Camera de Mijloc
Reflecții asupra tradiției masonice și a culturii musulmane

De Adrian Mac Liman

Primul contact cu Camera de Mijloc mi-a sugerat, în mod ciudat, evenimente dramatice din anii ‘70. S-a întâmplat spre sfârșitul acelui deceniu care mi-a închis o lungă perioadă din viața mea și a deschis noi căi de dezvoltare umană și profesională. S-a întâmplat într-un oraș îndepărtat, pe un alt continent, în circumstanțe de „nici pace, nici război”, în care interdicțiile, legea marțială, cenzura și violenta persecuție a poliției au fost numitorul comun al situațiilor în același timp opace și fluctuante.


În acea zi, oaspeții mei, arhitect și matematician, au încercat să-mi explice în felul lor, adică, cu rigla și compasul, motivul dezechilibrelor politice și sociale care loviseră țara lor. Au desenat trei cercuri pe o foaie de hârtie albă. Trei cercuri simetrice egale, plasate în ordine perfectă. Trei cercuri care, potrivit invitaților mei, cuprindeau secretul desenelor maligne ale adevăraților domnitori ale acestei lumi.
„Vezi; în primul cerc, Puterea se găsește, ca întotdeauna, la mijloc. Este locul care îi corespunde în civilizația noastră. Punctele negre din jurul ei reprezintă instituțiile și oamenii apropiați; petele aflate departe de miezul puterii desemnează mișcările de opoziție. Cu cât este mai îndepărtat punctul de centrul cercului, cu atât mai puțină influență are. Aceasta este starea normală a lucrurilor în lumea în care trăim …
În al doilea cerc, Puterea și-a abandonat locul potrivit. Este practic la aceeași distanță de centru ca nucleele care îi reprezintă rivalii. Nu există echilibru. Și acolo unde nu există echilibru, nu există Putere. Este ceea ce doresc stăpânii acestei lumi, ceea ce au realizat prin îndepărtarea vechilor ranchiune, prin învierea fantomelor confruntărilor din trecut.
„Cum să o evităm? Una dintre cele două pete, Puterea sau Opoziția, trebuie să fie plasată în mijlocul cercului. Este singura cale de a restabili ordinea, de a face din nou să domnească în această țară calmul…”
Ani mai târziu, când m-am familiarizat cu filozofia puterii în cultura musulmană, am găsit cheile acestei explicații surprinzătoare. Am înțeles, de fapt, că popoarele islamice nu folosesc de obicei cuvintele „deasupra” sau „de jos” în raport cu Puterea, ci mai degrabă conceptul orizontal de „la mijlocul cercului” sau „departe de centru.” Că persoana sau persoanele care sunt „la mijloc” au în mâinile lor frâiele puterii, ale unei puteri invizibile, dar adevărate.


În acest moment, este legal și într-o oarecare măsură oportun să ne întrebăm ce relație are teoria cercurilor cu Camera de Mijloc, cu locul în care Maeștrii masoni își desfășoară munca de reflecție și perfecționare spirituală.
O veche tradiție raportează Camera la locul în care au fost păstrate planurile pentru construcția Templului Ierusalimului. Prețioasele documente erau închise într-un fel de Santa Sanctórum sau Sfânta Sfintelor (echivalent cu rabinicul Heikal) care se afla în centrul clădirii. În acest caz specific, cuvântul „mijloc” este sinonim cu „securitate”.
Însă, printre multiplele definiții ale Camerei de Mijloc, ne interesează în primul rând cele legate de activitatea de introspecție. Unii autori subliniază că, în acest loc, Maestrul Mason este „în mijlocul riglei și a compasului”, într-un câmp în care lucrarea încetează să fie doar orizontală pentru a dobândi o dimensiune cosmică.
Alte scrieri desemnează Camera de Mijloc ca locul în care Masonul „moare pentru a învia”, unde Maestrul dobândește o „nouă abordare a vieții și a operei de introspecție, atât din punct de vedere masonic, cât și uman.”
Cu toate acestea, conceptul de putere orizontală pe care îl găsim în cultura arabo-musulmană nu guvernează aici. Pur și simplu recurgeți la ritualul masonic pentru a detecta diferența. Într-adevăr, la întrebarea: „Cum ai ajuns la Camera de Mijloc?” Maestrul Mason răspunde: „Printr-o scară în spirală de 3, 5 și 7 trepte, despărțite de două paliere.“
Și adaugă: „…numărul treptelor simbolizează instrucțiunea pe care am primit-o la fiecare grad.”


Dar la ce corespunde fiecare dintre aceste numere? Cei trei (3), care desemnează de obicei gradul de ucenic, însoțesc descoperirea rudimentelor masonice: trei pași, trei sărutări, tripla acoladă frățească. Cu toate acestea, are și o semnificație mai profundă la nivel esoteric. În unele tradiții, Unul este egal cu Dumnezeu și / sau în Rai. Cei doi reprezintă Pământul; cei trei simbolizează o lume armonioasă, guvernată de ordinea divină.
În Templu, cele trei coloane sunt așezate la jumătatea distanței dintre profan și sanctuar; cele trei ciocane – ale Maestrului Venerabil și ale celor doi Supraveghetori – reprezintă legătura cu Marele Arhitect al Universului, al cărui simbol – triunghiul – se află în Est.
Cifra cinci (5), aflată între primele nouă numere este, în principiu, semnul Uniunii. Semnificațiile de „ordine”, „echilibru” și „armonie” îi sunt de asemenea atribuite, fără a uita cele cinci teste la care este supus Ucenicul înainte de a trece la gradul de Companion, cele cinci puncte ale stelei înflăcărate sau cei cinci ani de vârstă pe care îi are Companionul.
În cele din urmă, cifra șapte (7) care, după înțelepții Antichității, definește Rațiunea, este un număr compus care amintește atât de tradiția biblică, cât și sde operele filosofilor. Ajunge să cităm doar câteva exemple:
• cele șapte zile ale creării Lumii;
• cele șapte pâini (înmulțire);
• cele șapte sigilii;
• cele șapte spirite divine trimise pe pământ (Mihael, Gabriel, Rafael, Uriel, Anael, Zadkiel și Cassiel):
• șapte zile ale săptămânii etc.

Pe de altă parte, vechii egipteni considerau numărul șapte ca simbol al vieții veșnice. Conform vechii tradiții faraonice, trecerea de la viața pământească la viața cerească, cunoscută și sub numele de trecerea celor șapte uși, avea loc în timpul orei a șaptea a nopții.
Pentru Mason, numărul șapte – numărul Maestrului – se limitează la deschiderea drumului către o nouă fază de inițiere, spre evoluție și perfecțiune. Prin urmare, Camera de Mijloc este considerată centrul sau, mai degrabă, punctul de plecare al operei nesfârșite și inepuizabile ale Maestrului-Ucenic, a Masonului care își va dedica existența căutării Luminii.
Și dacă în cultura arabo-musulmană simplul fapt de a fi în centru echivalează cu deținerea puterii, în cazul Maestrului Mason, Lucrarea din Camera de Mijloc presupune accesul la Înțelepciune. Ecuația este simplă: pentru Maestrul-Ucenic, Cunoașterea este Putere.
Am zis!