Marele Maestru și Lenuța●ALTCULTURE MAGAZINE●65●1/2023
De Eugen Matzota
ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!
Îți place? VINO CU NOI!
Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania
Cleo și Lenuța
Despre Cleo asta care se purta cu el atât de familiar, de amabil, de iubitor, mai ales, tare-ar mai fi vrut Gil să știe mai multe.
Ce-ar mai fi vrut el să se vadă cu ea, să pună mâna pe nasul ei celebru, ca și pe alte părți, poate mai puțin celebre, dar tot ale ei.
Dar, în viața aceasta, cel puțin, sunt multe lucruri care seamănă cu un vis, asta ca să nu mai pomenim de cele care chiar sunt un vis.
Poate că viața toată este un vis, la urma urmei.
Despre Lenuța, ce să mai zicem noi acum?
Aici, aparent, lucrurile sunt mai simple, deși aducea cu Cleo, căci părea a avea un ochi de o culoare și celălalt, de alta..
Sau poate că doar așa bătea lumina…
Cam asta trebuie să fi fost explicația, desigur, îi plăcea lui Gil să se liniștească, să n-o ia razna, cumva.
Altfel, cu atâția oameni, de cele mai diferite sexe, care treceau prin fața lui, începeai să-ți închipui alte chestii, mai ciudate…
De Eugen Matzota
Un fel de Mare Maestru
Era o vreme când Gil ajunsese cam rău. Stătea tocmai în Ferentari, undeva printre țigani. N-avea probleme cu ei, că-l mirosiseră că-i amărât.
De lucrat, lucra pe șantier, că nu putuse fi primit la Teatrul Mic, unde ar fi fost mai aproape de lumea lui. Marele Săraru îl refuzase pe Jenică, unchiul lui Gil, regizorul său de scenă.
Ce să-i facem? Tovărășiei Sale nu-i plăceau pletoșii, indiferent cât de capabili ar fi putut fi, dar și de soarta lor, după refuzul lui.
Gil l-a iertat, totuși…
L-a iertat atunci când, din cauza lui, practic, a ajuns să lucreze aproape ca ultimul om, printre țăranii aduși pe șantier.
L-a iertat și atunci când, mult mai târziu, erau Frați iar acesta era, desigur, tot pe cai mari.
Gil rămăsese la fel de bun la suflet ca-ntotdeauna. Unii ar spune că asta înseamnă a fi un fraier. Dar el așa rămăsese, un fraier, doar că avea mai multe fire albe-n cap. Unele dintre ele i le scosese chiar acest Mare Maestru…
Ei, să lăsăm asta c-o va rezolva Cel de Sus sau Cel de Jos. Oricum, unul dintre ei, cumva…
Lenuța, o fată de treabă
Hai să revenim noi acum la Lenuța și la Nicu al ei, vedetele acelor timpuri, că nu știu cum să le spun altfel, să dea mai bine…
Șantierul unde se chinuia Gil să țină pasul cu mult mai șmecherii lui colegi țărani de București, ajunsese pe Calea Rahovei. Lucrau undeva, cum ieșeai din București, dincolo de Chirigiu, în dreptul a ceea ce se chema într-o vreme ELECTROMAGNETICA.
Pe una dintre străzile acelea cu arbori ce dădeau o umbră binefăcătoare, cei trei care formau echipa în care era Gil au nimerit, la un moment dat, exact la casa unde stătuse tovarășa Elena Ceaușescu, pe când era tinerică și zglobie.
Echipa era formată din trei amărâți. Moldoveanul care-ar fi stat toată ziua la serviciu, căci spunea că nu are ce face acasă, muncea și pentru un țigan mai șmecher. Pe lângă ei, un pletos. Adică Gil.
Pentru că păreau mai amărâți decât alți muncitori care mișunau pe-acolo, cei ce stăteau într-una dintre acele case vechi, au simțit nevoia de a le împărtăși o parte din povestea lor cu totul și cu totul interzisă.
Probabil că simțeau că nu vor avea niciodată curaj să povestească aceste lucruri altcuiva și poate chiar așa era, la urma urmei.
De Eugen Matzota
Casa cu poveste interzisă
Aveau o casă cam ca toate cele din jur. Din cărămidă, dar toate mici și fără etaj, desigur. Niște case de oameni amărâți, undeva la marginea Bucureștiului de altădată, care acum se chemau vile.
Doar fosta lor chiriașă era acum un fel de regină. Comunistă, chiar, adică mai rău!
– ”Uite, asta era camera ei,” le spusese proprietarul casei.
O cameră ca toate camerele, poate 4x5m, cine mai știe? La câteva zeci de ani de-atunci, n-aveai cum să știi care mai puteau fi urmele ei pe-acolo.
– ”Era o fire nu prea veselă, dar părea a fi altfel decât ne arăta ea nouă, căci avea prieteni destui, pe care-i aducea aici, la ea acasă.”
”Cum adică, prieteni? Adică bărbați?,” întrebă Gil, singurul mai preocupat de această poveste din echipa lui.
– ”Da, cam asta făcea ea,” zise proprietarul casei, apăsat deodată de greutatea afirmației sale ce putea fi și chiar era una gravă.
– ”Ei, ale tinereții valuri,” glumi Gil, ca să mai salveze ce era de salvat dintr-o asemenea declarație care, altădată, te ducea direct la Canal. Sau chiar mai rău.
Proprietarul, aplecat de felul său, ieși repede, realizând, prea târziu, desigur, ce făcuse.
Gil schimbă repede vorba, să salveze ce mai era de salvat. Chiar și-așa, era inutil, căci ceilalți doi se gândeau la o bere, nicidecum la vreo Lenuță…
Drept care și ieșiră repede, aproape ținându-se de mână, ori așa îi vedea doar Gil.
El mai rămase acolo vreo câteva minute, căutând ceva, vreun semn.
Atunci văzu, în colțul dinspre geam, undeva sus de tot, acoperit aproape complet de perdelele groase, fotografia unei tinere.
Ea era, chiar ea, Lenuța! Tânără și zglobie, așa cum ar fi trebuit să fie orice fată la vârsta ei.
Se apropie de colțul acela bine întunecat, să se uite mai îndeaproape.
Da, așa cum bănuise, chiar ea era!
Mult mai tânără, frumușică, ai fi putut zice, dacă n-ar fi fost vorba de ea.
Avea privirea ușor aplecată, ca și cum s-ar fi uitat drept la el. Se trase, instinctiv, la o parte.
”Drace,” își spuse Gil, acum se uita chiar la el!
Sări, pur și simplu, sări în cealaltă parte. Tot la el se uita! Gil simți atunci că se face brusc rece. Mult prea rece.
Se mai uită o dată la ea, din pragul ușii cu geam din lemn colorat.
Zâmbea…
”Ei, asta-i prea de tot,” gândi Gil, în timp ce fugea cât putea de repede afară.
Fugise, ieșise din curte, dar tot simțea, cumva, că ea-i mai zâmbea încă…
Gil nu avea cum să știe pe-atunci, dar, cine poate ști când să aleagă între viață și film?
Did you like it? DONATE THANK YOU!
De citit în limba română:
Readings in English
