
Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta imediat prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
În starea Adâncului acest tipar întemeiază principiile anaforului… Cele două raze ale sale, Albă și Roșie, unite de tăcerea Iubirii, împart o stare a analogiei.
Vorbim, iată, despre fuziunea între roșu (Foc, Tetraedrul Elementului Zero!) și alb (Lumina primei alchimii stelare)… Așadar, ideea unei Nunți cosmice!… Dansul Shiva-Shakti între Sabazios și Bendis!… în cheie dacizată.
Remember: Simbolul ascunde întotdeauna Frumusețea, Vivacitatea, Claritatea!… El descrie modul în care se desfășoară realitatea la nivelul fundamental… Pentru „ceva” ființează mereu un „altceva”!… Lumina (albă) a metaforei zeiței Bendis va reveni de-a pururi la centritatea roșie a zeului Sabazios!… Rotirea eliptică în jurul Soarelui va fi mereu o traiectorie a Poesiei selenare. Osebirea între propriu și figurat primește, iată, o semnificație metafizică. Descoperim un imn închinat mișcării, deci Vieții!… Metafora, aici și acum, a Mărțișorului ca întreg se concentrează pe o particularitate esențială, cea a cunoașterii iubirii.

de Petru Solonaru
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 91 ● 3/2025 ▲▲▲
Înfășurarea sa generează Creșterea în spirală versus Torsiunea ca Energie a Vidului.
Cele Patru Quarcuri ale Tetragrammaton-ului sunt, în fond, cele Patru Moirae care deapănă Destinul Creației: Ananke (mama), înseamnă implacabilul Timp, pe când Clotho, Lachesis și Atropos se ocupă de țesătura Tri-dimensională a Spațiului, toate, împreună, alcătuind articularea Tetraedrului Acțiunii.
Primele unde gravitaționale ale „Carului lui Dumnezeu” sunt modeleale acestei spirale. Ele transmit, curbura „Oului de Aur”, stabilind într-o simetrie reunită simbolul Infinitului, acela al Daciei, Tibetului și Indiei (Ꝏ)… Urmărim, iată, ideea din Upanishade a „Ovoidului” ce se naște din Isvara (înalta manifestare a lui Brahma, cel care țese spațiul-timp), drept Sinele cosmic, potențialul creativ… E vorba de lumină (energie) și gravitație (geometrie spațio-temporală) având aceeași natură.
Sărbătoare a Începutului de An Agrar, căci, să reamintim Tradiția:
Pământul, din impuls divin, a pornit mișcarea sa de revoluție în jurul Soarelui în luna actuală Martie, luna Zeiței Daciei străvechi Bendis, (Ursitoarea, vezi la Vechii Greci Moirae-le din Tetraedrul Elementului Zero!), reprezentând Luna Albă… Alături de Ea, însemnând întoarcerea naturii la viață după iarnă, era divinitatea Solară Roșie cunoscută drept Sabazios. Împreună evocau Spirala Mărțișorului manifestată într-un Dublu Helix precum ADN-ul uman!

de Petru Solonaru
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 91 ● 3/2025 ▲▲▲
Această ceremonie a Primăverii, a Zeiței „legământului” („bhendth”, legătură, împletire) a înfășurării, Bendis, (reglementare prin care microcosmosul uman era racordat la ordinea imanentă), privind imersia Plugului în „oceanul” Pământului, în luna Martie, era în consonanță cu Ploiaphesia,sărbătoarea lui Isis ce, asemănător, la festivalul Aratului din Vechiul Egipet,reitera lansarea „Corăbiei” (după iarnă!). Totul însemna re-cunoaștere!… Vederea Inimii!
Acum Isis re-unifica cele 14 secțiuni ale lui Osiris… Așadar, Numărul ocult al celor 14 Manvatare din Ziua lui Brahma, al secționării trupului (timpului) lui Osiris de către Seth, care a determinat ca, în cazul Misteriilor de la Abydos și Peqer,să fie 14 „etape”; … număr preluat mai târziu de autorii Evangheliilor Noului Testament în treptele Căii Crucii (Via Dolorosa), de la locul Tribunalului judecății lui Pilat până la Golgota, în cele 14 „opriri” simbolice.
În același timp, Sabazios, la Traco-Geto-Daci, Eliberatorul lumii de anotimpul rece (iarna), apărea ca o zeitate călare ce triumfa în fața Dragonului Septentrional (al celor Șapte boi de plug, cu referință la Ursa Mică și Mare, ale Nordului celestial), altfel zis, Cavalerul Trac, Zeul Cerului, cel ce mâna levogir Ursele în jurul centrului Boreal. El dirija Ursirea lumii cu Mâna Dreaptă sub gestul, împrumutat mult mai târziu de creștinism, cunoscut azi ca Benedictio.
Mâna lui Sabazios, Binecuvântarea Primăverii, descoperită ca artefact în Gabrovo-Bulgaria, în „Fragmentul Pârvan” de la Gura Văii-Severin și la Istros-Moesia inferioară, era înfățișată cu un con de pin pe degetul mare (trimițând la înțelesul Pinealei, Înțelepciunea zeului), cu o pereche de șerpi ce înconjurau încheietura mâinii (aluzie la Mărțișor și semnificațiile sale dacizate), cu un fulger peste degetele arătător și mijlociu, o țestoasă, un vultur, un thyrsos.
Interesantă este măsura sa în toate artefactele: aproximativ 12 cm, mai exact: 11,95574 cm care criptează ecuația cosmică: Dq x Φ = e2 x Φ… unde: (Dq) desemnează Diametrul Sferei circumscrise Elementului Zero, a Tetragrammatonului: (e2 x10-26m); iar: (Φ), sectio aurea, firește, în diviziune. Tetragrammaton, cel ce produce Gravitația, Spirala Genezei.

de Petru Solonaru
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 91 ● 3/2025 ▲▲▲
Atragem atenția că de două mii de ani suntem într-o eroare prin faptul că celebrăm Plugușorul la 31 decembrie și nu, cum ar fi eminamente corect, pe 1 Martie!… La această ultimă dată, corelată cu debutul de acum 4,553 miliarde de ani al planetei noastre în mișcarea sa de revoluție în jurul Astrului Central, ne apropiem de distanța medie față de Helios, de Sabazios, adică de unitatea astronomică (149,597 mil. Km).
La 1 Martie, plugul țărănesc („Corabia”, „Plugușorul”) se scotea în ogradă, se arunca un ou (aluzie la Oul lui Brahma!), se făcea un Foc purificator, iar în jurul acestora se desfășurau misteriile Anului Nou ce durau, nu întâmplător 9 zile ( vezi reminiscențe în cele Nouă Babe).
Nouă Zile, fără Ceasul al Douăsprezecelea al Trezirii!… însemnau 774.316 secunde… În aceste mirabile secunde lumina parcurgea o distanță de: 2,32134 x1014m, măsură care semnifica, în diviziune, lungimea Firului ADN-ului uman ce se înfășoară în Dublul Helix precum Mărțișorul.
Asemeni Spiralei Genezei, ce-și păstrează Forma când crește (Eadem mutata resurgo), prin reproducerea Viului, ADN-ul uman rămâne spre a fi transmis descendenților. Deci, Vestea divină!
În preambul se desfășura sărbătoarea Dragonului, a Dragobetelui (începând cu sfârșitul lui februarie), simbol al interacțiunii forțelor care păstrează Ordinea Creației, ciclicitatea, echilibrul tuturor într-o ecuație cosmologică… „Jos precum sus”. Așadar, era o lună a Trezirii lui Kundalini! Iar după Dragobete, în prima zi cu Lună Nouă, se celebra luna Mărțișorului, lumina albă a „Întunericului” versus gravitația dinamică, în fond glisarea spre Roșu…
La Ziua Mărțișorului vorbim de o Hierofanie,de o manifestare a sacrului prin alinierea cosmică: Soare →Lună →Pământ. La acea Zi, privind spre Est (estul liturgic!), spre Sabazios, Omul vedea „invizibilul” (Bendis, Luna!… drept Lună Nouă!). Trezirea spre Copacul Cunoașterii Cuvântului traversând iluziva Lună a cuvintelor… În acea Zi unghiul dintre Soare și Axa precesiei Pământului, trecând așadar prin centrul Lunii, era de 113,150 în concordanță cu unghiul Spiralei Genezei (vezi Templul Brâncuși de la Târgu Jiu!)… O descifrare a marilor cicluri ale Facerii… în mirabila Rânduială Străbună.

de Petru Solonaru
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 91 ● 3/2025 ▲▲▲
Evidențiez că Legea unică ce dirijează frumusețea Spiralei divine (revelată sub Înfășurarea Mărțișorului!) este în ritmul coregrafiei acestei ligaturi atomice, ritmul însuși fiind o „coincidentia oppositorum” a Numărului, ca esențăcosmică… o întoarcere în „timpul cosmic”, anankeic, o conexiune inversă de a dumiri Creația prin Spirală ce nu-i decât o Oglindă a Punctului (Vidului) care se desfășoară – „înfășurător” în această Facere între cele Două Fire ale Timpului… Sabazios (Roșu) în fuziune cu Bendis (Alb)… Mărțișorul și semnificațiile sale dacizate.
Subliniere: Protonii lunari (Bendis) sunt legați de neutronii solari (Sabazios) drept elemente complementare (Yin-Yang) ce interacționază pentru a forma un Întreg, nucleul Mărțișorului. Iar acesta ne revelează că totul este o înfășurare a Totului în „Acum”! Căci spirala este Dumnezeu… într-o ecuație unde în dreapta vedem Energia Tetragrammaton-ului, iar în stânga Theometria Spiralei Genezei (Gravitația)… Dq/Φ = tg(θ).
Arta Mărțișorului vorbește celui în ascultare despre inseparabilitatea eternă și, ca atare, despre faptul că moartea nu există. Căci… conform cu Bhagavad-Gitā, Cartea a II-a, textul 20: „Sufletul nu se naște și nu moare niciodată. Nesupus devenirii, nu ia ființă acum și nici nu va lua ființă. Nenăscut, etern, neîntrerupt și străvechi. El nu este ucis atunci când corpul este ucis”.
Concluzie: Totul este Veste!… Iubirea e tot ce ființează… Primită, iată, prin Spirala Trezirii în frumoasa Ordine Străbună a Nunții cosmice!
Aceste semnificații minunate ale Cerului au fost, din nefericire pentru neamul nostru, uitate…

Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
![]() | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
![]() | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
![]() | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |