De Ion Bogdan Martin

TEXT PREMIAT LA CONCURSUL DE CREAŢIE DRAMATICĂ DESTINAT PIESEI SCURTE
TEATRUL „REGINA MARIA” – EDIŢIA 2020

 

Motto:
„Nimic nu este mai firesc decât absurdul.”
Nichita Stănescu

Scena 3

Intră femeia, între două vârste.

FEMEIA: Bună ziua, domnilor!
PRIMUL/AL DOILEA (ridicându-se): Bună ziua, doamnă!
FEMEIA: Nu este nevoie să vă ridicaţi. M-am obişnuit cu impoliteţea unora!
PRMUL: Doamnă, obişnuinţa este unul dintre cele mai mari păcate ale omenirii.
AL DOILEA: Ucide speranţa unui nou început.
PRIMUL: Încă de la-nceput!!!
FEMEIA: Îmi cer scuze! A-nceput?
PRIMUL: Încă nu.
AL DOILEA: Şi noi abia aşteptăm.
FEMEIA: De mult?
PRIMUL: De mult, ce?
FEMEIA: De când aşteptaţi?
AL DOILEA: Ah, nu! Nu cred că sunt mai mult de… (către Primul) 19 minute, nu?
PRIMUL: Maximum 19 minute şi 27 de secunde!!!
AL DOILEA: „Voilà”!
FEMEIA: Vorbiţi franceza?
AL DOILEA: Ah, nu, sunt abia la început!!!
FEMEIA: „Trés bien”, că nici mie nu-mi place (sic!)!
Stimaţi domni, îmi cer scuze, am avut probleme în trafic, apoi până am găsit loc de parcare…
PRIMUL: Mi-e încă proaspăt sentimentul.
FEMEIA: Pot să iau loc? (Cei doi se reped şi îi ţin scaunul.) Vă mulţumesc, domnilor!
PRIMUL/AL DOILEA: Plăcerea a fost de partea noastră!!!
FEMEIA: Poate că dacă nu ploua ajungeam la fix.
AL DOILEA: Dar, doamnă, dacă nu a început, este evident că nu aţi întârziat.
PRIMUL: Din punct de vedere semiotic (!), domnul are perfectă dreptate.
FEMEIA: Probabil, este vorba despre acel proces de schimb de mesaje care… Mă rog, cam aşa spunea un celebru lingvist pe care nu l-am citit până la capăt!!!
AL DOILEA: Bravo!

FEMEIA: În esenţă, aceasta era ideea!
AL DOILEA: Iar eu, cu permisiunea domniei voastre, vă aduc la cunoştinţă că am început să fiu încântat de opiniile pe care le emanaţi şi enunţaţi atât de suav! Un fapt care relevă, fără putinţă de tăgadă, că avem de-aface cu o femeie cultă…
PRIMUL: Stilată şi citită.
FEMEIA: Mulţumesc! La toaletă, ştiţi, ca să mai treacă timpul (sic!) …
PRIMUL: În acel areal divin!!! Cum de nu, toată lumea face asta! Acolo este singurul loc unde poţi lectura orice stupizenie intelectualistă!!!
AL DOILEA: Mai ales când ai început să ai o stare de disconfort din cauza lipsei scaunelor!!!
FEMEIA: Ş-atunci, mai răsfoiesc una-alta, ce-mi cade în mână. Dar nu duc nimic până la capăt. Este absolut plictisitor şi monoton.
PRIMUL: Şi enervant.
FEMEIA: Uneori da.
AL DOILEA: Şi agasant.
FEMEIA: Şi asta, uneori.
PRIMUL: Şi iritant.
FEMEIA: Şi asta, mai ales atunci când n-ai hârtie igienică la îndemână!!!
AL DOILEA: Nu, că te-apucă nebunia!
FEMEIA: Nu, pentru că mă pot spăla!
PRIMUL: E şi asta o soluţie!
AL DOILEA: Oare durează mult?
FEMEIA: Spălatul (sic!)?!
AL DOILEA: Nu, până începe.
PRIMUL: Important este să nu ţină mult!
FEMEIA: Aşa este. Eu, dintr-un început, (etalându-şi decolteul!) am venit plină de speranţe pentru a vedea cum prinde viaţă un nou început!!!
AL DOILEA: Desigur pentru că este importantă şi obârşia sa. Rădăcinile sale ancestrale care au făcut ca el să se declanşeze, plin de neprevăzut, exact în momentul când e-aproape să-şi dea obştescul sfârşit!!!
FEMEIA: Căci începutul, dacă-mi permiteţi, stimaţi domni, această formulare, este cel mai efemer concept de la apariţia omului pe pământ.
PRIMUL: Oau!
FEMEIA: De exemplu, absolut fără nicio conexiune viscerală (sic!), adică neurovegetativ (!), a încercat cineva, dintre domniile voastre, să-şi propună să citească romanul „Orbitor”, al lui Mircea Cărtărescu?
PRIMUL: Eu doar ce l-am ţinut în mână, la o librărie, şi când am văzut că are 1479 de pagini l-am şi scăpat pe jos. Era cât p-aci să mă ia Poliţia…
AL DOILEA: Poliţia… poliţie sau Poliţia Locală?!
PRIMUL: Poliţiştii de la Secţia din colţ, c-aveau caschetă (sic!)!
FEMEIA: Aha!? Cum aşa?!
PRIMUL: A căzut pe piciorul vânzătoarei şi i l-a fracturat în trei locuri!!!
FEMEIA: Posibil de la osteoporoză (sic!)!?
AL DOILEA: O adevărată dramă! Doamne, cum pot unii să creadă că sunt nebuni pe lumea asta care pot citi atât de mult?!
FEMEIA: Ei, ia gândiţi-vă că eu am reuşit…
PRIMUL/AL DOILEA: Poftim?!

FEMEIA: Nici n-am început ce voiam să vă spun… Am reuşit să-l citesc doar până la pagina 13 (Cei doi: Oau!), m-am oprit la fraza cu „Şi mai încolo, în susul şoselei, se afla nenea Căţelu…”
PRIMUL: „Nenea Căţelu”!
AL DOILEA: Câtă profunzime!?
FEMEIA: Inconceptibil aşa ceva!
PRIMUL: Probabil că era dinamovist (sic!)!
FEMEIA: Cum să scrii aşa ceva într-un roman, care oricum…
PRIMUL: Pe care… Cu acuzativul!
FEMEIA: Pe care, cu acuzativul (sic!), nu-l citeşte mai nimeni!
AL DOILEA: Ei, poate că s-or mai găsi unii!
PRIMUL: Bookaholicii, de pildă!!!
FEMEIA: Nişte etilişti ordinari (sic!)!
AL DOILEA: E trist! Asta avem, cu asta defilăm!!!
FEMEIA: Abia facem economie!!! Căci ţara nu trebuie să ardă când baba începe să se piaptăne (sic!)!
PRIMUL: Adânc!
AL DOILEA: Chiar abisal (!)! Domnule, ştiţi cumva, unde se află toaleta?
PRIMUL: Nu!
AL DOILEA: Vă mulţumesc! Cu permisiunea dumneavoastră, am să-ncep s-o caut şi, cu această ocazie plină de neprevăzut, voi lipsi circa două minute şi ceva! (Iese.)

Scena 4
Primul, Femeia

FEMEIA: Şi ceva, ce?!
PRIMUL: Exact! Doamnă, acum că am rămas singuri…
FEMEIA: Ceea ce se poate traduce prin faptul că nu mai este nimeni alături şi nici în vecinătatea noastră!!!
PRIMUL: Cât se poate de corect şi flamboiant (!)! Dar voiam să vă întreb, sigur, dacă-mi este permis…
FEMEIA: Aţi început destul de pertinent! Deja îmi induceţi o stare de emoţie ceva de speriat!
PRIMUL: Simptomele specifice oricărui început!!!
FEMEIA: Parcă a început să mă mănânce epiderma!
PRIMUL: De obicei, în aceste situaţii, se recomandă scărpinatul limfatic!!!
FEMEIA: Exact! Haideţi, începeţi odată, că nu mai rezist! (Închide ochii!)
PRIMUL: Scumpă doamnă…
FEMEIA (patetic): Daaa!…
PRIMUL: Doamnă dragă…
FEMEIA (oftând): Oh, daaa!…
PRIMUL: Aş dori…
FEMEIA: Desigur, desigur!
PRIMUL: Aş dori să ştiu, dacă nu sunt prea indiscret, cât este ora!?
FEMEIA (deschizând ochii): Ooo… Ora?!
PRIMUL: Ceasul?
FEMEIA: Ceasul cui?
PRIMUL: Reperul orar în care ne situăm la acest moment!?
FEMEIA: Şi începuseţi aşa de bine!
PRIMUL: V-a plăcut?
FEMEIA: Oh, da! A fost ceva ce aş încerca mereu şi mereu, şi mereu….
PRIMUL: „Again and again, and again…”
FEMEIA: Să începeţi şi să nu terminaţi niciodată!!!
PRIMUL: Visul de aur al unei părţi importante din spectrul pe care, domnia voastră, îl reprezentaţi cu atâta cinste şi onoare!!!
FEMEIA: Dacă aţi putea fi mai concret, la acest reper orar din zi (sic!)?
PRIMUL: Cel feminin!
FEMEIA: Şi credeţi că mai durează mult?
PRIMUL: Femininul?!
FEMEIA: Până începe!
PRIMUL: Este din ce în ce mai aproape… Proximitatea sa începe să transpară!!!

Scena 5
Revine Al Doilea.
Primul, Femeia, Al Doilea.

AL DOILEA: Iertaţi-mă că a durat atât de mult, dar era coada mare şi, până să-mi vină rândul, mi-a trecut!!!
FEMEIA: Totul este atât de efemer pe lumea aceasta!
AL DOILEA: Într-un fel, a fost mai bine, fiindcă nu aş fi dorit să încep prin a finaliza acolo!!!
PRIMUL: În toate este un început!!!
FEMEIA: Al nostru, cred că mai întârzie!!!
PRIMUL: Dumneavoastră, doamnă, iertaţi-mă, nu că m-ar interesa (!), vă întreb, sunteţi, cumva, căsătorită?
FEMEIA: Vă răspund cu cea mai mare sinceritate, aderenţă socială (sic!) şi candoare!!! Cumva, nu! A încercat unu’ odată…
AL DOILEA: Fabulos! Absolut fabulos!
PRIMUL: Cu permisiunea domniei voastre, şi fără riscul de a vă conturba starea de graţie pe care o transcendeţi (!) cu atâta elevaţie (sic!), sunt de aceeaşi părere!
AL DOILEA: Şi?
FEMEIA: Şi! Şi nici n-a-nceput bine c-a şi terminat. Ş-atunci…
PRIMUL: Se mai întâmplă. Aşa sunt toate femeile, nerăbdătoare. Poate dacă aţi fi încercat un nou început…
FEMEIA: I-am dat şi pastiluţe albastre… Degeaba!
PRIMUL: Şi-acum?
FEMEIA: Şi-acum, nu-i mai dau că ne-am despărţit de zece ani!!!
AL DOILEA: Bine-aţi făcut, doamnă (măsurând-o cu privirea)… Căci nu era de nasul dumneavoastră!
FEMEIA: Mi-am făcut operaţie estetică!!!
AL DOILEA: Poate că, pe la fosele nazale, mai trebuia un pic… fasonat!!!
FEMEIA: Poate, dar medicul era la început şi lucra cu jumătate de normă!!!
AL DOILEA: Am înţeles!
PRIMUL: Sper să înceapă cât mai curând!
FEMEIA: Ce?
PRIMUL: Pentru ceea ce am venit. Că doar nu ne-am trezit degeaba!
AL DOILEA: Eu, dimineaţa, când mă trezesc, nu fac patul. Ca atunci când mă întorc să fie ca la început!!!
FEMEIA: Vai, ce frumos! Iconic aş putea spune, dar mă voi rezuma la prima frază pentru că sunt pe jumătate atee (sic!).
AL DOILEA: Ia, parcă s-a auzit ceva!
PRIMUL: Parcă, parcă…
AL DOILEA: Îmi cer scuze! A fost de la stomac!!!
FEMEIA: Păcat!
AL DOILEA: Atâtea expectanţe!
FEMEIA: Şi speranţe!!!
PRIMUL: Târziul fără de sfârşit!
FEMEIA: Adică, fără finalizare!
PRIMUL/AL DOILEA: Poftim?!
FEMEIA: Începutul care nu se concretizează.
AL DOILEA: Dar ce bine rezonează!
FEMEIA: Şi rimează!!!
AL DOILEA: Doamnă, dacă aţi şti cât de mult mă bucură prezenţa domniei voastre. Părerile dumneavoastră înalt-academice…
FEMEIA (vizibil stânjenită): Ei, lăsaţi!
AL DOILEA: Nu, nu exagerez deloc! Enunţurile domniei voastre sunt precum un susur de început de primăvară.
FEMEIA: Acuma, toamna (sic!)?!
AL DOILEA: În fine, dacă vreţi, ca o caldă adiere de toamnă, îţită pe dealurile dintre vii!
FEMEIA (închinându-se): Dintre vii, da! Bine că nu i-aţi pomenit pe cei duşi, că mă-ntristam!!!
AL DOILEA: Mai spuneţi, doamnă! Mai etalaţi!
FEMEIA: Ce?
PRIMUL: Ce vă vine!
FEMEIA: Ce-mi vine… Ce-mi vine… Ah, da?! Interşanjabil, de exemplu!!!
AL DOILEA: Ceee… Ce-i asta?!
PRIMUL: Un adjectiv!
FEMEIA: Era o pagină, ruptă din DEX, la toaletă, şi de acolo… Asta mi-a venit. Şi se întâmplă lunar!!!
AL DOILEA: Aha! A început să vă vină.
PRIMUL: Nu are cum să mai întârzie, cred că e timpul!
FEMEIA: Simţiţi dumneavoastră?
PRIMUL: Am acest har!
AL DOILEA: Nu, că şi pe mine, parcă iar mă trece (!)…
FEMEIA: Sunteţi siguri, domnilor? Ca nu cumva începutul să-apuce să-nceapă!!!
PRIMUL: Sigur, sigur.
AL DOILEA: Vuietul şi freamătul său se simt din ce în ce mai pregnant.
FEMEIA (grimasă): Parcă şi miroase!
PRIMUL: Of, Doamne, riscăm să ne prindă în chingile sale draconice şi să ne poarte către final.
FEMEIA: Epilogul hâtru!!!
PRIMUL/AL DOILEA: Oh, nu!
FEMEIA: ONU? Ce treabă are ONU!?
PRIMUL: Exact!
AL DOILEA: Am intrat în fibrilaţii! (Cei trei încep, uşor-uşor, să se agite.)
FEMEIA: Să ne grăbim, domnilor!
PRIMUL: Presimt că explozia sa este iminentă!
AL DOILEA (cu mâinile pe burtă): Abia mă mai pot abţine!!!
PRIMUL: Scapă cine poate!
TOŢI TREI: Să fugiiim!… (Ies, val-vârtej, dărâmând scaunele…)

FINAL