În sus, pe Calea Victoriei

În sus, pe Calea Victoriei De Ion Bogdan Martin 2015... Ultima pâlpâire a lui aprilie, zi de joi, se prezentase frumos la apel... Călduroasă, cu miasme de liliac şi cu flori de castan sălbatic cocoţate semeţ, cu alúră de lumânărar de fast, pe coronamentul verzui-lăptos al arborilor înşiraţi simetric pe bulevardul Pache Protopopescu. Voiam să pierd timpul, să nu mă mai gândesc că îmbătrânesc, aşa că am luat-o pe jos, cu chef mare de plimbare... De la Piaţa Rosetti, am trecut prin faţa Teatrului Naţional, l-am salutat cu o reverenţă pe marele maestru din „Haimanele”, am făcut dreapta la Cercul Militar şi m-am lăsat dus, de voie, în sus, pe Calea Victoriei...

M A S C A

MASCA De Ion Bogdan Martin Masca! Nu, nu vreau să fac trimitere sau să vorbesc despre Teatrul Masca din cartierul Militari, bulevardul Uverturii 14, unde minunatul actor Mihai Mălaimare, alături de regizoarea Anca Dana Florea, a avut ideea înființării acestui teatru de gest, pantomimă și expresie corporală, făcând niște lucruri grozave, voi lăsa pe alții mult mai pricepuți decât mine să vorbească despre acest subiect.

Prosopul verde, pisica şi Kalinka

Prosopul verde, pisica şi Kalinka De Ion Bogdan Martin În blocul în care am locuit, vreo zece ani, se întâmplau foarte multe lucruri, comune şi banale, ca între colocatari, precum bătutul în ţeava de la calorifer, dacă dădeai muzica mai tare sau dacă dădeai cu aspiratorul, de-al dracului, noaptea pe la 3, când basarabeanca de lângă tine dansa, pe celebrul cântec rusesc Kalinka, de se cutremura tot blocul ori pentru că „lătra” pisica!!! Aşa se plângea doamna Rafila, de la 5, de motanul doamnei Tudorie de la 7(!). Lucruri, îndeobşte, cunoscute şi nimic extraordinar, ca în orice comunitate cu 120 de apartamente! Dar o întâmplare, chiar ieşită din comun, avea să surprindă şi să distreze mult timp obştea imobilului din proximitatea Pieţei Iancului.

Căutatul găinii de ouă

Căutatul găinii de ouă De Ion Bogdan Martin Pe când aveam vreo 11-12 anișori, bunica mea maternă, mamaia Marina de la Nucetu, județul Călărași, voia cu orice chip să mă învețe să „caut” găina de ouă! De ce voia asta? Nu mi-am dat seama, dar cred că mergea pe principiul că în viață trebuie să știi să faci orice, pentru că nu seștie!? Bine zis, dar mai greu de pus în practică pentru un copil crescut la oraș! Cum decurgea acțiunea? Bunica prindea găina, o strângea bine, la subraț, și îi introducea degetul arătător, scuze pudibonzilor!, drept în târtiță!!! După care, se uita lung la mine și mă-ntreba: „Ei, nepoțele, ai văzut?” Văzusem eu, dar nu-mi spusese și ce trebuia să simt!? Cum trebuia să-mi dau eu seama dacă și când avea să vină oul! Plus că simțeam un fel de repulsie însoțită, evident, de greață!