De Eugen Matzota

Am încercat să demonstrez cu această revistă că se poate face cultură și ALTfel, adică mai frumos, primind reacții interesante, care mi-au demonstrat că merg pe o linie îngustă dintre două lumi.


Una este cea de dincolo de frontiere, cu vorbe frumoase, cealaltă e lumea românilor din România, o lume a caprei vecinului, a celor pe care te poți baza că nu te iubesc, căci vrei să schimbi ceva ce merge de la sine. În schimb, te vor invidia, desconsidera sau chiar urî sincer, câteodată chiar cu accente de aroganță, suficiență și dispreț, cum veți vedea.
E trist, dar acestea sunt lumile printre care trebuie să mă strecor.

Diaspora spune cam așa:

„Editorialul este pertinent.
Site-ul ALTCULTURE bine structurat, aerisit, pozitiv la comunicare.
Cuprinsul, respectiv textele, trag de mânecă cititorul. ”

„Revista dumneavoastră este perfectă!

Se vede că nu-i făcută pe genunchi.
Și se mai vede perfecționismul, ochiul și simțul artistului născut. Nota 10!

P.S. Revista dumneavoastră e o raritate.”

Românii sunt mai atenți la ghilimele, de exemplu, dacă se pun jos sau sus, sau la modul în care se scrie premise, cu z sau cu s.
Și asta e o reacție pozitivă, care te face să înțelegi, printre cuvinte, că n-au avut de ce se lega, la urma urmei, deci totul e bine!
E clar că nimeni nu e profet în țara lui, de ce-aș face eu excepție?

Așa că voi merge pe drumul meu îngust și-am să-i ajut cum pot pe cei ce n-au loc de alții care-au ocupat ce era de ocupat…

Am zis!