By Richard Roche
EN
After the senseless deaths of his wife and teenage daughter, American Intelligence Analyst Jack Hollingsworth returns to Romania to help the CIA find five missing Scaleboard missiles and to personally find the persons involved in his loved ones’ deaths.
Jack is accompanied by Russian Intelligence Agent Ludvia Kerensky, whom he does not trust because of her previous associations with the KGB. After Ludvia protects Jack from the Romanian Secret Police, deceitful CIA agents, and industrial spies, she gains Jack’s trust.
Jack then discovers that Ludvia’s primary Romanian connection is his most bitter enemy, the Prince of Simbata.
Ludvia is confronted with choosing a friendship with Jack or the rich and powerful prince.
The explosive ending of this novel reveals that the willingness to sacrifice one’s life for faith and trust is more important than political ideologies and revenge.
This spy/love story occurs in the beautiful, fledgling democracy of Romania, where the police and military are still struggling to overcome the dictatorial ways of their communist past.
The Romanian Connection / Filiera română
RO
DESPRE CARTE
După moartea fără nicio vină a soției sale și a fiicei adolescente, analistul american de informații Jack Hollingsworth se întoarce în România pentru a ajuta CIA să găsească cinci rachete Scaleboard lipsă și să găsească personal persoanele implicate în moartea celor dragi.
Jack este însoțit de agentul rus de informații Ludvia Kerensky, în care nu are încredere datorită asocierilor anterioare cu KGB.
După ce Ludvia îl protejează pe Jack de poliția secretă românească, agenți CIA înșelători și spioni industriali, câștigă încrederea lui Jack.
Jack descoperă apoi că legătura principală românească a lui Ludvia este cel mai crunt dușman al său, prințul de Sâmbâta.
Ludvia se confruntă cu alegerea unei prietenii cu Jack sau cu prințul bogat și puternic. Finalul exploziv al acestui roman arată că dorința de a sacrifica viața pentru credință și încredere este mai importantă decât ideologiile politice și răzbunarea.
Această poveste de spionaj/dragoste are loc în democrația frumoasă, nou creată, a României, unde poliția și militarii încă se luptă să depășească metodele dictatoriale ale trecutului lor comunist.
EN
CHAPTER 14
The drive the next day from Brasov to Fagaras was a pleasant one. Ludvia’s bright red Opel GT conspicuously contrasted with the green landscape as it cruised along Highway 15 through the Transylvanian Alps. The scenery along the highway included tall fir trees, farmer’s fields, and small villages where old women in black clothes and head scarves waved at people in automobiles. Sometimes the women opened their mouths and revealed their partially toothless smiles. Ludvia often had to stop her car for herds of cows and a few donkeys that strayed onto the highway. Around two o’clock in the afternoon, when Ludvia and Jack were five miles from Fagaras, Ludvia drove around a curve and decelerated. A half-mile ahead, two soldiers were standing in the middle of the asphalt road, manning a checkpoint.
Jack hollered, „Stop! Let’s turn around. I don’t know what they’re looking for, but they can do it without us.”
Ludvia slowed the car and made a U-turn. She asked, „Do you think they noticed us?”
Jack answered, „Not really, even with the Commie-red color of this car we were too far away for them to really take notice. They probably have orders to stop people, not to account for those who decide to avoid their checkpoint. Besides, they’d probably be punished for not providing a detailed enough report. You know the Romanian Gendarme.”
Ludvia responded, „Now what?”
Jack responded, „We’ll hide your car and go on foot. Drive to the next road and cut in.”
Ludvia responded, „Cut in? What are you talking about?”
Jack explained, „Get off the road, I mean.”
Ludvia followed Jack’s advice and drove onto a dirt road into the forest. She kept on driving until the road ended.
Getting out of the car, Jack said, „Okay, let me walk back until I find a place in the woods we can drive this car into.”
Five minutes later, Jack returned. He got back in the car and let Ludvia drive backwards until they reached the low branches of a fir tree which blocked their view of the adjoin-ing forest. After Ludvia stopped, Jack got out of the car and lifted the branches so Ludvia could drive under them. Having lowered the branches, he slowly walked into the forest, feeling the ground for its hardness while directing Ludvia to follow him. Finally he stopped, and Ludvia stopped the car and turned off its engine.
Ludvia removed her camouflage tarp from the car’s trunk, and Jack removed his surveillance, communication, and navigation equipment. He neatly packed the equipment, except for his GPS locator, in a rucksack while Ludvia hid the car with the tarp and fir branches. Afterward, Ludvia made herself less noticeable by placing a brown cloth poncho over her gray clothes and a burlap hat on her head. Having found his coordinates with his GPS locator, Jack looked at a map and determined the direction Ludvia and he would have to walk to reach the military railroad storage facility near Fagaras.
After several miles of walking around the edges of pastures guarded by shepherds tending their sheep, Jack and Ludvia saw the barbed wire fence of a railroad storage facility which abutted the side of a granite mountain. The facility used the old mines and tunnels in the mountain to store sensitive materials. The storage yard’s most striking feature was the wide curve in its railroad track. The curve was built for extremely long railway transport cars that couldn’t make sharp turns, for cars like those used to transport long missiles.
Ludvia and Jack sat under a fir tree within sight of the railroad facility, wondering where the rest of their surveil-lance team was. Somebody behind them in the forest addressed their concerns by saying, „So they’re sending the boss himself. It’s about time I meet the American Roman-ian.”
Ludvia jerked her Makarov out of her purse and lowered herself to the ground.
The voice from somebody hidden in the forest responded, „Listen.”
Jack and Ludvia heard the clicking of firing pins being released all around them. The hidden voice emerged from the forest and manifested itself in a middle-aged, unshaven, dark-haired Romanian man.
The man said, „Jack Hollingsworth, I am your Jacob from Sibiu. I am the one who fed your network information about the troop movements in this region during the dark days. And yes, I am finally glad to meet you.”
Jack grasped Jacob’s hand and firmly shook it. Jack exclaimed, „I am glad to meet you too, Jacob. You have always done things right.”
Jacob snapped his fingers and a dozen men in tattered clothes emerged from the forest, each of them holding an AK-47 assault rifle.
Jacob continued, „My men have already found a place to view the railroad yard. I’ll show it to you. Who is your young cow?”
„Ludvia. Let me introduce her.”
Jacob spit on the ground and said, „Ach, no. Is she a damn Russie?”
„May I guess that you don’t want to shake her hand?”
Jacob answered, „I’ll shake it once she proves herself. For now let me show you our observation point.”
Chapter IV from the book
THE ROMANIAN CONNECTION
RO
CAPITOLUL 14
Călătoria de a doua zi de la Brașov la Făgăraș a fost una plăcută. Opelul GT de culoare roșu aprins contrasta cu imaginea peisajului verde, în timp ce se deplasa de-a lungul șoselei 15 prin Alpii Transilvaniei. Peisajul de-a lungul șoselei cuprindea brazi înalți, câmpuri de fermieri și sate mici, unde bătrânele cu haine negre și eșarfe de cap îi salutau pe cei din mașini. Câteodată, femeile deschideau larg gura, dezvăluind zâmbetele parțial fără dinți.
Ludvia trebuia deseori să-și oprească mașina pentru șeptelurile de vaci și câțiva măgari care se rătăciseră pe șosea. În jurul orei două după-amiaza, când Ludvia și Jack se aflau la cinci mile de Făgăraș, Ludvia a luat un viraj și a încetinit. O jumătate de milă înainte, doi soldați stăteau în mijlocul drumului asfaltat, făcând un punct de control.
Jack urlă, „Stop! Hai să ne întoarcem. Nu știu ce caută, dar o pot face fără noi.
Ludvia încetini mașina și făcu o întoarcere. Întrebă: „Credeți că ne-au observat?“
Jack a răspuns: „Nu chiar, chiar și cu culoarea roșie comunistă a acestei mașini, am fost prea departe pentru ca ei să ne observe cu adevărat. Probabil că au ordine să oprească lumea, să nu țină cont de cei care decid să evite punctul lor de control. În afară de asta, probabil că ar fi pedepsiți pentru că nu au oferit un raport suficient de detaliat. Știți jandarmul român.
Ludvia spuse: „Acum ce?“
Jack îi răspunse: „Vom ascunde mașina și vom merge pe jos. Veniți pe drumul următor și o tăiem.“
Ludvia spuse: „O tăiem? Despre ce vorbești?“
Jack îi explică: „Dă-i drumul, vreau să spun.“
Ludvia urmă sfatul lui Jack și intră pe un drum de pământ în pădure. Continuă să meargă până se termină drumul.
Ieșind din mașină, Jack spuse: „Bine, lasă-mă să mă întorc până când găsesc un loc în pădure unde să punem mașina.“
Cinci minute mai târziu, Jack era înapoi. Se întoarse în mașină și 0 lăsă pe Ludvia să meargă înapoi, până ajunseră la ramurile joase ale unui brad care îi împiedicau să vadă pădurea învecinată. După ce Ludvia opri, Jack ieși din mașină și ridică ramurile astfel încât Ludvia să poată conduce pe sub ele. După ce coborî ramurile la loc, intră încet în pădure, încercând cât ține pământul, în timp ce o îndruma pe Ludvia să-l urmeze. În cele din urmă, se opri și Ludvia făcu la fel, oprind motorul.
Ludvia scoase prelata de camuflaj din portbagajul mașinii, iar Jack îndepărtă echipamentul de supraveghere, comunicare și navigație. Împachetă cu grijă echipamentul, cu excepția locatorului său GPS, într-un rucsac, în timp ce Ludvia ascundea mașina cu prelata și ramurile de brad. După aceea, Ludvia se făcu mai puțin observabilă, punând o pânză de pânză de culoare brună peste hainele ei gri și o pălărie pe cap. După ce găsi coordonatele cu localizatorul său GPS, Jack se uită pe o hartă și determină direcția pe care Ludvia și el ar fi trebuit să meargă pentru a ajunge la depozitul militar de cale ferată de lângă Făgăraș.
După câteva mile de mers pe jos de-a lungul marginilor pășunilor păzite de ciobani care-și tundeau oile, Jack și Ludvia văzură gardul de sârmă ghimpată al unei instalații de depozitare a căilor ferate care se înălța pe o parte a unui munte de granit. Facilitatea folosea vechile mine și tuneluri din munte pentru a stoca materiale sensibile. Caracteristica cea mai izbitoare a curții de depozitare era curba largă a căii ferate. Curba fusese construită pentru mașini de transport feroviar extrem de lungi, care nu puteau face curbe ascuțite, pentru mașini ca cele folosite pentru transportul de rachete lungi.
Ludvia și Jack stăteau sub un brad, în fața obiectivului de cale ferată, întrebându-se unde se afla restul echipei de supraveghere. Cineva în spatele lor, în pădure, le răspunse îngrijorării lor, spunând: „Deci, îl trimit chiar pe șef. Era și timpul să-l întâlnesc pe românul american“.
Ludvia scoase Makarov-ul ei din pungă și se lăsă la pământ.
Vocea celui ascuns în pădure răspunse: „Ascultă“.
Jack și Ludvia auziră zgomotul făcut de ramurile de brad peste tot în jurul lor. Vocea ascunsă ieși din pădure și se materializeze într-un român de vârstă mijlocie, nebărbierit, cu părul șaten.
Bărbatul spuse: „Jack Hollingsworth, eu sunt Jacob al vostru din Sibiu, eu sunt cel care ți-a alimentat informațiile de rețea despre mișcările de trupe din această regiune în zilele întunecate. Și da, mă bucur să te cunosc în cele din urmă“.
Jack luă mâna lui Jacob și-o strânse ferm. Jack exclamă: „Și eu mă bucur să te cunosc, Jacob. Ai făcut întotdeauna bine lucrurile“.
Iacob pocni din degete și o duzină de bărbați în haine zdrențuite ieșiră din pădure, fiecare având o pușcă de asalt AK-47.
Iacov continuă: „Oamenii mei au găsit deja un loc pentru a vedea curtea de cale ferată. Îți voi arăta cine e tânăra ta vacă?“
– Ludvia, permite-mi să o prezint.
Jacob scuipă pe pământ și spuse: „Ah, nu, este o blestemată de rusoaică?“
– Să presupun că nu vrei să-i strângi mâna?
Iacov răspunse: „O s-o strâng după ce se va dovedi ea însăși. Acum lasă-mă să-și arăt punctul nostru de observație.“