Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!

Ați fost vreodată cu trenul? Ei, asta-i acum! Oricât de tare ați putea trăsni a snobi de la distanță, tare nu-mi vine-a crede așa o minunăție! Cum se poate să nu fi pus chiar niciodată piciorul în hardughia aia metalică în care oamenii se înghesuiau într-o vreme ca-n tramvai?
Ce-i aia tramvai? Aici apare snobismul de a fi român cu mașină din generație în generație, chiar dacă mai încolo se văd căruțele trase de boi. Și asta nu e nicio aluzie, sunt boi ca boii, cu patru copite, nu…
În fine, după ce am cercetat prin toate sursele credibile ale Net-ului, vă pot spune că tramvaiul e tot o chestie d-aia metalică, una care-ți taie calea prin oraș și-ai face bine să-i dai prioritate, măcar așa să știi de ea.
Sigur că într-un spațiu care nu e doar al tău, că au mai plătit și alții bilet să aibă cinstea de a merge cu tine, aici nu poți face tot ce vrei, cum faci cu mașina ta, așa este. Dar nici aia nu merge chiar de capul ei, ci trebuie să respecte niște reguli, mai dă prioritate, mai dă și prin gropi, folosește același drum cu o grămadă de alte mașini și mai întârzii de-atâtea ori.
Între timp, trenul merge liniștit pe șine, are mereu prioritate și știi întotdeauna când vei ajunge la destinație. Așa că ești liniștit și ai timp și de tine…
La tine în mașină ești mai mereu singur. Doar tu cu Sinele tău. Atât. Și, vrei, nu vrei, câteodată e bine, câteodată nu…

În tren, dacă vrei, poți socializa chiar mai mult decât te dai în stambă pe rețelele de socializare. Pardon, pe ”social media”, ca să fiu mai bine înțeles de contemporanii mei mai contemporani decât mine.
Dacă asta vor și alții, atunci chiar poți purta o discuție cu niște oameni cu totul necunoscuți care-ți devin deodată prieteni apropiați până la capătul călătoriei. Fără să-ți dai seama, simți deodată nevoia de a spune niște lucruri crunt de personale, mai rău decât pe Facebook, lucru pe care nu l-ai face în cadrul strict la zilelor tale, cele care sunt mai mereu aceleași.
Aici, voi sunteți aceeași, în același timp, doar trenul vă schimbă încontinuu decorul din fereastră, singura care vă face legătura cu lumea celorlalți. Lumile care trec pe la fereastră devin doar ale voastre.
Aici.
Acum.
Nici nu contează ce v-arată fereastra. Succesiunea de imagini este aceeași cu aceea a momentelor din timpul lumii de-afară.
Lumea voastră rămâne aceeași, până se scurge nisipul din clepsidra ce vă este rezervată doar vouă…
________________________________________________
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
![]() | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
![]() | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
![]() | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |