ALTCULTURE MAGAZINE ||| 58 ||| 6/2022 ֎
OTRAVA LIPSEI DE SENS ŞI APRINDEREA FOCULUI
De Cornel Enache

ECOULTOUR le mulțumește celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!

WELLBORN
Sănătatea trebuie să fie o stare continuă!
SOTER

De când a apărut Francmasoneria, acum peste 300 de ani, se găsesc mereu oameni care se plictisesc fără a avea și grija membrilor ei, pe lângă problemele casnice ale vedetelor de tot felul, divorțuri, scandaluri și tot felul de chestii din astea fără de care n-ar avea ce bârfi.
Acum, de când cu Internetul care le oferă din plin tot felul de motive de a lăsa din când în când deoparte jocurile care nu le solicită decât doi-trei din cei șase-șapte neuroni funcționali, este o adevărată dramă că nu știu ce fac Masonii ăștia.
Ce pun ei la cale când se întâlnesc, că doar n-or discuta filosofie? Ar fi atât de plictisitor, zău așa…
Nu tu un scandal, nu tu o vedetă aflată la greu, între doi sau trei iubiți de diferite sexe, pardon, genuri!
Ei, iată că m-am gândit să public un exemplu de prezentare făcută în fața celorlalți Frați, să se plictisească și mai rău cârcotașii de lipsa subiectelor de scandal.

Plictiseală plăcută le doresc!

Eugen Matzota

ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎ OTRAVA LIPSEI DE SENS ŞI APRINDEREA FOCULUI
ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎ OTRAVA LIPSEI DE SENS ŞI APRINDEREA FOCULUI

Există o povestire interesantă de Jack London, numită “How to build a fire”, scrisă în 1902 și reluată apoi în 1908, într-o altă versiune. Mă voi folosi de varianta din 1908, pentru că aici nu sunt date nume.

În povestire, este vorba despre un căutător de aur în provincia Yukon, Canada, în apropiere de Cercul Polar, în perioada febrei aurului de la finele secolului XIX.
Căutătorul nostru pleacă împreună cu câinele său undeva în pustiul arctic, iarna, când temperaturile erau de aproximativ 60° sub zero, totul fiind înghețat. Numai el și câinele său erau vii.
Înainte de a părăsi tabăra, un bătrân îl sfătuiește: “să nu pleci niciodată singur, să fii întotdeauna însoțit și de alți oameni.”
Dar omul nostru era confident, bine îmbrăcat, avea provizii suficiente de alimente, avea o cutie de chibrituri, un câine puternic, nelipsindu-i nimic, practic.
În drumul său, are însă câteva accidente banale. Primul survine în momentul în care, traversând un râu, gheața se rupe, udându-și mocasinii.
Este nevoit să se oprească și să aprindă focul, pentru a se usca și încălzi. Face focul. Se aprinde și se pregătește să mănânce.
Dar locul ales pentru foc nu fusese unul prielnic, fiind așezat sub o creangă acoperită de zăpadă, omul fiind nou în regiune și anumite gesturi nu deveniseră încă reflexe.
Aerul cald încălzește zăpada de deasupra, care cade, stingând focul și udând lemnele.
Omul o ia de la capăt și încearcă să aprindă din nou focul, cheltuind mai multe chibrituri. Manipulând greșit o bucată de mușchi, focul se stinge.
Între timp, îi îngheață mâinile. Mai face o încercare, dar ultimul băț de chibrit este stins de vânt.
Din acel moment, începe teroarea, teroarea Nordului. Era singur în pustiu, fără nicio prezență umană în apropiere.
Omul, pe măsură ce îngheța și creierul său primea tot mai puțin sânge, este cuprins de idei fanteziste, ca de exemplu: să prindă câinele și să-i taie burta pentru a se încălzi la mâini în stomacul acestuia.

ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎ OTRAVA LIPSEI DE SENS ŞI APRINDEREA FOCULUI
ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎ OTRAVA LIPSEI DE SENS ŞI APRINDEREA FOCULUI

Firește, câinele nu se lasă prins, bănuind, probabil, intențiile stăpânului său.
Treptat, alunecă într-o lume a iluziilor, suferind tot mai puțin. Simțurile îi sunt amorțite, nu mai simte frigul și cade într-un somn adânc.
Ultima imagine care îi apare în minte este aceea a bătrânului care îl sfătuise să nu meargă niciodată singur în pustiul arctic.
Povestirea poate fi privită ca o parabolă a vieții noastre, a celor mai mulți dintre noi. Este foarte ușor să-ți ratezi existența ca om din cauza unui șir de accidente banale care te împiedică să aprinzi focul.
Dacă nu aprinzi focul, ești terminat ca om. Jack London încearcă să înțeleagă în povestirea sa ce se întâmplă în psihicul omului, dar și în mintea câinelui.
Diferența principală dintre om și câine este aceea că acesta din urmă nu are nevoie de foc, pe când omul, da. Truismul că omul pentru a deveni om a trebuit să aprindă primul foc, acest truism are un corespondent spiritual: omul a devenit om când a aprins focul dinlăuntrul său.
Câinele se naște și moare câine, neavând nevoie să devină câine, spre deosebire de noi, care avem nevoie să devenim oameni.
Povestea lui London, cu toată tensiunea și dramatismul ei, este o foarte bună ilustrare a ceea ce se întâmplă în viața celor mai mulți oameni, care, din motivul înlănțuirii unor evenimente, nu reușesc să aprindă un foc în viața lor.
Interesant și demn de reținut este că în povestire se deosebesc două faze ale morții omului care nu a reușit să aprindă focul în virtutea experienței arhetipale.
Prima este de spaimă, fiind singur în pustiul înghețat, condamnat la o moarte în chinuri din cauză că nu are foc.
Următoarea fază este aceea a morții prin îngheț, care este o moarte confortabilă, în sensul că simțurile dispar treptat, activitatea creierului reducându-se. Înghețatul nu își mai dă seama de pericolul morții iar ceea ce îl copleșește este doar un somn adânc.
În partea a doua a planșei aș vrea să compar aceste două faze cu ceea ce se întâmplă cu oamenii în secolul XX și apoi în secolul XXI.
Pentru aceasta, mă văd nevoit să deschid o paranteză:

ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎ OTRAVA LIPSEI DE SENS ŞI APRINDEREA FOCULUI
ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎ OTRAVA LIPSEI DE SENS ŞI APRINDEREA FOCULUI

La urma urmei, ce este de făcut când focul se stinge și nu mai ai chibrituri?
Sunt două opțiuni: să chemi pe cineva să-ți facă focul sau, când acest lucru nu este posibil, să înveți singur să faci focul.
Să ne imaginăm că, în locul personajului din povestire, ar fi fost un indian din Alaska, care a rămas fără chibrituri. Cum ar fi procedat acesta? Pur și simplu, ar fi făcut focul așa cum l-au făcut strămoșii lui, cu ceea ce natura le punea la dispoziție.
De fapt, a avea nevoie de chibrituri denotă o infirmitate spirituală. Cu cât ai nevoie de mai multe chibrituri, cu atât ești mai neajutorat. Nu ar trebui să depindem de chibrituri, ele fiind o invenție care l-a făcut pe om să uite cunoștințele transmise din vechime despre viață, natură și univers.

Ar fi o aroganță din partea mea, dar și o pretenție fără temei, să afirm că știu ce s-a întâmplat la nivel filozofic și de gândire la scară planetară în secolul XX sau la început de secol XXI.
Există, însă, o lucrare “The Columbia History of Western Philosophy,” apărută la Columbia University Press în 1998, având ca autor și editor pe Richard Popkin.
La paginile 1425 – 1434, există un studiu făcut de profesorul Thomas Flynn “Existentialism and Beyond.” În acest studiu, se afirmă că principalul curent filozofic care a marcat secolul XX a fost existențialismul. Paranteză închisă.
Secolul XX a fost un secol al anxietății și al angoasei. Existențialismul a fost curentul filozofic care a determinat felul în care omul acestui secol a perceput realitatea.
Omul a realizat că, în jurul său, existența este fragmentată și fără sens, aceasta inducându-i o anumită teamă în suflet, chiar dacă nu era vorba despre un pericol fizic imediat. Pericolul spiritual era perceput de om ca un fel de teroare.
Care era acest pericol spiritual?
Lipsa de sens.
A existat în Austria un psihiatru numit Viktor Frankl, care a scris o carte numită ­­“Man’s Search for Meaning.”
Frankl, fiind evreu, a fost încarcerat într-un lagăr de concentrare în timpul războiului. Luând la cunoștință de condițiile inumane dintr-un asemenea loc, își propune să supraviețuiască.
Pentru a supraviețui spiritual și psihologic, și-a dat seama că viața lui trebuia să aibă un sens. Astfel, s-a decis să facă din experiența sa de lagăr experiența unui om de știință care să observe cu ochiul său de psihiatru și psiholog în ce condiții oamenii cedează sau supraviețuiesc în situații limită.
A observat cum o parte din deținuți și-au pierdut curajul de a exista în momentul când au pierdut sensul existenței lor.
El exemplifică acest lucru descriind o întâmplare care s-a repetat de mai multe ori în lagăr: la ora patru dimineața, când Kappo intra în baracă și scotea oamenii la lucru, câte un coleg de suferință se așeza în vârful patului și refuza să iasă la muncă.
Respectivul făcea un gest, un gest care nu lipsea niciodată într-o asemenea situație: băga mâna în buzunar, scotea o țigară, o băga în gură, o aprindea și apoi începea să fumeze.
Începea să fumeze cu o privire lipsită de expresie, pentru că știa că, în ziua următoare, va fi mort.
Timpul a trecut, războiul s-a terminat, Viktor Frankl a ieșit din lagăr, și-a reluat activitatea de psihiatru, a început să scrie, devenind un scriitor și un om de știință celebru (este inventatorul logoterapiei și al analizei existențiale).
Relatează, printre altele, că mergând pe străzile Occidentului, prin anii ‘60, în plină Belle Epoque, anii de vârf ai hedonismului hippy, într-un campus studențesc unde preda cursuri, vedea câte un tânăr sau o tânără stând pe bordura trotuarului și fumând o țigară, eventual un gen de marijuana, cu aceeași expresie goală pe care o avea evreul care pierduse bătălia vieții în lagăr și care renunțase să mai lupte.
S-a uitat la tânăra care ședea pe marginea trotuarului. Era bine hrănită, bine îmbrăcată, nu avea nicio problemă, viața ei era ușoară în acei ani, era într-un campus, la o facultate și avea tot confortul civilizației.
Se uita cum ducea țigara la gură, privirea ei în gol și se înfiora, pentru că gestul acesta era asociat cu moartea spirituală.
Și-a dat seama că nu trebuie să fii într-un lagăr de concentrare, poți să fii într-un campus universitar, poți fi într-o lume, o societate urbană, bucurându-te de toate accesoriile civilizației, dar această lipsă de sens a vieții înseamnă că, de fapt, în fața ta ceea ce urmează este moartea spirituală.
Că vine mai devreme sau mai târziu, asta nu contează. Este exact ce descrie Jack London în povestirea sa: oameni care nu au reușit să aprindă un foc.
Titlul planșei mele, “Otrava lipsei de sens și aprinderea focului,” a venit din faptul că am realizat că otrava acționează ca și înghețul. În dialogul lui Platon “Phaidon,” după ce Socrate bea cupa cu cucută, întreabă călăul ce trebuie să facă. Acesta îi spune că trebuie să se plimbe până când va simți o greutate în picioare, apoi să se întindă în pat, pentru că otrava își va face singură efectul.
Ca și la îngheț, întâi amorțesc membrele, după care moartea se instalează încet, pe nesimțite, ca un somn.
Deci, Viktor Frankl, psihiatru evreu, un intelectual care, așa cum se întâmpla cu cei mai mulți intelectuali evrei din societatea vieneză la jumătatea secolului trecut, nu a făcut niciodată sport, nu a cunoscut niciodată munca fizică, era un om cu totul și cu totul nepregătit pentru viața dintr-un lagăr de concentrare.
Aici, el găsește însă un sens în experiența lui de deținut și acest sens ține focul aprins în el, flacăra lui arde.
Omul Frankl a reușit să facă focul. Supraviețuind lagărului, în calitatea sa de intelectual, le-a arătat oamenilor nevoia imperioasă a unui sens al vieții.
La fel ca și eroul lui London, tânăra sau tânărul din campus și-au pierdut busola undeva într-o societate civilizată în care din punct de vedere fizic, viața nu este amenințată, dar care nu au reușit să aprindă focul.

ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎ OTRAVA LIPSEI DE SENS ŞI APRINDEREA FOCULUI
ALTCULTURE MAGAZINE ֎ 58 ֎ 6/2022 ֎ OTRAVA LIPSEI DE SENS ŞI APRINDEREA FOCULUI

Cu toate că nu mai trăim în vremea lui Viktor Frankl, în lagărul de concentrare, suntem ca studenta în plin confort urban, probabil că și în aceste condiții se pot aplica cele două faze ale morții prin îngheț: evreul din baracă și studenta de pe trotuar au aceeași atitudine existențială.
Evreul din lagăr simte aceeași teroare pe care a simțit-o eroul lui London în timp ce îngheța și nu putea să facă focul, în timp ce studenta la care se referea Frankl, avea deja creierul amorțit. Urmează scufundarea într-un somn dulce din care nu se va mai trezi niciodată.
În acest început de secol XXI, noi trăim de fapt acest somn. Mulți dintre noi au avut un eșec în a face focul și încep să se scufunde în acest somn în care nu-și mai dau seama că mor spiritual. Somnul este însă dulce.
Friedrich Nietzsche, într-o profeție sumbră cu privire la ultimul om, spunea: acesta va fi un om fără idealuri, fără aspirații, fără pasiuni, fără ambiții, dar foarte hedonist (din “Așa grăita Zarathustra”).
Puțină otravă face somnul plăcut, spune ultimul om, iar mai multă otravă face moartea ușoară.
Trăim într-un timp în care luăm câte puțină otravă, indiferent dacă aceasta este chimică sau este un drog endogen procurat din cine știe ce univers digital în care ne imersăm, dacă vreți chiar de religie care mai este numită “opiumul popoarelor,” atunci când trăirea ei este lipsită de substanță.
Ne scufundăm în acest somn, încetul cu încetul. Somnul devine dulce, trăim viața ca un somn și, până la urmă, și moartea devine facilă, nu moartea fizică, ci moartea spirituală.
Sfatul bătrânului lui Jack London este bine de urmat: nu te duce singur în pustiu.
Individualismul nostru extrem la început de secol XXI este periculos. Dacă ai avut un eșec în a face focul, este eșecul tău ca om.

Trebuie să înveți neapărat să faci focul și să nu aștepți ca altcineva să facă focul pentru tine.
Dar de la cine să înveți să faci focul? Ei bine, fraților, la această întrebare, Masoneria ar trebui să aibă partea ei de răspuns.
Am zis!

Bibliografie

  • The Columbia History of Western Philosophy; Editor in chief Richard Popkin; Columbia University Press, 1998.
  • Platon, “Phaidon”, trad. Francisca Băltăceanu, Ed. Humanitas, București, 1994
  • Friederich Nietzsche “Așa grăit-a Zarathustra”, trad. Ştefan Augustin Doinaș, Ed. Humanitas, București, 1994
  • Jack London, To Build a Fire and Other Stories, a Digireads. Com Book, Digireads. Com Publishing, 2011


ACASĂ

 

De citit în limba română:

Readings in English

Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe, cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.

Did you like it? DONATE THANK YOU!

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania