ALTCULTURE MAGAZINE ||| 58 ||| 6/2022 |||
Lyuba, lyubov’ moya!
De Ion Bogdan Martin
ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!
Mireasma acestor zile de început de iunie, când aerul se odorizează de parfumul florilor de tei, mi-aduce aminte de ea. De Liuba. Eu aveam 22 de ani, iar ea 18. Era elevă în ultimul an de liceu și se pregătea să dea la Medicină.
Pe Liuba am cunoscut-o la o lansare de carte, intrasem, recunosc: dintr-o întâmplare, în librăria Mihai Eminescu unde avea loc respectivul eveniment. În mulțimea aceea cenușie, de oameni trecuți de prima tinerețe, ea strălucea, sau, cel puțin, așa mi s-a părut mie! Blondă, ochii mari și albaștri, surâzătoare. Prima dată am crezut că zâmbește la mine, imediat și eu cu zâmbetul până la urechi privind-o lung și insistent. Era să zic și incandescent, dar nu ar fi avut de unde să-și dea seama.
Și ploua! Și ploua! Văzând surâsul ei contagios, mi-am făcut loc lângă ea, am salutat-o din vârful buzelor, iar ea, firesc, a… zâmbit. A zâmbit și, atunci, i-am spus: „Bogdan”! Intrigată, domnișoara blondă cu ochi mari și albaștri, dar și cu un bust… de fapt, cu niște sâni pe care i-ai fi putut remarca și de pe clădirea Universității, în vecinătatea căreia ne aflam, a lăsat capul în jos și a oftat! Oare de ce?! Sincer, nu numai zâmbetul fusese cel care m-a făcut să o depistez în acea mulțime ternă, ci și eventuala „panoramă” vizibilă chiar și după acoperișul Universității!!!
În sfârșit, se termină manifestarea, se dau autografe, dedicații, stau la coadă în spatele ei și cumpăr, la rândul meu, cartea, ca prostul!!! Era ceva legat de bio-chimie! Ce mi-o fi trebuit mie?! Ploaia, da, doar ea, era de vină! Că din cauza ei mă adăpostisem în librărie!
Și din vorbă în vorbă, reieșind faptul că atunci când eu am spus „Bogdan” mă recomandasem, la rândul ei, mi-a întins mâna și a spus cu o voce cald-insinuantă aproape cântată: „Liuba”!
Liuba?! fac eu. „Da, îmi spune ea, părinții mei sunt de origine rusă”.
„Ah, numai părinții”! Liuba a ridicat privirea și a zâmbit larg, semn că gustase gluma din plin. Și mai adaug repede: „Oau, ce frumos!”
Bine nu știu ce ar fi fost așa de frumos, dar era pentru prima dată în viața mea când aveam de-a face cu rușii, tête-à-tête!!! Scuze! Cu o rusoaică. Superbă, iar sânii… În fine, de pe acoperiș, cum am mai zis!
Ce noroc pe mine, Liuba locuia la două stații de troleibuz, 85, de mine. În stație, pentru că atunci, exact ca și acum (!), troleibuzele veneau greu, am avut timp să discutăm, timp de o oră, despre literatură. Sigur, în special despre clasicii ruși. A fost o discuție foarte interesantă și captivantă, domnișoara chiar se vedea că aprofundase literatura națiunii sale, m-am bucurat foarte mult de acest lucru, dar mai ales fiindcă sânii ei se vedeau… Exact cum și de unde se puteau vedea!!! Salivam la gândul că în viitor s-ar putea să…
La despărțire, în fața blocului ei, am stabilit ca sâmbătă să ne întâlnim și să mergem în parc, în Herăstrău am zis eu, în Herăstrău mi-a spus și ea, pentru că era parcul ei preferat.
Era joi, până sâmbătă am citit tot ce-am găsit, pe-atunci nu era Internet, despre viața lui Cehov, de unde am aflat că era un „artist al exprimării laconice și precise”, sondând adâncimile umane și ce alte adâncimi o mai fi avut el de sondat la viața lui!!! De asemenea, am citit „Doamna și cățelul”, precum și „Duelul. Drama la vânătoare”, ultima plăcându-mi foarte mult.
Ah, și am mai răsfoit „Crimă și pedeapsă” a lui Fiodor, mi-am băgat în cap să știu și prenumele neapărat, Dostoievski, unde m-am atașat de obsesivul și însinguratul student Raskolnikov!
Cu acest bagaj prețios, m-am înființat la ora și locul stabilite. Liuba era însoțită de un bărbat între două vârste, cu chelie și mustață blond-roșcată. „Tatăl meu”, zice ea. „Încântat”, zic și eu!
Mda, dar drama abia acum începe, drama pentru mine și nu era o dramă la vânătoare, deși ar fi putut fi, tatăl și-a exprimat dorința de a ne a fi alături la plimbarea prin parcul Herăstrău.
Ei, un părinte ocrotitor, mi-am zis eu, care dorește să-l cunoască pe băiatul cu care fiica se întâlnește pentru prima oară.
Da, dar el ar fi trebuit să fie alături nu între noi!!! Așa a stat tot timpul. Și pe alei, și pe bancă, și la plimbarea cu vaporașul… Când și când întindeam capul înainte ca să-i mai zăresc sânii aceia care puteau fi văzuți chiar și după acoperișurile Bucureștiului! Dar cum făceam mișcarea asta, hopa!, ceasu-rău-pisica-neagră, ta-su făcea un pas în față!!! Prima dată mi-am spus că este întâmplare, bun, dar nu de șase-șapte ori!!! Mă adusese la disperare. Dar mai dă-te-n… Dar unde nu l-am dat? Firesc, cu mult respect și reverență (sic!) pentru un părinte de fată, unde mai pui, și parte a poporului rus și prieten (!?). Sigur, l-am dat peste tot, dar doar în gândul meu.
I-am condus acasă, am mai stat de vorbă… Despre Cehov, despre viitorul Liubei ca medic oftalmolog. La despărțire, cu mare dificultate, am reușit să ating mâna dreaptă a domnișoarei Liuba și să adaug că a fost o încântare să-i cunosc părintele.
Am căutat o înjurătură în limba rusă, dar, cum nu știam niciuna, l-am înjurat în română, de vreo 20 de ori. Sigur, în gând, fiindcă eram un tânăr foarte respectuos și onorabil (!). Iar sânii Liubei meritau, cu prisosință, acest efort de stăpânire.
La vreo săptămână, venise un film nou în oraș, la Cinema Luceafărul parcă, în fine, i-am spus Liubei că vreau să o duc la acel film, unde cu greu găseai bilete, vuia tot orașul despre el „Sandokan – tigrul Malaieziei”, o producție italo-franco-vest-germano-britanică! O tâmpenie, da, dar pentru acele timpuri… Ehe!
Liuba, foarte încântată de propunere, îmi spune să iau trei bilete fiindcă vrea și tatăl ei să-l vadă!!! Du-te-n… Da’ mai du-te-n… Adică tu, ditamai inginerul, se lăudase că era șef de proiect la nu știu ce institut, și acum n-ai bani să te duci la un film?! Rus căcăcios! Îmi cer scuze, dar devenisem din cale-afară de nervos! Pe bune, chiar așa i-am spus, evident în gând și, pentru asta, am luat… trei bilete. Ce era să fac? Sânii aceia… Sânii aceia cereau răbdare și stăpânire de sine!
Zi frumoasă, 12 iunie, lume multă, sala arhiplină, ne găsim locurile cu greu și hop!, îl văd pe tată cum se proțăpește pe scaunul dintre noi. Frate! Frate, tocmai când mă gândeam, îmi făcusem planuri că, odată cu stingerea luminii, aș fi putut să o ating, să o mângâi, iar din „greșeală”, chiar să-mi scape, pentru o clipă măcar, o mână pe sâni!!!
Tot timpul filmului am încercat diferite stratageme să o observ, sau chiar să o ating, nu, așa ceva era imposibil, tatăl Liubei era mai vigilent decât fusese FBI-ul și CIA-ul cu Fidel Castro Ruz!!!
Din nou, i-am condus acasă, ne-am luat în mod respectuos și civilizat la revedere cu o mie de înjurături la adresa părintelui mult prea… mult prea grijuliu!!! Am fost atent pentru că, la un moment dat, chiar era ca o înjurătură să-mi țâșnească de pe buze drept în ochii prea-grijuliului tată.
O sun după vreo trei zile și vorbim despre literatura rusă, vreo oră (!), dar și despre filmul „Sandokan…”, mi-a spus că îi plăcuse foarte mult și ar dori să-l revadă. Mamă, gata, pe cai, băiatule! În sfârșit, clipa mult așteptată era pe cale să se ivească. Și o aud: „Ia trei bilete, te rog, pentru că tati i l-a povestit lui mami și vrea și mami să-l vadă”!!!
Frate, clar, sunt blestemat. Dar rău de tot. Ce era să fac? În fine, ne întâlnim în fața Muzeului de Istorie al Municipiului București, facem cunoștință și intrăm la film. Dau să mă așez lângă Liuba, dar pac!, doamna mamă se aruncă, fix-moț-la mijloc, ca să ne despartă!!!
Doar vreo trei înjurături de data aceasta! Era o doamnă, totuși!
Resemnat, mă scufund în fotoliu și încep să mă scarpin nervos. Se stinge lumina, încerc să mă întind un pic în față ca să-i zăresc chipul Liubei, filmul nu mă interesa absolut deloc! Atunci, mama, văzându-mi insistența și, crezând că doresc să o vă mai bine pe ea, mi-a surâs dând ușor din cap.
Filmul, pentru cei care nu-l mai văzuseră, avea culori care încântau ochiul, iar acțiunea… și ea, atât cât se putea. Da, dar acțiunea cea mai tare abia stătea să înceapă… La început, am crezut că mi s-a părut! Apoi, m-am gândit că din întâmplare! Dar nu, era chiar mâna mamei care mă mângâia pe coapsa dreaptă. Pe coapsă?! În acea zonă situată, la om, între șold și genunchi? Exact. M-am retras, mi se făcuse inima cât un purice. Nici aer nu știu dacă mai primeam!? M-am retras, ducând piciorul către cealaltă extremitate, atunci, doamna mamă m-a strâns cu putere de mână, întorcându-se cu toată fața spre mine susurând printre buze: „Natașa”! „Natașa”, ce?! Ah, Natașa o cheamă. Și ce-mi spune mie!?
Au, dar ce-i asta? O mână, pe la spate, pe sub cămașă, mă palpa întruna! Du-te, frate, de-aici! Se întâmplă aievea!? Sau… Ba bine că nu, simțeam mâna mamei din ce mai tare și parcă mai transpirată!!!
Uf, ce bine, filmul s-a terminat! M-am ridicat repede de pe fotoliu, cu cămașa scoasă pe din afară și cu pantalonul mototolit, am ieșit în stradă, trăgând aer în piept, bucuros că am scăpat!
Le-am condus până la bloc, am dat mâna cu Liuba, iar mama a venit, foarte exuberantă, m-a strâns în brațe, m-a sărutat pe obraz și mi-a strecurat ceva în palma dreaptă!!!
Tremuram tot. Oare ce să fie?! După primul colț, am desfăcut pumnul și am văzut o carte de vizită cu antetul Ambasadei URSS. Doamna era translator acolo!!!
Nu ne-am mai văzut câteva zile, iar într-una dintre ele, nevăzând o finalitate a relației noastre platonice, am sunat-o și i-am spus că, pentru o vreme, este bine să nu ne mai vedem spre binele ei, are BAC-ul de dat ș-apoi admiterea la una dintre cele mai greu de intrat facultăți – medicina. A oftat îndelung, parcă a și plâns, dar a fost de acord cu decizia mea. Atunci, ușurat, am mers la un telefon public și am format numărul de la Ambasada URSS… După o lungă așteptare și mai multe zgomote ciudate în receptor, răspunde o voce gravă de bărbat: „Privet! Nu vot!” Po… Poftim? Ce-a făcut?! Intrigat, n-am mai cerut interiorul doamnei Natașa și, dintr-o pornire malefic-naționalistă (!), mi-am adus aminte de toate înjurăturile pe care le ținusem atât de mult timp în mine și le-am dat drumul!!! Una câte una. Cu asupra de măsură. Și-au fost: sfinți, arhangheli, heruvimi, serafimi, draci, mame, tați, străbuni, morți sau vii, precum și alte suprafețe expuse ale corpului uman!!! La final, am închis, tocmai când începuse să vorbească românește!!!
De la aceasta „convorbire” cu Ambasada URSSS, trecuseră câteva săptămâni, aproape că o și uitasem pe planturoasa și frumoasa Liuba, când, în piață la Obor, simt o bătaie pe umărul drept, mă-ntorc și… Doamna Natașa în persoană!!!
—Salutare, Bogdan!
—Ah, sărut mâna! Bună… ziua!
—Ce faci?
—Bi… bine, da.
—Nu m-ai sunat?
—Nu, nu… Monosilabic, fiindcă, da, eram total surprins de acea întâlnire inopinată!
—Am așteptat, să știi!
—Am sunat, dar… da, am sunat, mi-a răspuns un domn, am cerut interiorul și… era ocupat!
—Păi, da, la noi se vorbește în draci. Îți dai seama, țara cea mai mare din lume!!!
—Mda…
—Și să-ți dau vestea cea bună, Liuba a intrat la Medicină!
—Super! Felicitări! Dar nu aveam nicio îndoială, pentru că…
—Și, pentru asta, acum este într-o binemeritată vacanță la mare. Soțului meu i-a venit un văr de la Moscova cu copiii și au plecat împreună la Mamaia!
—La bunica lor de unde?!
—Nu, nu, că mă faci să râd, în stațiunea Mamaia. Constanța!
—Aha!
—Auzi, dar ce faci acum? N-a mai așteptat răspunsul, m-a luat de cot și mă tot împingea înainte!? Către ce? Către unde?!
—Adicăăă…
—Adică, știi că stăm aproape, te invit la o cafea! Mai stăm de vorbă, mai una-alta…
—Dar eu cafea…
—Pepsi! Am o ladă întreagă de pepsi, doar lucrez la ambasadă.
Nu știu ce era cu mine?! Pur și simplu nu puteam să mă împotrivesc. Natașa sporovoia întruna, nici nu înțelegeam ce spune, știu doar atât că m-am trezit intrând într-un apartament. Nu-mi mai aduc aminte dacă am luat liftul sau am urcat pe scări! Blanc total. —Și soțul? reușesc să îngăim.
—Sașa? Am uitat să-ți spun, soțul este în delegație la Timișoara, se-ntoarce în două zile. Dar ia, servește, este rece, de la frigider!
—Mulțumesc! M-am așezat stingher pe colțul unui fotoliu și țineam sticla de pepsi mână.
—Dar bea, dragule, nu sta ca un manechin! De câteva minute asta și eram. Doar că eram un manechin mergător. Mă scuzi un pic, fac un duș repede, că vin de pe drum.
—Dă-ți drumul la televizor până vin eu!
—Păi da, dar nu este emisiune acum, doar două ore pe zi, seara!!!
—Dragul meu, ai uitat unde lucrez? Noi avem instalată o antenă specială și prindem Moscova –Televiziunea Centrală a URSS. Uite! Și îi dă drumul la televizor. Așa era, la ei era emisiune. Era!
Și este color, nu ca la noi, doar când e Ceaușescu!!! Gata, am zbughit-o la baie! Și bea, că se-ncălzește!
A ieșit, eram total descumpănit, aș fi vrut să plec, să fug, dar parcă nu mai aveam picioare!!! M-am uitat un pic la TV, dar dacă nu știam o iotă rusa, ce sens mai avea. Am început să beau pepsi… Și-o văd că scoate capul de după o ușă.
—Ah, vezi că în frigider… Dar mai bine lasă că te servesc eu! Înfășurată într-un prosop verde cu motive chinezești, se întoarce de la frigider cu o sticlă de vin roșu spre negru, toarnă într-un pahar, peste care adaugă puțin pepsi.
—Mulțumesc, dar eu…
—Cabernet bulgăresc cu pepsi. Puterea ursului. Te rog, face bine! și-a plecat.
Face bine la ce?! La stomac?! La ficat?! La creier?!
Și tot întrebându-mă așa, nici n-am sesizat când a trecut timpul, că o văd pe doamna Natașa că se-așază lângă mine!
—Să-mi pun și eu un pahar și să dăm noroc! Noroc! „Udacha”! În rusă!
—„Udacea”!
—Bravo! Foarte bine ai zis. Cu accent. Și, tu, acum ce faci?
Cred că m-a-ntrebat ce fac, dar nu puteam răspunde, îi simțeam atingerea, prosopul se desfăcuse puțin și o rază de soare i se strecurase în zona inghinală!!!
—Ce să fac? caut să-mi revin repede, alerg încoace și-ncolo.
—Aha, domnul Bogdan este laconic. Asta poate să însemne că ești și un romantic. Dar fă-te comod! Moment în care se repede, îmi scoate adidașii… Mă rog, nu erau marca Adidas, erau Romica, de la bulgari, imitau Puma foarte bine și-mi plăceau foarte mult. Mi-i aruncă în hol, se lipește de mine și începe să-mi descheie cămașa… La început transpirasem, iar acum simțeam cum transpirația îmi înghețase pe șira spinării!
—Doamna Natașa…
—Natașa! Sau și mai simplu Nati! Și-mi trase un pupic pe năsuc!!!
—Nati?! Nati îmi azvârle cămașa pe jos, îmi descheie blugii și… La început a fost cum a fost, că eram… Adică nu mă simțeam în largul meu. În mod normal, îmi plăcea ca eu să am inițiativa, dar Natașa… Nati… Dar mi-am revenit când am simțit că am ce-mi trebuie, am răsturnat-o pe spate, ofta și mă mângâia, și mă săruta peste tot, moment în care… Ciocănituri în ușa de la intrare și sunet de chei în broască!!!
O văd pe Natașa zisă și Nati cum se aruncă de pe mine, se repede la ușă și se-ntoarce cu o față de zici c-a stat o oră cu ochii-n furnalul de la Hunedoara!!!
—Sașa! S-a-ntors Sașa!
—S-a… ș-a… ce?!
—Repede, îmbracă-te și sări de pe balcon! M-am îmbrăcat, cât am putut de repede, iar Natașa mă-mpingea întruna spre balcon, dându-mă de câteva ori cu capul de geamuri. Dar la ce etaj suntem?! Cum să sar, am înnebunit! Dacă mor? Mai bine iau o bătaie de la Sașa… Natașa m-a împins cu putere și… am ajuns pe gazon. Teafăr! Mă uitam în sus, ca prostul, și nu-mi venea să cred ce noroc avusesem, era etajul… unu!!!
Fugeam în timp ce mă-ncheiam la cămașă și-mi făceam semnul crucii, mulțumind divinității că am scăpat!
Ajuns acasă, mama, ieșind din bucătărie…
—Dar ce-i cu fața asta la tine? Şi de ce ești desculț?
—Desculț! Desculț în iarbă, că-mi plăcuse filmul. Da, dar „adidașii” mei Romica, rămăseseră martori la domnul Sașa! Poate să și-i poarte zgârcitul, că doar era șef de proiect!!!
La vreo doi ani de la această întâmplare cu o partidă de sex fără finalizare și o cascadorie reușită (sic!), bântuiam prin Cotroceni și, în fața Spitalului Municipal, cum se numea pe-atunci, actualul Spital Universitar de Urgență, dau nas în nas cu.. Liuba! Da! Chiar ea. Lyuba, lyubov’ moya!
—Hello! ea. Ce faci? tot ea.
Trecuseră, totuși, doi ani. Era aproape neschimbată. Ochi mari albaștri, la fel de surâzătoare și cu sânii care se puteau vedea… hăt de departe.
—Ce să fac? zic eu. Uite, vin de la un prieten și…
—Nu vrei să bem o cafea?
—Dacă nu îi chemi și pe tatăl tău sau pe mama ta… Dar n-am mai apucat să termin fraza.
—Ai toate motivele să fii ironic, dar atunci asta era situația. Între timp, părinții mei s-au despărțit.
—Au, cum așa! Mama… Adică, tata, când s-a întors dintr-o delegație, a surprins-o pe mama cu un bărbat în casă, omul a sărit de pe balcon și…
—Și n-a murit? La ce etaj locuiți? Cred că mă înroșisem tot, fiindcă, sigur, eu fusesem acela.
—Ah nu, stăm la etajul unu. Nu l-a mai prins pe respectivul, dar i-a găsit adidașii, unii cam la fel cu ce purtai tu, dar și chiloții în pat!
—Chiloții?! Chiloții?! Deci, de aceea… Dar de frică, atunci, nu realizasem. Nu știam eu de ce am avut dureri timp de o săptămână și scrotul inflamat!? De la fermoar!!
—Da, asta a fost.
—Îmi pare nespus de rău! Dar acum…
—Acum locuiesc cu iubitul.
—Cu?
—Cu iubitul meu, vrea să ne căsătorim, iar acum este plecat, în interes de serviciu, la Atena.
—Ah! Adică, viitorul soț…
—Mda. Știi, am crezut, am sperat că o să mă mai suni, dar…
—În primul rând, am uitat să te felicit că ai intrat la Medicină, deși nu-mi făcusem griji pentru tine.
—Îți mulțumesc! Bogdan, dar știi ceva, nu mai bine mai discutăm la o cafea, am filtru. Am și pepsi, și Cabernet bulgăresc… Puterea ursului!
Constatam că obiceiurile mamei se transmiseseră și la fiică.
—Știi ceva Liuba… Lyuba, lyubov’ moya! La ce etaj stai?
—La zece!
—La zece?! Uite, eu acum mă grăbesc foarte tare, dar am să-l sun pe tatăl tău să-i spun că eu am fost atunci la mama ta!
—Ce!? Poftim?!
Și i-am întors spatele. O auzeam cum înjură, dar cum nu știam limba rusă, puțin îmi păsa! Mai bine în viață, decât să sar de la etajul 10. În acea zi am fost fericit! Chiar răzbunat. Am fost la restaurant unde am băut cabernet ROMÂNESC cu APĂ MINERALĂ ROMÂNEASCĂ, după care am plecat să mă plimb prin oraș, odată ajuns la Universitate, a început o ploaie măruntă și insidioasă, așa că, pentru a mă adăposti, am intrat în… Librăria Mihai Eminescu unde avea loc, probabil, o lansare de carte!!!
În mulțimea aceea cenușie, de oameni trecuți de prima tinerețe, ea strălucea, sau, cel puțin, așa mi s-a părut mie! Roșcată, ochii mari și verzi, surâzătoare…
De citit în limba română:
Readings in English
