▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.109, 9/2026 ▲▲▲
ABSTRACT
Title: The Pole of Power (Part V)
Author: Claudiu Iordache
ALTCULTURE MAGAZINE, No. 109, 9/2026 (excerpt from the volume Polul de Putere, IRINI Publishing House, 2002)
In „The Pole of Power II”, Claudiu Iordache presents a rigorous, philosophical critique of political power, its institutionalized corruption, and its self-perpetuating nature throughout history. Grounded in Machiavellian realism, the essay examines how the innate mechanisms of authority—whether embodied by the secular state, political oligarchies, or religious institutions—consistently prioritize self-preservation, moral compromise, and elite collusion over human dignity, genuine democracy, and ethical leadership.
Analyzing the systemic degradation of modern governance from Machiavelli and Schopenhauer to contemporary international politics and global summits (such as the G8 in Genoa and the Johannesburg Earth Summit), Iordache dissects the deep-seated hypocrisy of political elites who isolate themselves from the governed behind lavish privileges and media-driven personas. The text explores how systemic power operates as an unyielding cartel, exploiting public apathy and turning democratic representation into an illusion of choice. Ultimately, the essay warns against the dangerous erosion of moral rigor in leadership, calling for critical awareness in an era where words and democratic principles are routinely sacrificed to perpetuate institutional control.
Câtă vreme și celor răi li se întâmplă lucruri bune… „Răutatea nu se lasă învinsă nici de timp, nici dezarmată de faptele bune!“ încerca să‑și consoleze contemporanii Niccolo Machiavelli. Precursor al politicii de care este nevoie, florentinul avea tot interesul să convingă că răul speciei rămâne binele intratabil! (Geniul răului îl face să‑și găsească un complice în bine!) În ultimă instanță, salturile salvatoare ale unei lumi cu comportamente la limita umanului s‑au dovedit cu toate inspirate de emoțiile ce au tulburat vederea amorală a răului general. Observația că răul originar, departe de se fi estompat prin curgerea timpului, continuă să guverneze evoluția viitorului, e accentuată și de uriașul aparat birocratic de putere al bisericilor dominante.
Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
Biserica, departe de a menține nestinsă căldura dumnezeiască a faptei omenești în lumea înghețată a societăților, s‑a răcit considerabil ea însăși. Departe de a fi un centru de chietism, Vaticanul e un trust în care puterea ce‑i însuflețește politica rămâne similară celor ce decid curent asupra mersului tuturor statelor. Papa este doar un președinte ales oarecum mai rar decât corespondentul său american, având de răspuns aceluiași tip de obligații inexorabile. (Nici un papă nu s-a retras voluntar în ultimele șapte secole.) Biserica ortodoxă, în egoismul său ermetic, și încă atât de iscusit sustras curiozității profane, știe a nu mărturisi ceea ce dorește din toată voința ei: să supraviețuiască, la nevoie, chiar statelor ce o tutelează. Palimpseste recent descifrate dezvăluie că la curtea împăraților romani contabilul deținea un rol maximal, egal cu acela al duhovnicului! Interesele puterii au supraviețuit și încercării eșuate a lui Iisus – consecință a naturii sale teandrice, a dublei sale identități: divin‑uman – de a întoarce lumea din drumul ei. Puterea unei astfel de alcătuiri lumești, în tălăzuită metamorfoză, se asigură printr‑o incesibilă reformulare de condiții care să‑i permită perpetuarea, indiferent de înfruntarea ori îngemănarea lor. „Totul pentru mine, pentru ceilalți nimic!“ ar mărturisi puterea de‑ar îndrăzni să se împărtășească! Numai ea, puterea, care în ultimă instanță este un lanț prins la încheietura mâinii celui care o exercită, și care‑i ține împreună pe cei care o doresc, rămâne indiferentă la exemplul, altfel insignifiant, al unui miliardar mexican, Teofilo Sanchez, care, înainte de a‑și trage un glonte în cap, a scris în testamentul său: „Sunt prea bogat! Soția mă iubește prea mult. Prietenii mă adoră. Am câștigat și lozul cel mare. Sunt nenorocit. Nu mai pot trăi. Îmi iau viața!“ Puterea nu e niciodată prea bogată ca să spună: „Sunt prea bogată. Nu mai pot trăi. Îmi iau viața!“ Puterea aceasta, care va pieri și ea cândva, ale cărei motive de a fi au și fost uitate pe drum, nu mai are decât un singur scop: să‑și corupă dreptul la nemurire!
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.109, 9/2026 ▲▲▲
Binele lumii noastre nu seduce pe nimeni. Ideologiile concordiei (homonoia), doctrinele armoniei generale (wa) se ofilesc din lipsă de aderenți. (După Thurman Arnold, nu programele și principiile sunt cele care ar trebui să ne preocupe, ci caracterul oamenilor ce controlează organizarea noastră politică.) Politica nu este o religie. Polul de putere nu e un templu, deși la el vin cei ce i se prosternează ca la picioarele unei zeități păgâne. Neliniștea de a nu fi destul de puternic – supraviețuirea celui mai puternic: principiul sălbăticiei – se transformă pretutindeni în angoasă individuală și anxietate colectivă. Polul de putere – un singular cu tendința devorării pluralității – are deasupra mineralul gazos al cerului lui Schopenhauer, nu spuzit de stele, ci acoperit de norii de nepătruns. Absența rigorii morale se arată, în cazul său, suferința fundamentală. O explicație pentru ce, în civilizația pe care ne‑o oferă, geniile sunt recunoscute post‑mortem! Dar oare popoarele nu‑și hrănesc dintotdeauna memoria prin uitare? (De notorietate rămâne tentativa de lapidare a lui Sören Kierkegaard, în târgul pe care l‑a înnobilat trăind în spațiul ipocriziei lui. Astăzi, o statuetă a sa veghează visător asupra faptei trecute.) Ultimele evoluții sub sceptrul polilor de putere dezvăluie noi tehnici de protejare a erorilor vechi.
Unul după altul, parcă într‑o serie tot mai accelerată, de la Nixon încoace, mandarinii polilor nu mai prididesc să‑și dezvăluie fățărnicia etică. Papandreu, Andreotti, Craxi, De Michellis, Mitterrand, Willy Claess, Cresson, Berlusconi, Dumas, Fujimori, Carlos Menem, Elțin & Compania (alcătuind un „Rasputin colectiv“ din fiicele sale, vicepremierii săi, ministrul său de externe, acuzați a fi „tocat“ un ajutor american pentru Rusia de peste 4,8 miliarde de dolari, cu complicitatea administrației Clinton), însuși Helmut Kohl… (Surprins, la un moment dat, în afara legii, cancelarul unificator al Germaniei a fost trimis în exil, ca un Ovidiu corupt, chiar de către propriii acoliți.) Și nu e singurul. Nici ultimul. Instituția liderului politic continuă să se altereze în războiul nevăzut a cărui miză este arbitrariul prerogativei. „Sfârșitul acelei ere când elita politică se consideră mai presus de lege“ (El Pais) e încă departe! (Afirmația lui Alfred Sirven, om de afaceri francez, care nu s‑a sfiit să amenințe că are la mână suficienți politicieni ca să provoace, dacă s‑ar hotărî să dezvăluie legăturile cu aceștia, prăbușirea nu o dată, ci de douăzeci de ori, a Republicii Franceze, ar putea fi, fără prea multe ezitări, extrapolată la întregul fenomen al politicianismului mondial, înăuntrul căruia oricând se poate ivi un mafiot mondialist care să repete delațiunea virtuală a francezului.) Politica nu e diferită de cei ce o fac.
Orice politică își are rădăcinile în straturile inferioare, care ignoră orice ideal moral. Politica nu este și nu va fi altceva decât mijlocul de a spori sau de a menține o putere dată. Politica este machiavelică în esența ei, căci odată ce cineva și‑a propus, ca scop, să ajungă la putere, toate mijloacele nu mai servesc decât pentru a o spori și își pierd sensul. Din punct de vedere moral, făcând o politică bună cineva greșește întotdeauna.
(Herman von Keyserling – Eseuri proximiste)
Polul de putere continuă să‑și dispute, în termeni leniniști, lumea pe care nu reușește să o schimbe. Rolurile deciziei rămân univoce. Ele nu acordă locuri eligibile diversității, ci etalonărilor amorale. Pozițiile de autoritate au fost plasate, de la început, sub controlul cenzurii celei mai aspre. Nu se urcă la întâmplare în capul coloanelor! Prima condiție este să fii „de‑al lor“ și să împărtășești păcatul originar al puterii fără drept la discernământ. Și a doua e să respecți formula lui Sofocle: „Stăpâni, noi suntem robii vitelor și trebuie să le ascultăm și când tac!“ „Aceasta fac și cei ce, în politică, se lasă conduși de patimile mulțimilor în slujba cărora se pun, numai să se numească conducători.“ (Plutarh)
Din faptul că puterea scăpa din mâinile poporului pretins „suveran“, ea find confiscată de o oligarhie politică, ei (Schumpeter, Dahl, Sartori n.a.) nu trăgeau concluzia că reprezentanții ar dispune de o „superioritate naturală“. Ei semnalau doar mecanismul ireversibil al deposedării poporului în avantajul unei caste conducătoare. Dar ei nu făceau elogiul acestei caste, ci recunoșteau chiar că poporul are o competență reziduală a desemnării guvernanților.
(Jean Baudouin, Introducere în sociologia politică)
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.109, 9/2026 ▲▲▲
Deși e cunoscut că națiunile greșesc mai puțin decât guvernele lor, oligarhia care ni se anunță este cea a conducătorilor de state, ce mobilizează puterea mulțimilor nesăbuite de a‑i fi ales. (Departe rămâne pilda avută în vedere în apologul următor: După ce ajunge la putere un șef de partid, obosit de triumf, îl întreabă pe primul său colaborator: „Cu ce vrei să te răsplătesc?“ La care acesta îi răspunde: „Cu dreptul de a vă critica!“) Liderul modern, membru al unui sotto governo suprastatal, este un egomaniac lipsit de virtutea umanului, cucernic liber cugetător, hedonist, „liberal“, monden, cosmopolit, mondialist, conștient de sperjurul pe care îl comite și de impostura de care s‑a lăsat confiscat. (Semnul lor facial de castă este surâsul sterp dezgolit până la gingie.) Până într‑un decembrie ´89, acesta îl invidia în secret pe un Ceaușescu pentru longevitatea acestuia la comandă. (Bill Clinton nu s‑a sfiit să recunoască: „Aș fi vrut să fiu președinte pentru totdeauna, pentru că ador să fiu președinte“.) Astăzi, atât cât sunt aleși, fraternitatea culpabililor de sus e singura care contează. (Fraternitatea polilor tinde, dincolo de asperități, să le asigure supraviețuirea într‑o lume pe care parazitează dintotdeauna. După căderea Zidului Berlinului, Uniunea Sovietică, și apoi Federația Rusă, n‑ar fi supraviețuit ca pol de putere dacă n‑ar fi primit sprijinul „dezinteresat“ al Statelor Unite. Miliarde de dolari, non‑ideologici și desigur fraterni, traversând teritorile sărace ale fostelor state satelite, au fost descărcate la Moscova în contul și la discreția jafului noilor parveniți, altfel spus a noii clase capitaliste cu însemne rusești. Nu Soljenițîn amintea americanilor că până și cătușele pe care deținuții politici le purtau în erau de proveniență americană?). Politica lor a devenit o perpetuă campanie de imagine a portretului prezidențial, a bărbătușului pomădat și gomos la brațeta imaginii consoartei sale, îmbrăcată scandalos la o Casa Armani! Cu cât e mai sărac poporul genuin, cu atât e mai prosper conducătorul, iar acolo unde poporul nu e sărac, conducătorul rămâne egal de bogat. Ultimele summit‑uri la nivel înalt privind globalizarea îi constrâng pe cei de sus să se izoleze ermetic de furia minoritară a mulțimilor, în situația în care majoritatea docilă doarme trăind mirajul mediocrității celei mai comune.
„Lumea nu se schimbă măgulindu‑i pe conducători, ci înlocuindu‑i!“ (Napoleon). Puterea este totdeauna mașinăria de șarpante din spatele marionetei liderilor mărginiți, pe care‑i costumează din același rezervor de mijloace consumate pentru a‑și prezerva principiul! Principele modern e un simulant al cărui rol rămâne periodic vacant. Mai ușor găsești, în lumea de astăzi, oameni mici în fruntea statelor mari decât oameni mari în fruntea statelor mici! Căsătoria politică a Conducătorului cu Showmanul amenință să dăinuie cât o dinastie.
Președinții participanți la reuniunea G‑8 de la Genova s‑au întâlnit la Palazzo Ducale, un imobil medieval care, din 1339, a fost sediul dogilor Republicii Genova, ce va găzdui discuțiile „marilor planetei“… Discuțiile plenare au loc în salonul cel mare, ornat cu statuete neoclasice, care încarnează virtuțile bunei guvernări. Salonul cel mic, nu mai puțin somptuos, este rezervat pauzelor și dejunului. Restaurată și decorată cu 175 tablouri, provenind din colecțiile MAE italian, gara va fi locul de îmbarcare pentru șefii de stat care vor dormi pe pachebotul de lux „European Vision“. Acolo ei vor dispune de câte un apartament de 66 mp, cu balcon, cu scară rezervată și un ascensor personal. Vor mai funcționa patru piscine, o sală de sport, băi speciale, saune și saloane de înfrumusețare, un simulator de golf, o discotecă, un magazin, baruri, teatru și centru de afaceri… Un gard metalic de 4 metri înălțime și un cordon de securitate vor bloca accesul din cele 300 străzi spre „zona roșie“…
Pentru leadership‑ul acestei lumi, ca dimensiune reziduală a încă actualei zoopolitici, pentru membrii sinarhiei mondiale, ce ignoră sfatul lui Scipio Aemilianus: „niciodată o ființă omenească nu trebuie să acționeze sau să vorbească pe un ton care îi depășește măsura!“, nu există sărăcie dacă ei își iau dejunul în saloanele aurite în stil neoclasic, ce încoronează „virtuțile bunei guvernări“! Conjurația de catifea a președinților îngroapă popoarele în noua eră a popoarelor captive, brutalizate de elitele lor, a națiunilor‑bidoane, căzute în capcana propriilor lor prostrații.
Acest summit (Summitul Terrei de la Johannesburg, 2002 n.a.) este o crimă! Astăzi șase miliarde de persoane au fost trădate de guvernele lor!
(Ricardo Navarro, președintele asociației “Prietenii Terrei”)
Claudiu Iordache – Polul de Putere
Editura IRINI, 2002
Fragmente – Partea a V-a
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
 | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
 | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
 | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |
De citit în limba română:
