
Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta imediat prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
Günter Kunert (1929 – 2019 ) poet, publicist și eseist german. În opera sa Kunert abordează tematica celor două state germane din perioada divizării, anume complexitatea relațiilor dintre ele și stările lor diferite, precum mai apoi Germania reunificată
Günter Kunert a început, la fel ca mulți dintre tinerii poeți, cu poeme care trădau în mod clar influența lui Bertolt Brecht. Stilul liric atât de personal și original al lui Brecht a avut tendința de a genera epigoni. Astfel, mulți dintre urmașii lirici ai lui Brecht au rămas blocați în epigonism. Și Kunert a căzut uneori pradă acestei tentații, însă odată cu volumul Oaspetele nepoftit, a reușit să se elibereze de simpla imitație a lui Brecht, ajungând la o structurare proprie a poemelor.
Traducere și prezentare: EUGEN D. POPIN
GÜNTER KUNERT
(1929 – 2019)
OMUL NOU
Întors cu grijă
cu miezul înafară
așa încât să apar absolut nou:
Omul nou
lui însăși străin
așa cum se cuvine
Gura mea răzlețindu-se în invizibil
în vreme ce toate secretele
se văd ca și artere aglutinate
și împletitură confuză de nervi:
Numai de aceea
toată lumea este amabilă cu mine
îmi strânge mâna
ca să nu observ
cine sunt eu
CÂNTEC DE SEARĂ
Când un melc își închipuie
că zboară
atunci el mă poate înțelege
Eu stau aici în întunericul
spiralei
fără o ieșire clară: ea contează
a fi atât de fragilă încât nimeni
nu îndrăznește să o descrie:
Un cuvânt greșit o distruge
și voi știți
cel mai bun din noi
e sedimentul
Așadar carcasa
multor morți și
multor semne
din care vin gândurile
sunt de altfel fără ecou
CÂNDVA ÎN TURINGIA*
Cu toate că vară
luna era atunci sticloasă
și poposea joasă
în întunericul serii. Pământul
doar o culme inexplicabilă
și tăcută. Iar noi ne odihneam
și atingeam
părți ale trupului nostru
prin urmare și eternitatea stagna
și momentul s-a desprins de ea:
Un instantaneu
Când l-am avut l-am păstrat
pentru lume dar a fost
doar un portret din tinerețe
de cândva.
* Land în estul Germaniei
MOMENT ÎNCREMENIT
De fapt
nicio presimțire. Stau
la fereastră și privesc afară
dar
nu-i nimic de văzut. De fapt
Nimic rău. Nu plouă
și nici nu îngheață
nici vânt nici soare nici lume nici mașini
Doar un moment gol și despuiat
Fiece sens volatilizat
dispărut, ceața de altă dată estompată
de jur împrejurul destinelor degenerate
ca-n poveste: Stau la fereastră
și privesc afară și nu aștept nimic
Tot la zece ani o privire
în ziar e deajuns
Fatalitate perfidă: Ei vorbesc iarăși
despe idealele lor
Dacă aș fi un arbore
aș fi acum protejat
ca și brazii care-mi aparțin
dar eu nu aparțin nimănui
și de aceea nu sunt sub protecție
ci doar la fereastră
și privesc afară

▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.94, 6/2025 ▲
REZOLVARE
1
Această umbră
de când a căzut peste noi
ca o perdea
se lasă încet
în vreme ce publicul se ridică
iar actorii au rostit de mult
cuvântul de încheiere
2
Așa se extinde zilnic
o bănuială
care mâine e în cutia poștală
moarta necunoscută
palidă și proaspăt ieșită de sub tipar
o pădure transformată-n cuvinte
o minune
pe care n-o poate schimba nimeni
3
Noi să fugim
de aici acolo sau acolo:
Atâtea puncte pe hartă
dar prea mărunte
ca să te ascunzi în ele
și deși atunci aveam
tot pământul sub control
iar acum: nimic în mână
INSOMNIE
În nopțile cu lună plină
a pașilor prin casă
a cuiva ori a nimănui
Sub verdele pur
al privirii pisicii
îmi caut ținutul natal
între cărțile din bibliotecă
o țară din bunătate și răbdare
Încălzirea promite susurând
o liniște netemătoare:
comemorare a fantasmelor îndepărtate
cuibărite în spatele tău
nenumărate și nefaste
Doar tu ești și ai fost
materie
desculț în drum spre frigider
probabil
să găsești ceea ce cauți
NOAPTE
În unele nopți
somnul mă poartă
ca pe o apă curgătoare
din val în val.
Muribundul țipă
cu glas nefiresc de ascuțit
asta însă n-am auzit-o eu însumi
acel șuierat
iar cel strivit sângerează deseori
pe nas și pe gură
când îl fotografiem.
Zilnic dispar milioane
de care nu știe nimeni
fără strângere de mână și rămas bun
lăsând moștenire noi milioane.
E deajuns o noapte.
Sunt suficiente câteva ore întunecoase.
Între casele șterse și
ruinele ciudat de clare
picioarele mele găsesc iarăși
țarina
înainte să mă trezesc
în beznă deplină.
SCHIMBAREA LOCULUI
Stofa la genunchi
e murdară: port încă pantalonii
cu care am venit aici
Zile, aceleași anotimpuri
dimineața soare la amiază grindină,
trec afară ocupate continuu,
cu toate astea eu
montez numai un dulap mut scaune
deschid lăzi în care
trecutul m-a urmat
înpachetat rezistent pentru impact:
Nici o amintire
n-a fost deteriorată
dar nici una nu mai vrea să-mi aparțină
după ce lâna de lemn
nu le mai ascunde

▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.94, 6/2025 ▲
EXIL
1
Privirea ta va fi străină: ea merge și cade
și întâlnește lucrurile doar vag.
Asta nu e ceva care s-o țină în loc:
O imagine în oglindă a lumii,
în ea nenorocirea ta: înmiit.
2
Orele serii se grăbesc a se înfăptui,
Apoi noaptea și negura și niciun sunet.
Tu, pierdut între multe ziduri
străine, însă nu ca și fiu.
3
În locul speranței îți vorbește tăcerea:
Uită, uită – pentru ca mâine devveme
să te arăți ca de obicei drumurilor toate.
Duce vreunul spre casă? Pentru tine într-adevăr niciodată.
RECLAMAȚIE I
Iarăși doar vorbe
Iarăși doar cuvinte scrise
spuse auzite
Asta e problema pe care o vezi
ca și speranță
ca singura posibilitate
să fi liber fericit sau
cel puțin real
dar va fi ceva adevărat din asta
ori nu cumva doar
vorbe
Ceea ce se schimbă sunt
retorica și terminologia
combinația cuvintelor
iluzia
Cuvinte noi pentru stocuri vechi
fapte dezolante
care te privesc mereu și pe care
tu în mod obișnuit
cu greu le supraviețuiești

EXISTENȚĂ COTIDIANĂ
Cum supraviețuim, dacă nu ca și o piatră?
Noi vom fi zilnic traversați și uitați imediat .
Zădărnicie se numește durerea noastră. Totuși
noi cedăm bucată cu bucată viața noastră.
Eu te iubesc: Așa spun vocile din aparate,
care nu sunt nici ale tale nici ale mele,
în vreme ce noaptea se scurge în noapte
și toate țelurile se pierd discret în nimic.
Ziua scade, tu îți ridici fruntea,
îmbătrânit, carstificat și golit de vise –
la tine vin acum doar umbre defuncte:
Un zeu care moare. Și asta nu crede.
RECLAMAȚIE II
Înainte de toate despre mine: eu sunt
complet fără rost în acestă lume.
Uneori lipsa cuvintelor mă amuțește,
alteori excesul lor mă tâmpește.
Uneori sunt senin, dar neconsolat
de ghinionul cheltuielilor inutile.
Eu sunt fără vigoare. Și sunt singur
dar totuși nu-mi spun nimic
despre solidaritatea omenească.
Eu sunt fără vlagă. E însă prea târziu
pentru mine: Pentru o minciună bună
îmi lipsește convingerea. Speranța deșartă
nu-mi reușește. Căci eu n-am încredere
în viitor, nici în admiratul buricului.
Eu nu-s folositor în societate.
Ah, dacă m-aș plăcea
ca și pe vecinul pe care nu-l suport:
N-ar mai fi motiv pentru reclamație.
________________________________________________
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
![]() | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
![]() | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
![]() | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |