De Eugen Matzota

Îmi vin deseori tot felul de idei, nu toate geniale, aș zice, unele ca o rezolvare la ceea ce gândisem anterior, altele ca idei care să mă lumineze, dându-mi altceva de gândit. Unii numesc asta inspirație.

Aceste idei nu sunt ale mele, teosofic vorbind, ci se pogoară asupra mea din formele-gânduri ce sunt peste tot în jurul nostru. Sunt acolo gândurile tuturor, gânduri care parcă abia așteaptă să intre în legătură cu noi, cei deschiși către orice ne este încă necunoscut. Altfel, spus, sunt acele idei care ne vin deodată, inspirația.

 În această zi, prima idee de acest fel a fost aceea că Dumnezeu trebuie să fie și El de vină că românii devin din ce în ce mai insensibili la cultură și mai mult către maneaua care distruge încet-încet chiar și ce-a mai rămas din fibra acestuia popor care tinde a deveni o populație și cam atât.

Să mă explic, totuși…

Există, zic eu, o mare influență asupra culturii a trecerii de la comunism, unde bisericile, cu Dumnezeu cu tot, erau ba darâmate, ba ascunse după blocuri.

Atunci, românul devenise, în timp, din ce în ce mai obedient, Ceaușescu ținea și de Dumnezeu. Operele Marelui Cârmaci erau lecturi obligatorii, televiziunea ajunsese la doar două ore pe zi, la școală erai obligat să citești, ce mai, românul devenise un adevărat cititor. Delirul lui Preda costa la negru chiar și 1000 de lei în banii de atunci și de acum. Mult, nu-i așa?

Ei, și iată vine seria de lovituri de stat numită Revoluție…

ALT.culture 06.2018-final 2-3

Ce-nțelege românul din asta?

Păi, acum e democrație, oricine poate face ce vrea, poate să scuipe și mai copios, nu mai e obligat să citească, să nu cumva să-l doară capul, ca pe Tanța lui Costel. Cine nu știe cine sunt numele asociate mai sus, să mai pună mâna pe Băieșu. Pe carte, adică…

Sigur, au apărut biserici, multe, pline cu oameni pierduți în cuvioșenie. Mulți dintre ei le știu pe toate deja, dar cei novici se mai uită cu atenție la picturi și ce văd ei?

Păi, dacă Dumnezeu nu apare nicăieri citind vreo carte, de ce ar citi ei? Doar așa, să iasă din dogme?

Așa, că, QED, Dumnezeu a scăpat cumva din mână acest popor și așa năpăstuit. Noi încercăm aici să demonstrăm că mai e o speranță, că Dumnezeu e Lumină, nu ignoranță și superficialitate.

Dar El o ști?

 

Am zis!

Așa să-mi ajute Dumnezeu!

Mai mult… / More…

carti-em-libris
wp-image-1540297791.png