Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta imediat prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
…pentru că știi bine, cel mai mult mă îngrijorează modul nostru de viață. Încotro se mișcă el sau mai bine spus ne mișcă el.
Adică tu vrei să spui că viața asta de-acum nu este bună, deși nu ne lipsește nimic? Tu te auzi ce spui? Deși avem de toate? Adică era mai bine înainte, nu?
Nu știu dacă era mai bine înainte sau…sau nu știu. Însă…
Nu! Tu vrei să-mi spui că era mai bine când „trăgeam la jug” cum s-ar spune, de dimineață până seara. Ei bine, eu pe asta n-o accept. N-o accept și basta. Nu sunt nici zece generații care ne despart de timpul când eram toți folosiți ca niște vite, când chiar eram hrăniți numai pentru a fi munciți.
Știm lucrul ăsta.
de Emanuel Pope
▲ ALTCULTURE MAGAZINE nr. 94, 6/2025 ▲
Normal că-l știm, totul a fost atât de bine documentat tocmai pentru ca lucrul acesta să nu se mai întâmple. Doar tu vrei să-l uiți!
Dar și acum muncim, însă nu cum trebuie.
Dar cum trebuie? Să vină unu și să-ți pună un ham pentru că tu nu te poți bucura de libertate și de darurile câștigate prin luptă de strămoșii tăi? Atunci chiar vei știi ce e bine și mai ales când e bine.
Nu, nu vreau asta, Meyer! Dar uite-te și tu. Chiar dacă ar vrea să ni-l pună cineva acum ar avea o problemă nu?, zise Hecyr arătându-și burta care se răsfrângea în josul pieptului cu cel puțin patru măsuri peste ce ar fi putut fi considerat normal.
…hm! și las-o încolo de burtă, numai asta vezi. Și ce eu nu am, toți avem azi pentru că ducem o viață atât de lipsită de acțiune…fizică.
…și asta ți se pare ok?
Du-te la Hipodrom și aleargă! Cine nu te lasă, e gol Hipodromul.
Termin-o cu prostiile de genul ăsta, Meyer! Jur să nu mai vorbesc cu tine!
Muncim cu creierul, Hecyr, nu cu trupul și așa trebuie să fie. Ăsta e progresul speciei!
Păi tocmai de acest „Progres” mă-ndoiesc!
Nu poți să-l negi, el există. De fapt, tu vrei să-l „re-negi”!
Bun! Hai să spun ca tine, să accept. Dar cu astea atunci ce mai facem? și indignat Hecyr se ridică cât era de mare, vânjos și începu să tropăie cât putu de tare pe dalele de marmură ale Sălii Consiliului. Silueta masivă a acestuia se interpuse între lumina apusului de soare ce incendia ferestrele generoase ale Sălii și figura necăjită a prietenului lui, Meyer. Acesta îl privi pentru moment cum sta acolo, în toată acea lumină ca de aur și amintindu-și ceva se concentră apoi imediat în apropierea lor se ivi imaginea holografică a unei statui grecești antice din secolul numit de aur al lui Pericle. Imaginea reprezenta în plină putere și educație a formelor sale pe centaurul Chiron, pe atunci venerat chiar și de filozofii greci.
Ei! Bravo! Foarte bine! Exact despre asta îți vorbesc! Doar un orb să nu vadă diferența plecând de aici, nu? Tâmpiți cum au fost, dar ăia tot înțelegeau mai mult ca noi din moment ce se mândreau cu așa ceva. Aveau un altfel de gust al vieții. Cunoșteau ce înseamnă necesitate, armonie, destin. Unde sunt Meyer toate astea acum în cetatea noastră? Unde? Undeee?
…aveau? hm! nici vorbă că nu aveau nimic din toate astea pe care mi le înșiri tu aici. Nici vorbă. Nu aveau nimic și de asta au și dispărut. Tocmai pentru că nu aveau și nu vedeau nimic. Eram în ochiul lor, cum s-ar spune și nu ne-au văzut. Noi eram destinul. Și uite-te azi unde suntem! și spunând asta făcu un semn larg ajutat de coama părului lui numind peisajul mai mult industrial ce se întindea dincolo de ferestre. Orașul de la poalele muntelui. … și s-au dus pe pustii până la ultimul.
de Emanuel Pope
▲ ALTCULTURE MAGAZINE nr. 94, 6/2025 ▲
Până la ultimul? se prefăcu mirat Hecyr. Uiți de Lapiți? De cele câteva sute de mii de lapiți pe care-i stoarcem până la sânge pentru tot acest peisaj fabulos.
Dar ei nu sunt oameni.
Bine…hai, gata, să nu reîncepem. Ne întâlnim mâine aici și cu mintea limpede vom hotărî toți ce vom face. Altfel nu are rost, și asta mai mult o șopti ca pentru sine. Și apoi cu voce gravă: „fostam gloabă și acum am ajuns un circ”. Despre asta e vorba.
Mayer se ridică din locul lui și tropăind ușor trecu pe lângă prietenul său apropiindu-se de ferestre. Erau la nivelul 20. În fața ochilor, cât se putea cuprinde în zare, numai clădiri din beton și sticlă. O arhitectură vibrantă care nu te putea lăsa indiferent. „Dacă nu ar fi fost vorba de un destin cum ar fi fost toate acestea posibil?” gândi el, apoi cu voce tare:
Dacă eram numai mușchi nu am fi fost în stare de toate minunile astea.
Exact în momentul în care Meyer își încheia fraza, ca și cum s-ar fi dorit o confirmare a celor spuse de acesta, o navă de pasageri plecată dinspre suburbiile îndepărtate ale orașului din vale se apropie fulgerător de locul unde erau cei doi mărindu-se din ce în ce mai mult, primejdios de mult. Pentru o secundă profilul gigantic al acesteia întunecă sala. Apoi dispăru din câmpul lor vizual ca și cum nici nu ar fi fost. Desigur avea să recapete contur dincolo de Clădirea Consiliului. Era de-acum și această tehnologie un lucru banal. Zilnic pe acolo treceau nave cu cei ce se îndreptau spre locuri de vacanță sau de muncă aflate cine știe unde, pe la frontierele îndepărtate ale Galaxiei lor numită: Centaurus. Meyer se îndepărtă de la fereastră și apropiindu-se de un cub mare din mijlocul sălii sorbi îndelung din conținutul unui vas aflat pe suprafața acestuia. Plescăi ușor încercând în mod evident să facă cât mai puțin zgomot.
Tu vrei să-ntorci toate lucrurile astea împotriva propriei tale rase, spuse el când termină. Asta e ceea ce faci tu și mai vrei să te și susțin. Tu vrei înapoi puterea fizică împotriva minții.
Cum poți să crezi așa ceva? strigă Hecyr și bătu tare, nervos, cu ambele copite din față. Cum poți să crezi? tocmai tu care îmi ești prieten. Atunci de la ceilalți ce să mă aștept?
Un timp niciunul nu mai scoase un cuvânt. O clepsidră imensă pe un perete își rotea nisipul de zor.
Două probleme avem aci, reluă într-un târziu Hecyr. Prima este aceea a lipsei unui sistem de referință. Anume, un model pe care să-l urmăm, unul care să fi existat și pe care să-l știm că a fost bun. Chiar și unul care a funcționat pentru o rasă diferită de a noastră. A doua problemă, care în fapt e una și aceeași cu problema dintâi: faptul că nu ne cunoaștem viitorul. Nu am spus să-l ghicim și nici nu mă refer la previziuni științifice. Ei bine, în lipsa unui răspuns clar la aceste două probleme rămânem descoperiți și avem datoria…
*
…avem datoria etică, morală deci, atât față de copiii cât și față de societate în întregul ei de-a naște noi un răspuns. Prin puterile noastre. Nu va veni nimeni să ne facă aceste lecții. Sau și mai rău, dacă va veni o vom simți pe pielea noastră și atunci va fi prea târziu. Umblăm haotic prin Univers, descoperirile noastre nu mai cunosc vreo limită și cu toate astea nu știm dacă noi suntem îndreptățiți la ce avem și dacă ăsta este cu adevărat drumul cel regal, cel nobil, cel bun sau este doar cel care ne va duce la pierzanie și rușine. Iar faptul că exploatăm de atâta amar de timp o altă specie, e adevărat cu mult inferioară nouă- nu mă întrerupeți, vă rog!- dar care ca și noi cunoaște anumite elemente ce țin de universul reflexiv, de cel al conștientizării, ei bine, asta nu spune nimic bun despre calea pe care noi am ales-o. Nu mă întrerupeți din nou…
În sală însă se auzeau voci murmurând din ce în ce mai tare, ba chiar din când în când câte o copită se auzea lovind marmura foarte sonor.
Nu mă întrerupeți! Mă cunoașteți foarte bine și știți că numai la binele nostru mă gândesc. Dar mă gândesc …cu bătaie mare în veacuri. Ce vă propun eu nu este ușor, știu! dar știm toți cei de aici că în viață numai încercările mari ne pot aduce Adevărul. Vă propun deci să aflăm cu adevărat ce este și care este „PROGRESUL” nostru ca specie! Vă propun să aflăm „Viitorul” nostru! Iar pentru acest lucru vă cer să facem posibil un experiment social de mari proporții: ELIBERAȚI LAPIȚII !
Dar asta este ca și cum ne-am împușca de bunăvoie toți în copite! se auzi vocea unui senator bătrân. Asta este trădare!
Trădareeeee! Trădareeeee! se multiplica cuvântul și sala deveni imediat un vacarm de voci, un ropot agitat de copite și chiar de corpuri grele săltând, izbind și căzând.
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
 | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
 | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
 | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |
De citit în limba română:
