Ana are mere. Și ce dacă?! (I)
De Ion Bogdan Martin

TEXT PREMIAT LA CONCURSUL DE CREAŢIE DRAMATICĂ DESTINAT PIESEI SCURTE – TEATRUL „REGINA MARIA” – EDIŢIA 2020
M o n o d r a m ă

ECOULTOUR le mulțumește tuturor celor care sunt alături în lupta pentru educație și cultură!

WELLBORN
Sănătatea trebuie să fie o stare continuă!
SOTER

Duminică, 31 decembrie 2019.
Olivia, înainte cu câteva ore de Revelion, rămâne prizonieră la cel de-al 19-lea etaj al instituției unde este angajată. Întreaga acțiune se desfășoară în holul din fața liftului. Fiind o companie cu regim special, telefoanele se lasă la intrare, ușa scării de serviciu este încuiată, alarma este dezactivată, nu are pe cine anunța și, se pare, va fi sortită să petreacă noaptea dintre ani singură… O noapte cu peripeții – cu iz kafkian, cum are să spună chiar Olivia, la un moment dat –, o noapte în care se descoperă și se redescoperă pe sine… Iar finalul este de-a dreptul… De-a dreptul incredibil. Textul face o tăietură chirurgicală fină, cu instrumentele ludicului, în natura umană, relevând, în toată splendoarea și universalitatea sa, unul dintre cele mai complexe și dintre cele mai frumoase sentimente de pe pământ – ÎNCREDEREA.

Ana are mere. Și ce dacă?!

Scena 1

Holul din fața liftului. Etajul 19


OLIVIA (intră precipitat, agitându-se de colo-colo): Să mai am timp să merg și la coafor, să-mi fac și manichiura… Sper să ajung la timp. Of, Doamne, câte mai au femeile pe cap! Și nimeni nu ne crede! (Apasă butonul liftului.)

VOCE ROBOT: Lift defect. Vă rugăm reveniți! „Elevator fault. Please come back”! Lift defect. Vă rugăm reveniți!

OLIVIA: Ce face?! Cum mama mă-sii… (Privind ceasul din hol.) În câteva ore se schimbă anul… Revelionul! Vine 2020 peste noi… Olimpiada de la Tokio!!! Și eu?!

Alo, liftul! Nimic! Să apăs butonul de ajutor! Alarma! (Se aude soneria.) Sună! Sună și… Și nimic! A înnebunit lumea! (Strigând tare, cu fața lipită de ușa liftului.) Alo, liftul! Paza! Se aude?!

VOCE ROBOT: Lift defect. Vă rugăm reveniți! „Elevator fault. Please come back”! Lift defect. Vă rugăm reveniți!

OLIVIA (se repede la ușa scării de serviciu): O iau pe scări, asta e! 18 etaje, dau în beri-beri până jos. (Trage de ușă, bate.) Asta-i culmea! E blocată! Încuiată!?

Și prostia asta… Auzi, să lăsăm telefoanele la intrare, într-un fișet anume, pentru că suntem o instituție cu regim special! Și ce? Divulg secretele vânzătoarei din colț sau șoferului de taxi, care miroase, de-mi vine să vărs, a „Coco Chanel Mademoiselle”!?! Ce-am înnebunit? Ba da, asta o să fac, o să înnebunesc că pierd programarea la coafor, la cosmetică și… Și schimb și șoferul, pentru că nu-și asortează oja la mustață!!!

Da, dar Doru, iubitul meu ce-o să spună?! O să mă sune, să mă sune și… Și iubita lui nu mai vine, c-a rămas ostatică la job. Ș-așa s-a strofocat că lucrez în ultima zi a anului. Dacă șeful mi-a dat ceva urgent de făcut, ce era să fac? Dar când el este de gardă, iar eu stau singură noaptea, cum e?!

O să se enerveze că nu-i răspund și o să creadă… Ce-o să creadă?! Trebuie să avem încredere unul într-altul, nu? Că de aceea ne-am logodit, iar în noaptea aceasta cred că avea intenția să… Adică, sper… Speram, mă rog! Văd că tot o lălăie… Cred că până la urmă o să-l cer eu de bărbat! Am 31 de ani, totuși… Zic și eu. Ajung cei șapte ani de când… Șapte ani de-acasă! Daaa… Șapte ani de când suntem împreună, (amuzându-se) aproape că l-am crescut!!!

Alo, liftu’! Cum naiba, au blocat și scările!? Ușa este închisă! Pentru siguranța biodatelor și a informațiilor clasificate „SSID”… Strict Secret de Importanță Deosebită! Da, dar la noi nu s-au gândit?! La siguranța angajaților care pot lucra până în ultima zi a anului? În caz de incendiu, în caz de cutremur… Și sunt la etajul 18… 18, normal. Revelion 2020… Cum mama mă-sii, pe lumea asta nimic nu-i întâmplător! Și liftul ăsta!…

Ana are mere. Și ce dacă?!
Ana are mere. Și ce dacă?!

Pe cuvântul meu, zici că sunt într-o poveste de Kafka!

Nu, că trebuie să fiu calmă, sigur m-a auzit cineva și în câteva momente… Dar dacă!? Ei nu, că doar suntem în secolul XXI, avem camere de supraveghere și gadget-uri sofistificate peste tot, cred că ne sunt ascultate și gândurile acum! Liftuuu!…

Vine greu!

Ce? Anul?! Secolul următor?!

Liftul! Normal, că la el mă refeream… Deja m-am enervat. Și dacă mă enervez devin iritată și indispusă!!! Na, ca orice femeie! Că d-aia suntem iubite și dorite, pentru că ne enervăm din orice, ca mai apoi să fim împăcate. Sic! Glumesc. De nervi, d-aia glumesc! Uite că mai am putere!

Cred că sunt aici de aproape cinci minute și nu se aude nicio mișcare! Ba da, vocea robotului.

Sunt sigură că și-au dat seama că am rămas în incintă și or să…

Or să ce?! În ultima zi a anului, lumea este mai puțin atentă, concentrată. Ultimele aranjamente, cadouri, festinul culinar… Nu se mai gândește nimeni la îndatoririle de serviciu. Unii încep petrecerea chiar mai devreme.

Șampanie, muzică… Dans, urări, distracție… Distracție!

Liftu’ mă-tii! (Apasă butonul.)

VOCE ROBOT: Lift defect. Vă rugăm reveniți! Elevator fault. Please come back! Lift defect. Vă rugăm reveniți!

OLIVIA: În ultima zi a anului, puține, foarte puține instituții au activitate și atunci… băieții, probabil, și-au luat liber. Așa cum normal era să avem și noi. Mai ales noi, femeile!

Liftuuu!… Sunt la pământ, domnule, dacă nu pornește tâmpenia asta de ascensor… „Ground Zero”. Așa cum se numește și departamentul unde lucrez.

VOCE ROBOT: Lift defect. Vă rugăm reveniți! Elevator fault. Please come back! Lift defect. Vă rugăm reveniți!

OLIVIA: Cum să nu m-audă, domnule?! În noaptea aceasta este Revelionul! Noaptea cea mare! Cea mai importantă din an. Am programare la coafor, trebuie să dau o fugă și la mall, să iau niște cadouri, mai am atâtea de făcut… Logodnicul mă așteaptă. El ce-o să spună?

Sigur că era retorică, însă pot să-mi închipui…

Dar de ce trebuie să fie asta, neapărat, cea mai frumoasă noapte?! Putem să dăm aceleași valențe oricărei nopți din an, nu? Putem, dacă iubim viața și știm să ne distrăm, să facem Revelion din fiecare noapte, nu? Zic și eu!

Ș-așa sunt destul de… (Strigând tare.) Alo, liftu’!

Un fier, o mașinărie fără suflet, îi va fi greu să m-audă.

Bate cu pumnul în ușa liftului, apasă pe buton.

Ana are mere. Și ce dacă?!
Ana are mere. Și ce dacă?!

VOCE ROBOT: Lift defect. Vă rugăm reveniți! Elevator fault. Please come back! Lift defect. Vă rugăm reveniți!

OLIVIA: Era seara în care așteptam de la logodnicul meu… Așteptam… E greu să vorbești mult timp singură. Ce s-ar face omul dacă nu ar comunica? Acum… doar eu cu mine. Și cu liftul! Cu robotul… O cumunicare unidirecțională. Chestia asta mi-aduce aminte de stupiditatea aia din clasa I, când eram în fața abecedarului – aveam o învățătoare acră – și mi-era teamă să buchisesc: „Ana are mere”! Mă blocasem și nu vedeam sensul! Și ce dacă avea mere!? I le-o fi cumpărat mă-sa, că erau la ofertă!!! Așa gândeam atunci. Copil, deh!

Dar acum? Acum, am evaluat situația și, deocamdată, cel mai bun lucru este să aștept. N-are rost să-mi fac nervi și să-mi consum energia degeaba. Voi întârzia, îi voi explica ce s-a întâmplat și…

Da, dar aveam oră la coafor, la cosmetică, la manechiură…

Dacă am fi fost doi… Era altceva. Eu cu iubitul… Fiind doi, puteam trece mai ușor peste acest inconvenient. Unde-s doi… Unde-s doi apare ș-al treilea!!! O nouă glumă, deși…

„Inconvenient”? Auzi ce pot spune?! Nu este niciun „inconvenient”, este o dramă, domnule. Un dezastru… Un coșmar… Un cataclism planetar. Asta este!

În starea asta aș putea intra în depresie.

Dau în DPP! „Depresie postpartum”, acea tulburare psihică, care se poate manifesta la primele luni după naștere, când apare ș-al treilea, că tot am zis, atunci chiar o poți lua razna!

Mda, dar eu nu am născut!

Gândește-te, fată! Poate naști vreo idee… Caută căi și mijloace să evadăm din această poveste cu iz kafkian.

Iluzii, suprarealism, birocrație, nonsensuri… Or, aici, nu am de-a face cu aceste ingrediente din „Castelul” lui Kafka.

Ba da, cum să nu? Poate, tot prin absurd, să aibă aparența unui Revelion cu Kafka! El, acolo, la masa festivă din umbra poveștilor sale, bântuindu-mă precum o fantomă-vocea liftului, iar eu dincoace, o biată efemeridă nervoasă până la sânge… Căutând arpentorul!!! Nebuloasa!

OLIVIA: Ar trebui să nu exagerez! Kafka era insomniac, ipohondru, depresiv… Altfel, un talent uluitor. Eu nu sunt nici una, nici alta! (Repezindu-se la ușa liftului, apasă butonul.) Dați-mi drumu’! Alo! C-am început să aberez! Rău de tot. (Bate cu picioarele.) Liftuuu!…

VOCE ROBOT: Lift defect. Vă rugăm reveniți! Elevator fault. Please come back! Lift defect. Vă rugăm reveniți!

OLIVIA (excedată): ’Ţi-ar engleza să-ți fie! Ajunge!

Am să merg în biroul meu și am să încerc să fac semne de la fereastră, să agit ceva lucruri, poate mă vede careva!

Da, acesta este cel mai înțelept lucru pe care l-am auzit, astăzi, de la mine!!! Să strig, să urlu! Săriți, oameni buni, salvați o femeie deznădăjduită și patria vă va fi recunoscătoare! Cum care? România! România, că-i o țară frumoasă, doar că unii își bat joc de ea. Of! (Iese.)

Scena 2

OLIVIA (revenind): Nu, că e îngrozitor ce mi se întâmplă! Și cu România, da. O să-mi crească tensiunea sigur. Deja cred că este 30 cu 16. Fac prăpăd, dau într-un lanț de explozii, nu solare (sic!), ci nocturne, de mă împrăștii pe toți pereții… Graffitti sangvin!!!

Ce mama dracului, nu mă aude nimeni?! Cum este posibil așa ceva? (Privind în dreptul camerei de supraveghere.) Hello! (Agitând brațele.) Sunteți orbi!? Cei de la pază, doar știți că nu am semnat de ieșire. Sunt aici! (Sărind pe loc.) Hello! Dați drumul la liftul ăla tâmpit odată!

Se plimbă în cerc, schimbând sensul repetat.

OLIVIA: Mă urc pe pereți… Devin depresivă. Oare ce-o face logodnicul meu la ora asta? E patru și zece… La ora asta eram cu părul sub cască și cu mâinile întinse pe masa de manichiură.

Ana are mere. Și ce dacă?!
Ana are mere. Și ce dacă?!

Fir-ar a dracului de treabă, că numai mie putea să mi se întâmple asta! Doamne, ce rău este să fii singură.

(Picioare, pumni în ușa liftului.) Nicio mișcare. S-o fi defectat sistemul?! Că sistemul nostru social s-a defectat demult!!! Nimic nu mai merge! Doamne, cum ar fi să-mi petrec Revelionul aici?! (Se sprijină de perete.)

Să mă calmez, trebuie să se rezolve până la urmă. O să mă duc la Revelion necoafată, nemachiată, fără cadouri, în schimb voi fi alături de cei dragi, de logodnicul meu… Doar există o explicație. Sigur. Cei de aici vor relata exact cum s-a întâmplat, își vor cere scuze, îmi vor pune o mașină la dispoziție și… (Ridicându-se.) Îi voi da în judecată și voi cere daune de 50.000 de Euro… Ce, 50.000?! Două milioane! (Ia ușa liftului la picioare, apasă pe buton.) Mama mă-tii de lift insensibil și cu cine te-a inventat și cu prim-ministrul, și cu președintele, și cu Guvernul și cu Parlamentul țării ăsteia, și cu… Și cu ideile crețe ale lui madam Merkel!!! Ptiu!

VOCE ROBOT: Lift defect. Vă rugăm reveniți! Elevator fault. Please come back! Lift defect. Vă rugăm reveniți!

OLIVIA (se lasă jos, alunecând pe lângă perete. Scâncind și privind în sus): Doamne, cu ce am greșit în viața asta? Cum este posibil? Da, recunosc, am făcut un avort și regret și acum, mai înjur, nu țin post… Dar de fumat m-am lăsat! M-am lăsat, pe bune! Iartă-mă, Doamne! Nu pot! Am ținut post odată, de Crăciun, și am fost bolnavă o săptămână… Am stat numai la toaletă. Da’, uite, dacă faci o minune (se ridică, închinându-se) și mă scoți de aici, de mâine dimineață, jur, țin post în fiecare zi de miercuri și vineri…

(„Ciulind” urechea.) Nu e okay? Bine, o să țin și lunea, treacă de la mine… Și în toate posturile de peste an, exact ca mătușa mea, preoteasa… Pardon!, corect se spune prezbitera! Acum, e bine?

N-a mers nici cu prezbitera!!! Măcar să-mi fi dat un semn, un „like”, acolo… Astăzi, Dumnezeu nu este on-line cu mine. Are alte treburi mult mai importante decât să facă un lift să funcționeze. În lume, oamenii mor de foame, de boli, sunt războaie și eu cer un… Un amărât de lift să funcționeze.

Iartă-mă, Doamne, și totuși, așa, printre picături, dacă ai putea… Numai astăzi! Un minuțel, zău! O milisecundă… Este Revelionul!

(Oftând.) În fond, ce reprezint eu pe această planetă încercată? Ce însemn eu dintr-un puhoi de șapte miliarde de oameni?! Sunt un fel de „quark”… Ce este quarq-ul?! Păi cum, Doamne, să nu știi!? Cea mai mică particulă cunoscută a nucleului. O infinitezimală pierdută printre radiațiile cosmice…

Am luat-o razna!? N-am noroc, Doamne, n-am, nu-i așa? (Se lasă din nou jos, pe lângă perete.)

Vreau să mă întind pe gresia asta rece, să răcesc, să mă îmbolnăvesc și să mor! Să mor, că altceva mai bun nu am de făcut în starea asta.

(Înveselită brusc.) Daaa!… Exact. Cum nu m-am gândit la asta?! Să intru pe facebook, sigur, prietenul meu va vedea mesajul meu, iar Mark Zuckerberg va reacționa!!! Să merg la calculator! (Iese. Scurtă pauză!)

VA URMA



ACASĂ

Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe, cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI – RO46INGB0000999911598179, ING Bank, RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania

Did you like it? DONATE NOW!
THANK YOU!

De citit în limba română:

Readings in English