POOLOURI adică Paranoia Schwartz (LI) ▲▲▲ ALTCULTURE MAGAZINE ● 87 ● 11/2024 ▲▲▲

Noi mai credem încă în cultură!
Ajută-ne atât cât poți și DONEAZĂ!
REVOLUT: @eugenematzota

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
Vulcan, jud. Brașov, CIF 34237932
ING Bank, RO94INGB0000999916569535

El (R.G.B.)

Unde niciun citat din spusele înțelepților lumii n-ar fi suficient pentru a arăta în întreaga ei grozăvie complexitatea faptelor.
Nici măcar unul!

Poolo n-ar fi în stare să spună când a fost pomenit pentru prima oară în mass-media numele R.G. Bahadur, însă veștile despre acesta au devenit tot mai dese. R.G.B. părea un subiect inepuizabil pentru toate categoriile de consumatori de presă. Acasă, la serviciu, în autobuz ori la restaurant, R.G.B. era pe buzele tuturor: ce a mai făcut, cu cine s-a mai întâlnit, de cine a mai divorțat. R.G.B. a avut o ascensiune atât de fulminantă. încât oamenii i-au uitat numele întreg (Ragnar Gulliver Bahadur), ba, în curând, era suficient să-l pomenești cu “El” și toată lumea știa la cine te-ai referit.

Într-o zi, lui Poolo îi veni o idee năstrușnică: să întrebe oamenii de pe stradă câteva date din biografia lui R.G.B. – când și unde s-a născut, ce studii are, care a fost numele de fată al mamei sale. Răspunsurile, la început profund indignate, i-au pus pe oameni în mare încurcătură și au dovedit o necunoaștere profundă a acelor fapte atât de importante. Chiar așa! Chiar dacă toată lumea era la curent cu operația de apendice la care a fost supusă marea Lui iubire și cu faptul că urmările se vor rezuma la o banală cicatrice de doar trei milimetri, nimeni n-a știut să spună dacă și unde și-a dat El bacalaureatul. (Deși, chiar și simpla întrebare semăna cu o blasfemie: ce relevanță are dacă un om, o personalitate de nivelul Lui are ori n-are bacalaureatul? N-are relevanță, într-adevăr, accepta Poolo, însă cui să-i studiezi viața și activitatea dacă nu unui asemenea uriaș în țara piticilor? În miile de biografii romanțate apărute în colecții de lux, dar și în serii comerciale, amănuntul se dovedi că nu era semnalat. Iată un bun prilej de studiu și de instrucție, insista Poolo. Totuși, câteva tentative de teze de doctorat și un colocviu internațional n-au elucidat problema, iar rezultatul, se spunea, n-a reușit decât să-l enerveze chiar și pe R.G.B. însuși. Așa că s-a renunțat la un subiect atât de răuvoitor și insinuant, la urma urmei, mai ales după ce s-a precizat că El a admis să i se decerneze titlul de Doctor Honoris Causa de către treizeci și nouă de universități din nouăsprezece țări de pe glob.)

Poolo îl stima și el pe R.G.B., iar acasă, în sufragerie, ținea un poster cu El aplecat asupra unei table de șah. Numai că Poolo avea o fire obraznic de iscoditoare și o curiozitate exagerată, care i-au adus amândouă numeroase necazuri în viață. Poolo voia neapărat să afle mai multe decât se cuvenea despre oricine. (Pe motivul acesta se spunea despre dânsul că e ateu.) Următoarea trăsnaie care nu i-a dat pace a fost să afle amănunte în plus, față de cele oficiale, în legătură cu frații și surorile lui R.G.B.. (Apropierea pe care a făcut-o a reușit să desconcentreze pe toată lumea: Uite, zicea el, nici despre Iisus nu se prea cunoaște cine i-au fost frații și surorile, cu toate că înșiși Evangheliștii au mărturisit faptele Mântuitorului. Nici despre tinerețea și anii de dinainte de intrarea în Ierusalim nu se știe suficient chiar și de către cei ce-L iubesc atât de mult.) Dacă în privința cercetărilor despre bacalaureat, se părea că El ar fi fost foarte neplăcut surprins, de data asta, ținând cont de amploarea apropierii, era greu de spus cum va reacționa. Însă, în fond, până și a afla cu exactitate acest lucru era aproape imposibil: cine ar fi putut spune cu certitudine ce a spus R.G.B. despre una ori despre alta? Cine ar fi putut depune o mărturie din prima sursă? Ori, să luăm lucrurile altfel: cine putea garanta că dispune de un martor ocular? Sigur, mulți se lăudau cu asemenea relații, însă lucrul era greu de crezut până și de către cei mai naivi cetățeni. Un volum întitulat “O tinerețea cum n-a fost alta” a făcut o vâlvă nemaiîntâlnită, după care s-au ivit, ca din pământ, și numeroase alte lucrări apocrife. Cum fiecare autor încerca să aducă și câte un aspect nou, chiar dacă era respectat canonul general cu sfințenie, mai mulți cercetători au inițiat un studiu comparativ complet al datelor cuprinse în cărțile cu pricina și au dovedit atâtea inexactități și contradicții flagrante, încât întregul subiect n-a reușit decât să mărească și mai mult nimbul de mister din jurul Lui. (Cel mai simplu lucru ar fi fost, s-ar putea replica, să fie consultat însuși R.G.B.. Dar cine s-o facă? Cei ce se lăudau că aveau acces nemijlocit la apropiații Lui veneau cu variante atât de aiurite și de lipsite de coerență încât a trebuit să se renunțe la declarațiile lor. Iar ceilalți… despre ceilalți ce să mai spunem?) Subiectul familiei Lui a rămas în coadă de pește și a intrat într-un con de umbră, la fel ca și informațiile despre bacalaureat.

A urmat o perioadă, nu foarte lungă, în care cineva și-a permis să răspândească zvonuri urâte despre R.G.B., ceea ce a izbutit să creeze o mișcare anti destul de pronunțată. S-a ajuns chiar și la încăierări de stradă între fani și contestatari, dar lucrurile s-au oprit aici. Numai că, odată cu potolirea acelor scandalagii primitivi, întreg subiectul a părăsit prima pagină a diferitelor publicații. Apoi și pagina a doua. Cel ce a ajuns la mare vogă, Victor Iulius Plantagent (mai pe scurt V.I.P.), întrebat fiind, printre multe altele, ce părere are despre R.G.B., s-a exprimat neașteptat de ireverențios. V.I.P. era un excentric și nimeni nu i-a luat blasfemia prea în serios, doar că asemenea păreri vizavi de R.G.B. au continuat din gura aceluiași V.I.P.. Ceea ce n-a făcut decât să-L readucă pe El din nou în atenția generală. Încetul cu încetul, R.G.B. a început să devină o obsesie pentru V.I.P. și acesta nu pierdea nici un prilej de a-L ataca ori de câte ori avea ocazia. Şi chiar și atunci când n-o avea… Subiectul s-a dovedit o adevărată mană cerească pentru mass-media, astfel încât se ofereau sume fabuloase pentru a se afla reacțiile lui R.G.B., iar un mare post de televiziune s-a angajat în bătălia utopică de a opune cele două personaje într-o dispută în direct. Banii pentru acest proiect nu jucau nici un rol, minutele de reclamă preconizate a fi inserate în emisiune promițând o cifră de afaceri încă neîntâlnită în istoria instituțiilor de presă. V.I.P. acceptă oferta, punând niște condiții absolut rezonabile. Așa cum a fost de așteptat, problema se arătă a fi R.G.B.. Din partea lui, sosiră niște răspunsuri extrem de ferme, dar contradictorii și, nu de puține ori, greu de descifrat. Societatea de televiziune trecu cu vederea toate nazurile marii vedete, însă, de fiecare dată, cel ce făcea pe intermediarul – pentru un comision enorm – trebui să se retragă, sub diferite pretexte. Spre regretul lui, al instituției de presă și al întregii populații. Evenimentele se tărăgănau și președintele televiziunii află din sondajele de audiență că, oricâtă publicitate s-ar mai fi făcut evenimentului, cota de interes se afla în cădere liberă.

– Am știut eu! zicea Poolo și râdea satisfăcut.
O emisiune pe această temă, dar realizată doar cu V.I.P., a născut un val de proteste din partea publicului, ba mai mult, însăși atitudinea mulțimii față de V.I.P. se schimbă radical, de la adulare spre o ostilitate fățișă. Victor Iulius Plantagenet, omul atât de popular, trebuia să se ascundă, mai nou, în spatele bodigarzilor, riscând, altfel, să fie agresat chiar și fizic. Vreme în care R.G.B. se menținea în rezerva sa clasică.

Iar Poolo zâmbea cu superioritate.

Cine să fi crezut cu puțini ani în urmă, atunci când nimeni nu auzise încă nici de R.G.B. și nici de V.I.P., că lucrurile vor lua o asemenea întorsătură? Plantagenet, nimerit într-o postură cât se poate de delicată, a ajuns și el să fie convins că nu va putea depăși situația decât în urma unei confruntări directe cu rivalul său. Atacurile, ori cât de dure, lansate prin presă, rămâneau fără rezultatul scontat. Ba, mai mult, se întorceau, asemenea unui bumerang, împotriva autorului lor. V.I.P. constată că se luptă cu aerul, că nu are nici un indiciu în legătură cu efectele loviturilor pe care le dădea, că nici măcar nu știa când și dacă își atingeau ținta. (Poate că aceasta a fost deosebirea teribilă dintre V.I.P. și R.G.B.: faptul că, în vreme ce primul era prea prezent, al doilea era prea absent. Dar, desigur, noi nu putem trage decât o concluzie post-festum, tipică pentru sterilitatea gândirii contemporane.) V.I.P. îi declară război total lui R.G.B. și, într-o bună zi, reuși să ajungă din nou pe prima pagină a magazinelor ilustrate, dar și în toate head-line-urile buletinelor informative de pe mapamond. Mass-media din întreaga lume anunță vestea cu efectul unui fulger căzut din senin: V.I.P. L-a ucis pe R.G.B.. Sigur, primele informații nu coincideau întru totul, dar crima s-a săvârșit în mod cert, iar angrenajul impersonal al justiției s-a pus de îndată în mișcare. V.I.P. a fost arestat – scena fiind reluată de sute și sute de ori pe micile ecrane -, V.I.P. n-a opus nici o rezistență, V.I.P. a fost prezentat procurorului.

Zile întregi, toate instituțiile de presă s-au întrecut în a aduce noi martori de la abominabila crimă, iar procesul, programat a avea loc în toamnă, se anunța drept cel mai urmărit eveniment de la primii pași ai omului pe lună.

Adevărata bombă avea să cadă abia acum. Vă mai aduceți aminte de zilele când a pășit Armstrong pe lună? Câți sceptici și câți răuvoitori nu s-au întrebat în gura mare dacă nu e vorba doar despre un trucaj ieftin? Sigur, azi se admite că evenimentul din vara lui 1969 ar fi fost real, dar acceptarea aceasta este mai mult o convenție decât o convingere din tot sufletul. Așa a început cotitura și în cazul procesului lui V.I.P.. Cei șase avocați ai inculpatului, după ce a părut că și-au epuizat toate chichițele, au venit cu o întrebare extrem de simplă: poate cineva dovedi cu probe irefutabile că R.G.B. a existat cu adevărat? Rând pe rând, un mare număr de martori citați – dar și autopropuși – s-au făcut de râs. Avocații erau într-adevăr buni. (V.I.P. putea să și-i permită chiar pe cei mai buni…) Anularea atât de brutală a unui adevărat mit național n-a respectat sensibilitatea firească a oamenilor. Completul de judecată trebuia să țină cont și de mentalul colectiv. De cutume și de idealuri. S-a ajuns, astfel, la un compromis: V.I.P. fu achitat din lipsă de probe, considerându-se că nimeni nu poate fi condamnat pentru o crimă din care lipsește cadavrul. În felul acesta, nici nu se infirma uciderea lui R.G.B. de către marele său rival, faima acestuia din urmă rămânând intactă (spre bucuria fanilor săi), însă se ținea cont și de precedente. (“Să fim serioși! Dacă ar fi trebuit să se aducă în fața judecătorilor TOATE cadavrele celor acuzați de genocid, n-ar mai fi fost osândit nici un criminal de război!” spuneau ceilalți. Iar Poolo adăugă: “Ați văzut vreodată o justiție corectă, în afara Justiției Divine?”)

Totuși, spiritele păreau să se fi împăcat de soluția tribunalului și nu mai erau de așteptat noi mișcări de stradă. Lumea comenta în grupuri și piața din fața Palatului Justiției începea să se golească.

Atunci apăru R.G.B. și-l omorî El pe V.I.P..

A fost chiar R.G.B.? Poolo își pune această întrebare în șoaptă, întrucât, cel puțin deocamdată, nimeni n-ar fi atât de imprudent s-o strige în gura mare. Iar, mâine-poimâine, cine știe ce-și va mai aminti istoria?

*Lucrurile fiind atât de grave, de data aceasta, așa cum preaînțeleptul cititor a observat imediat, Poolo apare în adevărata sa splendoare, fără a se mai ascunde după pseudonimul Gough.

POOLOs namely Schwartz Paranoia
or
the most important parables of the life full of learning and boldness of the pre-eminent and pre-enlightened Gough, as well as of his no less brilliant contemporary Finch, with details on how the sages of yesterday, of the other day and always knew how to reflect these events in their maxims and thoughts. And that’s not all yet…

He (R.G.B.)

Where no quotation from the wise men of the world would suffice to show in all its horror the complexity of the facts.
Not even one!

Poolo wouldn’t be able to say when the name R.G. Bahadur was first mentioned in the media, but news of him has become increasingly frequent. R.G.B. seemed an inexhaustible subject for all categories of press consumers. At home, at work, on the bus or in a restaurant, R.G.B. was on everyone’s lips: what he’d been up to, who he’d met, who he’d divorced. R.G.B. had such a meteoric rise that people forgot his full name (Ragnar Gulliver Bahadur), and soon you could just mention him as „He” and everyone knew who you meant.

One day, Poolo had a crazy idea: to ask people on the street for a few facts about R.G.B.’s biography – when and where he was born, what his education was, what his mother’s maiden name was. The answers, at first deeply indignant, put people in great confusion and showed a profound ignorance of such vital facts. Indeed! Even though everyone was aware of the appendix operation His great love had undergone and that the consequences would amount to a trivial scar of only three millimeters, no one could say whether and where He had taken His baccalaureate. (Although even the simple question was blasphemous: what does it matter if a man, a personality of His level, has or does not have the baccalaureate? Irrelevant, indeed, Poolo agreed, but whom to study his life and work if not such a giant in the land of dwarfs? In the thousands of novelized biographies that appeared in deluxe collections as well as commercial series, the detail turned out to be unreported. Here is a good opportunity for study and instruction, Poolo insists. However, several attempts at doctoral theses and an international colloquium failed to elucidate the problem, and the result, it was said, only succeeded in annoying even R.G.B. himself. So, such a malicious and insinuating subject was dropped, after all, especially after it was pointed out that he had admitted to being awarded the title of Doctor Honoris Causa by thirty-nine universities in nineteen countries around the world).

Poolo also esteemed R.G.B., and at home, in the living room, he kept a poster of him bent over a chessboard. Only Poolo had a mischievous nature and an exaggerated curiosity, both of which got him into a lot of trouble in life. Poolo was desperate to find out more than he should about anyone. (For this reason, he was said to be an atheist.) The next thing that gave him no peace was to find out more than the official details about R.G.B.’s brothers and sisters. (The approach he took succeeded in confusing everyone: Look, he said, even about Jesus it is not really known who his brothers and sisters were, even though the Evangelists themselves testified about the Savior’s deeds. Nor is enough known about his youth and the years before his entry into Jerusalem even by those who love him so much). If in the matter of the baccalaureate research, it seemed that He would be very unpleasantly surprised, this time, given the extent of the approach, it was hard to say how He would react. But, after all, even to find out exactly this was almost impossible: who could say with certainty what R.G.B. had said about one or the other? Who could have testified at first hand? Or, to put it another way: who could guarantee that he had an eyewitness? Of course, many boasted of such connections, but this was hard to believe even for the naivest citizens. A volume entitled ‘A Youth Like No Other’ caused an unprecedented stir, after which numerous other apocryphal works sprang up out of the ground. As each author tried to add a new aspect, even if the general canon was followed with sanctity, several researchers have undertaken a complete comparative study of the data contained in the books in question and have revealed so many inaccuracies and blatant contradictions that the whole subject has only succeeded in increasing the mystery surrounding it. (The simplest thing would have been, one might retort, to have consulted R.G.B. himself. But who would have done it? Those who boasted of having direct access to those close to him produced such wild and incoherent versions that their statements had to be dropped. And the others… what shall we say about the others?) The subject of His family remained in a fishtail and went into a shadowy cone, just like the information about the baccalaureate.

There followed a period, not exceedingly long, when someone took the liberty of spreading nasty rumors about R.G.B., which succeeded in creating quite a pronounced anti movement. It even led to street brawls between fans and protesters, but things stopped there. Only, once those primitive troublemakers calmed down, the whole subject left the front pages of various publications. And then the second page. Victor Iulius Plantagent (V.I.P. for short), who became extremely popular, was asked, among many other things, what he thought of R.G.B., and he was unexpectedly irreverent. V.I.P. was an eccentric and no one took his blasphemy too seriously, except that such opinions about R.G.B. continued from the mouth of the same V.I.P., which only brought Him back into the public eye. Little by little, R.G.B. began to become an obsession for V.I.P. and he never missed an opportunity to attack Him whenever he had the chance. And even when he didn’t… The subject turned out to be a real godsend for the media, so that fabulous sums were offered to find out R.G.B.’s reactions, and a major TV station engaged in the utopian battle of pitting the two characters against each other in a live dispute. Money for the project didn’t matter, with the minutes of commercials expected to be inserted into the show promising a turnover still unheard of in the history of media institutions. V.I.P. accepted the offer, with absolutely reasonable conditions. As expected, the problem turned out to be R.G.B.. From him, some extremely firm but contradictory and, not infrequently, difficult to decipher answers arrived. The TV company overlooked all the great star’s fads, but each time, the intermediary – for a huge commission – had to withdraw, under various pretexts. Much to his regret, of the media establishment and of the entire population. Events were dragging on and the president of the TV station learned from the audience polls that, however much publicity the event received, its ratings were in freefall.

– I knew it!” said Poolo and laughed with satisfaction.

A show on the subject, but only with V.I.P., has generated a wave of public protests, and even the attitude of the crowd itself towards V.I.P. has changed radically, from adulation to open hostility. Victor Iulius Plantagenet, the man so popular, had to hide behind the bodyguards, otherwise he risked being physically attacked. A time when R.G.B. kept to his classic reserve. And Poolo smiled with a superior attitude.
Who would have thought a few years ago, when no one had yet heard of either R.G.B. or V.I.P., that things would take such a turn? The Plantagenet, in a very delicate position, was also convinced that he could only overcome the situation by a direct confrontation with his rival. Attacks, no matter how harsh, launched in the press, were not successful. What’s more, they backfired, like a boomerang, on their author. V.I.P. found that he was fighting with thin air, that he had no clue as to the effects of the blows he was delivering, that he didn’t even know when and if they hit their target. (Perhaps this was the terrible difference between V.I.P. and R.G.B.: that while the former was too present, the latter was too absent. But, of course, we can only draw a post-festum conclusion, typical of the sterility of contemporary thought.) V.I.P. declared total war on R.G.B., and one day managed to get back on the front page of the illustrated magazines and in all the headlines of newsletters around the world. The world’s media announced the news like a bolt of lightning: V.I.P. killed R.G.B. Of course, the initial reports did not entirely coincide, but the crime was definitely committed, and the impersonal machinery of justice was immediately set in motion. V.I.P. was arrested – the scene being replayed hundreds and hundreds of times on the small screens – V.I.P. did not resist, V.I.P. was presented to the prosecutor.

For days, all the media outlets have been racing to bring new witnesses to the abominable crime, and the trial, scheduled to take place in the fall, was shaping up to be the most closely watched event since the man’s first steps on the moon.

The real bombshell was just about to drop. Remember the days when Armstrong walked on the moon? How many skeptics and naysayers didn’t wonder aloud if it was just a cheap trick? Sure, today it is accepted that the event in the summer of 1969 may have been real, but that acceptance is more convention than wholehearted conviction. This is how the V.I.P. trial began. The defendant’s six lawyers, after seeming to have exhausted all their tricks, produced an extremely simple question: can anyone prove with irrefutable evidence that R.G.B. really existed? One after the other, a large number of subpoenaed – and self-proclaimed – witnesses made fools of themselves. The lawyers were really good. (V.I.P. could afford even the best…) Such a brutal cancellation of a true national myth did not respect people’s natural sensibilities. The court should also have taken into account the collective mind. Of customs and ideals. A compromise was reached: V.I.P. was acquitted for lack of evidence, considering that no one can be convicted of a crime without a body. This way, R.G.B.’s murder by his great rival was not disproved and his fame remained intact (to the delight of his fans), but precedents were taken into account („Let’s be serious! If ALL the corpses of those accused of genocide had to be brought before the judges, not one war criminal would be condemned!” said others. And Poolo added: „Have you ever seen a fair justice, other than Divine Justice?”)

However, spirits seemed to have been pacified by the court’s decision and no further street protests were expected. People were commenting in groups and the square in front of the Palace of Justice was beginning to empty.

Then R.G.B. appeared and killed V.I.P.

Was it really R.G.B.? Poolo asks this question in a whisper, since, at least for now, no one would be so imprudent as to shout it out loud. And, tomorrow, who knows what history will remember?

*Things being so serious, this time, as the all-too-wise reader will have immediately noticed, Poolo appears in his true glory, no longer hiding behind the pseudonym Gough.

---

Did you like it? DONATE, please!
PayPal
REVOLUT: @eugenematzota

---

Readings in English

	The Vanishing Aromanian $9.95 to buy Other formats: Paperback
	NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE $9.95 to buy Other formats: Hardcover, Paperback
	Even You Are a Freemason? Kindle Edition $4.95 Other formats: Paperback
	THE THIRD KEY: The Story of a lost Realm $4.95 to buy Other formats: Paperback
	Theosophy, The Final Answer   $4.95 to buy Other formats: Paperback
	NEW MILLENNIUM MASONIC ETIQUETTE Paperback $19.95

De citit în limba română: