Fascinația Diavolului
De Eugen Matzota
Înainte de toate
Dacă Atracția Diavolului ar fi fost un film, și nu o carte, probabil că ar fi început cam așa cum i-ar sta bine unui film făcut la Hollywood să-nceapă, dacă vrea să șocheze de la bun început:
EXT. CER SENIN. SEARA Lună plină. Cadrul se lărgește încet, cuprinde întâi tot cerul, apoi frunzele copacului din fața casei, apoi fereastra, apoi biroul luminat de o singură lampă de masă. INT. BIROUL LUI GIL. SEARA Prim-plan cu Gil care urmărește atent ceva pe ecranul computerului, apoi camera coboară sub birou. În genunchi, sub birou, între picioarele lui, o femeie îi face sex oral. Se oprește și spune: O FEMEIE (Se uita rugător în sus, spre Gil) Nu-i așa că mă iubești? Hai, spune-mi, te rog... GIL Da’ nu se vede? Hai, acuma, că mai e puțin! FADE TO: INT. BIROUL LUI GIL. DIMINEAŢA Gil, la biroul lui, preocupat, cu fața către cameră. În genunchi, în fața lui, un bărbat îi face sex oral. Se oprește și spune: UN BĂRBAT (Se uita rugător în sus, spre Gil) Nu-i așa că mă iubești? Hai, spune-mi, te rog... GIL Da’ nu se vede? Hai, acuma, că mai e puțin! NARATOR (OFF) Acesta este GIL, un bărbat iubit de femei, iubit de bărbați, iubit de toți... Chiar și de Moarte... Dar mai ales de Diavol. Aceasta poate fi o poveste de dragoste, povestea lui Gil și a Morții, dar mai ales a Diavolului. FADE TO BLACK.
Acum, ce să zic și eu…
Nefiind un scenarist de felul meu, am scris niște rânduri ce ar putea fi adunate într-o carte, că la atâta m-am putut învrednici.
Mai mult, cred că asemenea imagini ar fi fost parcă și mai greu de redat în cuvinte, drept care am ales să încep altfel, cu descrierea mai aprofundată a locurilor, a oamenilor, așa cum se va vedea în continuare…
Prima întâlnire cu El
Adormise târziu, cu mare greutate, după ce iar luase un somnifer. Lumina de afară îi aducea aminte de nopțile din Danemarca. Era un fel de apus fără de sfârșit…
Aici, pe lângă faptul că draperiile nu opreau mai nimic din lumina stradală, mai treceau și mașini care veneau perpendicular pe geamuri și măturau camera cu farurile din când în când.
La fel și acum, doar că lumina era mult mai puternică. Se întoarse pe partea cealaltă, cu spatele la geam. Nimic. Tot așa era!
Deschise ochii și-i închise imediat la loc.
Ce Dumnezeu, doar era cu capul sub plapumă! De unde lumina asta?, gândi Gil, ușor speriat.
Hai, trezește-te, se auzi o voce de undeva de-aproape, dar de departe, totuși…
Gil nu se speria așa, cu una cu două. Doar se văzuse cu Cel de Jos de câteva ori, ce putea să-l sperie mai tare?
N-am să mai beau seara, își spuse el, gândind că poate e un vis în vis. N-ar fi fost prima oară.
Se ridică ușor, dădu plapuma la o parte și se uită după Ducesa, care dormea încolăcită la capul lui de obicei. Nu era.
Cesa, Cesica, hai la tata, hai, pisica lui tata, hai la tata, unde ești?
Nimic. Nici urmă de pisică. Se aplecă sub pat. Era ascunsă în colțul cel mai îndepărtat de ușă.
Ochii îi scânteiau și blana era zburlită rău. De coadă ce să mai zică, ziceai că-i pămătuf, așa era de înfoiată!
Atunci văzu că lumina, poate mai bine zis razele de lumină, era acum dincolo de ușa închisă. Ar fi zis că uitase lumina aprinsă-n hol dacă razele nu s-ar fi mișcat continuu, ca și cum ar fi încercat să se strecoare pe sub ușă.
Ar fi vrut să treacă la loc în vis, dar era clar că nu e vis. Lumina chiar îl îmbia, era chiar cât se poate de reală.
I se făcu frică. Ceva ciudat se juca cu el.
Hai, te mai aștept mult?, se auzi de dincolo de ușă. Calm, dar poruncitor, parcă.
Bărbatul din Gil îi spuse că un om adevărat acționează, indiferent de consecințe. Face ceva! Orice.
Se duse spre ușă, vru să pună mâna pe clanță, dar nu fu nevoie. Ușa se deschise, ca-n filme, singură, și lăsă să se vadă holul gol, neluminat. Undeva mai departe spre bucătărie, era o lumină care-l îmbia.
Ce-o fi, o fi, își spuse Gil, și-și urmă soarta…
Ajunse în holul de la bucătărie. Lumina nu era aprinsă, dar era o altfel de lumină.
O luă la stânga spre bucătărie.
În fine, spuse bărbatul așezat pe canapeaua dinspre geam, văd că de mine chiar ți-e frică. De celălalt, mai puțin.
E clar, e vis, își spuse Gil, pășind spre el.
Nu e vis. Sau, mai exact, dacă vrei așa, nu e visul pe care-l crezi, continuă bărbatul. Stai jos!
Gil se uită la ceas, din obișnuință, că așa făcea mereu când intra în bucătărie. Era 3 și jumătate, poate chiar și 33. Bărbatul arăta cam ca un fel de hippy, cu părul lung, cam ca în filmul acela celebru: Jesus Christ Superstar. Doar că avea o aură care-l înconjura, lumina pe care o văzuse, probabil, de la bun început.
Da, am ales această înfățișare ca să-ți fie mai simplu să înțelegi, spuse bărbatul. Tu, spre deosebire de alții, ai fost ales să înțelegi mai mult. Dar nu te aștepta ca și ceilalți să te înțeleagă.
Asta am văzut și eu, spuse Gil, care începuse să se simtă mai în largul lui.
Așa trebuie să fie, și bucură-te că e așa! Am venit eu și nu el, cel pe care l-ai mai văzut, știi tu de cine vorbesc, pentru că a sosit momentul. Ești pregătit?
Pentru ce, Doamne? Dacă e vorba să plec, atunci sunt pregătit de când aveam 47 de ani. Și nu mi-e frică pentru mine, ci doar pentru cei dragi mie.
Poți să-mi spui Tu. Și nu te mai uita la ceas! E timpul Meu acesta, nu al tău. Ia să vedem, știi tu unde ai greșit?
Gil își revăzu viața într-o clipă. Greșise de multe ori. La care greșeală să se gândească mai întâi?
Așa… hai să vedem împreună și-apoi om vedea ce-i de făcut.
Ridică-te! Du-te spre oglindă și spune ce vezi!
Gil se ridică, automat, și se-ndreptă spre oglinda din hol. Ciudat, nu se vedea în oglindă!
În schimb, din oglindă îl privea un bărbat de vârstă indefinibilă, cu o privire ce trecea prin tine și ochi de culori diferite. Chiar dacă nu era nici prea înalt și nici prea scund, Gil avu impresia că este un om mare și impunător.
Mai erau și hainele acelea de culoare închisă, o stofă englezească dintr-alea scumpe. Ochii îi străluceau stins, mult mai puțin decât bastonul cu măciulie neagră strălucitoare, ca un cap de pudel.
Instinctiv, Gil vru să dea înapoi.
Apropie-te de ea! Lasă-l în pace, încearcă și el doar să te sperie puțin, nu vezi că glumește? Hai, mai aproape, aproape de tot!
Gil mai făcu un pas, dar încet, încet de tot. Nimic. Mai făcu încă unul și căzu undeva în gol.
Căzând, sunetele deveneau din ce în mai estompate, până să dispară aproape de tot, și Gil deodată cu ele…