ALTCULTURE MAGAZINE ||| 57 ||| 5/2022 |||
INFRANEGRUL – Dolfi Trost
De Adrian Grauenfels

ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!

WELLBORN
Sănătatea trebuie să fie o stare continuă!
SOTER
INFRANEGRUL - Dolfi Trost
INFRANEGRUL – Dolfi Trost

INFRANEGRUL
PRELIMINARII LA O INTERVENŢIE SUPRA-TAUMATURGICĂ ÎN CUCERIREA DEZIRABILULUI

DIN COLECŢIA SUPRAREALISTĂ CATALOG – Editura SAGA 2021

Dolfi Trost

Plăcerea de a pluti pentru inima aceasta necontenit ingenuă, se află în colierul din vârful unghiilor sau în moartea moarului sau în cercurile aduse de vânt de oceanul de tul extensibil și totuși atât de furișat, de răsunător, încât pasul lasciv al dansatoarei se preface, între pietrele palide ale ceștii, în cea mai frumoasă insectă.

Atingem, cu ochii noștri închiși, pasul propus de fum primit până la ultimele lui consecințe bolnave de bruma cizelată pe umerii Ei; Ea, cu umerii aprinși precum lopata pierdută în infernul genelor; apariția calmă a acestei femei vesperale, în urmărirea fără încetare a unui infra-spațiu apropie până la confuzie halucinata aromatică de unde i se vede întunericul, pe care Ea îl umple de grație.

A căuta triplul pe ruinele dublului în carnea cărnii umbrei. Locul unde se întâlnesc și se despart toate cuceririle, toate prăzile. Conspirația cu pete limpezi a aceluiași labirint sfâșie frunzele așezate pe cele cinci dimensiuni întunecate sub care somnambula cărbunilor respiră. Diferența de nesuportat dintre zi și noapte are formă de fluviu al unui impuls irezistibil către inima ca o capcană, ca o ceafă invadată și roasă de o imensă cascadă vie, insinuantă, rănită și apărându-și cu greu intimitatea, răsturnată cu putere între unghiile noastre.

Din nou femeia își arborează sânii lângă fantomă ca o provocare la epuizarea cunoscutului și la transformarea sa neîntârziată în cea mai neliniștitoare întrebare.

Când visul din lampă se va termina, arterele femeilor iubite, oh, iubite la fel ca trezirile succesive dintr-un somn fără trezire, arterele cu figura adâncă își vor vedea sângele cum se cicatrizează la lumina transparentă a unui pieptene; acolo unde se zbate organismul închis.

Însă lacul este foarte aproape și malurile lui, umbre pasive ca niște lotuși mari, alcătuiesc și acum aceeași întindere plină unde spectrele excitate își coboară pleoapele apăsate de un spectacol pe care nu-l pot opri – inaccesibila privire finală a ochiului, de o inexplicabilă forță magnetică în ciuda acestui lucru.

Autori:
GHERASIM LUCA/ GELLU NAUM/ PAUL PĂUN/ VIRGIL TEODORESCU/ TROST

INFRANEGRUL - Dolfi Trost
INFRANEGRUL – Dolfi Trost

O ÎNTREBARE

Poezia, iubirea, revoluția sunt totuna.
O singură femeie cu buzele albite de sânge străbate culoarele plutitoare ale devenirii; liniile ei se pierd, ea nu poate fi atinsă ca obiect exterior, fiindcă poetul, îndrăgostitul, revoluționarul devin ea însăși.
Dar anti-poetul, dușmanul iubirii, anti-revoluționarul îi cunosc mii de portrete mutilante, asupra cărora, într-o armonie contrariantă, își exercită în chip uimitor vraja lor regresivă.
Literatură, filozofie, politică, religie – aceste limite – iată la ce se închină ei; sinistra și crispanta relație dintre oameni, opacitatea lor desăvârșită față de regnurile universale, asta obțin cu un succes inapreciabil.
În ceea ce ne privește, este vorba de o contra-vrajă în toate sensurile cuvântului și mai
ales în acela care îi este propriu.
E cu putință?
Este vorba de a cuceri mijloacele de a face dragoste cu lumea și – fără a recurge la metode gata făcute, cuști cu două fețe dintre care una, cel puțin, poate fi îmblânzită – de a face să fie permanent și colectiv ceea ce până acum nu era decât miracol în transmutarea amanților și în câteva operații poetice și anonime.
Care ar putea fi, la ora actuală, aceste mijloace cu tăișul inalterabil? Există oare?
Aceia care le presimt, fie și numai în pasărea ce le atinge în treacăt părul, sunt chemați acum să dea un răspuns.

BUCUREŞTI 1946
de la 29 Septembrie la 18 Octombrie
(Traducere de Dan Stanciu)

INFRANEGRUL - Dolfi Trost
INFRANEGRUL – Dolfi Trost

Nota editurii SAGA – (Adrian Grauenfels)

În anul 1947, André Breton a subliniat cât de fericită era formula prietenilor săi din București pentru „cunoașterea prin ignoranță” ca un slogan suprarealist. Această chemare către obscur ne duce într-adevăr la inima infra-noirului, cheia unei ere care a lăsat angoasa in pragul unei uși batante care se zbate.

Între 1945 și 1947, suprarealiștii din România s-au bucurat de un scurt răgaz în care creativitatea lor a putut fi în sfârșit considerată completă, înainte ca poliția stalinistă cu cizme de plumb să-i cufunde în clandestin. Unii, precum Gherasim Luca și Gellu Naum, făcuseră deja o călătorie la Paris la sfârșitul anilor 1930 și aspirau doar să se alăture compatrioților lor Jacques Herold și Victor Brauner, deja integrați în grupul parizian. Dar războiul i-a obligat să se întoarcă la București; cei mai norocoși dintre ei au putut părăsi țara doar după începutul anilor 1950.
Infra-noirul este atât numele unei expoziții din 1946, cât și al unei serii de broșuri care mărturisesc dorința acestui mic grup hotărât să regândească dialectica marxistă și să examineze bazele suprarealismului pentru a-l feri de a deveni strict spectaculos.

Promotori ai „negației delirante”, ei vor reconsidera, de asemenea, moștenirea freudiană dintr-o perspectivă nonedipală, care va avea un miez suficient pentru a-i interesa mai târziu pe teoreticienii anti-Oedipieni: Gilles Deleuze și Félix Guattari. Găsirea unei evadări de la multiplele încercări de „castrare” prin amplificarea locului dorinței, este și dispozitivul pe care cei cinci suprarealiști din București (Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Teodorescu, Dolfi Trost) au intenționat să-l realizeze în întuneric total în sala Expoziției Internaționale de Surrealism din 1947 (Paris). Proiectul lor nu a fost realizat, dar textul lor – Nisipul nopții – evocă cu tărie „căutarea concrețiilor instabile ale dorinței de a dori”.



ACASĂ

 

De citit în limba română:

Readings in English

Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe, cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.

Did you like it?
DONATE
THANK YOU!

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
RO46INGB0000999911598179, ING Bank,
RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania