Lumea imaginară din opera Poolos a lui Schwartz – ALTCULTURE MAGAZINE ● 78 ● 2/2024
De Paul Hunt
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
RECENZIE
Haydn este cel mai cunoscut pentru simfoniile sale londoneze de mai târziu, iar lucrările sale anterioare, scrise în timp ce era compozitor la curtea de la Eszterházy, sunt adesea neglijate. Scrise pentru un public mic, care era adesea depășit numeric de orchestră, aceste simfonii timpurii i-au permis lui Haydn să experimenteze într-o varietate de moduri. Prin urmare, este nimerit ca, în capitolul „Vânătorul de subtilități“, Poolo să se prefacă orb și surd pentru a putea înțelege mai bine lumea, ascultând în același timp Simfonia a 22-a de Haydn, în care mișcarea de deschidere folosește cornul francez pentru a pune o serie de întrebări muzicale despre care se spune că ar fi încercarea lui Haydn de a reprezenta apelurile neascultate ale lui Dumnezeu către păcătoșii nepocăiți de a se reforma sau de a-și schimba viziunea asupra vieții. După cum afirmă Schwartz, autorul acestei imagini remarcabile,
Lucruri extrem de interesante, pe care nu le poți afla decât dacă te prefaci că dormi, te ascunzi în spatele unor ochelari negri și nu dai niciun semn că ai auzit altceva. doar în timpul acelor ore lungi, când toată lumea așteaptă să te trezești, poți sesiza toate subtilitățile, chiar dacă oamenii nu pot scăpa niciodată să se agite pe la spate și să vorbească în șoaptă.
De asemenea, oferă o analogie potrivită pentru România și literatura sa care, la fel ca și lucrările timpurii ale lui Haydn, este adesea necunoscută sau neglijată în lumea anglofonă. În pregătirea acestei recenzii, autorul a mers la o mare bibliotecă unde nu a reușit să găsească o carte despre literatura română, iar apoi s-a orientat spre istoria acesteia. După ce a trecut în revistă diferitele țări și regiuni, în cele din urmă a găsit o singură carte, clasată la rubrica „alte țări europene“, numită „Noua Românie“, pe care biblioteca o primise la 31 ianuarie 1968 și care de atunci a rămas acolo neîmprumutată și necitită.
De Paul Hunt
Prin urmare, „Poolos“ de Gheorghe Schwartz este o completare binevenită a literaturii române traduse în limba engleză. O satiră, scrisă într-o emulație deliberată a lui Rabelais, Schwartz folosește personajele fantastice ale lui Gough și Finch pentru a explora absurditatea societății, iar această traducere oferă publicului anglofon o operă care nu numai că face parte din literatura europeană de masă, dar care oferă o perspectivă asupra României postcomuniste și a elementelor mai grotești ale societății sale.
Să luăm, de exemplu, capitolul „Portarul“, în care Gough se angajează ca portar la primăria locală și apoi nu numai că împiedică accesul publicului, ci se asigură că nici personalul nu poate intra, ajungând până la punctul în care nici măcar șeful nu poate intra în clădire, deoarece nu are un certificat care să ateste că este șef. Personalul nu poate folosi forța și nu poate intra în clădire deoarece nu poate prezenta un certificat. Problema este rezolvată cerându-i lui Gough să prezinte el însuși un certificat, cu semnătura sa, data și ștampila, care să confirme că este încă portar, ceea ce, desigur, nu poate face, deoarece nu există nimeni care să proceseze certificatul în locul lui, Gough trebuie să părăsească locul de muncă.
Pentru cititorul vorbitor de limbă engleză ignorant al societății românești, un astfel de element grotesc este prea caraghios pentru a fi credibil. Doar pentru cei care au o oarecare experiență a birocrației românești, mai ales la momentul publicării originale a cărții, îți dai seama că pentru români astfel de personaje grotești sunt o realitate care trebuie negociată zilnic, iar unui străin îi ia ceva timp să realizeze că „portarul“ deține o putere indirectă atât de imensă încât chiar și funcționarii de rang înalt se feresc de ei, dar astfel de personaje înfricoșătoare sunt adesea înfrânte și făcute neputincioase de propria lor aderare la reguli.
De Paul Hunt
Cu toate acestea, lucrările lui Schwartz se referă, de asemenea, la o experiență paneuropeană mai amplă începând cu 1990. În capitolul „Geamgiul“, Gough se uită pe fereastră, așteptându-se să vadă vechea piață de pește și vede în schimb că a fost înlocuită de noua clădire a Băncii Atlantida, cu sticlă și beton strălucitor, înconjurată de case vechi, și reflectă schimbările fizice rapide ale orașelor din întreaga Europă, care se reflectă și într-o societate emergentă în care oamenii cu accent irlandez au nume de familie precum Rostas, Necula sau Popescu și se străduiesc să răspundă la întrebări simple în limba părinților lor. La fel ca în cazul descrierii de către Rabelais a schimbărilor aduse societății sale de inventarea tiparului și a reformei și a efectului debusolant pe care l-a avut asupra oamenilor, Schwartz reușește în mod similar să ironizeze cu precizie și spirit o societate în tranziție.
Să luăm de exemplu capitolul „Misterele Congresului din Cartagina“, în care Gough, într-o manieră asemănătoare cu cea a lui Dido, ne oferă profeția că societatea este schimbătoare și că
”Aici, unde înainte de a se naște bunicii bunicilor noștri, au domnit marii faraoni, unde noi și copiii noștri trăim acum, până când romanii vor veni și îi vor ucide, aici, pe acest loc, Cartagina va arde și pe cenușa ei vor sta și romanii și vor muri și ei, și vor veni arabii, și maurii și evreii, apoi spaniolii și francezii, și alții și alții și alții vor veni. Și vor veni englezii și germanii și iarăși englezii“.
Ceea ce este rapid contrazis de Finch care demonstrează că Cartagina va fi distrusă de filipinezi și va deveni ulterior capitala Danemarcei.
Schwartz, ca și Rabelais înaintea lui, confirmă pe bună dreptate că numai satira poate explica absurditățile cu care ne confruntăm atunci când societatea se schimbă și se transformă rapid. Până să iau în mână o carte și să citesc o carte care zăcuse necitită de zeci de ani, nu știam că ideologiile politice dominante în Irlanda și în România la începutul secolului XX, „Prin noi înșine“ și „Sinn Fein“ au exact aceeași traducere în engleză. Lucrarea lui Schwartz a ajuns acum la un public mai larg care, sperăm, va aprecia folosirea subtilă a jocurilor de cuvinte și a imaginilor.
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
