Boala şi moartea

Pare ciudat, paradoxal, chiar, dar, iată, se pare că boala nu este duşmanul omului, ci o prietenă, fiind indispensabilă existenţei noastre.
Una dintre marile temeri ale omului, mai ales atunci când se îmbolnăveşte este acela că va muri, că de aici i se poate trage moartea. Dimpotrivă, moartea îi ameninţă mai mult pe cei ce nu mai au puterea de a fi bolnavi, unde subconştientul nu mai poate acţiona normal.

Boala nu apare braţ la braţ cu moartea, tot aşa cum repararea unei case nu înseamnă dărâmarea ei.

Nu boala este cauza distrugerii organismului înainte de sosirea momentului firesc, natural. Nu, moartea vine în mod normal ca un sfârşit biologic absolut firesc după ce întregul ciclu al vieţii s-a încheiat.
Şi aşa se întâmplă peste tot în natură, de la copacul care trăieşte sute de ani până la efemeridele ce se nasc şi mor în decursul aceleiaşi zile.
Mama natură nu omoară.

Omul care moare normal, firesc, nu este bolnav. Este doar obosit, nicidecum doborât de natura ostilă.

Se pare că acest ciclu de viaţă, aşa cum suntem noi obişnuiţi cu el, ar putea atinge cu uşurinţă o durată dublă sau triplă. Tot ce-ar trebui să facem ar fi să acţionăm în acelaşi sens cu subconştientul nostru în procesul de apărare şi purificare.
Dar, la fel, se pare că este greu, totuşi…