Prin Thassos, ca mai toți românii – ALTCULTURE MAGAZINE●68●4/2023
De Ion Bogdan Martin
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
De Ion Bogdan Martin
Că nu mă feresc, am fost și eu, ca toți românii cu salariul prost (!), cum s-ar zice: mediu pe economie (sic!)!, în vacanță la greci. În Thassos, mai precis. „Insula de smarald” cum mai este cunoscută!
Și să vă povestesc! Eram în prima zi… albă ca laptele de vacă din rasa „bălțata românească”, pentru că eu sunt mai naționalistă, așa, și n-aș putea fi orice vacă (sic!), nu?!
Și cum stăteam liniștită pe șezlong, scăldându-mă sub razele calde ale Eladei, aud pe cineva că tușește lângă mine, în cea mai pură limbă românească!!! Brusc, mă uit imediat să văd dacă are masca pe față. Și n-avea!
─ Haide, bună zâua, cocoană! îmi zice. Mă ridic și dau cu ochii de o… o domniță cu fustă largă, colorată, cu batic cu mărgele pe cap și destul de bronzată. Ei, îmi zic, o fi venit de la începutul sezonului!!!… Înainte de revoluția din 1989 (sic!)!
─ Ce doriți? o întreb, destul de surprinsă, vă dați seama!?
─ Să vă gâcesc, domniță „șarpantă” (sic!)!
─ Poate… șarmantă!?
─ Iegzact! Să vă dau în „ghioca”!
─ Cum?! Cum ați ajuns și pe-aici?!
─ Nu, că io vin, dacilișa, dân Albania, duduie!
─ Aha! Dar cum de știți limba română?!
─ Mama! Mama s-a amorezat, ca proasta, în port la Durres, dă un marinar, unuʼ c-o privire mai „bazaoache”, anșa! A prins drăgan dă iel ș-anșa am venit șî io… Iera rumân gagiuʼ! Mai târziu, mi-a zâs muma, că cică a ajuns prezident la voi… Unu Tiron (!), sau cam anșa ceva!!!
─ Poate… Traian?
─ Ăhă! Iel ieste, ș-am venit, că te-am văzut îngundurată, să-ți gâcesc! Și, să moară doi vecini d-ai mei, nici nu cer mult: 49 dă ieruroi!!! Ca la LIDL și Carefour!!! Că ai o față, să mor io, ca dă actriță d-aia celebră… Dân filme zâci că iești, să dau în Benga!!!
─ Vă dați seama, când a spus că sunt ca o actriță celebră din filme, eu care apărusem doar la știri, după o înmormântare la Bellu (sic!), imediat am fost gâdilată în amorul propriu și mi-am spus că 49 de euro nici nu-i mult. Mult era dacă-mi cerea 50 (sic!)!
─ Și-mi dați banii la sfârșit, c-o să vă placă!
─ Vă rog, doamnă!
─ Că tare frămoasă mai sunteți. Stai să scoț „ghioca”!
─ Poate… ghiocul?!
─ Nu, că-i pă albaneză (!) și ie vechi, dă la tata, i l-a adus luʼ alde muma pă 8 augúst ʼ975!!! Atuncea când m-am născut io! Ca cadou!!!
─ „Ca cadou”!!! Dar cam zgârcit!
─ Ce să facă și iel, iera în trecere, săracuʼ, ș-atât i-a căzut dân geamantanuʼ burdușit cu „videouri”, cafea și cartușe dă țâgări (sic!)!!!
─ Mă rog!
─ Și să-ncep. Ia, suflă alde mătăluță, aicilișa! Mamă, ce plămâni ai?! 90 spre sută, cupa B (sic!), nu? Anșa, anșa… Ia s-o pun la ureche! Gata, s-aude!
─ Ce s-aude? întreb nerăbdătoare.
─ Valuʼ. Valuʼ vieții, acuʼ îți zâc tot ce-ai pă suflet! Ia, n-auzi! Aoleo, să moară muma, daʼ mata chiar iești actriță, io glumii l-nceput, ca să te-amețesc! Ia uite, bre, na, poftim! Și talentată!
─ Ei, (poze) mulțumesc, așa o fi, dar nu-și dă toată lumea seama!
─ Zâce ghioca, nu-i regie (!), să mor io! Cic-ai fi dân București!?
─ Daʼ ce bine ghicești!
─ Să trăiești!!! „…Ca un măr, ca un păr, ca un fir dă trandafir, taaare ca piatra…” Aoliu, daʼ stai anșa, asta iera păntru data viitoare (!), dă Rivilion!!!
Și cică iești la un teatru sau… da, la un teatru dân buricuʼ la oraș, ș-acolo toată lumea te iubește!
De Ion Bogdan Martin
─ Ei, hai, toată lumea!? îi zic. Mai știu eu pe câțiva care… În fine!
─ Ghioca zice că să-l lași în pace pă simandicosuʼ ăla dă la tehnic (!) și p-aia dă la „graderopă”, toți actorii te iubește (!), na! Mai ales berbanții!
─Ăia, da, te cred, că mulți mi-au făcut curte…
─ Ah, stai la vilă!?
─ Nu, doamnă, adică îmi purtau sâmbetele.
─ Aha! Că duminica iereaʼ la alde neveste (sic!)! Am înțeles dân prima, că ghioca nu mințăște.
─ Și ce mai zice… ghioca asta?
─ Că încă îți cauți iubirea dupe un divorț urât!!!
─ Aoleu! Zice… ghioca?
─ Zice, zău!
─ Le-a nimerit bine rău de tot. Și ce mai zice?
─ Dă 49 dă ieuroi atâta zice, d-aci, în sus, taxa ie dă 499!
─ Cinci sute de euro?!
─ 499! Păi da, că pierz avionuʼ!!!
─ Păi, ʼmata cu avionul… Adică îți permiți!
─ Păi, la câți fraieri am pă zi!
─ Poftim?!
─ Până la mata, duduiță, că ca (sic!) mataʼ mai rar, să mor io!
─ Hai, că m-ai aburit destul, zic eu și îi dau cei 5o „dă ieuroi”!
─ Mulțumesc, Diana!
─ Po… poftim?! Diana?! Adică… Și o văd că își dă jos baticul, își șterge bronzul de pe față și… Și ce-mi văd ochii, oameni buni?! Pe colega mea de la teatru!!! Doamna director adjunct în persoană, dragii mei..
Dar de ce? întreb eu cu jumătate de gură.
─ Dragă Diana, am cheltuit toți banii, în concediul ăsta, și nu mai avem bani să plătesc bagajele din cala avionului.
─ Și ce te-i gândit…
─ Să-mi folosesc talentul de actriță. Hai, te-am pupat că pierdem avionul. Și-ți mulțumesc pentru plată!
─ Și eu pentru prestație! Ne-am pupat și s-a dus! Cu avionul! Ei, mi-am spus că merita să-mi ajut o colegă, c-așa-i frumos, pe lângă faptul că este și șefa mea! Sau mai ales!!!
Asta a fost. La sfârșitul sejurului, după cele șapte zile petrecute pe „nisipul fierbinte”, din neatenție (!), din Uzo-n Uzo, din tavernă în tavernă, na țațichi!, na mamichi! (sic!), s-au dus dracuʼ, pa!, rinichii!!! Și banii, că necazurile vin la pachet!!!
Ce să fac, mă dădeam de ceasul morții, că nu mai aveam bani pentru bagajul din cala avionului?!
Intrasem în panică, și cum stăteam eu privind, ca „bălțata” bronzată (sic!), la cerul senin al Eladei, prin fața ochilor, hopa!, trece cineva cunoscut. Chiar foarte cunoscut!
─ Frate, era Florin Piersic, în persoană și-n chiloți de plajă cu model hawaian!!! Marele actor, feblețea mea! Mă duc iute în cameră, îmi dau cu machiaj brun pe față, îmi pun un batic, o fustă înflorată și merg repede pe plajă. Mă apropii cu teamă de șezlongul lui, tușesc și îi zic în cea mai curată limbă românească:
─ Bună zâua și „bahtalo”, balaocheșule frămos! Nu vrei să-ți gâcească fata? Să-ți dau cu… cu… (caută pe sub poalele fustei) c-aveam ghioca daʼ nu știu unde, boalii, am perdut-o?
─ Diana, uite care-i treaba, ia 50 de Euro înapoi (!), că-s de la șefa ta, a fost doar o farsă, a presimțit c-o să vii și ți-a lăsat și ghioca!!!
Să-nnebunesc, nu alta! Actor uriaș, frate. M-a recunoscut din prima!!! Ce-nseamnă să fii actriță mare (sic!)!
I-am mulțumit, am luat banii și cum mergeam spre hotel, văd un grup de japonezi cum vin toți, buluc, la mine și mă roagă să fac o poză cu ei.
Eu, veselă, îmi zic: „Totuși, uite, domnule, chiar sunt actriță, m-au recunoscut până și japonezii”!
Fac câteva cadre cu ei, iar la urmă scoate unul o hârtie de o sută de euro! Și-l întreb, în engleză, firește, că doar nu vorbeam nipona!, „for what”? Și omul, unul care nici nu prea aducea a japonez, în fine, se uită la mine, zâmbește larg și-mi răspunde tot în engleză: „From your boss” (sic!)!
De Ion Bogdan Martin
Ă?! Și îmi zic: „Uite, domnule, ce înseamnă un coleg adevărat! La șapte zile după ce a plecat, s-a gândit și la mine!”
Când, îl văd din nou pe „japonez” că se apropie de mine își dă machiajul jos și…
─ Domnule director general, dumneavoastră?!
─ Dar cine, Diana (sic!)?!
─ Păi, și banii?
─ Avansul pe luna septembrie (sic!)!!!
─ Doar atât?
─ Atât! Că știi bine (!) ce prost se plătește în cultură, la noi în țară!!!
─ Mda! Și, enervată peste măsură, de parcă eram în fața Palatului Victoria (sic!), încep să țip tare, tare de tot, să dau din picioare (!), să fac ca toți dracii. De se-auzeau cântând pitpalacii!!! Moment în care, simt o bătaie pe umăr și aud pe cineva cum tușește, tot în românește (!), și-mi zice:
─ Domnișoară, ați înjurat, ați țipat, ați făcut ca toți dracii în timp ce dormeați (sic!)… Totuși! Vă rog, avem copii mici! Noi am venit aici, la Saturn (sic!), pentru că este o stațiune mai liniștită…
─ Saturn!? Saturn, nu „insula de sma…”
─ Dar, ia stați, așa! Oau! Dumneavoastră… nu sunteți… Sunteți, Oana Zăvoranu, nu?
─ Nu! Ba da, i-am zis, mi-am luat prosopul și-am luat-o la fugă către hotel. Auzi cu cine să mă confunde!!! Păi ce, eu sunt patroană de cimitir?! Nu frate, eu fac lumea să râdă. La teatru, unde toată lumea este vie, trează… râde, cântă și dansează!
Dau să intru în hotel și… În fața hotelului, ce credeți? Un grup de japonezi!!!
Coșmar nu altceva! Ce-a fost interesant, că o turistă japoneză s-a desprins din grup și, vorbind o română aproximativă, mi-a spus că o cheamă Troiana (!), pentru că tatăl ei era român, marinar, și când a ajuns în port la Yokohama, mama ei s-a amorezat, din greșeală, brusc și intempestiv, iar acum…
Doamne, cred că nu e port pe unde a ancorat să nu…
─ Hiii!… Aoleu! Că dacă mă gândesc mai bine, când mama lucra în port la Constanța… Spunea mereu că „iarna nu-i ca vara”!!! Oh, nu! Oh, nuuu!…
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
