De Petru llieșu

Scriam cu niște luni în urmă despre cea mai recentă apariție editorială a scriitorului Petru llieșu, ÎN CĂUTAREA LUI TANK MAN.

”Nu ne surprinde prin textele sale care ni se par a fi din ce în ce mai bune, așa cum ne-a obișnuit, nici prin nivelul și mai ridicat al graficii, nici prin calitatea absolut excepțională a cărții.
Ceea ce am perceput ca un semn bun pentru viitorul acestei țări este faptul că mai există oameni care nu și-au pierdut valorile, care-au luptat și împotriva comunismului și al Sistemului de atunci, dar și acum, împotriva distorsionării democrației de către Sistemul actual, nu foarte diferit de cel dinainte de 1989, ba chiar având destule personaje de atunci.
lată-l pe Petru llieșu, aproape singur în fața ofensivei unei adunături care-ar fi trebuit să facă doi pași înapoi, măcar din respect pentru oamenii care-au murit atunci, ca ei să fie azi ceea ce au ajuns a fi.
Este el acel om care stătea singur în fața tancurilor în Piața Tienanmen în 5 iunie 1989, chiar înainte de schimbările din Europa de Est?”

puiu

Apoi, mai încoace, iată că vine și recunoașterea…

Eugen Matzota

       Căci iată

când îl întâlni pentru prima dată pe părintele Conmee

cam la primele rânduri ale paginii 263

domnul Ioachim ținu minte că

”Părintele Conmee surâse și dădu din cap

și (din nou) surâse pornind mai departe către răsărit prin piața Mounjoy”

       În josul paginii 263 ”părintele Conmee dădu colțul

și o luă pe calea North Circular”

pentru ca la pagina 264 ”să facă schimb de saluturi în diverse împrejurări”

dar asta numai atunci pentru că

la pagina 265

”părintele Conmee se așeză într-un coț al tramvaiului care pornea”

iar ”la stația de pe calea Howt

părintele coborî

fu salutat de conductor și salută la rândul său”

în pagina 266

alt.culture_12.2018a 16-17

        Dar iată că la pagina 268

”pe podul Newcomen

părintele John Conmee urcă în tramvaiul de Dollymount”

– pentru ca în rândul 6 din josul paginii 290

să ”străbată (acum) cătunul Donnycarney

murmurând vesperele”

– și atunci domnul Ioachim

brusc

s-a hotărât să dea paginile înapoi

și efortul i-a fost răsplătit căci la pagina 261:

”trei fără cinci –

să ”străbată (acum) cătunul Donnycarney

murmurând vesperele”

– și atunci domnul Ioachim

brusc

s-a hotărât să dea paginile înapoi

și efortul i-a fost răsplătit căci la pagina 261:

”trei fără cinci –

tocmai timpul pentru o plimbare frumoasă până la Artane

și tocmai atunci

”când părintele Conmee traversă spre piața Mountjoy”

se trezi înconjurat de o mulțime de personaje

care alunecau cu viteză și siguranță descriptivă

pe lângă el

remarcate sau nu de succesiunea de saluturi de la pagina 264

alt.culture_12.2018 18-19

      Când domnul Ioachim se opri din nou la pagina 264

și repetă sărind peste rânduri:

”părintele Conmee îi salută de mai multe ori

cu bunătate…”

și ”Părintele Conmee își scoase pălăria în semn de respect”

– ”Părintele Conmee îl salută pe domnul Gallager”

iar doi nelucrători ”îl salutară și fură și ei salutați…

și părintele Conmee îl salută pe sergent”

– se gândi că surprins astfel

părintele Conmee nu putea fi decât un personaj episodic

– că valoarea magică a existenței sale

stă tocmai în aceste saluturi presărate printre fluviul de forme

și formule fizionomice care inundă și se retrag

prin vastele și întortocheatele canalete ale rândurilor

– că existența

prezența episodică sau apariția de o clipă

în luminile revelatoare ale intersecțiilor

forma gestul și senzațiile insinuate

brusc surprinse în punctele de întretăiere ale rândurilor

acoperite apoi de fluxul continuu

                                                    îl conving pe domnul Ioachim

de verticalitatea pe care anumite celule nesemnificative pentru

întreg ansamblul

                          o pot declanșa

fără să germineze

fără să susțină

                      un reorientat nivel pentru un nou flux de rânduri

– o simplă structură-marcă ce să demarce

fără nici un scop aparent

                                       interferențele

         Fiindcă salutul-marcă al Părintelui Conmee în zonele de interferență

ale  paginilor 200 etc.

                                   în afară de ritmicitatea subtilă și greu perceptibilă

la o lectură neexcesiv de sensibilă

are sonoritatea unei clape de pian atinse la întâmplare

și la intervale care să-i lase timp sunetului să se stingă

                                                                                    cu totul

în melodia mai demult începută

dar care

păstrează latent germenele unei necesare continuări

        Și la fel

aparițiile gestuale ale domnișoarei Elvira și ale domnului Ioachim

în intimitatea tulburată de mărturisiri a personajului

poate că nu dau consistență

                                          dar cel puțin incită

     –  drept pentru care personajul încearcă să reconstituie

o biografie compusă din recuzita celor trei proiecții ale sale

neutrul reflexiv și pozitivul compact și negativul recuperator

elementar umed și vulnerabil și reproductiv și bizar

– Domnișoara Elvira la celalalt pol al unei posibile deveniri

în timp

alternativă

fiindcă totul pare-se decurge într-o succesiune de planuri suprapuse

în care personajul principal al subiectivismului nostru

are simțirea și dispersiile androginului

       și-alunecă implacabil în anamorfoză

ca orice fenomen

lăsat în voia imaginarului

peste care – se spune – a plutit aripa frântă a unui înger

        Iar dacă în tot acest periplu al său părintele Conmee are fi fost oprit

de cineva curios să-l întrebe

despre posibila apariție a domnișoarei Elvira

și despre intimitatea presupusă ca o primejdie care ne pândește necontenit

și care s-ar putea chema la fel de bine Annabel Lee

și care

dincolo de orice limite ale împăcării personajului cu sine

continuă experiența proiecțiilor sale

                                                        precum un ceasornic care bate altfel

ar fi răspuns doar cu un zâmbet discret

și desigur enigmatic

ALT.culture_12.2018 20-21.png

– precum existența intrusă a domnului Ioachim printre saluturile părintelui Conmee

conciliază teme ale compoziției

aparent

          sau chiar

                       fără nici o legătură

sau chiar

              o foiletare repetată a paginilor

în căutarea altor semne de recunoaștere

care să ne dea puterea de a ajunge la sfârșitul cărții

unde părintele Conmee ar fi fost dispărut demult

       și unde

parte din noi înșine a dispărut demult

odată cu personajele

și timpul care s-a retras pentru a face loc timpului

                                                                                de după coperta ultimă a cărții

acolo unde

nu mai există decât realitatea

                                              a cărei piele de hârtie dacă o atingi cu degetul

acel ceva din adâncul ei obscur

s-ar putea

să te tragă înăuntru

 

Leave a Reply