Glume proaste by Nicolae Dincă
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr.108, 8/2026 ▲▲▲
Noi mai credem încă în cultură!

ABSTRACT
Title: Glume proaste (Bad Jokes)
Author: Nicolaie Dincă

Synopsis and Themes
This darkly comic, satirical rural short story blends elements of local folklore (specifically the myth of the moroi or vampire) with domestic farce and heavy drinking. Set in a village cemetery and the households nearby, the narrative explores marital infidelity, neighborhood gossip, and the absurd misunderstandings between a heavy-drinking husband, his unfaithful wife, and her lover.

Key Ideas
– The Cemetery Awakening: Ionel, heavily intoxicated, wakes up naked inside the tomb of his recently deceased, alcohol-preserved friend Gogu. Finding a pair of dark underwear and a white tank top under a nearby walnut tree, he puts them on and walks home.
– The Secret Encounter: The clothes actually belong to Ionel’s wife, Gigela, and her lover/cousin, Marcel, who had rushed to the cemetery to look for Ionel and ended up distracted by a romantic interlude under the moonlight, leaving their clothes behind.
– The Supposed Vampire: Amid rumors that Gogu has risen as a moroi (vampire) taking revenge on his enemies, another local rival dies suddenly. Spurred by fear and local superstition, Ionel and a band of villagers break into Gogu’s tomb to drive a wooden stake through his heart.
– The Comedic Twist: Inside the crypt, Gogu is found wearing Ionel’s missing clothes, holding a photograph of Gigela and Marcel. Just as Gogu opens his eyes and seems ready to reveal the truth, the villagers strike the stake, forever silencing the „vampire” and preserving the awkward domestic status quo.

GLUME PROASTE

Când s-a trezit în cavoul răcoros, lui Ionel nu i-a fost de mirare. Venise chiar el acolo ca să se culce lângă fostul său prieten de pahar și de toate ale vieții, „repausatul” Gogu al lui Coclau, care își încheiase subit socotelile cu viața și cu Mirela, gestionara de la barul „Doi sticleți”, situat chiar lângă cimitirul satului, local la care Gogu băuse temeinic pe datorie și la care lăsase o datorie de „circa aproximativ, dacă nu cumva mai mult, de aproape șapte sute de lei” ca să îl citez exact pe Ionel. Pe scurt, Gogu a decedat în somn, fericit și îmbibat atât de bine în băuturi spirtoase încât putea să stea neîmbălsămat mult timp și nu risca să intre în putrefacție. Ba, maică-sa, Dorița, făcea glume macabre în stilul ei caracteristic și spunea că pe Gogu al ei nici viermii nu-l mănâncă pentru că riscă să moară în comă alcoolică. Viermii…

Așadar, revenind la Ionel, spuneam că nu se mira de locul în care se trezise. Ceea ce l-a mirat, însă, a fost faptul că s-a trezit în pielea goală, fără nicio buleandră pe el, deși el venise îmbrăcat în pantaloni scurți și în maiou. Nu a observat că tronul lui Gogu avea capacul desfăcut și rezemat pe zidul criptei. Era prea mahmur ca să aibă o acuitate vizuală eficientă în beznă. În schimb, a observat că ușa cavoului era întredeschisă, dar nici asta nu l-a pus pe gânduri, considerând că așa o lăsase el la venire. A bâjbâit pe întuneric și a ieșit din cavou. Pe cer se lăfăia o minune de Lună, dolofană și roșcată care scălda cu generozitate peisajul într-o lumină gălbuie și difuză și proiecta umbrele crucilor pe pământ, răstignindu-le unele peste altele ca într-o groapă comună de cruci. Ionel a ieșit precaut și s-a retras instinctiv sub nucul rotat de lângă cavoul prietenului său, arbore care putea să-i ascundă sub coroana sa întunecată goliciunea, deși la ora aceea nu era nimeni prin cimitir.
După ce s-a obișnuit cu acea formă de lumină a nopții, Ionel a observat pe iarba de sub nuc o pereche de chiloți de culoare închisă și un maiou alb. Le-a îmbrăcat rapid și a plecat precipitat spre casă, mulțumind în gând norocului pentru darurile neașteptate, dar venite chiar când avea mai multă ne voie de ele. Pe drum a constatat că acei chiloți îi veneau ciudat și îl cam strângeau, dar astea erau doar amănunte. El era bucuros că avea cu ce să se îmbrace ca să meargă acasă, unde în așteptau nevasta lui, Gigela și prietenul lui, Marcel, care era și rudă cu nevasta lui mai pe departe. Susțineau cei doi că mama unei mătuși de-a bunicii mamei Gigelei era soră cu tata unui bunic vitreg de-al surorii verișoarei lui Marcel. În plus ei mai fuseseră și colegi de bancă, fiind de aceeași vârstă, și se țineau de rudă, pe când Ionel era mai mare ca ei cu opt ani și nici nu prea îl interesau amănuntele legate de gradul de rudenie dintre cei doi apropiați ai lui. Pe el îl interesa că Marcel îi aducea în mod obișnuit de băut și îl ajuta pe el și pe Gigela la toate treburile casei. Mai ales pe Gigela o ajuta. Că doar erau rude. Ionel era mulțumit, Gigela era mulțumită corespunzător și nici Marcel nu se plângea că putea să fie de ajutor celor doi într-un fel mulțumitor și pentru el.

Pe drumul către casă Ionel se tot gândea cât de proastă poate să fie lumea, care, în ignoranța ei, îl considera pe fostul lui prieten, Gogu că, vezi Doamne, ar fi moroi și că deja luase după el pe lumea ailaltă vreo câteva rude de-ale lui: o verișoară, pe frate-său mai mic și pe sora mă-sii, oameni pe care în timpul vieții îi urâse. Lumea bălmăjea verzi și uscate, dar Ionel nu avea de ce să se teamă. După socoteala lui el nu se încadra în tiparul țintelor prietenului său, moroiul Gogu. Ei fuseseră prieteni, așadar Gogu nu îl ura și nu fuseseră nici rude, deci Gogu nu avea motiv concret sau pe linie de muncă să-l mătrășească. În timpul vieții își mai făceau ei pocinoage prietenești în sensul că își mai puneau apă în loc de tărie, își puneau sare în vin sau ardei iute pe marginea halbei de bere, își turnau apa din frapieră în pantofi și alte astfel de glume de oameni inteligenți, după cum le numeau ei, dar nu se supărau din atât.
Ionel își aducea aminte că în urmă cu câteva ore băuse strașnic niște palincă adusă de Marcel, pe care o stinsese cu vreo doi litri de vin negru ca tăciunele. Când s-a machit suficient i-a venit dor de prietenul lui Gogu și a plecat pe trei cărări către cimitirul din sat la cavoul în care l-am găsit la începutul povestirii.
Trebuie să vă spun că, după plecarea lui, Marcel și Gigela au stat cuminți o vreme, crezând că Ionel se întoarce. Nu puteau să se apuce nici de sportul lor preferat–echitație cu măgarul cu două cocoașe fremătătoare–pe care îl practicau ei ori de câte ori aveau ocazia, întrucât nu erau siguri că Ionel nu se întoarce cumva din drum. Din această cauză au amânat programul sportiv și au convenit să meargă să îl caute pe Ionel prin cimitir. În momentul lui de rătăcire de dinaintea plecării strigase că se duce la mă-sa la cimitir ca să doarmă cu ea. Așadar cimitirul era principala țintă pentru cei doi sportivi practicanți de echitație cu măgar cu două cocoașe fremătătoare. Prin urmare au mers împreună în cimitir până la mormântul mamei lui Ionel, dar acolo nu era nimeni. S-au mai învârtit o vreme prin zonă și când au trecut pe lângă nucul de lângă cavoul lui Gogu, luna revărsa asupra lor o lumină prea frumoasă, prea misterioasă și prea încărcată de tandrețe ca mințile celor doi sportivi ai frământărilor iubirii să nu reacționeze corespunzător la stimulii exteriori. Fără cuvinte prea multe Marcel și-a dat maioul jos iar Gigela și-a lepădat chiloții de culoare roșie și și-a ridicat rochița înflorată. Apoi s-au dedat la acțiuni reciproce de cunoaștere profundă și amănunțită a corpurilor lor, așa cum numai cei care sunt atinși de astfel de sentimente știu să o facă.

Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!

La un moment dat a trecut foarte aproape de ei un bărbat care purta chiloții și tricoul lui Ionel și care a coborât către sat. Sportivii noștri, mirosind pericolul, au lăsat bulendrele pe care le aruncaseră pe pământ și au început să fugă la rândul lor către sat cu gândul de a ajunge acasă la Ionel înainte ca acesta să intre în domiciliul conjugal. Au ajuns cu bine acasă și așteptau ca pe ghimpi să se întoarcă Ionel. Și-au așteptat, și-au așteptat, și-au așteptat… Vreo câte ore bune. Pe la ora când se crapă de ziuă și se trezește primul cocoș pentru a se lăuda cu glasul lui, numai ce intră pe ușă și Ionel îmbrăcat cu maioul lui Marcel și cu chiloții Gigelei. Se uita tâmp la cei doi și nu știa ce să zică. Femeia–femeie. S-a prins cum stau lucrurile și l-a luat din scurt:
－De unde vii, mă nenorocitule, la ora asta? Și ce e cu chiloții mei pe tine? Și cum ai luat maioul lui Marcel? I-ai luat de pe culme, unde îi pusesem la uscat? Unde sunt hainele de pe tine? Unde le-ai lăsat, de ai luat hainele noastre?
－Nu știu, femeie. Nu știu. Hainele astea le-am luat din cimitir de sub nucul de lângă cavoul lui Gogu, a încercat să răspundă Ionel.
－ Hai sictir! Că noi nu am plecat nicăieri de aici, s-a rățoit Gigela la el.
－Băi frățică, ce ai, bre, ți-ai beut mințile? a îndrăznit și Marcel.
－Nu știu, frate. Nu-mi amintesc nimic. Lăsați-mă să mă culc! a răspuns Ionel și a plecat în camera lui să se culce.
A doua zi s-a aflat că, total inexplicabil, în noaptea aceea mai murise încă unul dintre dușmanii lui Gogu, respectiv un văr de-al lui taică-său pe nume Mitru, care îi făcuse numai pocinoage lui Gogu cât trăise și care locuia gard în gard cu Ionel.Ei bine, isprava asta a moroiului a pus capac la toate și în noaptea următoare niște haidamaci rămași necunoscuți, sub directa coordonare a lui Ionel –în calitate de persoană tabu pentru Gogu–, au mers în inima nopții la mormântul lui Gogu. Au deschis cripta și tronul și nu mare le-a fost mirarea să-l găsească pe Gogu intact, ca și cum murise ieri, și așezat în tron pe o parte. Era îmbrăcat cu hainele lui Ionel din noaptea în care acesta dormise în cripta lui. L-au întors pe spate ca să-i bage țărușul de lemn în inimă după cum e obiceiul. Când au lovit prima oară cu ciocanul se zice că Gogu a deschis ochii.

Atunci Ionel l-a întrebat:
－De ce mi-ai luat, băi prostule, hainele? Ai furat chiloții neveste-mii după culme și maioul lui Marcel, ca să le aduci la mormânt, după ce l-ai omorât pe Mitru? Ce-ai urmărit cu asta?De ce faci asemenea glume proaste cu mine, băi Gogule? Așa prieten îmi ești??
Gogu ținea în mână o poză din care zâmbeau unul lângă celălalt Marcel și Gigela. Lui Ionel i s-a părut că Gogu a dat să zică ceva, dar haidamacii au lovit zdravăn cu ciocanul în țăruș și glasul lui Gogu a tăcut pentru totdeauna, luând cu el în neființă și secretul pe care se pregătea să i-l spună prietenului său.
De atunci nu a mai murit subit niciunul dintre foștii dușmani ai lui Gogu iar viața a reintrat în cursul ei normal. Ionel, Gigela și Marcel au trăit fericiți în continuare. Fiecare era mulțumit în felul lui.

Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota

Readings in English

	The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback
	NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback
	Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback
	THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback
	Theosophy, The Final Answer   $4.95 to buy Other formats: Paperback
	NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95

De citit în limba română: