De Gabriel Anghelescu

Împărțit în două Arcane – Minoră și Majoră, Tarotul povestește experiența vieții umane. Fiecare dintre cele 22 de cărți ale Arcanei Majore simbolizează o parte diferită a psyche-ului și o etapă a călătoriei inițiatice.

Nebunul ne reprezintă pe fiecare dintre noi atunci când începem călătoria vieții. La începutul călătoriei sale, Nebunul întâlnește Magul și Marea Preoteasă, forțe ale echilibrului. Magul reprezintă puterea activă, masculină, conștientul. Marea Preoteasă este pasivul, femininul, inconștientul.
Pe parcursul călătoriei sale, Nebunul devine din ce în ce mai conștient de lumea înconjurătoare. La fel ca în cazul nou-născuților, el își recunoaște mai întâi Mama sau Împărăteasa, adică natura și senzațiile. Următoarea persoană pe care o întâlnește Nebunul este Tatăl sau Împăratul. El reprezintă ordinea și autoritatea.

Nebunul ajunge în lumea largă și este expus credințelor și convingerilor. Hierofantul reprezintă convingerile care încep să îl înconjoare și să îl formeze. Simte apoi nevoia de uniune sexuală cu o altă persoană, tendința de echilibrare, ilustrată de Îndrăgostiți.
În momentul în care Nebunul devine adult, el capătă o identitate puternică și un anumit grad de stăpânire de sine. Prin disciplină și voință, el dezvoltă un control interior care îi permite să triumfe asupra mediului înconjurător.
Carul reprezintă Ego-ul ca încoronare a nebunului până în acest moment.
Nebunul descoperă apoi liniștitea și răbdarea. El realizează că Ego-ul trebuie temperat prin bunătate și altruism, calități ale Forței.

Pustnicul reprezintă nevoia de a găsi un adevăr mai profund. Nebunul începe introspecția, iar lumea senzațiilor devine mai puțin atractivă pentru el.
Roata Norocului reprezintă mișcarea și Universul, ale cărui părți lucrează în armonie. Când Nebunul zărește frumusețea și ordinea din lume, găsește unele dintre răspunsurile pe care le căuta.
După ce a fost singuratic, se simte din nou pregătit pentru mișcare și acțiune.
Se uită înapoi la viața sa pentru a urmări relațiile cauză – efect, reprezentate de Justiție. Își asumă responsabilitatea pentru acțiunile sale, astfel încât să se poată repara trecutul și să își asigure un viitor bun.
Nebunul constată că viața nu este atât de ușor de îmblânzit. Pierde controlul asupra evenimentelor din jurul său, iar lumea lui este întoarsă cu susul în jos. Nebunul devine astfel Spânzuratul.
Începe apoi să elimine elementele neesențiale ale vieții sale. Experimentează sfârșituri, lăsându-și în urmă aspectele vechi, reprezentate de Moarte.

El realizează Cumpătarea, descoperind adevăratul echilibru, după ce a experimentat extremele. Nebunul ajunge astfel la moderație.
Urmează apoi să se întâlnească cu Diavolul. Diavolul reprezintă ignoranța și lipsa speranței.
Prețul acestei ignoranțe este disperarea.
Nebunul poate găsi eliberarea din ignoranță numai prin schimbarea bruscă reprezentată de Turn.
Uneori, doar o criză majoră poate genera suficientă putere pentru a sparge zidurile Turnului. Deznădejdea este distrusă, iar lumina adevărului începe să strălucească.
Nebunul este acum binecuvântat cu o încredere care înlocuiește complet energiile negative ale Diavolului cu cel ale Stelei.
El este plin de bucurie și singura lui dorință este să o împărtășească cu ceilalți.
În curând, se întâlnește cu o nouă provocare. Fericirea sa, îl face vulnerabil la iluziile Lunii.
Nebunul este susceptibil la fantezie și implicit la o imagine falsă a adevărului, dar limpezimea Soarelui, îi dirijează imaginația și risipește norii de confuzie și frică.
Nebunul descoperă că bucuria, nu frica, este în centrul vieții. Acesta emite o Judecată mai profundă despre viața lui. El alege cu înțelepciune ce valori să prețuiască și la care să renunțe.
În cele din urmă, Nebunul reintră în Lume, dar, de data aceasta, cu o înțelegere mai amplă, integrând toate părțile dispersate ale sale.
Prin perseverență, a ajuns acum pe deplin conștient de locul său în lume, dar nu se va opri niciodată din dezvoltare.

În curând va fi gata să înceapă o nouă călătorie care îl va conduce la niveluri tot mai mari de înțelegere.


BIBLIOGRAFIE:
1. LE TAROT DES BOHÉMIENS: La Clef Absolue de la Science Occulte, Papus
2. Dogme Et Rituel de la Haute Magie, Eliphas Lévi


ACASĂ

 

Îți place ce-am făcut până acum?
Ajută-ne să mergem mai departe,
cu atât cât poți.
Leu cu leu s-a construit Ateneul.

Asociația ECOULTOUR – OAMENI, FAPTE, IDEI
RO46INGB0000999911598179, ING Bank,
RO21BTRLRONCRT0287053901, Banca Transilvania

Did you like it?
DONATE
THANK YOU!

De citit în limba română:

Readings in English