the sergeant with authority. Where do you want to go?
– Mozart Street.
– He’s lying! Ask him, officer, if he even knows where Mozart Street is!
– Where is Mozart Street?
– Well, that’s just what I asked… just…
– That’s where I’m asking! So you claim you want to go to a place you don’t even know?
– O! How many times do we go to an unknown future, retorts the defense attorney.
– I object, shouts the prosecutor.
In the courtroom, a lady in the audience explains to her neighbor:
– He’s an Austro-Hungarian spy!
– But Austro-Hungary doesn’t even exist anymore!
– So what?! Will you teach me?
– It comes from Nero, the other woman decided after mature consideration.
– And what about the looted train? the press representative asked. Why don’t you hold him accountable for the stolen money?
– With this street Mozart is something suspicious, the judge had to admit. (The music conservatory magazine LIRA protests vigorously. Three ushers and a soloist were beaten up at the performance of „The Marriage of Figaro”).
– Let’s review,” said the judge.
And the newspapers were lamenting with headlines of a thousand words: „Pollution of the oceans is increasing every day.”
So, they had to sentence Gough to death.
Before the execution, a high-ranking official came to the condemned man’s cell, guaranteeing him a pardon and even a handsome reward. For that, Gough would only have to divulge the names of the top leaders of the economic espionage network.
The first doubts about Gough’s guilt emerged two years later. Little by little, the whole case is unravelling. Newspapers made a big fuss, and Metro Goldwyn Mayer shot a movie. A religious sect declares him a disciple. The conservatory, which now bore his name, established a scholarship to study Gough’s life.
Decades later, it was discovered that Gough was a direct descendant of Mozart. A Norwegian scholar managed to prove more: Mozart’s grandson, Gough was Mozart’s grandson! Decades later, it was proven – with overwhelming evidence! – that Gough was an illegitimate son of the great Amadeus. Then it was established that Gough was none other than Mozart himself, and on that fateful afternoon he had no intention of going home. And who was Mozart? It is not known. It doesn’t matter.
One day, checking an address in his notebook, Mozart stopped Finch:
– Don’t mind, don’t you know where Gough Street comes from?
– Let’s see… said Finch, scratching his head in a very strange, even transcendental way, one might say.
The Revenge
„Do not yield to misfortune, but go against it, more boldly than your fate will allow.” Vergilius, Aeneas, 6, 95 sq.
Gough was distractedly crossing the street, flipping through the latest issue of the magazine. At an intersection, Finch slammed on the brakes, but it was too late. The car ran over Gough’s body and smashed into a wall.
Gough was having Basedow and his eyes passed into the eyes and back brain of an ox. Finch suffered from a sharp tongue and a bad, bad soul. His liver and chin passed into the leaves of a beautiful and poisonous flower.
One day, the ox ate the flower, but it ruined his stomach and died.
The Mess
„You are you and I am you”: that was our thought. What happened now that you are you and I am me?” (Bhartrhari, Vair, 63.)
One morning, on the street, just outside the TV shop on the corner of the „Select” restaurant, someone greets Gough:
– Hello, Colonel.
Dr. Gough thought the greeting was addressed to someone else, but the speaker was staring insistently into his eyes.
– Are you talking to me? Dr. Gough asked, in a moment.
– Yes, Colonel, it’s me, Finch.
– All right, but I’m not a colonel.
– You’re not? Are you sure? Absolutely sure? The man pulled out a gun and pointed it at his head: „Now I know what to do!”
– But wait, man…
– No way! Unless you’re a colonel… and the other man prepared to fire.
Dr. Gough made up his mind. He’s going to the regiment. The Colonel was sent to his office at 26 Shakespeare Street. From then on, Gough went regularly to the regiment and was soon noted as a particularly capable officer. At some point, he was promoted to general. Returning from the reception, he ran over a pedestrian. The papers showed that the victim was a Dr. Gough.
It just so happened that the man called Finch happened to be passing by. Looking at the body, Finch exclaimed:
– Well, if it isn’t the Colonel.
– Who am I, then?” asked Gough.
– You are Dr. Gough.
– But Dr. Gough is dead.
– Then what are you waiting for?
At the same moment, the abyss opened up in front of Gough, and the colonel, now a general, got into his car.
Meanwhile, Finch, who had consumed a little too much brandy, leaned against a lantern and said:
– „He who digs another man’s grave, falls into it alone.”
– Why? a passer-by wanted to know.
– Because two can’t fit, Finch replied. Because of the competition…, he mumbled before falling asleep.
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
 | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
 | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
 | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |
De citit în limba română:
