Îți place?
POȚI AJUTA?
VINO CU NOI!

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania

Poolo (Gough?) Bucătaru

Nome net OMEN

Capitolul I
Introducere
Cea mai mare lovitură a mileniului II cristic

Se poate afirma, fără exagerare, că ultima apariție publică a lui Poolo s-a constituit în evenimentul numărul unu al sfârșitului de mileniu II cristic. Ba, chiar al mileniului întreg. Omologarea, însă, va fi dificilă în orice carte a recordurilor pentru că identitatea eroului – ca a oricărui personaj ce se respectă în lumea interlopă – este destul de discutabilă. Mama lui Poolo, fosta domnișoară P., a amânat ani de zile căsătoria cu domnul S. din pricină că nu-i plăcea deloc cum îl chema pe alesul ei. Cum tânărul Poolo n-a vrut nicicum să renunțe la numele strămoșilor, domnișoara P. (căsătorită S.) a trebuit să păstreze pentru întreaga viață rana crudă a insatisfacției, chiar a durerii, într-o căsnicie altfel reușită. O dată cu scurgerea vremii, lucrurile s-ar fi liniștit, poate, dacă la nașterea fiului, bunicii paterni n-ar fi insistat ca pruncul să fie botezat Silar. Pretenție cu totul nesăbuită, dacă ne amintim că în copilărie nu exista jignire mai mare decât să-i spui unui băiat „Prostule, măgarule/ Silar Bucătarule!”. Degeaba a insistat soacra să i se facă o bucurie bunicului, el însuși Silar Bucătaru, fost locotenent-colonel de miliție de care nimeni, dar absolut nimeni nu îndrăznise să-și bată joc vreodată. Mama a amenințat că se sinucide împreună cu pruncul și valul de nefericire care năpădise căminul noului născut era pe punctul de a se materializa într-o gravă boală psihică. Până la urmă, s-a ajuns la concluzia că e preferabil pentru toată lumea ca numele copilului să fie Poolosilar Bucătaru, Silar fiind împrumutat de la familia S., iar clanul Bucătaru rămânând cu satisfacția neștirbită a însemnelor heraldice strămoșești. Doar că, la Primărie, un funcționar inconștient plecă în concediu tocmai atunci când micuțul trebui să fie înscris în acte, iar femeia care îi ținea locul avea o caligrafie mult prea lăbărțată. Urmarea a fost că domnișoarei de la ghișeu nu-i încăpu cuvântul Poolosilar la rubrica respectivă și efectuă o prescurtare, îndeobște ilegală, oprindu-se la Poolo și punând un punct după el. Cum, ulterior, punctul acela s-a pierdut în diferitele hârtii, explicându-i-se familiei că nu se obișnuiește nicăieri să se folosească prescurtări de nume în înscrisurile oficiale, băiatul a rămas un Poolo autentic, dar berc. Familia s-a consolat o perioadă îndelungată, gândindu-se că până și în Bizanț au existat împărați cu numele de Constant în loc de Constantin, însă un tânăr vecin, student în istorie, nesuferit și intelectual, a învârtit încă o dată cuțitul în rană, demonstrându-le că aceia au fost Constans și nu Constant.

O plângere penală îndreptată împotriva funcționarului de la Primărie a fost respinsă, pe de o parte, pentru că individul fusese la momentul fatidic în concediu legal și, pe de altă parte, întrucât fapta după cinci ani oricum i s-a prescris. Singura concesie acceptată de instanță a fost aceea că a formulat o recomandare prin care solicita ca, pe viitor, să se evite numele prea lungi, care riscă să provoace dezordine în registrul stării civile, indicate fiind doar acele nume ce nu depășesc lungimea de opt litere. Faptul că „Poolo” nu depășește nici pe departe noua limită de opt litere a fost total ignorată, iar alternativa de a se mări spațiul pentru rubrica în chestiune a fost considerată neproductivă, ținându-se cont că țara trece prin momente de austeritate și că nu se cuvine să încărcăm bugetul și cu o risipă inutilă de litere.

Așa că, deși este cu totul indubitabil că Poolo Bucătaru a dat cea mai mare lovitură a secolului, înregistrarea evenimentului este încă dificilă. În fond, nici Napoleon Bonaparte n-ar fi fost Napoleon Bonaparte, dacă ar fi trebuit să se mulțumească să i se spună Napol sau Napo.

În disperare de cauză, familia Bucătaru a cerut recurs în anulare pentru soluția vădit netemeinică a tribunalului, rămânând în rezervă și posibilitatea să se pretindă în mod oficial schimbarea numelui Poolo în Poolosilar, ceea ce, din punct de vedere legal, ar fi fost mai dificil, mai ales că s-a dat o recomandare ca numele de botez să nu depășească, în perioada de austeritate, opt litere, iar perioada de austeritate ține de tranziție, care, se știe, lungă.

Capitolul II
Punctul culminant
Simpozionul

Când, la vârsta de 42 de ani, a intrat în sala de conferințe, Poolo Bucătaru a avut impresia că a pășit într-o altă lume. Vreo zece persoane stăteau destul de înghesuite la masa prezidiului și, după cu­vântul introductiv al președintelui, fiecare conferențiar a trecut pe la tribună pentru a susține câte o lucrare dedicată lui Alexander von Teufel. Poolo parcă auzise vag despre von Teufel, însă puzderia nesfârșită de nume vehiculate cu nonșalanță de către vorbitori îl descumpăni. De multe ori nici măcar nu se specifica identitatea personajelor la care se făcea trimitere, fiind evident că membrii colocviului erau într-o strânsă cunoștință cu toate figurile invocate, figuri total străine pentru Poolo.

După a doua sau a treia intervenție, Bucătaru privi în jur, încercând să observe dacă nu cumva și alți auditori trec prin starea aceea de confuzie datorată universului nefamiliar în care erau cu toții aruncați. Dar nu! Publicul asculta liniștit, mulți luau notițe, nimeni nu se arăta deranjat că n-ar pricepe ce se discută în prezidiu.

După un timp, Poolo observă că până și toponimele pomenite de vorbitori îi sunt atât de necunoscute încât nici măcar nu ar putea localiza dacă Pancsis, localitatea de naștere a lui von Teufel, se află in Europa sau în America, protagonistul dovedindu-se a fi fost un spirit neliniștit, incapabil să locuiască mai mult de câteva luni într-un loc. După ce și-a făcut studiile în Spania, a cutreierat capitalele Europei, însă a străbătut și Africa în lung și în lat și s-a numărat printre primii pionieri ai colonizărilor vestice americane. Prietenul și cel ce i-a finanțat întreaga operă a fost un anume Grubich, despre care se vorbea în timpul lucrărilor simpozionului la fel de firesc ca despre Einstein sau despre Freud, cu care von Teufel ar fi avut strânse relații.

Încetul cu încetul, Bucătaru mai observă că nu numai numele persoanelor în discuție și al localităților amintite îi sunt străine auzului, ci și unele cuvinte – în special verbe – ieșeau și ele din sfera lui de înțelegere. După mai puțin de două ore, el realiză că, de fapt, simpozionul și-a mutat discursul într-o limbă pe care n-ar fi putut s-o identifice. În pauza de cafea, Poolo se întreținu, în mod cu totul firesc, cu alți participanți la manifestarea științifică așteptată de atâta vreme, legă cunoștințe, schimbă cărți de vizită, își plasă două articole la două reviste de cea mai înaltă ținută profesională. Era, cum s-ar spune, într-al nouălea cer.

La prânz, luă masa cu noile sale cunoștințe la Restaurantul Grubich, unde se spunea că ar fi mâncat însuși Grubich de nenumărate ori. Au servit, bineînțeles, ruladă de vacă neagră umplută cu petale de floarea soarelui și cu zeamă de cartofi înțepați mărunt și au băut celebrul vin dulceag-albăstrui al casei. Seara au plecat într-un pios pelerinaj la Pancsis, locul natal al lui von Teufel.

Poolo nu mai putu reveni la familia sa. Un dor inexplicabil îl chema, totuși, din străfunduri, la copiii și la soția uitată. Din păcate, au trebuit să treacă doi ani până să nimerească la un alt simpozion, unde să se vorbească pe față și fără ocolișuri despre localitatea fostului său domiciliu.

După trei zile de dezbateri deosebit de productive, Poolo reuși să revină la Lugoj.

POOLOs namely Schwartz Paranoia
or
the most important parables of the life full of learning and boldness of the pre-eminent and pre-enlightened Gough, as well as of his no less brilliant contemporary Finch, with details on how the sages of yesterday, of the other day and always knew how to reflect these events in their maxims and thoughts. And that’s not all yet…

Poolo (Gough?) the Cook

Nome net OMEN

Chapter I
Introduction
The Greatest Blow of the Second Christian Millennium

It can be said, without exaggeration, that Poolo’s last public appearance was the number one event of the end of the 2nd Christian millennium. And even of the entire millennium. Homologation, however, will be difficult in any book of records because the identity of the hero – as of any self-respecting character in the underworld – is quite questionable. Poolo’s mother, the former Miss P., postponed her marriage to Mr. S. for years because she didn’t like the name of her chosen one. As young Poolo was in no way willing to give up his ancestral name, Miss P. (married S.) had to keep the raw wound of dissatisfaction, even pain, in an otherwise successful marriage for the rest of her life. With the passage of time, things might have calmed down, perhaps, if, at the birth of their son, the paternal grandparents had not insisted that the child be named Silar. A totally unreasonable claim, if we remember that in childhood there was no greater insult than to call a boy „Silly, you donkey/ Silar the Cook!” In vain did the mother-in-law insist on giving a joy to her grandfather, himself Silar the Cook, a former militia lieutenant-colonel whom nobody, but absolutely nobody, had ever dared to make fun of. The mother threatened to commit suicide with her baby and the wave of unhappiness that had swept through the newborn’s home was on the verge of turning into a serious mental illness. In the end, it was concluded that it was preferable for everyone that the child’s name be Poolosilar the Cook, Silar being borrowed from the S. family, and the Cook clan being left with the untarnished satisfaction of ancestral heraldic insignia. Except that, at the Town Hall, an unconscious clerk went on leave just when the little boy should be registered in the papers, and the woman who was filling in for him had a far too lavish handwriting. The result was that the lady at the counter could not find the word Poolosilar in that box and made an abbreviation, which was quite illegal, stopping at Poolo and putting a full stop after it. As that dot was later lost in the various papers, explaining to the family that it is not customary anywhere to use abbreviations of names in official records, the boy remained a genuine Poolo, but no tail. The family consoled themselves for a long time, thinking that even in Byzantium there had been emperors named Constant instead of Constantine, but a young neighbor, a student of history, a nagging intellectual, once again twisted the knife in the wound, proving to them that those were Constans and not Constant.

A criminal complaint against the City Hall official was dismissed, on the one hand, because the individual had been on legal leave at the time and, on the other, because the crime was time-barred after five years anyway. The only concession accepted by the court was that he had recommended that, in future, too long names should be avoided, which could cause confusion in the civil status register, with only those names not exceeding eight letters being indicated. The fact that ‘Poolo’ does not go far beyond the new eight-letter limit was totally ignored, and the alternative of increasing the space for the heading in question was considered unproductive, bearing in mind that the country is going through times of austerity and that it is not right to burden the budget with an unnecessary waste of letters.

So, while it is entirely undoubted that Poolo the Cook has delivered the biggest coup of the century, recording the event is still difficult. After all, even Napoleon Bonaparte wouldn’t have been Napoleon Bonaparte if he had to be content with being called Napol or Napo.

In desperation, the Cook family has appealed for annulment of the court’s manifestly unjust decision, leaving in reserve the possibility of formally claiming a change of name from Poolo to Poolosilar, which, from a legal point of view, would have been more difficult, especially as a recommendation was given that the surname should not exceed eight letters during the period of austerity, and the period of austerity is a period of transition, which is notoriously long.

Chapter II
The Highlight
The Symposium

When, at the age of 42, Poolo the Cook entered the conference hall, he felt as if he had stepped into another world. Ten or so people were sitting quite tightly at the head table and, after the President’s opening remarks, each speaker moved to the podium to deliver a paper dedicated to Alexander von Teufel. Poolo had vaguely heard of von Teufel, but he was dismayed by the endless stream of names that the speakers nonchalantly mentioned.

Often the identity of the characters referred to is not even specified, it being obvious that the members of the colloquium were in close acquaintance with all the figures invoked, figures totally foreign to Poolo.

After the second or third intervention, the Cook looked around, trying to see if other listeners were experiencing the confusion of the unfamiliar universe into which they had all been thrown. But no! The audience listened quietly, many were taking notes, no one seemed bothered that they didn’t understand what was being discussed in the audience.

After a while, Poolo noticed that even the place names mentioned by the speakers were so unfamiliar to him that he couldn’t even locate whether Pancsis, von Teufel’s birthplace, was in Europe or America, the protagonist proving to be a restless spirit, unable to live in one place for more than a few months. After his studies in Spain, he travelled through the capitals of Europe, but he also travelled the length and breadth of Africa and was among the early pioneers of American western colonization. His friend and the one who financed his entire work was a certain Grubich, who was spoken of during the symposium as naturally as Einstein or Freud, with whom von Teufel is said to have had close relations.

Little by little, the Cook noticed that not only the names of the people and places mentioned were foreign to his hearing, but also that some words – especially verbs – were also out of his comprehension. After less than two hours, he realizes that the symposium had in fact moved his discourse into a language he could not identify. During his coffee break, Poolo naturally chatted with other participants in the long-awaited scientific event, made acquaintances, exchanged business cards, and placed two articles in two journals of the highest professional standing. He was, as one might say, in ninth heaven.

At lunchtime, he dined with his new acquaintances at Grubich’s Restaurant, where Grubich himself was said to have eaten many times. They had, of course, black cow roulade stuffed with sunflower petals and finely chopped potato juice and drank the house’s famous sweet and sour wine. In the evening they went on a pious pilgrimage to Pancsis, von Teufel’s birthplace.

Poolo was never able to return to his family. An inexplicable longing called him, however, from deep within, to his children and his forgotten wife. Unfortunately, it took two years before he was able to attend another symposium, where the town of his former home was openly and openly discussed.

After three days of highly productive debates, Poolo managed to return to Lugoj.

---

Did you like it?
DONATE, please!

THANK YOU!

---

De citit în limba română:

Readings in English