De Ion Bogdan Martin
1 noiembrie.
Împlineam 20 de ani de căsnicie şi mi-am zis că momentul trebuie marcat cum se cuvine. Aşa că, m-am trezit de cu dimineaţă şi fuga încoace şi-ncolo, la cumpărături…
Şampanie Martini, că-i place ei, trandafiri roşii, tot pentru ea, evident (!), lumânări, creveţi, căpşune, frişcă, patru fileuri de porc şi treci la bucătărie, Bogdane!
Soţia venea mai pe seară, în jurul orei opt, aşa că aveam timp să aranjez toate cele. Se apropia ora sosirii, nu mai era mult, eu, intrasem deja în fibrilaţii, făceam doi paşi înainte, doi înapoi, de ziceai că joc Hora de la Botoşani!!!
M-am scuturat ca după un vis urât şi am reuşit să aranjez masa, tacâmurile, şerveţelele aurii cu inimioare, friptura pe farfurie, cu mult cimbru, aşa cum îi place ei, salata de sfeclă roşie cu hrean şi maioneză fără ou, căpşunele cu frişcă şi un pic de zahăr brun cu aromă de vanilie, în frapieră mascasem, sub un şervet „anker”, sticla de şampanie şi, ca totul să fie ca-n filme…
Ca-n filmele americane!
Am rupt petalele de la vreo zece trandafiri, luasem o sută, şi le-am împrăştiat de la uşă până la pat.
De asemenea, pentru ca spectacolul să fie „OAU!”, am luat lumânările – din acelea în suport de aluminiu – şi am format o alee, de la intrarea în apartament până la masă…
Se vedea aşa de frumos!? Petalele de trandafiri străjuite de lumina slab-pâlpâindă a lumânărilor… O imagine feerică şi romantică.
S-au auzit cheile în uşă! Am stins lumina repede şi m-am aşezat strategic la masă, ca şi când…
Aşteptând. Se deschide uşa, cu oarece încetineală şi…
Şi aşteptam, şi aşteptam, şi aşteptam…
Într-un foarte târziu (!), Violeta, draga mea soţie, bagă capul pe uşă şi, cu voce stinsă, întreabă:
— Bogdan… Aaa… A murit cineva?!