▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.109, 9/2026 ▲▲▲ Noi mai credem încă în cultură!
Abstract
Roots of Longing: The Shepherdess, Pastoral Poetry, and the Path to Light
By Eugen Matzota
This article explores the authentic literary phenomenon of Neta Timaru („Neta the Poet”), a shepherdess from Bughea de Sus, Prahova County, and the enduring editorial journey behind her poetic creation. Far removed from the artificial styling of salon literature, true poetry is born in the deep silence of the mountains, amidst the daily hardships and spiritual clarity of pastoral life. Tracing a cultural collaboration that spans nearly a decade—from the initial publication of her work and the 2018 review in AltCulture to the release of her latest volume, Rădăcini de dor (Roots of Longing)—the essay highlights the vital role of local community support, spearheaded by Teișani Mayor Gheorghe Stanciu, in preserving rural memory.
Furthermore, the text reflects on the editorial philosophy of guiding an unadorned, divinely gifted voice without altering its raw purity. Structured around the raw realities of sheep-herding, nature, village life, and faith, Neta Timaru’s poetry stands as a testament to an unfiltered human experience. Accompanied by her handwritten confidences and a visual chronicle of community life, this piece reaffirms the editor’s commitment to bringing hidden literary gold out of the mountain silence and into the enduring light of culture.
O poezie născută în tăcerea muntelui
Există o poezie care nu se naște niciodată între zidurile reci ale unei biblioteci, sub lumina fluorescentă a unor birouri impersonale sau din exerciții de stil căutate cu lumânarea de scriitori de salon. Poezia adevărată, cea care îți taie răsuflarea prin puritatea ei brutală și necosmetizată, se naște acolo unde singurătatea câmpului întâlnește tăcerea adâncă a cerului: la stână.
Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
Acolo, printre oile care își văd de drumul lor lumesc și înțelept, printre pașii măsurați pe un pământ ars de soare ori bătut de ploile aspre ale toamnelor, Neta Timaru își trăiește viața zi de zi. O ciobăniță în blândețea și asprimea Munților Prahovei, din pitorescul sat Bughea de Sus, comuna Teișani.
Când am întâlnit-o prima oară, în urmă cu ani buni, în acea lume în care timpul curge după alte legi, am știut imediat că nu am în față un autor oarecare, mărunt sau dornic de afirmare de retorică ieftină. Am găsit o voce rară, un suflet curat care a primit de la Dumnezeu harul rar de a preschimba greul vieții de la stână — oboseala, tăcerile, dorul și bucuriile simple — în versuri care te cutremură prin sinceritatea lor. Iar acum, prin acest nou volum, Rădăcini de dor, universul ei liric s-a lărgit, păstrând însă aceeași sevă curată de la tălpa țării.
Povestea care a început cu mult înainte:
Anii 2017–2018
Nu este o simplă întâmplare editorială sau un proiect apărut peste noapte din dorința de a bifa un eveniment cultural de moment. Povestea mea cu Neta are rădăcini adânci, care se întorc în timp tocmai în perioada 2017–2018. Atunci, după ce prima ei carte a văzut lumina tiparului, am simțit nevoia să scriu deschis și apăsat în paginile revistei AltCulture (în numărul 1/2018), într-un articol intitulat „Eu scriu poezii trăite…”.
Atunci scriam, cu același simț al măsurii și cu aceeași uimire în fața lumii:
„De la creatorul Mioriței până azi, acest popor de ciobani sau de agricultori, căci nu cred să se fi lămurit dilema legăturii dintre natură și român, cel care stătea și păzea oile a avut mai mereu timp să gândească profund și să creeze, așa cum știa el s-o facă, poezii sau cântece, câteodată balade, altădată chiar legende sau mituri.
N-ai crede că azi mai există această profunzime, nicidecum printre ciobanii care-și petrec timpul vorbind la telefonul mobil sau se fac remarcați printr-o prezență activă pe diverse rețele de socializare și, totuși…
Fiind un om norocos de fericit, c-așa mi-e felul, mai simplu și mai aproape de OM, am avut bucuria de a întâlni pe lângă Vălenii de Munte, mai exact la Teișani, un rapsod popular, viu, activ, plin de acea energie și sinceritate care nouă, celor cu nasul în telefoanele mobile, ni se pare că nu mai e de bon ton.
M-am bucurat când am văzut că omul care voia să facă un act de cultură era chiar primarul, domnul Gheorghe Stanciu, un om mai altfel, cu gândul la oameni. Neta duce o viață de cioban, o trăiește din plin și, o parte din viața ei și-o dedică oamenilor. E aici o parte din inima ei largă. Am hotărât să mă implic și eu în aducerea în fața cititorilor a unui volum cu cele mai frumoase poezii… Și asta mă face să mă simt mai aproape de Dumnezeu, care trebuie să fie și român…”
Iată de unde vine continuitatea. Nu ne-am trezit ieri vorbind despre poezie populară. Am fost acolo de la început, am văzut manuscrisele înghesuite în caiete, am înțeles valoarea lor și ne-am întors acum, ani mai târziu, pentru a duce mai departe un destin literar care merita cu prisosință să vadă lumina tiparului în forma pe care o merită.
Lumea de la stână și temele care sfâșie sufletul în Rădăcini de dor
Dacă deschizi paginile volumului Rădăcini de dor, te lovești instantaneu de o sinceritate brutală, nealterată de clişeele literaturii moderne. Cuprinsul acestei cărți este o hartă vie a existenței rurale trăite până la capăt, în care fiecare capitol respiră aerul muntelui și bătăile inimii unui om simplu, dar de o profunzime cutremurătoare.
Poezia Netei începe acolo unde se naște lumea ei dintotdeauna: la stână, în mijlocul naturii. Pagini întregi sunt dedicate vieții aspre, dar pline de un sens profund, de la De ciobănie și Vijelia, până la frumusețea simplă a vietăților și a anotimpurilor, surprinse magistral în Viața de măgar, Prigoarea, Pițigoiul sau Chemarea lunii. Neta nu descrie natura privind-o de la fereastra unei case confortabile; o respiră, o îndură, o acceptă și o cântă cu o forță pe care numai cine a trăit-o pe propriile picioare o poate înțelege.
Mai departe, volumul coboară în vatra satului și în lumea Oamenilor, acolo unde rănile se împletesc cu bucuriile cotidiene: Gheorghiță, Sfada între frați, Banule, dușmanule sau Un gând către bunicu’ aduc în fața cititorului dramele mărunte și uriașe ale comunității în care a trăit o viață. Iar iubirea — sub toate formele ei curate, de la Fata din vis și Dragoste pe înserat până la fiorul nealterat al trăirii sub clar de lună — vine ca o mângâiere caldă pe un suflet bătut de toate vânturile lumii.
Nu lipsesc din acest itinerar spiritual nici sărbătorile, credința și rânduiala (De Sfântul Paște, Păianjenul și Maica Domnului, Ursitoare), nici baladele tulburătoare care încheie cartea cu fiorul marilor destine populare, precum Balada pruncului răpit. Este lumea ei curată, nealterată, în care fiecare vers nu e altceva decât o rugăciune spusă pe furiș lângă o stână singuratică.
Mărturisirea olografă:
Mărturia lăsată pe hârtie
Neta însăși a așezat pe hârtie, cu mâna ei obosită de munca grea și bătătorită de asprimea vieții, adevărul acestei legături care durează de ani de zile:
„Gând îndreptat pentru un om cu suflet mare
N-am gândit niciodată că o să găsesc în drumul vieții mele un om cu o mare dragoste pentru tot ce este frumos.
Este vorba despre domnul Eugen Matzota, editorul celor două volume de poezii ale mele: Eu scriu poezii trăite și Rădăcini de dor.
Un om care nu îl interesează clasa socială și nici studiile care le are fiecare. Îți mulțumesc că a crezut în mine și în creațiile mele, eu fiind o simplă ciobăniță dar am primit har de la bunul Dumnezeu să scriu câteva sute de poezii și care o parte dintre ele au văzut lumina tiparului cele datorită domnului Eugen Matzota.
Mulțumesc din suflet pentru tot sprijinul acordat. Fără ajutorul dumneavoastră creațiile mele rămâneau simple manuscrise, dar dumneavoastră le-ați dat viață în cele două volume pe care le-ați editat.
Vă mulțumesc pentru încredere și ajutorul acordat!
Cu drag, Neta Timaru!”
Călăuzirea pe Calea ei:
Rolul editorului și fratelui de condei
Când privești în urmă peste acești ani, înțelegi că întâlnirea mea cu Neta nu a fost niciodată o simplă întâmplare editorială sau o colaborare conjuncturală, ci o misiune de conștiință. Un editor adevărat nu caută doar manuscrise lustruite în saloane literare; un editor adevărat are datoria morală de a scoate la lumină aurul ascuns acolo unde nimeni altcineva nu are curajul sau răbdarea să se uite.
Așa cum am simțit-o de la început, când am rânduit poemele acestui volum, nu a trebuit să o învăț cum se scrie poezie. Neta știe deja să scrie poezie mai bine decât mulți cărturari sterpi ai zilelor noastre, pentru că poezia ei e însăși viața transfigurată prin suferință și har. Rolul meu a fost altul, mult mai greu: acela de călăuzitor pe Calea ei, cel care a luat foile răzlețe scrise la stână și le-a oferit o mână de ajutor, o așezare între coperți, un liman curat. Am fost cel care i-a ascultat vocea dincolo de tăcerile muntelui și i-a dat curajul să nu lase atâtea sute de trăiri să se piardă în vânt.
Iar dacă primarul comunei Teișani, domnul Gheorghe Stanciu, a înțeles de două ori — și în 2017, și acum — să sprijine acest demers cultural, punând umărul la recunoașterea valorii ei în comunitate, rolul meu a fost să veghez ca aceste versuri să nu cadă în derizoriul cotidian, ci să rămână mărturie vie a unui timp în care poezia și viața de cioban erau una și aceeași suflare.
Între lumea veche de la sat, fumul vetrelor și efortul de a scoate la lumină o operă autentică, s-a petrecut din nou o minune: o ciobăniță a urcat pe treapta binemeritată a recunoașterii literare, nu prin forța vreunei diplome formale, ci prin forța inestimabilă a harului divin.
Iar eu am fost acolo, pe Calea ei, martor și călăuzitor al unui destin care merită să dăinuiască peste timp.
GALERIE DE IMAGINI
În sala plină de oaspeți, rânduiala este literă de lege. La masa potrivită — cea a nașilor de suflet —, nașul cărții veghează cu o blândețe patriarhală acest botez literar, așezând lucrurile pe făgașul lor de statornicie și respect.
Unul dintre cele mai sublime momente este cel susținut de corul superb de copii și tineri îmbrăcați în ii tradiționale cu cusături verzi-negre.
Cu volumele în mâini, ei transformă versul scris în cântare îngerească, asigurând puntea vie între generații.
Privind spre casa veche, așezată modest în mijlocul naturii sub cerul de toamnă, în timp ce fumul subțire se ridică leneș din vetre și de la grătarele încinse din curte, înțelegi că poezia Netei s-a născut chiar din această sevă curată a satului românesc autentic.
Printre zecile de suflete venite să se adape din izvorul poeziei, un simpatic cățel alb veghează atent rânduiala din prag, dovedind că la Bughea de Sus cultura este atât de universală încât îmbrățișează întreaga creație.
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
 | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
 | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
 | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |
De citit în limba română:
