Despre moarte – ALTCULTURE MAGAZINE ● 70 ● 6/2023

Despre moarte – ALTCULTURE MAGAZINE ● 70 ● 6/2023
De RAY MAIORESCU
Tradus de / Translated by Eugen / Eugene MATZOTA

Îți place? VINO CU NOI!

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania

ABOUT DEATH

The cemetery is high up, almost on top of this hill, a big hill, not just a little protrusion through an otherwise bland landscape. The mountains are all around, on three sides, like a horseshoe, and the city is in a little depression, geographically, named after the river that slices through area, dividing it into two, almost equal sides.

The river is easy to spot from the cemetery, as it creates its serpentine path through the potato and corn fields. Down, on the other side is the church and rest of the cemetery, and it just makes you wonder what is the best spot in there, down at the bottom, or at the top. Do the dead have a view? Do they care? Do their relatives care? Does anybody care? They can’t see anyway. Do bodies decay quicker downhill because of the water runoff? Is that good or bad? If you were dead, where would you rather be, top or bottom? Does it have anything to do with social status? Were the ones at the top better? The ones at the bottom are closer to the church itself. Were they more devoted to the faith? When they started burying people there, did they start at the top or the bottom? Did anyone get to choose their spot before they died? Maybe it was chosen after they died, or maybe it just happened by chance.

Regardless of how it happened, they are all there, and regardless of what they have been, now they are all the same. Is death a social equalizer? Does it put everyone on an even keel? If it does, then it is almost like birth, the only two times when everyone is really equal. Are death and birth the same? If they are, why don’t we take equal pleasure in both? Why do people take pleasure in birth? It is often more painful than death, physically. Is birth the beginning of death? Are they closer, in the time continuum, than we think? Do they happen successively? Does birth preclude death? Does death preclude birth? Does one have to happen before the other? Can they occur simultaneously within the same being? Do either of them happen? Maybe all we do is transform into something or someone else and we cannot explain it rationally and this is our excuse, our way to make it logical, an easy way to deal with it.

Dealing with death can be hard and it can be easy at the same time. There are many was to think of death. The simplest and most painless one is to think that death has put a terribly ill person out of their misery. Voluntary or involuntary euthanasia is always positive. Euthanasia inherently means voluntary, but it can be involuntary. It’s nature’s way of doing it, if death really exists. It is involuntary from a human stand point, but voluntary if it is natural. Do a lot of people die of natural causes? Who decides what natural causes are? It seems funny, but we are the ones who do it. That is hilarious. Natural causes are what we define them to be. Once we do that, are they still natural? How do we decide what is natural? If we are created by nature isn’t everything we do natural? Are there unnatural things? Isn’t everything a mere perception based on analytical capabilities or lack thereof? Is being capable of analyzing a good thing? In a natural habitat, does that matter? Is there an artificial habitat? Isn’t everything in nature natural? Can anything be artificial? If it were, would it be tangible?
Is death tangible? Does anyone know what happens when you die? Has anyone been able to feel it? No one has. Nobody has touched death. If they did, how does it feel? Is it cold, hot, slimy, big, small, white, black? If nobody has touched it, is it tangible? If it is not tangible, is death natural? If it is not natural, does death exist? Maybe not, but if it is in our minds, then it must exist because we are tangible. We touch, we feel, we know each other. Whatever is associated with us is natural, and therefore it must exist. But does it really?

Everything about us is always the same, only our perception is different. Death is like an actor, it has many faces, interchangeable ones. It can act as a good Samaritan when the plot is euthanasia, and when the plot changes, its face, or its mask, changes. Jean Genet views death as a goal. Something to keep him striving. It is something mysterious, and something hard to achieve. It can be done through murder, and it can be very risky. The goal is death through murder. In „The Maids,” this is what Solange and Claire aspire for. Their life is boring otherwise. Their plan, or their goal is to plan the murder of Madame, their mistress. They don’t really want to do it, but they fantasize about it. That makes their life exciting. There are so many ways to achieve death, so many ways to commit murder. If death itself is not exciting, then the thrill of achieving death, and the risk associated with committing murder is extremely exciting. Thus, death becomes a goal, something to strive for and something to achieve. Getting there is not the goal, but imagining and planning it, is. Claire and Solange are so satisfied with their fantasy, the thought of it actually happening dissatisfies them. They like the role playing, the acting and the imagining. If the murder or death actually happened they would not have anything else to look forward to.

Death goes beyond being a goal, it actually becomes a symbol of life, of positive things, of triumph and victory. It is not often that death presents itself this way, but seen through the eyes of Eugene Ionesco, it does. This is visible in „The Bald Soprano” where the fire causes death, it triumphs over the things it burns, as in the poem called „The Fire:”

”The Fire”

„The polypoids were burning in the wood
A stone caught fire
The castle caught fire
The forest caught fire
The men caught fire
The women caught fire
The birds caught fire
The fish caught fire
The water caught fire
The sky caught fire
The ashes caught fire
The smoke caught fire
The fire caught fire
Everything caught fire
Caught fire, caught fire.”

The fire killed everything in its path, everything caught on fire. While this scared some people, it made the Fire Chief happy because this is how he visualized changing the world he was in. If the fire consumed everything, it would have to be rebuilt, it would be like a rebirth. So death can mean life if you think of a fire as being death, it is a Dyonisian rebirth through fire.

Death is not always victorious, though. Ionesco himself shows death to be natural, an event that happens often and one that is controlled by humans. It is an event people have become used to and it leaves them unperturbed. „The Lesson” is a great example of that. The Professor is used to the killings and the coffins which carry his victims. He wears his arm band with a swastika which seems to say that it is fine to be killing and burying many people. It is acceptable because it has happened before. Hitler has done it, and Stalin has done it, but in much higher numbers. The forty victims of the Professor are symbolic of the two former leaders and symbolic of the people’s tolerance for death, in a society where the result justifies the means.

Death is not always bad. Many times it can be good. We just have to make sure that is natural. How do we decide what is natural?

DESPRE MOARTE

Cimitirul se află la înălțime, aproape în vârful acestui deal, un deal mare, nu doar o mică proeminență într-un peisaj altfel fad. Munții sunt de jur împrejur, pe trei laturi, ca o potcoavă, iar orașul se află într-o mică depresiune, din punct de vedere geografic, numită așa după râul care taie zona, împărțind-o în două laturi, aproape egale.
Râul este ușor de observat din cimitir, deoarece își creează un traseu șerpuitor printre câmpurile de cartofi și porumb. Jos, pe partea cealaltă, se află biserica și restul cimitirului, și te face să te întrebi care este cel mai bun loc acolo, jos, în partea de jos, sau în partea de sus. Au morții o priveliște? Le pasă? Le pasă rudelor lor? Îi pasă cuiva? Oricum nu pot vedea. Cadavrele se descompun mai repede la vale din cauza scurgerii apei? E bine sau rău? Dacă ai fi mort, unde ai prefera să fii, sus sau jos? Are vreo legătură cu statutul social? Erau cei din vârf mai buni? Cei de jos sunt mai aproape de biserica însăși. Erau ei mai devotați credinței? Când au început să îngroape oameni acolo, au început de sus sau de jos? A avut cineva posibilitatea de a-și alege locul înainte de a muri? Poate că a fost ales după ce au murit sau poate că s-a întâmplat din întâmplare.

Indiferent de cum s-a întâmplat, toate sunt acolo și, indiferent de ce au fost, acum sunt toate la fel. Este moartea un egalizator social? Îi pune pe toți pe picior de egalitate? Dacă da, atunci este aproape la fel ca nașterea, singurele două momente în care toată lumea este cu adevărat egală. Sunt moartea și nașterea la fel? Dacă da, de ce nu ne bucurăm în egală măsură de ambele? De ce se bucură oamenii de naștere? Este adesea mai dureroasă decât moartea, din punct de vedere fizic. Este nașterea începutul morții? Sunt ele mai apropiate, în continuumul temporal, decât credem? Au loc succesiv? Nașterea exclude moartea? Moartea exclude nașterea? Trebuie să se întâmple una înaintea celeilalte? Pot avea loc simultan în cadrul aceleiași ființe? Se poate întâmpla oricare dintre ele? Poate că tot ceea ce facem este să ne transformăm în altceva sau în altcineva și nu putem explica acest lucru în mod rațional, iar aceasta este scuza noastră, modul nostru de a o face logică, o modalitate ușoară de a rezolva problema.

A face față morții poate fi greu și poate fi ușor în același timp. Există multe feluri de a ne gândi la moarte. Cea mai simplă și cea mai nedureroasă este să ne gândim că moartea a pus capăt suferinței unei persoane teribil de bolnave. Eutanasia voluntară sau involuntară este întotdeauna pozitivă. Eutanasia înseamnă în mod inerent voluntară, dar poate fi involuntară. Este modul în care o face natura, dacă moartea există cu adevărat. Este involuntară din punct de vedere uman, dar voluntară dacă este naturală. Oare mulți oameni mor din cauze naturale? Cine decide care sunt cauzele naturale? Pare amuzant, dar noi suntem cei care o facem. Asta este hilar. Cauzele naturale sunt cele pe care noi le definim ca fiind. Odată ce am făcut asta, mai sunt naturale? Cum decidem ce este natural? Dacă suntem creați de natură, nu este natural tot ceea ce facem? Există lucruri nefirești? Nu este totul o simplă percepție bazată pe capacitățile analitice sau pe lipsa acestora? Este un lucru bun să fii capabil să analizezi? Într-un habitat natural, mai contează acest lucru? Există un habitat artificial? Nu este totul în natură natural? Poate fi ceva artificial? Dacă ar fi, ar fi tangibil?

Este moartea tangibilă? Știe cineva ce se întâmplă când mori? A reușit cineva să o simtă? Nimeni nu a reușit. Nimeni nu a atins moartea. Dacă au făcut-o, cum se simte? Este rece, fierbinte, vâscoasă, mare, mică, albă, neagră? Dacă nimeni nu a atins-o, este tangibilă? Dacă nu este tangibilă, moartea este naturală? Dacă nu este naturală, există moartea? Poate că nu, dar dacă este în mintea noastră, atunci trebuie să existe, pentru că suntem tangibili. Ne atingem, ne simțim, ne cunoaștem unii pe alții. Tot ceea ce este asociat cu noi este natural și, prin urmare, trebuie să existe. Dar există cu adevărat?

Totul în legătură cu noi este mereu la fel, doar percepția noastră este diferită. Moartea este ca un actor, are mai multe fețe, interschimbabile. Ea poate acționa ca un bun samaritean atunci când intriga este eutanasia, iar când intriga se schimbă, fața sau masca ei se schimbă. Jean Genet vede moartea ca pe un scop. Ceva care să-l facă să continue să lupte. Este ceva misterios și ceva greu de atins. Se poate realiza prin crimă și poate fi foarte riscant. Scopul este moartea prin crimă. În „Menajerele”, la asta aspiră Solange și Claire. Altfel, viața lor este plictisitoare. Planul sau scopul lor este să plănuiască uciderea doamnei, amanta lor. Nu vor cu adevărat să o facă, dar au fantezii în acest sens. Asta le face viața palpitantă. Există atât de multe moduri de a obține moartea, atât de multe moduri de a comite o crimă. Dacă moartea în sine nu este incitantă, atunci fiorul de a atinge moartea și riscul asociat cu comiterea unei crime este extrem de incitant. Astfel, moartea devine un scop, ceva pentru care să lupți și pe care să îl atingi. A ajunge acolo nu este scopul, dar imaginarea și planificarea ei, da. Claire și Solange sunt atât de satisfăcute de fantezia lor, încât gândul că se va întâmpla cu adevărat le nemulțumește. Le place să joace roluri, să joace teatru și să își imagineze. Dacă crima sau moartea s-ar întâmpla cu adevărat, ele nu ar mai avea nimic altceva de așteptat.

Moartea trece dincolo de a fi un scop, ea devine de fapt un simbol al vieții, al lucrurilor pozitive, al triumfului și al victoriei. Nu se întâmplă prea des ca moartea să se prezinte astfel, dar, văzută prin ochii lui Eugene Ionesco, o face. Acest lucru este vizibil în „Cântăreața cheală”, unde focul provoacă moartea, triumfă asupra lucrurilor pe care le arde, ca în poemul numit „Focul”:

„Focul”

„Polipozii ardeau în lemn
O piatră a luat foc
Castelul a luat foc
Pădurea a luat foc
Oamenii au luat foc
Femeile au luat foc
Păsările au luat foc
Peștii au luat foc
Apa a luat foc
Cerul a luat foc
Cenușa a luat foc
Fumul a luat foc
Focul a luat foc
Totul a luat foc
A luat foc, a luat foc.”

Focul a ucis totul în calea sa, totul a luat foc. În timp ce acest lucru i-a speriat pe unii oameni, pe șeful pompierilor l-a făcut fericit, pentru că așa își vizualiza el schimbarea lumii în care se afla. Dacă focul ar fi mistuit totul, ar fi trebuit să fie reconstruit, ar fi fost ca o renaștere. Așadar, moartea poate însemna viață dacă te gândești la un incendiu ca fiind moartea, este o renaștere dionisiacă prin foc.

Totuși, moartea nu este întotdeauna victorioasă. Ionesco însuși arată că moartea este naturală, un eveniment care se întâmplă des și care este controlat de oameni. Este un eveniment cu care oamenii s-au obișnuit și care îi lasă imperturbabili. „Lecția” este un mare exemplu în acest sens. Profesorul este obișnuit cu crimele și cu sicriele care îi poartă victimele. El poartă la braț o brățară cu o svastică care pare să spună că este în regulă să ucidă și să îngroape mulți oameni. Este acceptabil pentru că s-a mai întâmplat înainte. Hitler a făcut acest lucru și Stalin a făcut-o, dar în număr mult mai mare. Cele patruzeci de victime ale profesorului sunt simbolice pentru cei doi foști lideri și simbolizează toleranța oamenilor față de moarte, într-o societate în care rezultatul justifică mijloacele.

Moartea nu este întotdeauna rea. De multe ori poate fi bună. Trebuie doar să ne asigurăm că acest lucru este firesc. Cum decidem ce este natural?

---

Did you like it? DONATE THANK YOU!

---

De citit în limba română:

Readings in English