O R I Î N C O T R O (III) De Ion Bogdan MarTIN
ALTCULTURE MAGAZINE ● 79 ● 3/2024
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
ROMAN
ALTCULTURE MAGAZINE ● 79 ● 3/2024
O nouă zi, cea de a treia, în ordinea firească a lucrurilor. O zi fără soare, dar plăcută. Pașii m-au dus din nou în parc, în parcul din Miresmei. Banca era ocupată de această dată… Voiam să fac cale întoarsă, dar exact în acel moment, persoana de pe bancă s-a răsucit și am descoperit că era chiar bătrânul care îmi făcea semn să mă apropii.
–Bună ziua, domnule! Maestre, mai bine zis!
–Zici cum vrei! Cum te simți după discuția de ieri seară?
–Eu cred că… a fost chiar mai mult decât o discuție. Nu știu ce-ați făcut și cum ați făcut dar m-ați transportat într-o altă lume! Nu știu dacă am mai fost aici, pe bancă…
–Și aici, și acolo! Ubicuitate, bănuiesc că ai mai auzit despre acest termen!
–Poate, dar este neverosimil. Adică, de necrezut.
–Pentru omul normal, da.
–Părea că am fost în Biblioteca Vaticanului, iar dumneavoastră mi-ați fost ghid. Într-un anume fel, ghid. Nu știu cum s-a întâmplat, de ce și cum am ajuns acolo, dacă am fost!?
–Poate da, poate nu, căile cunoașterii ne pândesc la tot pasul, trebuie doar să le descoperim și s-o apucăm întins spre ele. Să călcăm hotărât și apăsat. Numai că ele, odată relevate, la fel de bine și de repede se pot închide.
–Nu știu de unde veniți și nici cine sunteți, dar da, m-ați incitat și aș vrea, dacă se poate, să îmi spuneți mai multe despre dumneavoastră.
–Tinere, eu nu sunt important, eu sunt aici pentru tine. Tu ești eroul a tot ceea ce se va întâmpla. Eu… Eu sunt aici doar pentru a contempla și lămuri, dacă îmi va fi permis, câte ceva din întrebările care te macină!
–Sunteți aici pentru mine?! făcui surprins. Adică toată strădania dumneavoastră este ca eu să… Chiar, să ce?
–Uite, privește atent și fix în ochii mei…
–Iar?
–Da, dar de data aceasta te voi lăsa singur să văd dacă te vei descurca, pentru că în viață doar singur vei răzbate. Cei de lângă tine nu sunt interesați să reușești. Cei pe care îi crezi prieteni, unii dintre ei, chiar îți vor întoarce spatele la nevoie. Dacă vor rămâne doi, maximum trei și e destul. Asta este soarta camaraderiei! Nu ține o veșnicie și nici în orice condiții.
–Dar de ce îmi spuneți toate acestea?
–Pentru că s-ar putea să-ți folosească.
–De ce mie și nu altuia, alteia?
–Pentru tine am venit. Știam de mult că te voi găsi aici. Erai predestinat.
–Numai eu?
–Tu, Bogdan! Și mai cred că am vorbit cam mult… Să mergem!
–Unde?
–De fapt, vei pleca fără mine, eu am să te aștept aici, pe bancă. Drum bun, Bogdan!
–Dar unde voi pleca?
–Acolo! Mult înapoi în timp. Și vei fi martorul multor lucruri inexplicabile, și vei iubi, dar nu va fi să fie!!!
–Poftim?!
ALTCULTURE MAGAZINE ● 79 ● 3/2024
Un vânt se porni imediat de la picioare în sus, iar când m-am uitat în jurul meu… Parcul dispăruse, cu tot cu bătrân.
Mă aflam… Unde dracului mă aflam, Doamne iartă-mă!? Unde și-a dus necuvântătorul iapa!!!
Era dimineață. O dimineață cețoasă își trimitea aburii lăptoși, prin fereastra cu geamuri din hârtie cerată din papirus a palatului, lovindu-mă direct în față. De afară se auzeau zgomote produse de o mulțime din ce în ce mai agitată. Semn că dimineață era pe sfârșite. Am deschis ochii mari și imediat se apropie de mine un individ, bine bronzat, cu un fel de fes țuguiat pe cap care îmi oferi de pe o tavă mare, din lut roșu ars, câteva feluri de mâncare.
„Visez, mi-am spus. Era clar că visam, altfel…”
„Să mă ciupesc”. M-am ciupit și m-a durut și iar m-am ciupit și iar… „Ei, nu că sunt idiot!” mi-am spus, oftând de durere.
Servitorul mă privi zâmbind, lăsă tava jos și cu un aer maiestuos anunță:
–Prea-Măritul Rege și Faraon al Marelui Egipt, Fiu al Zeului Viu Aton, Akhenaton Întâiul vă vizitează.
–Ce face? Egipt? Faraon?! În fine, este ceva la mijloc ce încă nu înțeleg. Cum am ajuns eu aici? Nu cumva se turnează vreun film? Aha! Asta este. Sunt într-un studio cinematografic… Păi, dacă-i bal, atunci… să fie primit! Sunt curios să văd cine-i regizorul!
–Bine te-am găsit, prietene!
–Bine… Bine ai venit! Așază-te, mândre… Akhenaton!
–Dragă Amshur, „deci, nu mai eram Bogdan, iar personajul meu se numește Amshur”, mi-am zis în gând. Am venit degrabă pentru a-ți spune că Regina-mamă, Teje, m-a sfătuit să o iau în căsătorie pe verișoara mea…
–Căsătoriile astea consangvine n-au fost niciodată un lucru bun, i-am spus dintr-o suflare. Istoria este plină de…
–Verișoara mea este, ea însăși, fiica unui mare dregător egiptean, la rândul său fiu al părinților reginei Teje, Yuya și Thuya. Așa zici tu, să nu… Pe verișoara mea o cheamă Nefertiti și…
–Păi, de ce n-ai spus de la început așa, mărite? Eu cred că trebuia din capul locului să spui asta. Dacă este vorba despre Nefertiti, ia-o! Fugi, nu mai sta! Dă-o-ncolo de consangvinitate, la ce bunăciune (!)… Să-mi fie iertată expresia!
–Îți mulțumesc prietene, nu știu ce-i aia „bunăciune”, dar sfatul tău valorează cât o viață. L-am petrecut cu privirea până a dispărut cu totul. În urma sa se auziră câteva bătăi din palme și ordinul său, scurt, dat servitorilor pentru a-i chema pe scribi în Marea Sală a Tronului. Respectând istoria, dar într-o cheie mai colocvială, Nefertiti chiar era o „bunăciune”! „Doamne, ce expresie!” Îi știam chipul din cărțile pe care le văzusem la biblioteca Vaticanului, plus din filmele documentare de la Teleenciclopedia!
Noul meu prieten, cel puțin așa părea, era un tip destul de delicat, cu trăsături ușor efeminate, cu ochii mari și genele lungi, afișând o privire mereu visătoare și cu capul foarte țuguiat. Aducea cu Oblio din renumitul desen animat, narat atât de frumos de către legendarul Ringo Starr. Beatles!
Eram surprins că prezentul și trecutul se suprapuneau, se interferau fracțiuni de secundă, lăsându-mă din ce în ce mai confuz. Și, cu toate acestea, nu deslușeam ce se întâmplă cu mine, cu adevărat. Și, în primul rând, de ce mă aflam acolo?!
Akhenaton nu era urât de loc, iar buzele lui groase îi confereau un aer destul de sexy. Fruntea era însă urâtă, lungă și îngustă. Era un contrast straniu. Părea un melanj între om și un animal inexistent sau între un pământean și un… altceva!
Cu această imagine în minte eu, Bogdan, sau mai nou Amshur, m-am ridicat de pe blana de leu și am prins a mă privi de la bust în jos. Am tresărit groaznic când m-am văzut, aveam un fel de șalvari cu fire de aur în spirală care se terminau la bază în perechi de ciucuri roșii!!!
–Ciucuri roșii îmi trebuiau! Doamne, mi-e rușine de mine! La un moment dat, un zumzet în crescendo mi-a atras atenția. Pe loc am hotărât că era timpul să explorez ținutul. Să aflu împrejurimile, să văd și să fac o baie de mulțime. Mi-am aruncat pe umeri o mantie măslinie, dintr-o țesătură extrem de fină, pe care mi-o întinse servitorul, unul negru ca tăciunele, am coborât treptele palatului în fugă și imediat apărură doi zdrahoni de bărbați, cu fețele vag-arămii, care m-au luat pe sus și m-au depus într-un fel de lectică din lemn de santal, ornată cu aur, pe care au săltat-o pe umeri și au pornit la drum, lăsând larma în urmă, o larmă creată de oamenii palatului care munceau de zor la amenajarea unei noi grădini suspendate. Pare-se că rangul meu la palat nu era unul oarecare. Eram amuzat de ineditul situației, dar pare-se că nici nu-mi displăcea. Uitasem de tot de parc și de bătrân. De fapt, ce-mi mai trebuiau? Acum, în acel timp în care „jucam”!, eram un fel de nabab!!!
Dar toate aceste lucruri, tot gândind la ele, mă făcură să-mi amintesc, pentru că sigur citisem sau auzisem de undeva, despre experiențele unui american, pe nume… pe nume Edgar Cayce, unul dintre cei mai misterioși oameni din lume. „Oare o fi fost pământean?” Care descria călătoriile sale în afara trupului într-un ținut imaginar pe care el îl numise Akasha. Akasha era ținutul spiritual imaginar unde se găseau stocate toate acțiunile, evenimentele, gândurile și sentimentele care au fost sau care vor fi. Intrasem oare întru-un fel de Akasha?!
Pătrunsesem, oare, într-un colț de arhivă a istoriei universale?!
Descoperisem, după Biblioteca Vaticanului, Biblioteca din Alexandria, înainte de a fi incendiată?!
Invadasem holurile fără capăt ale hrubelor care ascund secretele legendare ale Vaticanului?!
ALTCULTURE MAGAZINE ● 79 ● 3/2024
„Da?
Nu?
Ba da!
Într-un fel!
Atunci de ce?
Cine hotărâse asta?”
Am parcurs, legănat de lectica din lemn de santal, ornată cu frumoase linii curbe și florilegii din aur, peste 20 de kilometri cu tânărul, care-mi servise micul dejun, pe urmele noastre ținându-mi mereu, deasupra capului, o mare frunză de palmier pentru a mă feri de razele fierbinți ale soarelui. „Era bun pentru lotul de atletism care participa la Olimpiada de vară de la…” Fusese o zi toridă, în orice caz. Când am revenit, la vastul palat, era aproape seară.
Nici n-am intrat bine în cameră că m-au și înconjurat trei domnișoare, îmbrăcate într-o ținută ușoară, cu brațele albe și delicate la vedere care purtau în mâini vase aburinde și plăcut mirositoare. Am înțeles că trebuia să-mi facă baia de seară.
Vechii egipteni iubeau nespus de mult curățenia, știu că citisem undeva chestia asta. M-au condus într-o încăpere rotundă unde se găsea un vas mare de lut, acoperit cu o pânză groasă, din care ieșeau aburi, un fel de saună! M-au dezbrăcat cu grație și au început să mă maseze cu plante peste tot corpul. Chiar peste tot că, nu știam dacă nu cumva fetele o făceau special, pentru că la un moment dat „cocoșelul” meu s-a umflat rău în pene, fapt ce le-a amuzat peste măsură pe tinerele domnișoare. Și, cum nu știam ce hram poartă băieșițele și ale cui sunt, n-am îndrăznit să le rog să-i „descânte” de umflătură!!! Mi-a trecut, mai târziu, cu multă apă rece. Brrrr!
Fetele mă ajutară la îmbrăcat după care, sfioase, dar cu zâmbetul încă pe buze, părăsiră camera cu spatele. „Ce respectuos” am fost! Mai bine le-o trăgeam, că prea se uitau cu poftă.” Ce expresie?! Exprimare de oborean!!!
–Gata este prietenul meu, Amshur?
–Gata pentru ce? m-am arătat surprins de întrebare și de prezența neanunțată a faraonului. Că mai devreme eram gata, dar mi-a trecut cu apă rece!!!
–Să mâncăm, dragule. Apa rece este pentru băut, mai adăugă. Așa gândisem și eu. Faraonul bătu din palme și șase servitori își făcură imediat apariția în cameră încărcați ca de Crăciun. Crăciun?! Obicei necunoscut încă, mai erau doar câteva sute de ani până-atunci, mai precis o mie trei sute optzeci și ceva. De unde aveam cunoștință de toate astea!? Eram total bulversat. Grogy. Servitorii așezară pe niște platouri mari din bambus diferite „chestii” aburinde și plăcut mirositoare. Dacă stau bine să mă gândesc, în palatul acesta totul era plăcut mirositor. Mireasmă! Miresme! Miresmei…
Regele se servea rar și mă privea îngândurat, semn că nu masa a fost principalul motiv al vizitei. Încă ezita.
–Dragă prietene, Mare Faraon și Fiu al Marelui Aton, altul este motivul vizitei tale, nu-i așa?
–Ce bine știi să citești gândurile oamenilor! Așa este, m-ai prins! Am venit să te întreb ce părere ai despre Nefertiti? Acum, sincer.
–Mândre Akhenaton, Nefertiti este una dintre celebrele frumuseți ale lumii, are prestanță, domină și impresionează. Era ciudat că îmi aduceam aminte foarte multe lucruri din viitor, dar sigur știam că undeva, cineva îmi povestise despre Egipt și despre Nefertiti. Cineva…
– „Domină și impresionează”. Frumos spus! Așa gândesc și eu. Știi, sunt tare îndrăgostit de ea. O iubesc cu patimă și, pentru a marca într-un fel acest lucru, doresc să-i pun pe arhitecții și constructorii cei mai de seamă să-i ridice mândru obelisc, iar pe artiștii mei preferați, Auta, Bek și Nutmosis, să înfățișeze lucrurile exact așa cum le văd eu. Iar pe clădirile publice să se așeze inscripții care să o prea-slăvească așa cum cred eu că merită.
–Mărite, acestea sunt onoruri care, de obicei, sunt adresate faraonilor…
–Așa este, ai dreptate! Tocmai de aceea aș dori să-mi dai o sugestie despre cum aș putea să o reprezint mai bine…
–Cum aș putea face asta când tu, Mărite Akhenaton, ești unul dintre cei mai talentați faraoni pe care i-a avut vreodată Egiptul?! Compui așa de frumos!
–Da, dar nu știu cum să încep!
–Okay!
–„Okay”? Te-am auzit de multe ori spunând chestia asta și nu mi-am permis să te întreb, dar acum o fac.
–Okay este în limba engleză, una dintre limbile care se vorbește pe acolo de unde vin eu și înseamnă că totul este în regulă.
–Okay! Tare ciudat ești ca și limba despre care mi-ai zis. Sunt foarte curios să cunosc țara ta și oamenii care trăiesc într-însa! Poate, odată, vom porni pe Nil într-acolo!
–Spre România? Asta ar fi tare de tot. Okay! Și am adăugat cu voce joasă, ca pentru mine: „niciodată”.
Gata! Mândre Akhenaton, chiar acum mi-a venit inspirația, eu zic să începi așa: „Moștenitoare aleasă de vază, doamnă a gingășiei, dulceață a dragostei, Stăpână a Sudului și a Nordului, frumoasă la chip, împodobită cu pampoane…” Probabil că citasem de undeva! „Pampoane”, auzi! Dar Faraonul nu schiță nici un gest și am continuat: „…, îndrăgită de Aton cel viu, Marea doamnă-soție dintâi a regelui care o iubește, Suverană a celor două țări, măreață prin dragoste, Nefertiti, în veci nepieritoare…” Mă rog, de aici mai improvizezi că te pricepi foarte bine…
–Tare frumos ai mai glăsuit, iar eu am băgat totul la cap, mă scol degrabă să dictez scribilor, să nu uit, iar în noaptea aceasta am să întregesc spusele tale cu noi și noi cuvinte alese. Îți mulțumesc!
Faraonul se ridică, mă sărută pe frunte și ieși val-vârtej.
Am răsuflat ușurat, că plecase, pentru că îmi era foame cât pentru o întreagă haită de lupi hămesiți. Am prins, de pe tava de bambus, ciolanul de crocodil bine rumenit și am început să-l ronțăi cu poftă.
„Ce bun ar fi fost un televizor acum! Ce bun ar fi fost un tele…”
Cu bune și cu mai puțin rele, viața mea la palatul faraonului decurgea… Decurgea! Din ce am văzut, eram respectat și iubit. Eram… Ce bine că mai eram!
Ce era straniu că, uneori, timpul se comprima inexplicabil, se sărea peste anumite perioade. Lungi fotograme lipseau din „filmul” acesta. Pare că trăiam întâmplări diferite la viteze diferite. Un fel de serial cu episoade lipsă! Deși părea a fi un film care ține cât o viață de om!
Într-o seară, eram pe terasa… „apartamentului” meu și admiram semeția florilor arborilor de vanilie. Ciorchini mari alb-gălbui, adevărate sfeșnice de fast, bucurau toată curtea palatului. Amețit de parfumul lor am adormit acolo, pe terasă. A doua zi, când m-am trezit, florile nu mai erau, locul lor fusese luat de fructe, niște păstăi lungi, maronii, puternic și plăcut mirositoare.
Anotimpurile se succedau cu o viteză care mă puneau în încurcătură. Părea că trăiam fiecare secundă sau, mă rog, fiecare unitate de timp, la o intensitate nemaicunoscută! În fiecare dintre ele erau comprimate atâtea și atâtea evenimente. Eram covârșit. Covârșit și trist. Trist pentru cei din jurul său. Eram trist pentru că-i vedea cum îmbătrâneau. Iar eu…
VA URMA
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
