
Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta imediat prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
Oricine știe că mâncarea este ceva esențial. Și pentru animalele cuminți ca oile, dar și pentru oameni. Or fi ei și sfinți care n-au nevoie de mâncare, dar tare puțini la număr… Cei mai mulți sunt pur și simplu oameni cu dreptul la vot.

Chestia asta cu mâncarea o mai putem înțelege. Dar nu ea ne-a adus direct de la gura grotei la cea a intrării la metrou, ci educația și cultura. Și ce dacă, noi avem toți în mână atotputernicul mobil, ce ne mai trebuie?
Nu-i așa că n-ați văzut vreo oaie citind? Păi, dacă în Miorița nu spune nimeni nimic de asta, de ce să fim noi altfel, în contra curentului, cum se spune?
E-adevărat că școala nu se chinuiește prea mult să-și facă datoria de a te educa iar despre cei șase-șapte ani de-acasă mai bine nu amintim.
Așa să fie, oare? Să fie sistemul educațional deturnat de la scopul său inițial pentru a mai apropia copiii de oile acelea atât de ascultătoare? Păi, stai puțin, dar sistemul nu-l face românul de rând, ci aceia puși în fruntea bucatelor chiar de el. Și, cum adică, binele lor înseamnă că aleg pentru români un fel de rău?

Păi, dacă doar Irlanda mai întrece România la îndobitocirea populației sale, ce pretenții să mai avem!
Cam așa se pare, căci ei rezervă mereu doar câteva procente pentru educație. Și pentru cercetare, la altfel, un domeniu mereu lăsat la coadă. Dar educația l-ar face pe om să gândească mai mult cu mintea sa luminată. Și-atunci parcă-i vezi pe decidenți aleși de popor cum își zic, între ei, desigur, că ”lasă, și-așa o fi prea mult pentru românii ăștia ce sunt ca niște oi tocmai bune de disprețuit!”
Oricine-ajunge la conducerea Patriei face mereu la fel: îl condamnă pe român la prostire, la îndobitocire.
Și rezultatele se văd întotdeauna, din păcate…

________________________________________________
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
![]() | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
![]() | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
![]() | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
![]() | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |