De Eugen Matzota
Simțim că demult nu mai putem trăi într-o Românie patriarhală, sătească, anistorică. Nu ne mai mulțumește România eternă; vrem o Românie actuală.
Așa spunea Constantin Noica în 1943, într-un moment în care tancurile lui Hitler păreau că nu mai pot fi oprite și acel Reich de o mie de ani devenea perfect realizabil. Se dorea un fel de Românie idealizată, cu oameni perfecți și fără vicii, o mulțime ordonată, alcătuită din particule identice, sau măcar foarte asemănătoare, numite Omul Nou.
Cam așa voia și Ceaușescu, o mulțime de păpuși ușor de manipulat, ceva care este redat foarte bine pe coperta albumului EQUINOXE, al lui Jean Michel Jarre, sau, mai bine în stilul inimitabil al albumului THE WALL al lui Pink Floyd. Și mai relevantă este imaginea acelor ciocane în marș, ordonat mergând la moarte pentru cauza altora.
Totul este perfect fezabil într-o societate care, vorba lui Caragiale, nu are ”prințipuri”, nu mai are nimic, nicio valoare, nimic pentru care să lupte.
Are doar televizor, exact cum spunea Orwell, cu mult înainte ca televiziunea să ia mințile maselor.
Ei, eu nu vreau această Românie, vreau una care să fie trează, care să aibă ceva de spus, nu să ia totul de-a gata din ce spun evangheliștii televizați. Mai ales când aceștia sunt modele de incultură, promovate special pentru a lua mințile celor care mâine se vor duce la vot, ca și cum ar merge la tăiere sau, ca în THE WALL, în mașina de tocat.
