Noi încă mai credem în cultură!
Poți ajuta imediat prin PayPal, REVOLUT
sau pe contul asociației ECOULTOUR!
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr. 89 ● 1/2025 ▲▲▲
****
ea
maiestuoasă trecea.
cu timpul pe umăr,
trăgea mitraliind da-uri.
în carnea mea nu mai e loc
de niciun mormânt,
am vrut să îi spun.
nici printre coaste nu mai e loc de pus
vreo tresărire.
refuzasem bibliile mai demult,
nu îmi țineau scut.
și acum în piept îmi intrau
toate viețile femeilor care fusesem,
toate nenăscutele,
tot lutul.
vreau nu,
am șoptit,
vreau moartea cu nu.
mint între a fi și a nu muri.
fug pe cai orbi care plâng,
pe goana lor
aruncată din ochi.
gloanțele își desfăceau gurile,
mușcau din începuturi,
să se sfârșească
mai repede
ceea ce nu avea să se întâmple.
ea
trecea imperial mai departe.
în urma ei,
am încercat să mă pieptăn,
îmi crescuseră până în pământ
întrebări lungi…
****
să fugim peste tot,
până nu vom mai avea locuri
în care să fim…
stând,
vedem că doar fericirea
trece la fel ca timpul.
și pentru asta,
să ne desenăm dragostea
ca pe un metru rotund
sau ca pe un cerc în secundă.
să nu știm că se termină,
să o începem iar și iar, și iar, și iar…
astfel e totul.
în fiecare azi nu mai e azi.
ne atingem privirile
și ne întrebăm:
„și dacă nu ne-am cunoaște,
ne-am îndrăgosti oricum
unul de altul, nu-i așa?…”
să fugim acum,
până nu vom mai avea timpuri
în care să fim.
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr. 89 ● 1/2025 ▲▲▲
****
moare timpul, vezi?
se duce degeaba și anapoda…
ca un cosmos gol
mereu cu inima in praștie.
mă uit la acest întuneric
de mai multe culori.
timpul își pierduse jumătate din corp
de când ne plimbam pe lună
și priveam cum apune pământul.
și-atunci
ne-am așezat foarte sus,
pe marginea văzută
(cred că era un fel de etajul nouă lunar),
să simțim
cum e când îți atârnă picioarele-n cosmos.
și ne-a venit dintr-odată
să ne punem inimile în praștie
și să tragem…
probabil, undeva pe pământ,
un astronom fără somn descoperă acum,
speriat,
doi pulsari noi.
****
se consumă
prea multă vară în busola
de căutat posibilitatea.
ce facem
cu vulturii de cald
care ne smulg toată povestea organică
din partea cea mai simplă a zilei
(plină de timpul acela
care nu trebuie rostit,
ci surprins
de nicio pagină înapoi
a luminii)?
tu
ai o parte cea mai albastră a ta
care păstrează
într-un portmoneu al văzului
(pentru un cândva te iubesc)
nordul meu neatent,
tenișii mei dezlegați la nori
și
mâna mea cu maniere albastre.
pe străzi abcd
stă
un dintotdeauna invalid de sărut
care simte cum dor buzele
ce nu și le află.
pentru tine,
cea mai singură singurătate a mea,
mă aleg
din cutia cu panglici, premoniții și perle
să-ți fiu,
când îmi vei fi,
frumoasă.
ai numărat
câte păduri de joi se străbat
între noi?
nu știm
unde e locul acela simplu al verii
în care vom merge
la un film despre o fericire (pre)simțită,
dar e un timp rar
și,
până la el,
e albastru
la prima vedere.
poem preadevreme
la un moment dat,
rămâi suspendat deasupra ta.
refuzi să hotărăști dacă
mai întorci chestia aia făcută din sticlă
prin care, din același jos spre alt sus,
moartea se scurge în viață.
apoi timpul îți intră pe sub unghii,
de pierdut când zgârii zidul prăvăliei din colț,
de unde ai cumpăra spații mici,
la pungă,
pentru că nu ai suficienți ani în minus
prin buzunare
pentru un limitless…
auzi cum te strigă vânzătorul de zile,
nu întorci nici ceasul, nici capul.
prin urechile tale
a trecut înainte un somn lichid,
cu gust de absint și cuțite de corsar
care ți-a luat în sclavie echilibrul…
îți târăști ochii înapoi unde vedeai.
acolo,
se poate trăi și fără timp,
doar cu spațiu,
așa cum ai aflat prea târziu
că trăiesc toți copiii,
până să învețe
cumplitele învârtiri pe cadrane.
dincolo,
e în gol
toată superba rotire a inimii.
▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE Nr. 89 ● 1/2025 ▲▲▲
****
femeia
s-a uitat brusc în spate,
deși încă nu terminase
de împins
muntele dinaintea ei:
– te știu,
am pierdut împreună niște îngeri,
nu-i așa?
tu
m-ai îmbrăcat de dragoste
cu rochia aceea de vânt lung,
tu
ai tras într-o noapte
marea peste trupul meu,
ai fi vrut să vezi
cum îmi adorm cuvintele
sub apele tale.
atât de imense momente
ne-am furat unul altuia,
încât pur și simplu
a dispărut timpul înainte.
vezi? împing un munte,
trebuie să cadă în golul acela
din care să iasă dislocuit
trecutul.
… a strigat-o
din urma unui fel de sfârșit,
îi aducea în 4 sunete
un presentiment
de frumusețe:
-femeie,
vreau sa ne îmbătrânească
numele împreună.
****
vorbește.
vorbește despre cum poți îndoi
cu mâinile goale
cuvântul „oțel”
și despre cum îi dai forma de gând
a potcoavei.
despre timpul pe care îl extragi
ca pe o buruiană, cu rădăcină cu tot,
din întrebarea „până când?”
ca să dai spațiu,
să aibă loc vegetația spontană a ideilor
să crească, să facă dragoste,
și din dragoste
să iasă
fructe
aproape nemuritoare.
vorbește despre cum
în urma lăsată în ou de inima păsării
ai pus să leviteze o lacrimă,
pentru că tu știi
că plânsul poate să zboare
până sus în poem.
vorbește despre artă
cât ține eclipsa pământului
mâine.
arta
începe de acolo
de unde alții,
care (doar) par asemenea ție,
nu mai știu să continue.
Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota
Readings in English
 | The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback |
 | Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback |
 | THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | Theosophy, The Final Answer $4.95 to buy Other formats: Paperback |
 | NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95 |
De citit în limba română:
