ALTculture 09/2020 – Necunoscuta Avangardă (III)

ALTculture 09/2020 - Necunoscuta Avangardă (III) De Adrian Grauenfels Fiu al medicului David Binder, după studii de specialitate începute la Iași și terminate la București, Sașa Pană obține în 1927 diploma de medic militar. Vocația lui era însă literatura, domeniu în care disponibilitățile sale intelectuale vor contribui decisiv la desăvârșirea lui de animator al mișcărilor literare de avangardă din România, începând cu dadaismul, trecând apoi spre o orientare suprarealistă. Debutează cu volumul de poezii simboliste Răbojul unui muritor în 1926. Trei ani mai târziu, cu mijloace financiare proprii, Sașa Pană publică revista de avangardă unu și înființează o editură sub aceeași siglă, unde va tipări cărțile proprii și volume ale unor confrați de generație, promotori ai creației avangardiste, ca Urmuz, Tristan Tzara, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Vasile Dobrian și alții.

ALTculture 08/2020 – Necunoscuta Avangardă (II)

ALTculture 08/2020 - Necunoscuta Avangardă (II) De Adrian Grauenfels Poate că mulți dintre pasionații consumatori de artă non-conformistă, dar și mulți dintre cei care doar se interesează de aceasta, pentru a-și satisface dorința de informare, nu au putut să nu-și pună o întrebare formulată cam de genul: Ce anume îi determină pe artiștii care sparg reguli și canoane instaurate până la un moment dat, în modul de a imagina, crea și în rezultatul palpabil al creației, sub toate formele ei, pentru a da drumul unor "nereguli", unei revolte și unui "libertinism'' împins până la a încălca toate cenzurile, a friza serii întregi de principii din educația și morala instituite anterior - cel puțin teoretic - în cadrul unei societăți, până la a exaspera politicieni, sociologi, gardieni, clerici, administratori, industriași, judecători, cetățeni de diverse poziții și statuturi…? Fără îndoială, însă, că au avut și au adepți și admiratori, aceștia făcând parte din grupuri restrânse, în raport cu masele extinse, ale populațiilor din care provin.