Eminescu și Casa Regală a României – ALTCULTURE MAGAZINE ● 77 ● 1/2024
De Cornel Enache
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Eminescu pleacă de la Iași cu regrete nostalgice la București, unde va cunoaște însă o bună parte dintre personalitățile vremii.
Printre acestea s-a numărat și Regina României, Elisabeta (regina mamă), poetă cunoscută cu pseudonimul literar de Carmen Sylva. Regina mai semna și cu al doilea pseudonim, acela de F. de Laroc care era o anagramă a numelui Carol, iar inițiala F. provenea de la cuvântul Foret, care în latină însemna Sylva (pădure).
Ideea de a cunoaște pe Regină i-a aparținut lui Titu Maiorescu. Aceasta era interesată de poet și scrierile sale. Inițial Eminescu refuză, dar, în cele din urmă, acceptă propunerea.
Eminescu, însoțit de Maiorescu, au fost primiți în audiență la Regină, la Palatul Cotroceni, pe 30 octombrie 1882.
Îmbrăcat într-un frac de împrumut, poetul a fost tot timpul taciturn și indispus, lăsând conversația pe seama lui Maiorescu, nereușind din acest motiv să atragă atenția Suveranei în mod deosebit.
Regina, o excelentă amfitrioană, îl va servi personal pe Eminescu cu o ceașcă de ceai, pe acesta a băut-o cu sete.
Carmen Sylva va nota în jurnalul său ”ceaiul i-a făcut plăcere, ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de o muritoare.”
De Cornel Enache
Tot legat de întâlnirea Reginei cu genialul poet, aceasta consemnează în însemnările sale: Eminescu părea neliniștit și răvășit ca venind dintr-o altă lume, tenebros, el îmi amintea de Manfred și de Faust, de chipurile palide și răvășite ale marilor romantici… Avea degetele lungi și înghețate, obrajii brăzdați de riduri albăstrui, gura foarte expresivă, cu buze fine, care îi traduceau emoțiile. Eminescu se amuza deșirând fraze și sonorități verbale.
Mi-a sărutat mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parcă a-mi secătui spiritul. Eram pentru el un subiect de curiozitate sau interes. M-a compătimit că nu cunoșteam îndeajuns Moldova lui natală.
În toată viața mea, el a rămas pentru mine imaginea poetului însuși, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a poetului aruncat și dezorientat pe pământ nemaiștiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda. Avea vocea răgușită dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălțat din umeri și a spus că Versurile se desprind din noi precum frunzele moarte de copaci.
În timpul audienței Regina i-a dat o poezie compusă de ea să o citească și să-și spună părerea. Eminescu a citit poezia și cu proverbiala sa sinceritate i-a spus Reginei: Majestate! În forma actuală cred că ar fi mai bine să nu fie publicată.
Regina obișnuită cu laudele și lingușirile celor apropiați, a rămas foarte mirată de îndrazneala poetului. Făcând uz de autoritatea ei regală, i-ar fi zis lui Eminescu: Uiți că vorbești cu Regina României? La care poetul ar fi răspuns: Da, dar nu cu Regina poeziei.
Barbu Ștefănescu Delavrancea în cartea sa Carmen Sylva și românii confirmă momentul povestit, amintind că doar două persoane au îndrăznit să-i prezinte Reginei observațiile lor: bătrânul om de stat Kogălniceanu și Eminescu.
După vizita la Cotroceni, Maiorescu nota laconic l-am văzut pe Eminescu la Palat păstrând aceeași încântătoare simplitate ca-n viața de toate zilele.
Cert este că Eminescu a arătat încă odată, cu acest prilej că nu se putea obișnui cu atmosfera artificială, protocolară de la Curte, dar și de la Junimea, unde nu a putut deveni poet oficial precum, spre exemplu, Alecsandri.
Regina nu putea înțelege creația lui Eminescu sau mizeria vieții lui după cum poetul își exprima mereu mirarea pentru incapacitatea literară a Reginei.
Livia Maiorescu, domnișoară de onoare la Palat, îi scria indignată lui Iacob Negruzzi: Regina găsește Luceafărul o proastă imitație din Alecsandri, limba și versurile fiind rele după judecata creerului regal.
Totuși, Carmen Sylva, împreună cu Mite Kremnitz, a tradus în limba germană 21 dintre poeziile lui Eminescu și le-a publicat într-o culegere la Leipzig în 1881. În acest fel, poetul devine cunoscut în Europa încă din timpul vieții.
La rândul său, Eminescu traduce cel puțin trei din poeziile Reginei, printre care și balada Vârful cu dor pentru solist, cor și orchestră, prezentată în premieră la Sibiu la 30 noiembrie 1879.
După întoarcerea lui Eminescu din călătoria făcută în Italia împreună cu bunul său prieten Chibici Râvneanul, Mite Kremnitz reușește să-l aducă pe poet din nou la Regină, care dorea să-l înbărbăteze din toată inima sa. Carmen Sylva a fost și de această dată de-a dreptul fermecătoare.
Familia regală însă nu l-a ajutat pe Eminescu cât timp acesta a fost în viață, mai ales în perioada când era suferind. După ani buni și după numeroase solicitări și intervenții, Casa Regală îi acordă poetului o pensie de 250 lei, pe când Mite Kremnitz îi va da o pensie de 12000 lei.
Regele Carol I nu l-a iertat pe Eminescu pentru articolele extrem de critice și virulente publicate în ziarul Timpul.
Carmen Sylva devine în 1890 membră de onoare a Academiei Române, pe când Eminescu va fi primit în Academie post-mortem abia în 1950.
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
