De Mădălin Matica
Sunt creștin-ortodox și sunt mândru de asta. În fapt, ar trebui să justificăm ortodoxia noastră (în fața noastră doar) pentru a putea justifica mândria intrinsecă. Mărturisind mândria și apartenența, putem explica credința și alegerea de a rămâne în ortodoxie.
Descrierea seacă sună astfel: „RO297 | Hinova | Hinova | Hinova Moesia Inferior
Castru legionar | Datare: 270 – 400
Selectat: Da | Criterii:1, 2, 3
Întegritate: Fort/quadriburgium este cercetată integrală partea ce nu este suprapusă de altă locuire.
Autenticitate: Foarte bine păstrat, lucrări minore de restaurare, grad de autenticitate ridicat.” Sau „ […] 26A0032| sat Hinova, comuna Hinova (lângă pichetul grănicerilor) | Castrul roman de la Hinova; Epoca romana târzie, sec III-V”.
Pentru presă, Hinova este locul unde a fost descoperit un tezaur „fabulos” de „aproape cinci kilograme de aur” format din 9.639 piese.
Între toate aceste date seci sau flamboaiante situl pare stingher, iar munca arheologului Mișu Davidescu (1930-2019), destinată uitării. Lucrarea de față are ca principală sursă de informație lucrarea „Cetatea romană Hinova” – Mișu Davidescu – Editura Sport Turism 1989 (foarte greu de găsit chiar între anticari).
Așa cum reiese din harta prezentată („Fortificații romane târzii pe malul stâng al Dunării în zona Porților de Fier”), zona Hinova- Drobeta-Turnu Severin are o mare concentrație de castre și vestigii romane, delimitând o zonă de un real interes pentru Imperiul Roman. Mica cetate de la Hinova face parte integrantă din eforturile Imperiului de a consolida și menține sub control Dunărea și accesul către Dacia Ripensis. Fortificațiile din zona de limes Orșova- Desa ne dau imaginea importanței acordate de administrația imperială zonei acesteia.
Zona a fost totodată puternic influențată de colonizarea romană, aceasta rămânând stabilă și după anul 275 d.Hr. Remanența elementului roman sau, mai bine zis, daco-roman în zonă este incontestabilă, iar stăpânirea romană a zonei se întinde după secolul V-lea și chiar în timpul împăratului Iustinian. Chiar și numai din acest punct de vedere, studierea cetății Hinova este de o însemnătate mare, dovedind continuitatea elementului daco-roman în zona Daciei Dunărene.
Situl arheologic nu fost prima dată cunoscut sau examinat în perioada 1976, an în care a fost făcută o vastă investigație arheologică regională aferentă construcției hidrotehnice Porțile de Fier I și II. Este necesar să amintim primele referințe scrise, pe care le avem de la un colaborator al lui Grigore Tocilescu, Pamfil Polonic, însemnări urmate în anul 1924 de descoperirea unui topor de bronz cu brațele în cruce de către Alexandru Bărcăcilă, descoperirea din anul 1933 a unei cupe cu picior masiv aparținând culturii Vinca I de către Ion Nestor sau periegeză din anul 1934 a profesorului Dumitru Berciu care descoperea ceramică neolitică de tip Vinca-Turdaș. Urmează o serie largă de descoperiri întâmplătoare, din cele mai diverse, gravitând în jurul „Brazdei lui Novac” care duc la cercetarea amănunțită a sitului, în anul 1976.
Cercetarea sitului debutează prin descoperiri ale unor morminte de incinerație aparținând sfârșitului epocii bronzului și a tezaurului „faimos” geto-dac/trac. Concluzia arheologică este evidentă: mica cetate romană a fost construită pe o necropolă plană de incinerație din epoca bronzului și începutul epocii fierului. Locul este de altfel foarte bine poziționat geo-strategic: el se află la poalele pintenului deluros al localității și are o foarte bună vizibilitate atât asupra cursului Dunării cat și asupra Drobetei Turnu-Severin (in amonte), până la Ostrovul Corbului (aval) unde exista un alt asemenea castru.
Cetatea este de formă dreptunghiulară cu dimensiunile 45,85×39,80m. Zidul de apărare are grosimea variind intre 1,35 m și 1,5 m înglobând un număr de șapte turnuri de apărare și având o înălțime de cca 4-6 m. Turnurile de apărare au formă aproape pătrată fiind incastrate în construcția zidului de apărare. Poarta de acces în castru era, cel mai probabil, din lemn și avea o deschidere de 3,65m. Materialul utilizat în construcție este predominant piatră de râu, rar apărând blocuri de calcar cioplite.
Sistemul de locuire al soldaților se întindea de-a lungul zidurilor de apărare. Singura locuință individualizată este apartamentul comandantului (conf. fibulei cu capete de ceapă descoperită aici), care este în interiorul castrului (5m x3,45m). Examinând resturile și numărul stâlpilor de susținere se estimează un număr de 16 încăperi-locuințe ale soldaților și ale personalului castrului. Locuințele deserveau atât soldații, cat și familiile acestora și avea o suprafață utilă de cca 37 metri pătrați. Fiecare locuință avea una sau două vetre de foc. Este posibil ca unele din aceste camere să fi funcționat doar ca depozite de arme. Turnurile erau, de asemenea, folosite ca locuințe sau ca ateliere meșteșugărești.
Curtea interioară avea cca 1220 mp (suprafață totală a castrului este de 1825mp) și adăpostea, probabil, în afara locuinței comandantului, și un depozit de alimente, precum și adăposturi de animale.
Conform descoperirilor unor cărămizi, având cartușe în formă tabula ansata, putem afirma că acest castru aparținea Legiunii a V-a Macedonica. Alte cartușe spun restul poveștii: DARDIANA –Da(ciae) R(ipensis) DIANA (Zanes), DRVBETA. Este evident că existența unei cetăți atât de mici se făcea prin contribuția castrelor importante vecine (Drobeta).
În cadrul săpăturilor arheologice au fost descoperite foarte multe obiecte ceramice de foarte bună calitate (smălțuite aidoma celor de la Simian), oale-borcan, castroane glazurate și urcioare glazurate sau nu, amfore cu corp rotund sau alungit, opaițe glazurate (din cele 60 descoperite, 52 sunt glazurate) și numeroase fusaiole (65 de exemplare deja descoperite). Viața cetății este arătată și de descoperirea uneltelor de fier (coasă, sapă, cosor, tălăngi, cuțite –peste50 buc-, verigi de zăbală, harpoane și cârlige de undită). Din armamentul prezent au mai fost descoperite doar vârfuri de suliță, de lance și de săgeată precum și cuțite, proiectile de praștie și un umbo de scut. Descoperirile însă nu se mărginesc aici, monedele diferite, obiectele cultice și chiar artistice completând aceasta comoară arheologică a epocii romane târzii.
Importanța acestui sit arheologic, așa cum am afirmat în prolog, nu stă în „senzaționala” comoară de aur (care merită o atenție sporită, dar în alt context), ci faptului că, în acest caz, avem foarte multe elemente care pot recrea imaginea unui castru roman mediu, a vieții soldaților și comunității castrului, precum și a remanenței prezenței daco-romane în pozițiile defensive ale imperiului, mult după retragerea aureliană.