De Ion Bogdan Martin

În blocul în care am locuit, vreo zece ani, se întâmplau foarte multe lucruri, comune şi banale, ca între colocatari, precum bătutul în ţeava de la calorifer, dacă dădeai muzica mai tare sau dacă dădeai cu aspiratorul, de-al dracului, noaptea pe la 3, când basarabeanca de lângă tine dansa, pe celebrul cântec rusesc Kalinka, de se cutremura tot blocul ori pentru că „lătra” pisica!!! Aşa se plângea doamna Rafila, de la 5, de motanul doamnei Tudorie de la 7(!). Lucruri, îndeobşte, cunoscute şi nimic extraordinar, ca în orice comunitate cu 120 de apartamente! Dar o întâmplare, chiar ieşită din comun, avea să surprindă şi să distreze mult timp obştea imobilului din proximitatea Pieţei Iancului.

Şi să venim la acea zi fatidică de vară. Fatidică din mai multe puncte de vedere şi cu un impact puternic, emoţional şi fizic, cel puţin pentru trei persoane. Doi masculi feroce şi o femelă… impudică, asta ca să fim diplomaţi şi „political correctness” faţă de o reprezentantă a sexului frumos.
În acea zi, pe Florică, om cu serviciul la patron arab, l-a apucat o durere de stomac de n-a putut să o reprime cu niciun chip şi cu niciun Butifar sau Dicarbocalm, aşa că, pentru prima dată de la angajare, a fugit de la locul de muncă acasă pentru a se „vindeca” în toaleta proprie şi personală!
Soţia, deşi era casnică de meserie (!), nu era acasă, probabil ieşită la cumpărături, nici n-a mai încuiat uşa şi s-a aruncat direct pe colacul de la WC. După ce şi-a revenit în simţiri, omul a intrat în cadă, a făcut duşul necesar, s-a şters pe un prosop mare şi verde, a ieşit pe balcon şi l-a întins pe o sârmă, aşa cum era normal, pentru a se zvânta. Liniştit acum şi surâzător, Florică a intrat în bucătărie cu gândul să-şi facă o cafea aşa cum numai el ştia să o prepare! Cu stomacul reparat şi cu ceaşca de cafea aburindă a ieşit din bucătărie cu gândul să o savureze prăbuşit în fotoliu. Nu, că asta cu prăbuşirea chiar era să se întâmple pentru că, ridicând ochii, văzu întins pe canapea un bărbat gol-puşcă!!!
Bărbatul s-a speriat şi, aşa cum era, a încercat să o rupă la fugă, numai că domnul Florică, om angajat cu ziua la patron arab şi vigilent din fire, a aruncat ceaşca de cafea direct în tabloul cu pepene mare şi liliac (!), l-a prins pe bărbat de păr, l-a cravaşat şi l-a pus jos din trei mişcări şi jumătate. Hai, maximum patru!!!
Nu vă pot relata trivialităţile izbucnite pe cale orală şi gestuală (!), dar am să încerc să construiesc un dialog, cât de cât, civilizat, deşi, în contextul respectiv, Pleşu să fi fost şi tot te duceai în bălării!!!
–Ia zi, „prinţişorule”, cu ce prilej făceai nudism pă canapeaua mea, luată dă la Ikea şi la care m-am chinuit trei zile până am montat-o, d-am dormit de-a-n-picioarelea?! Zi, mă, în gâtu’ mă-tii dă gherţoi afumat!!!
–Ăăă… Ikea?! Gherţoi?! Păi… Păi, am văzut prosopu’ verde pe balcon şi am crezut…
–Ia… Ia stai aşa, marţafoiule! Ce prosop? Şi care-i treaba cu prosopu’? Spune dacă vrei să scapi viu d-aicia, zicând acestea, Florică îl apăsa cu genunchiul pe gât şi mai tare! Omul, mai mult mort decât viu…

–Spun, spun tot, da’ să nu mă bateţi, vă rog din suflet! Când doamna…
–Care doamnă?
–Soţia dumneavoastră…
–Fănica e… doamnă?!
–Mă rog! Şi când… Când pune prosopu’ verde pe sârmă, înseamnă că sunteţi plecat la servici’ şi am liber să vin…
–I-auzi, a dracului „doamnă”! Anşa şi?
–Am văzut prosopu’ ş-am crezut că…
–Ptiu! Curva dracului! Lasă că-i arăt io! Fii atent, rămâi aşa cum ieşti. Jur că nu-ţi fac nimic!
–Am înţeles!
–Înseamnă că ierai programat să vii, iar io v-am încurcat ploile, ă?
–Cam aşa!
–Bagă dă seamă, când o auz c-are să vie, io o să mă ascunz în bucătărie… Să nu-i faci vreun semn, să mă dai dă gol, că te-arunc dă la balcon!
–Vă jur că nu…
–Fac ceva pă jurământu’ tău! Ia, că s-aude cheia-n uşă… Am fugit.
Şi Florică închide încet uşa după el, proptindu-şi ochiul drept de gaura cheii!
Soţia, altă dată femeia vieţii lui, precum o porumbiţă nevinovată, intră cu o pungă plină de bunătăţi, dar se blochează la vederea amantului gol-puşcă, cu părul zbârlit, roşu în obraji şi pe gât, întins pe canapea şi cu un zâmbet tâmp în colţul gurii din partea stângă!!!
–Iu… Iulică, tu?
–Păi cine, Lăcătuş sau Balint, ca-n reclama aia la păcănele (sic!)?!
–Păi… Cum, Doamne iartă-mă, ai intrat?
–Pe uşă… Uşa era deschisă, am văzut prosopu’ şi…
–Prosopu’? Nici nu-mi dau seama când l-am pus!? Da’ ce bine m-aştepţi?! Eşti nerăbdător, nebunaticule!
–Da’ ce nerăbdător sunt, Fănico!!!
–Uite, luai ş-o sticlă dă vin roşu, din ăla care-ţi place ţie şi-mi face bine mie!
–Mamă, da’ce bine o să-ţi facă (sic!), Fănico!
–Am luat şi nişte cotlete, c-aveau reducere la Profi şi nişte…
–Da’ nişte hârtie igienică n-ai luat? Că parcă mă trece!!!
–Hârtie igienică?! Iulică, ce-i cu tine, mă’ băiatule! Imediat vine fata lângă tine, să-ţi fac poftă, numa’ să bag cotletele în frigider.
–Bagă-le, că io o rup la fugă! Şi-a strâns hainele şi-a zbughit-o pe uşă, exact cum o făcea Usain Bolt când dădea asaltul la primul record mondial. Nici lift nu i-a mai trebuit. Şi intră Fănica în bucătărie.
–Au! Ce-i asta?! Flo… Florică, tu?
–Păi, cine altu’, fă? Lăcătuş?! Balint?! ’Tu-ţi prosopu’ verde-al mă-tii! Curva dracului!… Verde, ă? Ca la semafor! Fir-ai a dracului dă căţea în călduri!
–Florică, io… Atât a mai apucat să spună!
Şi de nu s-a pornit un bătut în ţevi de n-a-ncetat decât foarte târziu, mult după miezul nopţii, atunci când au încetat chiuiturile şi dansul palmelor în ritmul „lătratului” pisicii, cum spunea doamna Rafila, de la 5, acompaniate de dansul nebun al basarabencei de la 2, pe renumita melodie rusească Kalinka!
Dimineaţa, majoritatea locatarilor, cu ochii bulbucaţi de nesomn, se uitau la balconul cu pricina să vadă ce culoare are prosopul!
Era unul mare şi roşu. Roşu intens!!!