De Eugen Matzota

De ce credeți că Dumnezeu stă undeva, pe un tron cel mai sigur, nu-i așa, și privește de acolo tot ceea ce facem noi? Aceasta este o concepție greșită despre Dumnezeu.

Tu ești Dumnezeu!
În tot Universul nu există decât o singură Ființă, o singură Viață, pe care noi o numim Dumnezeu, dar poate purta și alte nume cum ar fi Unul, de exemplu.

Noi, oamenii, suntem părți infime din Viața Sa, multe la număr, așa este, dar doar o singură, unică Viață, o singură Conștiință, o parte din manifestarea Sa.
Între manifestările individuale și Sursa din care provin toate, cea pe care o numim Dumnezeu, nu este o separare, ele sunt una și aceeași.
Este greu de înțeles pentru noi că suntem una cu Tatăl.
Așa cum realitatea pe care o percepem este o iluzie, Maya, cum spun vechile scrieri hinduse, tot așa și această idee a separației dintre om și Dumnezeu este tot o iluzie.
Dumnezeu nu stă acolo sus, pe tron, și ne privește cum ne zbatem pe Pământ.
Nu, noi suntem acea Ființă, doar că, în manifestarea Sa, există mai multe grade de evoluție, de perfecțiune.
Dacă am privi problema din punct de vedere al Conștiinței Vieții Unice, atunci e clar că răul nu poate exista.

Există o singură Conștiință, cea a binelui. În marea roată a vieții, răul și binele sunt două laturi ale sale.

Să dau un exemplu simplu…
Să presupunem că intrarea într-un hotel sau într-un complex comercial se face printr-o ușă care se învârte.
Prin aceeași ușă oameni intră, oameni ies. Ea se învârte la fel, în același sens. Doar oamenii care o folosesc o fac în scopuri diferite, total opuse, tot așa cum este opus binele răului.
Oricum ni s-ar părea nouă, prin bine, prin rău, acest Univers, cu Dumnezeu, cu toate ființele ce-l populează, totul evoluează.
În sprijinul celor spuse până acum voi reda aici cuvintele lui Stephen Hawking, celebrul fizician, despre Dumnezeu și modul lui de a acționa. Sau, dacă vreți așa, despre opțiunile pe care le are Creatorul. Sau nu le are…

Datorită succesului teoriilor științifice în descrierea evenimentelor, majoritatea oamenilor au ajuns să creadă că Dumnezeu a permis universului să evolueze conform unui set de legi și nu intervine în univers pentru a încălca aceste legi.
Cu toate acestea, legile nu ne spun cum ar fi trebuit să arate Universul când a început – ar rămâne în continuare la latitudinea lui Dumnezeu să încheie mecanismul de ceas și să aleagă cum să-l pornească.
Atâta timp cât Universul a avut un început, am putea presupune că a avut un creator. Dar dacă Universul este într-adevăr complet autonom, neavând graniță sau margine, nu ar avea nici început, nici sfârșit: ar fi pur și simplu.
Ce loc, atunci, pentru un creator?

Hawking, Stephen, A Brief History of Time, New York, Bantam Books, 1988), p. 140-41

Da, știu, sunt o mulțime de posibilități acolo, sunt o mulțime de opțiuni, sunt o mulțime de „dacă“.
Așa este. Dar nu acest lucru este important, ci faptul că știința, prin reprezentanții ei de seamă, consideră extrem de serios că Dumnezeu este Creatorul.

Chiar și doar faptul că se vorbește despre Dumnezeu într-o scriere științifică și tot spune foarte mult.

Fragment din
”ÎNTREABĂ, ȘI SE VA RĂSPUNDE!”