De Adrian Grauenfels
Sașa Pană
Fiu al medicului David Binder, după studii de specialitate începute la Iași și terminate la București, Sașa Pană obține în 1927 diploma de medic militar.
Vocația lui era însă literatura, domeniu în care disponibilitățile sale intelectuale vor contribui decisiv la desăvârșirea lui de animator al mișcărilor literare de avangardă din România, începând cu dadaismul, trecând apoi spre o orientare suprarealistă.
Debutează cu volumul de poezii simboliste Răbojul unui muritor în 1926.
Trei ani mai târziu, cu mijloace financiare proprii, Sașa Pană publică revista de avangardă unu și înființează o editură sub aceeași siglă, unde va tipări cărțile proprii și volume ale unor confrați de generație, promotori ai creației avangardiste, ca Urmuz, Tristan Tzara, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Vasile Dobrian și alții.
La fel ca majoritatea avangardiștilor români, Sașa Pană publică numeroase proze de mici dimensiuni, situate la frontiera dintre povestire, reportaj, poem în proză și articol cu caracter de manifest. Formula „automatismului psihic pur”, prin care André Breton definise suprarealismul, își face simțită prezența în în volumele intitulate „Diagrame” (1930), „Echinox arbitrar” (1931), „Viața romanțată a lui Dumnezeu” (1932).
Într-o scenografie mentală plasată la hotarul dintre stare conștientă și vis, poetul, aflat în postura de „secretar al inconștientului”, stenografiază cu voluptate mesajul unei „halucinații binefăcătoare”, aureolat de „briza reveriei”.
În cărțile publicate ulterior, „Cuvântul talisman” (1933), „Călătorie cu funicularul” (1934) și altele, scriitorul își distribuie substanța poetică în două registre: unul, al programului avangardist „subversiv”, va fi branșat permanent la energia „incendiului reținut în cuvinte”, celălalt, cu componentele unui temperament echilibrat, este dispus în tonalități minore, elegiace.
Între noiembrie 1944 și martie 1947, Sașa Pană a publicat revista proletară Orizont din care au apărut 42 de numere.
După volumul Poeme fără de imaginație (1947), a publicat mai multe volume de proză cu caracter general proletar sau umoristic. În 1966 apare o primă antologie din opera sa poetică, Poeme și poezii, ce cuprinde și o serie de inedite grupate sub ciclul „Culoarea timpului (1948-1965)”, care va fi completată și publicată în volumul din 1977 intitulat tot Culoarea timpului. La 3 ani după Poeme și poezii apare la aceeași editură o antologie din prozopoemele sale.
În 1973, cu 8 ani înaintea morții sale, Sașa Pană publică un volum de memorialistică de aproape 700 de pagini intitulat Născut în ’02. În 2006, a apărut postum la Editura Dacia din Cluj-Napoca o ediție îngrijită de Ion Pop ce conține volumele Viața romanțată a lui Dumnezeu, Diagrame și Echinox arbitrar.
În 2009 va apare la aceeași editură Sadismul adevărului.
Sașa Pană a fost și autorul unor traduceri valoroase din operele lui Paul Eluard, Jean Cassou, Loys Masson.
A locuit din 1933 până la moarte în imobilul situat pe strada Dogari (Dogarilor) la nr. 36, București.
Manifest
din primul număr al revistei unu
“cetitor, deparazitează-ți creierul!”
strigăt de timpan
avion
t.f.f.-radio
televiziune
75 h.p
marinetti
breton
vinea
tzara
ribemont-dessaignes
arghezi
brâncuși
theo van doesburg
uraaaa uraaaaaa uraaaaaaaa
arde maculatura bibliotecilor
a.et p. Chr. n.
123456789000.000.000.000.000. kg.
sau îngrașă șobolanii
scribi
apțibilduri
sterilitate
amanita muscaria
eftimihalachisme
brontozauri
Huooooooooooooooo
Combină verb
abcdefghijklmnopqrstuvwxyz
= artă ritm viteză neprevăzut granit
guttenberg reînvii
Culori fragile
din Cuvântul talisman (1933)
pentru amintirea Evelinei
Lanț de violete sau cuvinte
Ochii proaspeți ca livezi după ploaie
Fruntea însorită
Degetele aer țesut
Și totul atât de fragil
O retortă de hurmuz
Și un copil obraznic se zbenguie cu focul
Ochii ascunși sub pământ
Ecoul i-a uitat
Și așa mai departe
Echilibru sentimental
din Călătorie cu funicularul (1934)
O lacrimă aleasă
Din mâhniri culeasă
Pe rozul degetului mic
Mărgăritar un pic
Păr tutun spălat în soare
La fiecare pas ispititoare
Mulcomiri undoaie talia fiord
Și glasul busolă ca steaua de la nord
Cum din cernoziom lujerul s-arată
Și celelalte izvoare cu apă curată
Chemare șoptită
volută secretă
Răspunsul ezită
sub falduri de cretă
Azimă și oază la ceas flămând de așteptări
Solitudinea coboară-n lacul cu uitări.
Evenimente fără stele
din vol. „Călătorie cu funicularul” (1934)
De-atunci am mai dăruit un șirag de picioare
În piept în cap în spate
Multor hipopotami cari înveliseră în foița de cositor
Inteligența corăslită
Vorbeau numai despre planete schopenhauer
Democrație bănci literatură banchete
Un roi de albine a dat atacul cu baioneta
Și pleoape s-au mimetizat în cartofi
Trăsura așteaptă să te ducă la cea mai apropiată gară
Societatea bună sau flagelul orașului
A rămas cu gingiile pe dușumea
Adevărul era ascuns
Ca partea folositoare a legumei în pământ
Adevărul și-a făcut loc ca o coasă
A întâlnit un domn cu melon
Jumătate i-a căzut în față
Ca o plăcintă
A mai întâlnit o teorie mucegăită
A tăiat-o în două
Dar fiecare trăia în parte ca un vierme
Fără coadă fără cap
Am trecut pe acolo și mi-am frecat puțin tălpile
Deasupra
Era foarte plăcut
Un centaur m-a felicitat
Luna era de culoarea portocalei
Intra și ieșea prin ferestrele deschise.
Ferestre subterane
din Pentru libertate (1945)
Mariei
Obrajii au cunoscut macul de câmp,
Petalele lui plecau la adierea zefirului,
Frăgezimea dimineților de primăvară
Când doare tristețea melancolicelor poticneli de caterincă
Badijonând străzile
În preajma pașilor din copilărie
Și de totdeauna.
Ferestrele deschise larg:
Ea robotește fără de răgaz.
(De ce nu sună clopoțelul pentru recreație?)
Copila galeșă a murit de mult:
Încă purta matricolul la pelerină
Și cugetul nu mai voia să fie vadul
Prin care se trece suflecat doar peste glezne.
Privirea dezmiardă caietul școlăriței
Găsit într-un fund de ladă.
Privirea, mână nevăzută, cuprinde timpul,
Filigrană de acvaforte pe memorie.
Mâinile în fiecare zi mai aspre
Decât ieri
Gura mea găsește-n palmele ei
Acelaș binefăcător culcuș;
Atunci sufletul meu se acordează sufletului ei
Și se vrea cufundat în lumea gândurilor sale
De puritatea ravacului
Și călite-n creuzotul reținutelor disperări
Din fiecare zi.
Trec zile…
Vizibilă și totuși de câte ori absentă,
Parc-ar veni din amintire.
Nici mersul nu mai poate fi un menuet
Când timpul stă cu arma la picior
Și vioara mută a destinului e spartă.
Cuvintele crestează amprente digitale.
Pe cer se-ncrucișează floretele proiectoarelor;
Luna – infractoare – arbitrează.
Soare cald, coapsa fragedă
Scaldă patul.
Trec nopți…
Pornește vehiculul fanteziei peste metereze,
Cu prospețime de izvor
Și încredere corozivă.
16 aprilie 1943
Culori fragile
din Iarba fiarelor (1937)
Prezența luminoasă înțeapă retina
Tăvălită în stelare volute
Trece fragedă
Dusă de mâini de melodii dragi
Clipe suspendate în așteptare
Vor veni vor adăuga petale
Brațului mai alb degetelor
Degetelor agile adjective cuvintelor
În urmă amintirile ca o pădure culcată
Ca o draperie înjunghiată de stiletul unui fulger
În urmă jucării stricate anii
Fiecare a fost bucurie până la risipa
Rotițelor ieftine pe dușumea
Când visele au fugit de lumină în puful pernei
Ca puii sub cloșcă la un semnal de primejdie
Rămâne obrazul mai cald mai fraged
Zbatere nouă
Prin albăstrimea vinelor o furtună
Prin pupilă orizontul cu brazi insensibili
Acelaș prea aproape
Liniile din palmă desenează un hulub
Fără aripi
O lalea într-un ierbar
O frunză în voia vântului
Cu secretul tinereții în toți porii
(Clipele se opresc în aer și o privesc
Iată secretul)
Halo în jurul trupului iubit
Primăvară fără efort ca respirația
Și vrajă continuă
Gândul i se preface cald în gură
Călăuză printre neliniști și întâmplări
Rămâne nespusul
Spirala unei întrebări
Închide mâhniri lângă tăceri
Și coboară în fundul ei ca un scafandru
În lumea de basme
Tot mai rar brelocul unei lacrimi
Doar ochii se îmbracă în negru
Când amărăciuni veștejesc zile
Trece aripa de ceară
Și foșnetul se dizolvă în opalul obrazului
Poema e o închisoare o cochilie
Cu ecoul disperărilor
Oprește stiloul și privește viața
Agresivă proaspătă bogată
Și mugurele primăverii care vine.
Cutia cu surprize
din Iarba fiarelor (1937)
Prezența luminoasă înțeapă retina
Tăvălită în stelare volute
Trece fragedă
Dusă de mâini de melodii dragi
Clipe suspendate în așteptare
Vor veni vor adăuga petale
Brațului mai alb degetelor
Degetelor agile adjective cuvintelor
În urmă amintirile ca o pădure culcată
Ca o draperie înjunghiată de stiletul unui fulger
În urmă jucării stricate anii
Fiecare a fost bucurie până la risipa
Rotițelor ieftine pe dușumea
Când visele au fugit de lumină în puful pernei
Ca puii sub cloșcă la un semnal de primejdie
Rămâne obrazul mai cald mai fraged
Zbatere nouă
Prin albăstrimea vinelor o furtună
Prin pupilă orizontul cu brazi insensibili
Același prea aproape
Liniile din palmă desenează un hulub
Fără aripi
O lalea într-un ierbar
O frunză în voia vântului
Cu secretul tinereții în toți porii
(Clipele se opresc în aer și o privesc
Iată secretul)
Halo în jurul trupului iubit
Primăvară fără efort ca respirația
Și vrajă continuă
Gândul i se preface cald în gură
Călăuză printre neliniști și întâmplări
Rămâne nespusul
Spirala unei întrebări
Închide mâhniri lângă tăceri
Și coboară în fundul ei ca un scafandru
În lumea de basme
Tot mai rar brelocul unei lacrimi
Doar ochii se îmbracă în negru
Când amărăciuni veștejesc zile
Trece aripa de ceară
Și foșnetul se dizolvă în opalul obrazului
Poema e o închisoare o cochilie
Cu ecoul disperărilor
Oprește stiloul și privește viața
Agresivă proaspătă bogată
Și mugurele primăverii care vine.