ALTCULTURE MAGAZINE ||| 62 ||| 10/2022 ||| Clasa nevrednică (Fragmente – Partea a VIII-a)
De Claudiu Iordache

ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!

WELLBORN
Sănătatea trebuie să fie o stare continuă!
SOTER

Munca fără vocație și vocația fără muncă ne omoară!

„Toate felurile de activitate românească poartă pecetea neisprăvitului. Neisprăvită este istoriografia românească (n.a.- am în față chipul lui Dinu C. Giurăscu, gata oricând să-și exporte argumentele în favoarea câte unei politici conjuncturale), neisprăvite sunt literatura și arta noastră (n.a. – până în 1989 a funcționat în cultură doctrina „omagiului“ reciproc; avem „mari“ poeți, „mari“ scriitori, „mari“ critici, „mari“ dramaturgi.

Manopera scriitoricească devenise act de sacerdoție.

După ’89, scriitorului antedecembrist i-a venit tot mai bine pelerina de anonim!), neisprăvită este cugetarea românească (n.a. – atunci când nu a fost partinică, filozofia s-a dorit delăsătoare.

Şcoala Noica a chemat zefirul să bandajeze rănile românești, la concurență cu echipa socratică angajată în Academia de la Ştefan Gheorghiu)…”

Această mărturie a lui D. Drăghicescu vine de la începutul veacului pe care îl sfârșim astăzi. Şi tot el scrie: „Cine cunoaște literatura noastră cultă și-a putut da seama că era cu totul lipsită de originalitate și caracter românesc!“ Originali au devenit scriitorii români după ce și-au părăsit țara. Culturnismul românesc i-ar fi putut veni de hac oricărui geniu autohton.

“Așadar, Lucrețiu Pătrășcanu și Gh. Gheorghiu Dej, ambii susținând, din partea puterii, aceleași idei, aplaudați cu atâta risipă de talent de atâția intelectuali. Apoi, primul va cădea răpus de al doilea. La ordinea zilei erau alte priorități, pe care intelectualii trebuiau să le aplaude; și aplaudau… chiar și prăbușirile.“
Ana Sălăjan – Trădarea intelectualilor

„Românii sunt mobili, intuitivi, extrem de politici. Românul este individualist, preocupat de interesul lui personal, gata să accepte orice regim dacă îi dă prilejul unei promovări proprii“.
George Călinescu

Iată pentru ce pretenția intelectualului de a conduce, prin politică, lumea, este imbecilă! Cum și-a putut închipui un Nicolae Manolescu – și-a închipuit! – că ar putea atrage România pe urmele propriilor lui suficiențe și vanități? Purificarea intelectualului, în fața porților întredeschise ale politicii, trece prin renunțarea la pretenția „diferenței“!

Un Havel s-a uitat pe sine pentru a fi ceh. Un popor nu este nici mai prost, nici mai deștept decât intelectualii pe care îi are.

ALTCULTURE MAGAZINE ||| 62 ||| 10/2022 ||| Clasa nevrednică (Fragmente – Partea a VIII-a)

„Fără solitari ați fi și mai singuri pe acest pământ!” spune Camus.
Iată definiția politicului: „opusul singurătății voluntare, al discreției reflexiei și înțelepciunii, altfel spus, discursul, pus în slujba interesului, al celor pentru care examenul sever al singurătății este de netrecut.”

În perioada ocupației, Franța a vorbit istoriei, din care se vedea exclusă, în limba însinguraților ei.

România după Revoluție nu și-a relevat auto-exilații.

Odată înlăturată dictatura, puțini scriitori au putut spune, cu mâna pe inimă: „M-am opus!”

Solitudinea lor a continuat, căci România căzută, succesiv, pradă a trei generații de criptocomuniști (1990-1992-1996) a mers și mai departe în desăvârșirea anonimizării dizidenților săi. Iată de ce la noi delirul politic este atât de nevertebrat. Fără colaboraționiști de calitatea unui Céline, dar și fără revoltați de talia unui Albert Camus, intelighenția rămâne o formulă vidă de conținut. Iată pentru ce politica românească a convocat înaintea animalului colectiv nu prinți ai solitudinii, ci activiști ai prolixității, iată pentru ce „aeropagul” politic al lui Petre Roman adăpostește, fără termen, lași, uzurpatori, ipocriți, împreună mai numeroși, pe metru pătrat, decât în tot estul european. Iată pentru ce singurătatea României nu este una voluntară, ci una pur și simplu impusă în numele moralei justițiare!

Anul 1990 suscită sentimentul general că totul urmează…

Populațiile estului se pregătesc de transhumanță. Vestul se baricadează în cluburi închise. Președintele global al Statelor Unite (figura compusă: Truman-Eisenhower-Kennedy-Johnson-Nixon-Ford-Carter-Reagan-Bush-Clinton) își conduce țara în negura declinului. Mandarinii deciziei se întâlnesc periodic, strângând rândurile în fața morții care-i destituie. Elțîn este un uriaș drogat, corupt cu whisky și Mc Donalds. Socialiștii europeni scapă frâiele unor cai nebuni, ce alunecă în palmele unei drepte flămânde.

Criza geopoliticului este un cancer care nu iartă. Puține adăposturi au mai rămas sufletului.

Capitalele Europei par niște suburbii al unui concept comunitarean imposibil. Liderii nu mai sunt ai partidelor, ci ai nevrozelor generale. Papa Ioan Paul al II-lea nu-și mai poate controla misiunea.
Credințele cad pe rând și un hedonism de tip nou cuprinde rătăcirea claselor avute.

Plictiseală și sex – e tot ce-a mai rămas dezabuzării mondiale.

Statele par tot mai omogene în crizele care le devoră. Cei ce le dirijează știu bine că se lasă conduși de turmele lor.
Ideologiile pier; stânga-dreapta… la ce? La neant?
Câștigă încă mincinoșii frenetici, mincinoșii frumoși. Președinții sunt aleși ca amanți ai fantasmelor mulțimilor adoratoare.

O singură fărădelege se maturizează încontinuu: a clasei pentru care puterea a devenit prizoniera a ceea ce numim economia de forță!

În esență trebuie admis că dacă mai avem ce respira, ce bea, ce mânca, i-o datorăm, în schimb nu prea mai avem în ce spera. Cine oare, în acest final de secol, va avea curajul să-i arunce omenirii în obraz: „Nu-ți mai meriți decât sfârșitul!”
Paradoxal, popoarele și-au început declinul în era prosperității. Minoritățile active conduc majoritățile pasive, în paguba tuturor. Primejdioase iluzii sunt puse în circulație înaintea stupidității flămânde. Prostia face oamenii atât de asemănători…

Dacă aș fi știut că românii aveau să-și trăiască libertatea atât de mohorât…

Rememorez suita urmărilor care au făcut ca poporul de mămăligă al lui Ceaușescu să devină neamul atins de anarhie de astăzi. Până foarte departe, nu se întrezărește decât o competiție anostă a instinctelor. Mă tem deja de gâtul de lup pe care conviețuirea românească l-a ridicat pe umerii României.

ALTCULTURE MAGAZINE ||| 62 ||| 10/2022 ||| Clasa nevrednică (Fragmente – Partea a VIII-a)
ALTCULTURE MAGAZINE ||| 62 ||| 10/2022 ||| Clasa nevrednică (Fragmente – Partea a VIII-a)

Răul acesta atotcuprinzător și autoritar, ce se generează pe sine, se prelinge ca puroiul din rănile colective ale românilor. România nu are decât oameni care-i comentează dezastrul, dar nu-l înfruntă.

Cu ani în urmă, un Stere Gulea a pus în film chipul unui Moromete, vierme al pământului, cu cruzimi ascunse și umilințe ridicole. Morometele acesta a străbătut istoria pentru ca astăzi, mai agresiv ca niciodată, să ni se alăture.

Privesc înspre această mocirlă, pe lângă care până și Dumnezeu trece cu mâna la nas, și mă întreb dacă o mai poate asana cineva până la capătul veacului.

Un sociolog avea să comenteze dezastrul post-decembrist: „Nu-i mai poate mișca decât știrea că va veni cineva din afară să le dea de pomană! Părem a fi poporul cel mai ieftin din Europa! Cu toate astea, un cumpărător nu a fost găsit în ultimii ani!” L-am ascultat împietrit. Cel mai ieftin popor din Europa… Dumnezeule! Același interlocutor, vorbindu-mi despre slaba noastră rezistență la dezastru, mi-a râs în nas spunându-mi: „La naiba, rezistența românească! Viermii nu se revoltă în cașcaval! Iar noi le dăm cașcavalul!”
Scriu aceste rânduri fără să am în față imaginea unui cititor anume. Cu puține luni în urmă a murit Emil Cioran, judecătorul implacabil al motivelor pentru care trăim atât de precar, a murit sinistra luciditate ce știa să extragă din compostul existențial fierea neagră a acelor adevăruri care, odată rostite, ne înspăimântă că suntem.

A murit ca minoritar absolut, în opoziție la civilizație!

Secolul XX consacră eșecul civilizației datoriei. Defileul străbătut a pretins costuri imense. Moartea provocată a atins un om din zece. Numai Europei războaiele i-au răpit o țară de mărimea Germaniei. Specia noastră, deși fără cauză cosmică, se comportă ca și cum nu ar avea nici sens istoric. Ea străbate arbitrar timpul care o aspiră înspre Apocalipsă.

Un îndepărtat congres internațional al filozofilor a ajuns la concluzia tulburătoare că în natură nimic nu motivează nevoia de om!

Să însemne oare acel: „Secolul următor va fi religios ori nu va fi deloc!” o condiție a viitorului?

Suntem sub autoritatea arbitrariului. A vrea și nu a fi vorbește în termeni tot mai fermi despre un a fi suferind!

Mulți prevăd încă de pe acum că secolul XXI va fi căminul unei modernități superioare în care se vor produce divine suprapuneri între putere, politică și morală.
Educația permanentă, convertirea anevoinței de a munci, scurtarea timpului dedicat nefericirii, deflagrația tehnologică, tot atâtea evoluții ce par predestinate sculptării, în roca omului actual, a nălucii antropoide care va coloniza un viitor desprins definitiv de trecut…

Dumnezeu a folosit lut pentru a face un om, omul a folosit trecutul pentru a face istorie.

„Istoria ar fi ceva excelent, dacă ar fi adevărată!” a gândit Tolstoi. În veacul următor istoria va fi adevărată ori nu va mai fi deloc. Modernizarea istoriei privește nu abdicarea de la tradiție, ci debarasarea de minciunile care au hrănit-o dintotdeauna. Niciodată, în ultimele două milenii, cantitatea de neadevăruri voite pe unitatea de timp nu a fost mai mare ca în ultimii cincizeci de ani ai ultimului dintre ele.

ALTCULTURE MAGAZINE ||| 62 ||| 10/2022 ||| Clasa nevrednică (Fragmente – Partea a VIII-a)
ALTCULTURE MAGAZINE ||| 62 ||| 10/2022 ||| Clasa nevrednică (Fragmente – Partea a VIII-a)

Evoluția minciunii ține de voința creației.

Statele-minciună, locuite de națiuni-minciună, au fost clădite pe credința în minciună, făcând din lume chiar minciuna ideii de Dumnezeu!

Nu există delir mai copleșitor decât cel al minciunii organizate, exprimate ca adevăr suprem. Iată, poate, de ce în existența pe care o petrecem, adevărul involuntar a devenit, la rându-i, o categorie a omisiunii minciunii. M-am obișnuit greu cu acest gând.

În viața mea, minciuna și-a avut rolul ei. I-am rostit discursurile, i-am scris prozele, i-am fredonat melodiile, până la un moment dat. Am supraviețuit acestei cunoașteri.

Nu mi-a fost ușor să renunț să continui ceva atât de bine însușit. Unanimitatea minciunii conturează ideologia lumii noastre de astăzi.
Am surprins-o nu o dată, minciuna, șoptind, parcă numai pentru mine, un adevăr însemnat: „Fii tu însuți și nu vei mai fi!”

Nu ne-a fost lăsat să alegem. A trebuit să mințim pentru a ne putea salva. Cartea de față este, poate, și istoria acestei supraviețuiri.”


Fragmente din cartea Clasa nevrednică (1997)



ACASĂ

Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe, cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Did you like it? DONATE NOW! THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English